ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1469/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul Tribunalului Călărași în data de 01.04.2019 și înregistrată sub nr. x/116/2019, reclamanta A a formulat cerere privind constatarea ca simulat a contractului de vânzare cumpărare încheiat în data de 5 martie 2014, conform încheierii de autentificare nr. 756 din 5 martie 2014 de SPN ,,B”, Notar Public B și stabilirea existentei și conținutului contractului de împrumut, act real și secret care exprima adevărata voința a părților la data încheierii lui și pe cale de consecința radierea din CF (...), de sub (...) nr. Cadastral CAD (...) teren curți construcții și din CF (...), de sub (...) nr. Cad (...) locuința+utilități, demisol+parter+etaj, suprafața totala 992 mp, a orașului Lehliu-Gară, a mențiunilor făcute în baza actului de vânzare cumpărare simulat.

Decizia pronunțată de Tribunalul Călărași, în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 53/19.02.2020, Tribunalul Călărași a admis excepția puterii de lucru judecat, invocată din oficiu, cu privire la capătul 2 al cererii având ca obiect stabilirea existenței și conținutul contractului de împrumut, pretins ca act real și secret între părți, în locul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 5 martie 2014, conform încheierii de autentificare nr. 756 din 5 martie 2014 de SPN „B”, notar public B, a respins cererea de chemare în judecată în ceea ce privește capătul 2 din cerere, ca fiind intrat în puterea lucrului judecat și a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 1665A din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Decizia pronunțată de Tribunalul Călărași, în al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 808/22.12.2021, Tribunalul Călărași a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții C și D și a obligat reclamanta A la plata către pârâtul C a sumei de 4165 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în al doilea ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 456A din 24 martie 2023, Curtea de Apel București-Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A împotriva sentinței civile nr. 808 din 22.12.2021, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția civilă, ca nefondat. A obligat apelanta-reclamantă la plata către intimații-pârâți a sumei de 4760 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 456A din 24 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta A, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea căii de atac formulate, prevalându-se de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că hotărârea a fost pronunțată de un complet necompetent material, aspect ce ar atrage nulitatea absolută a acesteia. Astfel, cauza a fost înregistrata pe rolul Secției a III a civilă din cadrul Curții de Apel București, la data de 23.02.2022, fiind o cauză în materie civilă, având ca obiect acțiune în declararea simulației, repartizată completului x. Conform mențiunilor din hotărârea colegiului de conducere al Curții de Apel București nr. 44/17.02.2023 rezultă următoarele: - prin Hotărârea nr. 134/26.01.2023 a Secției pentru Judecători a CSM s-a dispus înființarea unui număr de 4 completuri specializate în materia fondului funciar; - prin Decizia nr. 2/1498 din 02.02.2023 s-au stabilit completurile specializate în materie de fond funciar din cadrul Secției a III a civilă și componența acestora, astfel încât completul x devenea complet specializat în materie de fond funciar în cadrul aceleiași secții. În acest sens, prin hotărârea nr. 44/17.01.2023 s-a avizat modificarea compunerii completurilor x, y si z, specializate în materia fondului funciar, începând cu data de 20.02.2023, completul x rămânând învestit să soluționeze apelul, după repunerea cauzei pe rol. Invocă recurenta și incidența Deciziei nr. 17/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație si Justiției – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii și arată că, în ceea ce privește sancțiunea judecării unei cauze de un complet specializat în condițiile în care competența revenea unuia nespecializat este nulitatea absolută, astfel cum s-a statuat și prin Decizia Curții Constituționale nr. 417/03.07.2019. Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se solicită a se constata că decizia atacată a fost pronunțată de un alt complet decât cel stabilit aleatoriu, cu încălcarea dispozițiilor art. 19 si art. 214 C. proc. civ. Susține recurenta că, în apel, cauza a fost repartizată aleatoriu completului x, format din magistrații judecători E și F, care au efectuat acte de procedură până la reținerea cauzei în pronunțare, respectiv până la repunerea cauzei pe rol, prin încheierea din 05.12.2022. Astfel, în ședința din 05.12.2022, completul de judecată, deliberând, a constatat necesar a se dispune repunerea cauzei pe rol, pentru a se relua dezbaterile în fata unui complet de divergentă privind soluția apelului, termenul de judecata fiind stabilit în acest sens la data de 24.02.2023. Prin rezoluția din data de 20.02.2023, a fost desemnata doamna magistrat G pentru formarea completului de divergență. La termenul de judecată din data de 24.02.2023, conform rezoluției din aceeași dată, s-a modificat compunerea completului x apel, acesta urmând a avea în componență pe doamna magistrat judecător E și domnul magistrat judecător H. Consideră recurenta că, schimbarea compunerii completului a condus la încălcarea dreptului la un proces echitabil, soluția fiind pronunțată de un judecător care a participat „ad-hoc” la judecarea cauzei, fără a avea timpul necesar pentru studierea dosarului, cu atât mai mult cu cât delegarea sa la Secția a III-a civilă începuse abia în data de 20.02.2023. Mai mult decât atât, deși la termenul de judecată din data de 24.02.2023 instanța a fost constituită din alți magistrați, doamna magistrat F (ce constituise inițial completul x) încă făcea parte din componența Secției a III-a civilă a Curții de Apel București, Secția pentru judecători a CSM hotărând abia în data de 06.04.2023 admiterea cererii de eliberare din funcție, prin pensionare. Or, potrivit dispozițiilor art. 19 C. proc. civ., judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului, decât pentru motive temeinice, în condițiile legii. Totodată potrivit art. 111, alin. (13) din Hotărârea C.S.M. pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioara al instanțelor judecătorești, „Prin hotărâre a colegiului de conducere se poate stabili preluarea cauzelor unui complet, daca membrul sau, după caz, niciunul dintre membrii acestuia nu își mai desfășoară activitatea în cadrul secției, ori, după caz, al instanței, de către alt sau alți judecători, după caz”. De asemenea, invocând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea cuprinde motivare contradictorii. Astfel, susține că instanța de apel ar fi reținut că din ansamblul materialului probator, ar rezulta că scopul încheierii contractului a fost acela ca aceasta să obțină un împrumut. Or, tocmai aceasta concluzie înlătură efectele actului public, de transmitere a dreptului de proprietate și de încasare a prețului, nu de acordare și, respectiv, de obținere a unui împrumut. În continuare, instanța a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a se admite cererea de declarare a caracterului simulat al contractului, pentru ca mai apoi motivarea să poarte asupra neprobării contractului secret, în condițiile în care prin răspunsurile la interogatoriul administrat pârâților aceștia au mărturisit că nu au urmărit achiziția imobilelor. Consideră recurenta caracterul contradictoriu al deciziei recurate și din reținerea, pe de-o parte, că acordul simulatoriu poate să nu fie consemnat în scris, el rezultând din faptul existentei unei convenții ascunse, alta decât cea publică pe care o contrazice, pentru ca mai apoi să rețină că aceasta nu a reușit să exhibe actul secret invocat, nereușind să facă dovada că a intervenit și un contract secret de împrumut. În fine, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta mai susține și că hotărârea este pronunțată cu încălcarea normelor prevăzute de art. 1289 C. civ., ce prevăd posibilitatea pentru părțile contractante de a dovedi, una împotriva celeilalte, în aceste limite, că actul autentic este simulat, în totul sau în parte. Susține că, prin act secret, în sensul art. 1289 C. civ. trebuie sa se înțeleagă convenția părtilor, în sens de operațiune juridică (negoțium), iar nu înscrisul doveditor. Această convenție pe care părțile înteleg să o ascundă, prezentând-o altfel, în totul sau în parte, printr-un act public, intervine fie anterior, fie concomitent cu actul public. Instanța nu a avut în vedere că regula dovedirii actului secret printr-un contraînscris cunoaște excepții, confom art. 1292 C. civ., raportat la art. 309 alin. (4) pct.1, 2, 5, sau când se cere lămurirea clauzelor actului juridic - pct. 6 C. proc. civ., situații în care este admisibilă proba cu martori și prezumții. Arată că, datorită relațiilor de concubinaj și calitatea de viitori nași de cununie dintre părti a existat o imposibilitate morală de preconstituie a contraînscrisului, fiind admisibilă proba cu martori pentru dovedirea actului secret. Condiționând în mod eronat proba simulației de existenta actului secret, instanța de apel nu a dat eficientă probatoriului administrat care releva simulația. Astfel, instanța a reținut că scopul avut în vedere de părti la încheierea contractului este împrumutul, dar totuși a validat vânzarea-cumpărarea, încălcând astfel prevederile art. 1225, 1226, 1235 C. civ., în condițiile în care există și o disproporție de valoare dintre prețul stipulat în contract și valoarea de circulație a imobilelor. Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză La 05 februarie 2024, intimații C și D au formulat întâmpinare, prin care au invocat inadmisibilitatea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Astfel, cât privește primele două motive de recurs, arată că acestea puteau și trebuiau să fie invocate în fața instanței de apel, iar neprocedarea în acest sens conduce la inadmisibilitatea criticilor întemeiate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. Mai mult, în privința motivului de recurs referitor la nelegala compunere a completului care a judecat cererea de apel, invocă incidența Deciziei nr. 52/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, s-a stabilit că ,,În interpretarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 19 și 214 din același cod, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu pot fi analizate criticile privind legalitatea măsurii de schimbare a compunerii completului de judecată în apel dispuse printr-o hotărâre a colegiului de conducere al instanței, legalitatea acestei hotărâri putând fi analizată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”. Cu privire la critica întemeiată pe pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., arată că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază iar aceste motive nu sunt contradictorii și nici străine de natura cauzei. Susține, în acest sens, că recurenta a scos din context precizările instanței, în sensul că a redat doar o parte incompletă din textul prin care instanța a făcut referiri la susținerile recurentei, iar nicidecum nu a statuat în sensul celor arătate prin motivele de recurs. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimații consideră corectă reținerea instanței în sensul că reclamanta nu a reușit să facă dovada unui act secret intervenit între părți. Nefiind exhibat actul secret, nu se poate reține nici elementul definitoriu în cazul acestei instituții, respectiv acordul de disimulare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești, 01 aprilie 2019, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 471 ind. 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 29 mai 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a și rămas în pronunțare asupra recursului. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale aplicabile și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Procedând la analiza primului motiv de recurs, prin care se critică pronunțarea hotărârii de către un complet necompetent material, specializat în materia fondului funciar, în condițiile în care acțiunea cu a cărei soluționare a fost învestită instanța în prezentul dosar are caracter civil, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la modalitatea de înregistrare și repartizare a căii de atac a apelului pe rolul Curții de Apel București se au în vedere prevederile art. 199 C. proc. civ., aplicabile și în căile de atac, în conformitate cu care „(1) Cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poștă, curier, fax sau scanată și transmisă prin poștă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează și primește dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare. (2) După înregistrare, cererea și înscrisurile care o însoțesc, la care sunt atașate, când este cazul, dovezile privind modul în care acestea au fost transmise către instanță, se predau președintelui instanței sau persoanei desemnate de acesta, care va lua de îndată măsuri în vederea stabilirii în mod aleatoriu a completului de judecată, potrivit legii.” Totodată, potrivit art. 108 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17 decembrie 2015, „(1) Dosarele având ca obiect cererile de chemare în judecată introduse după intrarea în vigoare a , adoptat prin Legea , cu modificările și completările ulterioare, se transmit persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor, în vederea repartizării pe complete. (2) Dosarele repartizate aleatoriu sunt transmise, de îndată, completului corespunzător, pentru îndeplinirea procedurilor premergătoare fixării primului termen de judecată. În funcție de numărul și de complexitatea cauzelor, colegiul de conducere poate stabili un alt termen pentru verificarea cererilor de chemare în judecată.” Analizând actele dosarului, se observă, din fișa Ecris a cauzei, că cererea de apel ce face obiectul dosarului nr. x/116/2019* al Curții de Apel București a fost repartizat în data de 22.03.2022 completului x civil. Prin Hotărârea nr. 134/26.01.2023 a Secției pentru Judecători a CSM s-a dispus înființarea unui număr de 4 completuri specializate în materia fondului funciar, pe faze procesuale. Prin Decizia nr. 2/1498 din 02.02.2023 s-au stabilit completurile specializate în materie de fond funciar din cadrul Secției