ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1415/2024

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă, la 25.03.2021, sub nr. x/3/2021, reclamantele Institutul de Cercetări pentru Echipamente și Tehnologii în Construcții A S.A., Centrul de Cercetare, Consultanță și Servicii pentru Industrie și Construcții B S.R.L. și C S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Cercetare în Construcții Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă D, au solicitat instanței să dispună: 1. obligarea pârâtului la restituirea sumei de 1.064.976 lei rezultate din facturile achitate de către reclamante, reprezentând plata nedatorată din perioada 2017-2020, respectiv suma de 439.596 lei reprezentând plata nedatorată de către A S.A.., suma de 481.010 lei reprezentând plata nedatorată de către Centrul de Cercetare, Consultanță și Servicii pentru Industrie și Construcții B S.R.L., și suma de 144.370 lei reprezentând plata nedatorata de către C S.R.L.; obligarea pârâtului să achite dobânda legală calculată la debitul dat de fiecare din ordinele de plată și facturile fiscale de la datele menționate în ordinele de plată, actualizată cu rata inflației și dobânda legală calculată și actualizată cu indicii de inflație la debitul de 1.064.976 lei până la restituirea sumei solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Hotărârea pronunțată de către prima instanță Prin încheierea 09.12.2021, pronunțată în dosarul nr x/3/2021, Tribunalul București Secția a V-a Civilă, a dispus disjungerea cererii formulate de reclamantul Centrul de Cercetare, Consultanță și Servicii pentru Industrie și Construcții și formarea unui dosar separat cu privire la solicitarea de obligare a pârâtului la plata datorată în sumă de 481.010 lei, disjungerea acțiunii formulate de reclamanta C S.R.L., având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 144. 377 lei și formarea unui nou dosar, reținând că în prezentul dosar au rămas ca părți reclamanta Institutul de Cercetări pentru Echipamente și Tehnologii în Construcții A S.A. și pârâtul Institutul Național de Cercetare în Construcții Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă D, având ca obiect solicitarea de obligare la restituirea sumei de 439.596 lei, reprezentând plata nedatorată. Prin sentința civilă nr. 466 15.03.2022, Tribunalul București Secția a V-a Civilă, a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru plățile efectuate anterior datei de 25.03.2018, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Institutul Național de Cercetare în Construcții Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă, în contradictoriu cu pârâta Institutul Național de Cercetare în Construcții Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă, a fost obligată pârâta la restituirea către reclamanta A S.A. a plăților nedatorate în cuantum de 406.605,76 lei, care se va actualiza cu rata inflației. A obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferentă plăților nedatorate restituite, dobândă calculată separat pentru fiecare plată, de la data efectuării și până la momentul restituirii, a respins acțiunea cu privire la plățile efectuate anterior datei de 25.03.2018, în sumă totală de 20.480 lei, ca prescrisă, a respins acțiunea cu privire la suma de 12.510,24 lei ca neîntemeiată. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.671,06 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxa judiciară de timbru aferentă plăților nedatorate restituite.

Hotărârea pronunțată de către instanța de apel pârâta. Prin decizia civilă nr. 403A din 9 martie 2023, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâtul Institutul Național de Cercetare în Construcții Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă D, împotriva sentinței civile nr. 466/15.03.2022, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins, cererea cu privire la pretențiile aferente perioadei de după 25.03.2018, ca nefondată, și a menținut dispozițiile sentinței cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune și la excepția inadmisibilității. A înlăturat obligația pârâtei cu privire la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la 10 ianuarie 2024, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În susținere, recurenta-reclamantă a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., învederând următoarele: Institutul reclamat este o persoană juridică unică, autonomia diferitelor structuri ce intră în componența sa nefiind aptă să înlăture concluzia că un serviciu prestat (avizarea) trebuie plătit (conform tarifelor stabilite și acceptate de altfel prin plățile efectuate). Tarifele încasate au ca scop remunerarea membrilor și asigurarea funcționării secretariatului tehnic, iar faptul că în anul 2021 s-a prevăzut expres prin Hotărâre de Guvern că nu se percep taxe în vederea avizării agrementelor tehnice, nu are efect retroactiv pentru plățile efectuate în perioada 2018-2020. Recurenta-reclamantă este membru al asocierii A Group, având ca activitate de bază cercetarea-dezvoltarea-inovarea