ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2024/2021

Ședința publică din data de 07 octombrie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 8 martie 2019, pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, sub nr. x/2019, reclamanta Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a chemat în judecată pe pârâta Subcomisia sectorului 5 al Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii a 1/2 din următoarele sume:

- 32.908,30 RON reprezentând actualizarea prin aplicarea indicelui ratei inflației pe perioada februarie 2013- octombrie 2014, a creanței principale stabilită în bani a creditorului A., în cuantum de 2.337.000 RON reprezentând daune interese, astfel cum a fost calculată și stabilită prin încheierea din 19.01.2015, emisă de către B. și C. în dosarul de executare nr. 308/2016, conform art. 628 alin. (4) și art. 669 alin. (4) C. proc. civ. și suma de 9.772 RON reprezentând cheltuieli de executare stabilite prin aceeași încheiere;

- 270.356,83 RON, din care: suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform sentinței civile nr. 4562 din 12.06.2015; suma de 259.989,63 RON reprezentând dobândă legală penalizatoare necomercială (în raporturi juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.) aferentă sumei de 2.337.000 RON reprezentând debit principal pe perioada 13.02.2013-30.10.2014 inclusiv, prin aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 13/2011, completată prin Legea nr. 72/2013; suma de 9.367,20 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare necomercială (în raporturi juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.) aferentă sumei de 1.168.500 RON pe perioada 31.10.2014-23.12.2014 inclusiv, prin aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 13/2011, completată prin Legea nr. 72/2013, astfel cum au fost calculate și stabilite în temeiul sentinței civile nr. 4562 din 12.06.2015, prin încheierea din 01.11.2016 emisă de către B. și C. în dosarul de executare nr. 308/2016, conform art. 628 alin. (5) și art. 670 alin. (4) C. proc. civ.

- 11.750 RON reprezentând cheltuieli de executare stabilite în cadrul dosarului de executare nr. 308/2016.

Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1384 și urm. C. civ.

La 22 aprilie 2019, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar pe cale de excepție a invocat prescripția dreptului material la acțiune pentru suma de 1/2 din 32.908,30 RON.

Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București prin sentința civilă nr. 4111/03.06.2019.

Tribunalul București, secția a III-a civilă a hotărât, prin sentința civilă nr. 2680/25.11.2019, următoarele: a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată; a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata următoarelor sume: 32.908.30 RON ce reprezintă actualizarea sumei de 2.337.000 RON pentru perioada februarie 2013 - octombrie 2014; 270.356,83 RON din care 1.000 RON cheltuieli de judecată; 259.989,63 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare necomercială pentru perioada 13.02.2013 - 30.10.2014, aferentă sumei de 2.337.000 RON; 9.367,20 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare necomercială pe perioada 31.10 - 23.12.2014, aferentă sumei de 1.168.500 RON; 11.750 RON cu titlu de cheltuieli de executare.

Prin încheierea din 19 februarie 2020, aceeași instanță a dispus din oficiu, în baza art. 442 C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul sentinței civile nr. 2680/25.11.2019, în sensul că pârâta este obligată la plata a 1/2 din următoarele sume: 32.908,30; 270.356,83 și 11.750 RON.

Pârâta Subcomisia sectorului 5 al Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a promovat apel împotriva sentinței primei instanțe.

Prin deciziei civilă nr. 1676 A din 04.12.2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul.

Împotriva deciziei din apel a declarat recurs pârâta Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 5.

În memoriul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut nelegalitatea hotărârii de apel prin raportare la soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune, precum și asupra fondului cauzei.

Instanța a apreciat în mod greșit că acțiunea reclamantei a fost introdusă în interiorul termenului de prescripție extinctivă de 3 ani, reglementat expres de dispozițiile art. 2517 C. civ.. În cauză, dreptul material la acțiune pentru recuperarea sumei de 1/2 din 32.908,30 RON reprezentând actualizare creanță în dosarul de executare nr. 1021/2013 al BEJ B. s-a născut la data emiterii OP-ului nr. 481 din 7 martie 2016, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la 8 martie 2019, cu depășirea termenului de prescripție, nefiind incidentă nicio situație privind întreruperea cursului acestuia.

Pe fond, recurenta a argumentat că acțiunea nu este întemeiată. Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta nu a făcut dovada achitării în întregime a debitului din dosarul de executare, astfel cum a argumentat prin acțiune, în sensul că au lipsit extrase de cont din care să rezulte virarea efectivă a sumelor menționate în ordinele de plată atașate cauzei.