a III-a civilă și componența acestora. Astfel, începând cu această dată, 02.02.2023, completul de judecată x a devenit complet specializat în materia fondului funciar. Reiese, astfel, din cronologia prezentată că, la momentul repartizării aleatorii a cauzelor, completul x era un complet civil, sens în care este fără temei legal susținerea potrivit căreia repartizarea aleatorie a prezentei acțiuni civile s-ar fi realizat cu încălcarea normelor de competență materială specializată. Faptul că, pe parcursul procedurii, a intervenit o extindere a specializării completului civil, în sensul că urmează să judece și cereri de fond funciar, aceasta este lipsită de relevanță, întrucât momentul în raport cu care se determină competența, fie ea materială procesuală sau funcțională, îl constituie data promovării acțiunii. Altfel spus, pentru cauzele înregistrate pe rolul instanțelor anterior datei de 02.02.2023, completul x a funcționat ca un complet civil, pentru cererile repartizate ulterior acestei date completul x funcționând ca și complet specializat în judecarea cauzelor în materia fondului funciar. Drept urmare, magistrații care fac parte din completuri specializate au competența de a soluționa, distinct de cererile aferente materiilor pentru care este necesară o specializare distinctă, și cauzele civile repartizate secției civile respective a instanței. Pe cale de consecință, văzând că, pe de-o parte, schimbarea specializării completului nr. x nu a produs efecte în privința cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor iar, pe de altă parte, că o supraspecializare a magistraților nu îi împiedică pe aceștia să judece și cauzele de drept comun, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat. Cât privește cea de-a doua critică, vizând nelegala constituire a completului care a soluționat cererea de apel, cu încălcarea normelor care reglementează procedura de repartizare aleatorie a cauzelor, Înalta Curte urmează a o examina în coordonatele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat de parte. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., casarea se poate cere dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii. Aceste prevederi reflectă importanța principiului repartizării aleatorii a cauzelor și a celui al continuității completului în soluționarea cauzelor, principii consacrate expres în Codul de procedură civilă, art. 19 și art. 214. Astfel, potrivit art. 19 C. proc. civ., judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii, iar conform art. 214 din același cod, membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății și numai în cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii. Legea nu identifică expres care sunt motivele temeinice pentru care un judecător desemnat aleatoriu nu ar putea participa la judecată, jurisprudența conturând, însă, care sunt acele situații justificate în care poate intervine schimbarea membrilor completărilor de judecată. Sub acest aspect, se cuvine menționat că, prin Decizia nr. 644 din 13 decembrie 2022, în verificarea constituționalității dispozițiilor și ale , precum și ale și privind organizarea judiciară, Curtea Constituțională a statuat după cum urmează: ,,Faptul că în cuprinsul legii nu sunt enumerate aceste motive obiective nu poate conduce la neconstituționalitatea textului de lege criticat, deoarece legiuitorul nici nu a putut să prevadă, în mod exhaustiv, aceste situații obiective. În acest sens, dispozițiile art. 52 alin. (1) teza finală prevăd că schimbarea membrilor completurilor se face excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor”. În practica judiciară au fost considerate ca motive întemeiate în raport cu care este posibilă, din punct de vedere legal, schimbarea componenței completului de judecată, situațiile în care, spre exemplu, judecătorii s-ar află în imposibilitate de a lua parte la judecată din cauza bolii, exercitării dreptului la concediu de odihnă, detașării, delegării, suspendării din funcție, încetării funcției de judecător sau promovării la altă instanță, etc. În cauză, astfel cum reiese din actele dosarului, și cum s-a arătat deja în analiza primului motiv de recurs, soluționarea apelului a revenit, prin repartizare aleatorie completului de judecată x, din componența căruia făceau parte doamnele judecător E și F. Compunerea acestui complet a fost păstrată până la momentul emiterii Hotărârii nr. 32/02.02.2023 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București, prin care s-a hotărât modificarea componenței completului de judecată x, având în vedere formalitățile privând eliberarea din funcție a doamnei judecător F, începând cu data de 01 martie 2023, pentru a se da posibilitatea redactării hotărârilor restante. Reiese, astfel, că schimbarea compunerii completului de judecată a reprezentat o măsură