în domeniul echipamentelor și tehnologiilor în construcții, Institutul de Cercetări pentru Echipamente și Tehnologii în Construcții deținând acreditări în domeniul certificării produselor pentru construcții, în calitate de organism abilitat să elaboreze agremente tehnice în construcții. Ambele părți elaborează agremente tehnice pentru diverși solicitanți, activitate în cadrul căreia este nevoie de avizarea agrementelor tehnice în construcții care reprezintă documente de interes național în virtutea legii. Intimatul-pârât nu a fost abilitat prin nicio dispoziție legală sau statutară să efectueze avizarea agrementelor tehnice în construcții și deci, să perceapă sume de bani, așa cum în mod eronat a reținut instanța de apel. Conform art. 44 din Ordinul nr. 1295/2011 emis de Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice, activitățile de specialitate ale Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții-C.T.P.C, sunt de analiză a agrementelor tehnice și de avizare a acestora prin intermediul comisiilor tehnice de specialitate, alcătuite din specialiști independenți. În mod eronat, instanța de apel a constatat ca plățile au fost efectuate de către reclamant pentru prelungirea unor avize tehnice, fără să motiveze de ce anume erau facturate pentru servicii de analiză și documentație în vederea introducerii în R.N.P.C. (Registrul National al Produselor pentru Construcții). Intimatul-pârât a condiționat înaintarea documentației de avizare în vederea emiterii avizelor pentru agrementele tehnice, de plata unor taxe, așa cum rezultă din adresa Secretariatului Tehnic al C.T.P.C. nr. 25395/24.02.2021, aflată la dosar, fără a avea o bază legală și fără a exista vreo relație contractuală cu acesta. Recurentului-reclamant nu i se recepționau, spre avizare, agrementele tehnice în construcții de către Secretariatul Tehnic al CTPC, dacă nu achita către pârât tarifele Registrului National al Produselor pentru Construcții, context în care a plătit către acesta din urmă suma de 406.605,76 lei cu titlu de prelungire avize în baza facturilor emise de pârât, respectiv, servicii analiză documentație în vederea introducerii în RNPC. Or, taxa percepută ca înscriere în R.N.P.C. nu are legătură cu procesul de avizare a agrementelor tehnice la care se referă Secretariatul tehnic al CTPC prin adresa nr. 252398/2021. Prin Decizia nr. 88/21.04,2011, intimatul-pârât a stabilit tarifele practicate de către Secretariatul Tehnic al Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții-C.T.P.C, începând cu data emiterii deciziei care nu a fost avizată de ministerul de resort, potrivit art. 8 alin. (4) din HG nr. 1398/2009 de înființare a INCD D. Art. 8 din Hotărârea de înființare a Institutului Național de Cercetare în Construcții Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă prevede tarife pentru activitatea proprie a obiectului de activitate, nu și pentru activitatea Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții, de avizare a agrementelor tehnice, care se subordonează numai Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice si Administrației. Pârâtul nu gestionează nicio bază de date privind Registrul Național al Produselor pentru Construcții, tarifele fiind percepute în mod ilicit, fără niciun temei legal. De asemenea, în calitate de organism care elaborează agremente tehnice, prin încasarea acestor tarife nelegale pentru R.N.P.C, a practicat o concurență neloială față de celelalte organisme care elaborau agremente tehnice în construcții, inclusiv față de A S.A.. În Decizia D nr. 88/2011 sunt menționate tarife pentru înscrierea în baza de date specializată a produselor pentru construcții agremente tehnice, care nu fac parte din obiectul de activitate al Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții. Decizia de stabilire a tarifelor nu poate produce efecte juridice devreme ce aceasta nu a fost avizată de direcția de specialitate din cadrul ministerului de resort, conform art. 8 din HG nr. 1398/2009 și a fost emisă în baza HG nr. 622/2004, abrogată în 2017, prin art. 38 din HG nr. 668/2017, de D când acesta se afla în coordonarea Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, din 2013, în coordonarea Ministerului Educației Naționale, iar din ianuarie 2017, sub coordonarea Ministerului Cercetării și Inovării, fapt pentru care acesta nu mai putea fi ordonator de credite pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, conform legii. În mod corect, prima instanță a reținut că pentru veniturile proprii nu a fost probată existența notei de fundamentare întocmita de către Secretariatul CTPC care sa stea la baza emiterii Deciziei nr. 88/21.04.2011 emisa de INCD D de stabilire a tarifelor practicate de către Secretariatul Tehnic al Consiliului Telinic Permanent pentru Construcții-C.T.P.C, a aprobării Consiliului de Administrație si a avizului direcției de specialitate din cadrul ministerului coordonator, astfel că tarifele percepute de pârât nu au avut un suport legal. Tarifele nu sunt fundamentate de Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții - CTPC, beneficiarul acestora, așa cum în mod expres era prevăzut în art. 44 din Regulamentul CTPC, aprobat prin Ordinul 1296/2004, ci de directorul general al pârâtului Institutul Național de Cercetare în Construcții Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă D, în mod aleatoriu. Art. 20 din procedura PAT 4, aprobată de Ordinul MTCT nr. 1889/2004 -cheltuielile pentru avizare sunt suportate de organismele elaboratoare de agrement tehnic. Prin urmare sunt cheltuieli de avizare, și nu tarife de registru. În cauză, sunt întrunite cerințele pentru nașterea raportului juridic în temeiul căruia intimatul-pârât este obligat să restituie către recurentul-reclamant ceea ce a primit având în vedere că datoria nu a existat din punct de vedere juridic, iar plata a fost făcută din eroare. În cursul anului 2020, organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală au solicitat recurentei-reclamante să clarifice situația plăților ilegale către pârât având în vedere că acestea nu erau aprobate legal și nu exista contracte între părți, în caz contrar sumele plătite urmau să fie înregistrate ca profit pentru care se datora impozit și penalități de întârziere. În raport de prevederile art. 1341 C. civ., urmare a efectuării unor plăți nedatorate, se naște obligația restituirii a ceea ce s-a primit cu titlu de plată, iar poziția pârâtului în cauza pendinte, urmare a notificărilor transmise de către reclamant, este una de rea-credință. Art. 1635 C. civ. instituie obligația de restituire a accipiensului, întinderea obligației de restituire a accipiensului fiind reglementată în art. 1635 - 1646 C. civ. În cauză, sunt întrunite cerințele pentru nașterea raportului juridic în temeiul căruia pârâtul este obligat să restituie către reclamant ceea ce a primit. Astfel, prestația pe care recurentul- reclamant a executat-o a fost cu titlu de plată; datoria nu a existat din punct de vedere juridic, iar plata a fost făcută din eroare, prevederile art. 1636 C. civ. stipulând că are dreptul de a cere restituirea cel ce a efectuat prestația supusă restituirii sau după caz, unei alte persoane îndreptățită, potrivit legii. Urmare a efectuării plății nedatorate, se naște obligația restituirii a ceea ce s-a primit cu titlu de plată, obligația de restituire existând atât în sarcina accipiensului de bună-credință cât și în sarcina celui de rea-credință.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs. Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Aspectele evidențiate în cererea de recurs, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a unei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Criticile vizează, în esență, nemulțumiri ale părții față de soluția pronunțată de instanța de apel, iar aspectele legate de situația de fapt și modalitatea de interpretare și de valorificare a probelor de către instanțele de fond reprezintă critici de netemeinicie ce nu pot face obiectul analizei în fața instanței de recurs. Deși, în drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs nu se prezintă critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Fără a efectua o delimitare a argumentelor în sfera celor două motive de casare invocate, după prezentarea soluțiilor pronunțate de instanțele de judecată în fazele procesuale anterioare, recurentul-reclamant a făcut o amplă prezentare a domeniului de activitate al acesteia care se referă la elaborarea agrementelor tehnice în construcții în legătură cu care a învederat că, potrivit normelor legale, este necesară avizarea. În acest context, a învederat că pârâtul nu a fost abilitat prin nicio dispoziție legală să efectueze avizarea agrementelor tehnice în construcții și să perceapă taxe pentru această procedură, așa cum, în greșit, a constatat instanța de apel, reținând, totodată, că acestea au fost efectuate pentru prelungirea unor avize tehnice, fără a motiva împrejurarea că facturarea a fost efectuată pentru prestarea de servicii de „analiză și documentație în vederea introducerii în Registrul Național al Produselor pentru Construcții.” În continuare, recurentul-reclamant a învederat că avizarea agrementelor tehnice în construcții de către Secretariatul Tehnic al CTPC era condiționată de plata către pârâtă a tarifelor Registrului Național al Produselor pentru Construcții, ocazia cu care a achitat cu titlu de „prelungire aviz”, suma de 406605,76 lei, în baza facturilor emise pentru „servicii analiză documentație în vederea introducerii în RNPC”, plăți efectuate fără nicio legătură cu procesul de avizare a agrementelor tehnice la care se referă Secretariatul tehnic al CTPC prin adresa nr. 252398/2021. În legătură cu aserțiunea recurentului-reclamant referitoare la împrejurarea că instanța de apel nu a expus argumentele pentru care a constatat că plata a fost efectuată în baza unor facturi emise pentru servicii de analiză a documentației în vederea introducerii în Registrul Național al Produselor pentru Construcții, Înalta Curte reține că această chestiune nu poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în raport de împrejurarea că, prin aspectele relevate, recurentul- reclamant contestă, în esență, valența probatorie pe care instanța de apel a conferit-o probelor administrate, respectiv a facturilor fiscale atașate la dosar, iar nu o nemotivare a hotărârii. În atare context, Înalta Curte apreciază că aceste aspecte reprezintă nemulțumiri ale părții cu privire la reținerea instanței de apel conform căreia reclamantul a efectuat plata în temeiul facturilor fiscale emise de către pârât, în deplină cunoștință de cauză a obligațiilor executate, ceea ce a demonstrat caracterul nefondat al criticii prin care a susținut că plata ar fi nedatorată, astfel că, cele evocate în cererea de recurs nu au natura unei hotărâri nemotivate, așa cum se acreditează prin criticile formulate. De asemenea, recurentul-reclamant a arătat că prin decizia nr. 88 din 21 aprilie 2011, abrogată prin HG nr. 668/2017, pârâtul a stabilit tarifele practicate de Secretariatul tehnic al Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții, decizie care însă nu a fost avizată de către ministerul de resort, așa cum impuneau prevederile art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 1398/2009. Totodată, a mai susținut că pârâtul nu gestionează, în fapt, nicio bază de date privind Registrul Național al Produselor pentru Construcții, tarifele fiind percepute în mod ilicit, practicând, de altfel, concurență neloială în raport de celelalte organisme care elaborau agremente tehnice în construcții. Înalta Curte constată că toate aceste susțineri din cererea de recurs, referitoare la modalitatea, procedura și persoanele abilitate în stabilirea tarifelor pentru avizarea agrementelor tehnice, respectiv existența unei stări de fapt caracterizată de pretinse acțiuni concurențiale neloiale ale pârâtului în domeniul avizării agrementelor de construcții, nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar. Un asemenea demers al recurentului-reclamant, în forma în care a înțeles să prezinte și să dezvolte criticile inserate în cuprinsul cererii de recurs, apare ca fiind incompatibil cu natura juridică a căii extraordinare de atac exercitate, în cadrul căreia pot fi supuse judecății numai aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, iar nu împrejurări de fapt sau modalitatea de evaluare a probatoriului de către instanțele de fond. Înalta Curte reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. În continuare, pornind de la aspecte de ordin doctrinar cu privire la plata nedatorată, reglementată de art. 1341 C. civ. și la prevederile legale conexe acesteia, recurentul-reclamant a mai susținut că, în cauză, sunt întrunite cerințele pentru nașterea raportului juridic în temeiul căruia pârâtul poate fi obligat la restituirea plăților efectuate, în sensul în care prestația a fost făcută cu titlu de plată, datoria nu a existat din punct de vedere juridic, iar plata a fost făcută din eroare, ceea ce dă dreptul, în temeiul art. 1636 C. civ., la restituirea prestației. Într-adevăr, partea recurentă a indicat dispozițiile art. 1341 și art. 1636 C. civ., presupus a fi nesocotite de instanța de apel, însă nu a arătat, în concret, de ce se impune aplicarea acestora în cauză sau de ce au fost interpretate eronat de către instanța de apel, în considerarea raționamentului curții de apel ce a determinat adoptarea soluției de admitere a apelului părții adverse, prin decizia recurată, ca act procesual vizat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., întreaga argumentație expusă fiind construită în jurul unor aprecieri de ordin teoretic ce privesc condițiile cumulative ce se cer a fi întrunite pentru plata nedatorată, (prestația a fost făcută cu titlu de plată, datoria nu a existat din punct de vedere juridic, iar plata a fost făcută din eroare, ceea ce dă dreptul, în temeiul art. 1636 C. civ., la restituirea prestației) cu trimitere la circumstanțele cauzei ce evidențiază, în opinia sa, reaua-credință a pârâtului materializată în faptul că, deși cunoștea că plata este una nedatorată, a acceptat încasarea acesteia. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșilor anume imputate instanței de apel raportat la considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri judecătorești. Astfel, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul-reclamant să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată, ci trebuie să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, să indice greșelile anume imputate instanței. Simplele nemulțumiri ale recurentului-reclamant față de modul în care a decurs judecata în apel nu constituie o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate. Numai așa instanța de recurs poate să facă o verificare de ansamblu a hotărârii atacate, chiar dacă numai în ce privește nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ. Având în vedere considerentele expuse, reținând că nu este posibilă încadrarea criticilor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.