ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2257/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2257/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:
Circumstanțele cauzei
Hotărârea supusă recursului
Prin încheierea din 10 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/42/2023, Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă, a admis excepția de netimbrare și a anulat cererea de strămutare a judecării dosarului nr. x/310/2022, aflat pe rolul Judecătoriei Buzău, formulată de petenta A, ca netimbrată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 10 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă, în dosarul nr. x/42/2023, a formulat recurs B, solicitând, în esență, strămutarea dosarului nr. x/310/2022 al Judecătoriei Buzău, având ca obiect partaj succesoral.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimatul C a solicitat respingerea cererii de strămutare a dosarului nr. x/310/2022, aflat pe rolul Judecătoriei Buzău.
Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție
Prin rezoluția din 21 mai 2024, a fost stabilit termen de judecată la 17 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând, cu prioritate, excepția lipsei capacității procesuale de folosință, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin dispozițiile art. 32 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a statuat că orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia îndeplinește cumulativ patru condiții: are capacitate procesuală în condițiile legii; are calitate procesuală; formulează o pretenție și justifică un interes.
Sancțiunea încălcării condițiilor de exercitare a drepturilor civile procedurale este prevăzută de dispozițiile art. 40 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule, sau, după caz, anulabile.
Capacitatea procesuală, condiție de exercitare a cererilor în justiție, reprezintă atitudinea persoanelor fizice și juridice de a deveni părți ale procesului civil și constă în aptitudinea unei persoane de a-și valorifica și de a-și îndeplini singură drepturile și obligațiile procedurale, de a sta în judecată. Condiția capacității procesuale trebuie să fie îndeplinită pe tot parcursul procesului civil, inclusiv în faza executării silite.
Capacitatea procesuală de folosință este acea parte a capacității procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.
Potrivit art. 35 C. civ., capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.
Lipsa capacității procesuale poate fi invocată în orice stare a procesului, în temeiul art. 56 alin. (3) C. proc. civ.
În speță, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr.29 din 27 februarie 2024, emis de Biroul notarial D, recurenta A a decedat la 30 iunie 2023, anterior înregistrării cererii de recurs.
Prin urmare, în raport de împrejurarea că recurenta petentă era decedată la acest moment procedural, Înalta Curte urmează a admite excepția lipsei capacității de folosință a acesteia și va anula recursul în consecință, fără a mai analiza alte condiții de admisibilitate a căii de atac exercitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Anulează recursul declarat de petenta A împotriva încheierii civile din 10 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă, în dosarul nr. x/42/2023, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 17 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.