adoptată în condițiile existenței unui motiv obiectiv de participare a unui alt judecător la soluționarea cauzei. Mai mult, chiar dacă eliberarea efectivă din funcție a doamnei judecător F s-a realizat la 02.05.2023, conform Decretului emis de Președintele României din acea dată, măsură dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii la 06 aprilie 2023, scoaterea magistratului din compunerea completului de judecată și înlocuirea acestuia cu un at judecător pentru termenele ce urmau a fi stabilite în continuare pe respectivul complet s-a dispus prin Hotărârea nr. 44 din 17.02.2023 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București. Cât privește legalitatea luării unei atare măsuri, aceasta trebuia să îmbrace forma contestației împotriva actului administrativ emis de conducerea Curții de Apel București, astfel cum reiese din statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 52 din 18 septembrie 2023. Potrivit acestei decizii, în interpretarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 19 și 214 din același cod, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu pot fi analizate criticile privind legalitatea măsurii de schimbare a compunerii completului de judecată în apel dispuse printr-o hotărâre a colegiului de conducere al instanței, legalitatea acestei hotărâri putând fi analizată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Cum reclamanta nu a înțeles să conteste, în fața instanței de contencios administrativ măsurile de schimbare a compunerii completului de judecată, dispuse prin Hotărârea nr. 44 din 17.02.2023 a colegiului de conducere al Curții de Apel București, legalitatea acestora nu mai poate fi contestată în prezenta cauză. Pentru argumentele enunțate, Înalta Curte urmează să respingă acest motiv de recurs, ca nefondat. Cât privește cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., recurenta s-a referit la teza privind motivarea contradictorie. Practic, ceea ce critică recurenta subsumat acestui motiv de casare este contradicția între considerentele hotărârii atacate, în care s-ar reține, pe de-o parte, că scopul încheierii contractului este ca această să obțină un împrumut și, pe de altă parte, faptul că motivarea poartă asupra nedovedirii actului secret încheiat între părți. Totodată, se invocă contradictorialitatea și în raport cu constatările curții de apel în legătură cu lipsa necesității încheierii unui act scris, secret, în dovedirea simulației, urmată de concluzia acesteia în sensul că nu s-ar fi făcut dovada existenței unui contract secret de împrumut. Criticile sunt nefondate. Analizând conținutul hotărârii din apel, Înalta Curte observă că instanța nu a reținut niciun moment că scopul încheierii contractului între părți a fost obținerea unui împrumut, așa cum încearcă recurenta să susțină în recurs. În fapt, fraza la care se face referire de către parte reprezintă o preluare a motivelor proprii de apel ale apelantei-reclamante, asupra cărora instanța s-a pronunțat, nicidecum o concluzie sau o statuare proprie a curții de apel. Ceea ce a reținut curtea de apel a fost, dimpotrivă, că nu s-a făcut dovada că părțile au urmărit acordarea/obținerea unui împrumut. Totodată, curtea de apel a constatat că reclamanta nu a reușit să exhibe actul secret invocat, între părți fiind încheiate un contract de vânzare-cumpărare și o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, fără a se face dovada că a intervenit și un contract secret de împrumut, fie el scris sau verbal. Or, în acest context, nu poate fi primită susținerea recurentei vizând existența unor motive contradictorii, în condițiile în care afirmațiile din recurs reprezintă o interpretare proprie a celor reținute de instanță, iar nu ceea ce s-a reținut în considerentele hotărârii. Îndatorirea de a motiva coerent și unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicții între considerente sau între unele considerente și dispozitiv, constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient control judiciar. Curtea de apel a respectat aceste exigențe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția la care s-a oprit instanța, neputându-se invoca în mod întemeiat existența unor motive contradictorii, atâta vreme cât considerentele deciziei sprijină soluția din dispozitiv și nici nu există considerente contradictorii în cuprinsul acesteia. Criticile recurentei nu susțin contradictorialitatea, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția dată apelului. Astfel, nu se verifică nelegalitatea hotărârii din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea instanței de apel din perspectiva greșitei aplicări a dispozițiilor art. 1289 și 1292 C. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta formulează susțineri în sensul că instanța de apel a analizat greșit condițiile acordului simulatoriu, fără a avea în vedere faptul că acesta poate îmbrăca atât formă scrisă, cât și verbală, fiind suficient ca acesta să intervină fie anterior, fie concomitent cu actul public. Deși corecte susținerile de ordin teoretic ale recurentei, acestea sunt nefondate în condițiile în care, în cauză, instanța a respins acțiunea în simulație față de nedovedirea existenței unui atare acord simulatoriu între părți, iar nu în raport cu lipsa unui act secret încheiat în formă scrisă. Astfel cum reiese din cuprinsul considerentelor deciziei din apel, instanța a reținut că nu pote fi validată varianta prezentată de apelantă, aceasta nereușind să facă dovada unui act secret intervenit între părți. Nefiind exibat actul secret, nu s-a putut reține nici elementul definitoriu în cazul acestei instituții, respectiv acordul de disimulare. Înalta Curte reține că simulația, reglementată în cuprinsul art. 1289-1294 C. civ., reprezintă operațiunea juridică care creează o aparență neconformă cu realitatea prin încheierea a două acte juridice: unul public și nereal, ale cărui efecte sunt înlăturate sau modificate, total sau parțial de un al doilea act secret și adevărat, care conține în sine, implicit sau explicit, acordul părților de a simula. Existența simulației presupune prezența unor condiții specifice care privesc: existența actului secret, existența actului public și existența acordului simulatoriu. Ceea ce stă la baza simulației, în forma fictivității actului public, este existența unui act aparent în care voința părților este disimulată în totalitate, dublat de actul secret, încheiat anterior sau simultan celui public, în care este consemnată inexistența, în realitate, a convenției publice. Condiția existenței actului secret presupune ca actul real sau contraînscrisul să fie încheiat astfel încât existența și cuprinsul său să fie necunoscute terților. În speță, a fost stabilit în fapt că între reclamanta A, necăsătorită și intimații pârâți C și soția acestuia D s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a imobilelor autentificat sub nr. 756/05.03.2014 de Societatea Profesională Notarială „B” cuprinse în CF cu nr.(. ..), și număr CAD (...) respectiv (...), având număr cadastral (...)-(...), constând în: locuință + utilități, demisol + parter + etaj, construită din cărămidă și imobilul înscris în CF a localității Lehliu – Gară cu nr. (...) de sub (...), având număr CAD (...) constând din teren curți construcții în suprafață totală de 6005 mp, imobil teren situat în intravilanul oraș Lehliu – Gară, str. (...), jud. Călărași pentru suma de 331.161 lei. Totodată, la aceeași dată, părțile au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 758/05.03.2014 de Societatea Profesională Notarială „B”, prin care promitenții – vânzători C și D s-au obligat ca până la data de 30.06.2015 să vândă în părți egale reclamantei A și numitului I imobilele menționate în contractul de vânzare-cumpărare pentru suma de 362.000 lei. Astfel, prin intermediul acestui al doilea act, bunurile vândute se reîntorceau în patrimoniul vânzătoarei inițiale, în schimbul achitării în termen de un an de zile a prețului de vânzare inițial, la care se adaugă taxele notariale. Convenția astfel încheiată între părți corespunde instituției reglementate prin art. 1758 C. civ. care, la alin. (1) prevede că „Vânzarea cu opțiune de răscumpărare este o vânzare afectată de condiție rezolutorie prin care vânzătorul își rezervă dreptul de a răscumpăra bunul sau dreptul transmis cumpărătorului”. La această varietate a vânzării se recurge, în general, în situațiile în care nu dorește să se apeleze la instituirea unor garanții reale pentru a garanta o sumă de bani. Astfel, o vânzare se preface într-un veritabil instrument de creditare, care seamănă, dar nu se confundă, însă, cu un împrumut. Cauza care îl determină pe vânzător să amenajeze cadrul contractual prin rezervarea opțiunii o reprezintă dorința de a-și recupera bunul după ce va fi restituit sumele primite în contul său, în timp ce creditorul cumpărător dorește să beneficieze de o garanție suplă, devenind proprietar, ceea ce conduce la evitarea cu succes a concursului altor eventuali creditori. În situația vânzării cu opțiune de răscumpărare se procedează la înstrăinarea bunului, în timp ce, în cazul unui împrumut o atare operațiune nu există, părțile procedând doar la predarea, respectiv primirea unei sume de bani care urmează a fi restituită la un anume termen convenit. Recurenta-reclamantă tocmai acest aspect a încercat să susțină în prezentul dosar, și anume că vânzarea, înstrăinarea bunului a fost fictivă și că, în fapt, părțile nu ar fi convenit niciun moment ca bunul imobil să iasă din patrimoniul acesteia. Or, astfel cum au reținut instanțele de fond, în baza probatoriului administrat, această susținere nu a fost dovedită, reclamanta