În final a arătat și că dispozițiile art. 1384 C. civ., pe care s-a fundamentat cererea de chemare în judecată, reglementează regimul juridic aplicabil în cazul răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, or, în speța de față nu este incident acest temei, fiind vorba despre obligațiile de plată ale codebitorilor și dreptul de regres.

Recuenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Intimata Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs fiind identică cu cea de apel. Pe fondul cauzei, a afirmat că soluția instanței de apel este legală sub aspectul respingerii excepției prescripției și al reținerii incidenței prevederilor art. 1456 C. civ. privind dreptul de regres între codebitori.

În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data inițială a dosarului fiind 6 martie 2019, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.

Prin rezoluția din 23 iunie 2021 s-a stabilit termen la 7 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 5 este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Preliminar, Înalta Curte reține că excepția nulității recursului invocată de intimata Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu este întemeiată. Critica în legătură cu excepția prescripției dreptului material la acțiune poate fi subsumată ipotezei de casare înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât pune în discuție aplicarea greșită a normei care reglementează modul de calcul al prescripției în ce privește împlinirea termenului - art. 2552 C. civ..

Recurenta oferă repere diferite de calcul al termenului de prescripție decât cele avute în vedere de instanța de apel, explicând că dreptul material la acțiune pentru recuperarea sumei de 1/2 din 32.908,30 RON s-a născut la data emiterii OP-ului nr. 481 din 7 martie 2016 și s-a împlinit la 8 martie 2019, data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței, fără să intervină vreo cauză de întrerupere a acestuia.

Aceste susțineri nu pot fi primite.

Curtea de Apel a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru o parte a sumelor pretinse de reclamantă în prezentul litigiu, excepție opusă de pârâtă încă de la prima instanță, și a ajuns la concluzia corectă că pretențiile au fost formulate în interiorul termenului de prescripție.

Înalta Curte reține, în acord cu cele statuate de prima instanță de control judiciar, că prescripția a început să curgă din 7 martie 2016, moment la care s-a efectuat plata creanței de 32.908,30 RON în dosarul de executare nr. 1021/2013 (OP-ul nr. 481 din 7 martie 2016, de la dosar Judecătoria sectorului 5 București) și s-a împlinit la 7 martie 2019, conform modalității de calcul prevăzute de art. 2552 C. civ., citate chiar de recurentă în recurs "Când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.’’

Acțiunea reclamantei a fost introdusă pe rolul instanței la 6 martie 2019, potrivit mențiunii de pe ștampila ce se regăsește pe plicul aflat la fila x verso din dosarul Judecătoriei sectorului 5 București, fiind expediată prin serviciul poștal. Acest moment, decisiv în stabilirea împlinirii termenului de prescripție, se impune a fi luat în considerare în raport de dispozițiile art. 183 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen.

În raport de elementele prezentate, se constată că sancțiunea prescripției nu afectează acțiunea formulată, care a fost formulată mai înainte de împlinirea termenului, instanța de apel făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 2552 C. civ..

În consecință, în ce privește această critică, nu sunt întrunite cerințele pentru existența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aspectele din finalul cererii de recurs, prin care se susține caracterul nefondat al acțiunii motivat de faptul că prin înscrisurile depuse în cauză reclamanta nu a probat achitarea debitului din dosarul de executare, tind a reliefa lipsa de temeinicie a judecății pe fondul cauzei. Or, față de trăsătura esențială a recursului, înscrisă în partea introductivă a prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aceste aserțiuni nu pot forma suportul unei analize în această etapă procesuală.

Referitor la greșita invocare prin acțiune a temeiului juridic - art. 1384 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta altuia, deși în speță se pune problema dreptului de regres între codebitori - Înalta Curte constată că nu s-a formulat o critică propriu-zisă pe acest aspect, aserțiunea fiind identică cu cea din motivele de apel, la care Curtea de apel a răspuns că dispozițiile art. 1456 C. civ. prevăd dreptul de regres între codebitori și reprezintă o aplicație particulară a instituției răspunderii civile delictuale, art. 1384 din același cod, neavând în acest context semnificația fundamentării raportului litigios dedus judecății pe o altă cauză juridică.

Pentru toate argumentele învederate, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 5.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Subcomisia Locală de Fond Funciar sector 5 împotriva deciziei civile nr. 1676 A din 04.12.2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțatăîn ședință publică astăzi, 07 octombrie 2021.