nereușind să facă dovada existenței unei convenții secrete de împrumut care să fi fost anterioară ori concomitentă cu momentul încheierii actului public, de vânzare-cumpărare. Dimpotrivă, astfel cum reiese din chiar numărul de autentificare al promisiunii de vânzare-cumpărare, această convenție a fost încheiată ulterior contractului de vânzare-cumpărare a imobilelor autentificat sub nr. 756/05.03.2014, aspect confirmat și prin faptul că în cuprinsul acesteia se enunță despre o vânzare deja intervenită la acel moment, ai cărei termeni de răscumpărare au fost conturați prin încheierea respectivei promisiuni de vânzare-cumpărare. În speță, ambele acte încheiate între părți, atât contractul de vânzare-cumpărare, cât și promisiunea de vânzare-cumpărare ulterioară sunt acte publice, cea de-a doua convenție fiind cea care cuprindea opțiunea de răscumpărare și în privința căreia nu s-a pretins caracterul simulat. Or, în acest context, reclamanta nu a putut explica care a fost scopul încheierii permisiunii de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 758/05.03.2014, în situația în care a susținut caracterul fictiv doar al convenției de vânzare-cumpărare. Înalta Curte reține, totodată, în acord cu susținerile de ordin teoretic exprimate prin motivele de recurs, că, prin act secret, trebuie să se înțeleagă convenția părților în sens de operațiune juridică (negotium), iar nu înscrisul doveditor (probatium). De asemenea, pentru a opera simulația, această convenție pe care părțile înțeleg să o ascundă, prezentând-o altfel, printr-un act public, trebuie să intervină fie anterior, fie concomitent cu actul public. Așadar, între părți, simulația nu poate fi dovedită decât printr-un contraînscris care ar modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat. De la această regulă, doctrina și jurisprudența au consacrat, într-adevăr, unele excepții considerând admisibile proba testimonială și prezumțiile în anumite cazuri: când există un început de dovadă scrisă; când părțile au fost în imposibilitate de a-și preconstitui un înscris; când actul a fost întocmit prin fraudă și dol. Potrivit dispozițiilor art. 1292 C. civ., „Dovada simulației poate fi făcută de terți sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părțile pot dovedi și ele simulația cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit”. Semnificația acestui text de lege este aceea că părțile vor putea face dovada simulației numai potrivit dreptului comun. Așadar, și părțile pot dovedi simulația cu orice mijloc de probă, în măsura în care există un început de dovadă scrisă, potrivit dispozițiilor art. 1197 și 1198 C. civ. Potrivit dispozițiilor art. 1197 C. civ. ,,Se numește început de dovadă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiția, sau a celui ce el reprezintă și care scriptura face a fi de crezut faptul pretins”. În cauză, acest începutul de dovadă scrisă nu există, iar dacă s-ar pretinde că acesta ar fi reprezentat de promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 758/05.03.2014, nu ar avea aptitudinea de a fi apreciat drept act secret, în condițiile în care a fost încheiat în fața aceluiași notar public, în aceleași condiții în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, după cum în privința acestuia nu a fost dovedită nici anterioritatea momentului încheierii sale în raport cu momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, după cum s-a arătat mai sus. Mai mult, pentru a exista acordul simulatoriu (animus simulandi), respectiv intenția părților de a disimula adevărata relație dintre ele, era necesar ca reclamanta să facă dovada că intenția părților de a simula era una comună, pentru a da naștere efectelor scontate. Or, simpla susținere a intimaților, prin răspunsul la interogatoriu, în sensul că aceștia și-au dorit să o ajute pe reclamantă să restituie băncii suma datorată de aceasta, nu poate fi interpretată în sensul pretins de recurentă, cât timp acest ajutor a putut fi concretizat și sub altă formă decât cea a împrumutului, chiar sub forma pactului de răscumpărare, așa cum corect a apreciat instanța de apel. În consecință, în mod corect, au reținut instanțele de fond, că nu s-a făcut dovada existenței unei convenții secrete între părți, care să fie anterioare actului public încheiat între acestea, motiv pentru care Înalta Curte va respinge și acest motiv de recurs, ca nefondat. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs invocate sunt nefondate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză. Cât privește cererea formulată de intimați, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurenta-reclamantă A la plata sumei de 9520 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul C, conform chitanțelor aflate la filele 58 și 60 din dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.