ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1494/2024

Ședința publică din data de 30 mai 2024

Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 5.02.2021 pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub dosar nr. x/2021, reclamantul Sectorul 4 al Municipiului București, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 929.915,61 RON (actualizată cu rata inflației), reprezentând plată nedatorată, precum și la plata dobânzii legale începând cu data de 8.11.2019 și până la data efectuării plății; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La 12 mai 2021, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Municipiului București, prin Primar General, prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumelor pe care va fi obligat să le restituie reclamantului, în ipoteza admiterii acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1887 din 9 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admisă, în parte, cererea principală formulată de reclamantul Sectorul 4 al Municipiului București, în contradictoriu cu pârâtul A.; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 929.915,61 RON, reprezentând plată nedatorată; a fost respins capătul de cerere având ca obiect plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 8.11.2019, ca neîntemeiat; a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârât; a fost obligat chematul în garanție Municipiul București, prin Primarul General, să plătească pârâtului suma de 929.915,61 RON, reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat, în suprafață de 367 m.p. situat în București.

Prin decizia civilă nr. 768A din 23 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-chemat în garanție Municipiul București, prin Primar General, împotriva sentinței civile nr. 1887 din 9 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a fost admis apelul principal formulat de apelantul reclamant Sectorul 4 al Municipiului București și apelul incident formulat de apelantul pârât A. împotriva aceleiași sentințe; a fost schimbată, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că: a fost obligat apelantul pârât să achite apelantului reclamant dobândă legală penalizatoare, calculată prin raportare la suma de 929.915,61 RON, de la data de 5.02.2021 (data introducerii cererii de chemare în judecată) până la achitare; a fost obligat apelantul chemat în garanție să achite apelantului pârât dobândă legală penalizatoare, calculată prin raportare la suma de 929.915,61 RON, de la data de 5.02.2021 (data introducerii cererii de chemare în judecată) până la achitare; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea apelantului-pârât având ca obiect cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 768A din 23 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamantul Sectorul 4 al Municipiului București și recurs incident pârâtul A..

4.1. Recursul formulat de reclamantul Sectorul 4 al Municipiului București

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, arată că instanța de apel a dispus, în mod greșit, obligarea intimatului A. la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată și nu de la data de 8 noiembrie 2019, când a fost efectuată plata către pârât.

Învederează că, deși plata nedatorată este reglementată ca fiind un fapt juridic licit, manifestarea de voință a accipiensului de a accepta plata, deși cunoștea că nu îi este datorată de către solvens, și de a nu o restitui, echivalează cu o faptă ilicită, situație care se regăsește în speță.

4.2. Recursul recurs incident formulat de pârâtul A.

Recurentul susține că, potrivit prevederilor legale invocate de reclamant, acesta ar fi trebuit să constituie un cont bancar pe numele expropriatorului, la dispoziția pârâtului expropriat, în care să vireze suma de 929.915,61 RON, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a Hotărârii Consiliului General al Municipiului București, respectiv 26 septembrie 2019, și, ulterior, să solicite închiderea procedurii de expropriere prin solicitarea acordului de folosință.

Arată că a semnat acordul de folosință la data de 30 iulie 2019 pentru a arăta buna sa credință și disponibilitatea de a închide procedura de expropriere, însă acest acord a fost condiționat de efectuarea plății de către reclamant.

Învederează că reclamantul a folosit terenul expropriat, pentru care solicită restituirea sumei achitate ca despăgubiri, fără a plăti pârâtului contravaloarea lipsei de folosință a terenului a cărui expropriere și-a asumat-o în urma semnării acordului de folosință.

Afirmă că pentru folosința terenului expropriat recurentul are obligația acordării sumelor cu titlu de chirie, calculate la valoarea de piață, precum și a dobânzilor legale calculate de la data acordării folosinței (30.07.2019), până la data plății integrale.

Pentru considerentele expuse, apreciază că se impune restituirea dosarului curții de apel, în vederea stabilirii cu exactitate a situației reale a terenului, a condițiilor de restituire a acestuia și a sumelor de plată.

La 15 noiembrie 2023, recurentul A. a depus întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Susține că reclamantul își invocă propria culpă, constând în nerespectarea obligațiilor impuse prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 343 din 26 iunie 2019, iar obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei achitate în contul pârâtului este netemeinică și nelegală întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1523 alin. (2) lit. c) C. civ.

La 19 ianuarie 2024, recurentul Sectorul 4 al Municipiului București a depus întâmpinare la recursul incident declarat de pârât, prin care a învederat că învestirea instanței de apel s-a realizat doar cu privire la pretențiile referitoare la dobânda legală, iar instanța de recurs poate analiza exclusiv criticile care privesc soluția din apel, orice alte critici fiind formulate omisso medio.

Susține că nu există nicio legătură între obligația de a plăti dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de despăgubire și împrejurarea că pârâtul și-a exprimat acordul pentru folosința terenului, cu atât mai mult cu cât acesta a declarat că nu are nicio pretenție financiară față de reclamant sub acest aspect.

Prin rezoluția din 29 februarie 2024, a fost fixat termen de judecată la 30 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursurilor.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Prin recursul formulat, pârâtul A. susține, în esență, că reclamantul a folosit terenul a cărui expropriere și-a asumat-o în urma semnării acordului de folosință, pentru care solicită restituirea sumei achitate cu titlu de despăgubiri, fără a plăti pârâtului contravaloarea lipsei de folosință a terenului, calculată la valoarea de piață, precum și dobânzile legale calculate de la data acordării folosinței (30.07.2019) până la data plății integrale.

În acest sens, apreciază că se impune restituirea dosarului curții de apel, în vederea stabilirii cu exactitate a situației reale a terenului, a condițiilor de restituire a acestuia și a sumelor de plată aferente.

Înalta Curte reține că, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicție, dar și al dreptului părților de a avea acces neîngrădit la acest principiu, art. 478 alin. (3) C. proc. civ. statuează că "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi."

Textul citat consacră regula potrivit căreia "tantum devolutum quantum judicatum" care privește principiul inadmisibilității modificării în apel a elementelor esențiale ale acțiunii civile și judecății în primă instanță, cum sunt calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

O altă limitare importantă pe care o impune art. 478 C. proc. civ. se referă la inadmisibilitatea cererilor noi în calea de atac a apelului, prin conținutul sintagmei de cereri noi în apel întelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată.

Prin urmare, conceptul de cerere nouă folosit de art. 478 alin. (3) C. proc. civ. se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenții de către părți în faza judecății în apel. Soluția decurge din funcția fundamentală a instanței de apel, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse judecății în fața acesteia.

Totodată, potrivit art. 494 C. proc. civ., "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune".

În cazul concret dedus judecății, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 929.915,61 RON (actualizată cu rata inflației), reprezentând plată nedatorată, precum și la plata dobânzii legale începând cu data de 8.11.2019 și până la data efectuării plății.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, precum și cerere de chemare în garanție a Municipiului București, prin Primar General, fără a deduce judecății pretenții proprii vizând terenul cu privire la care a semnat acordul de folosință în vederea exproprierii.

Prin apelul incident formulat împotriva sentinței primei instanțe, pârâtul a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei reprezentând valoarea dobânzii legale, apreciind că îi incumbă această obligație, iar în calea de atac a recursului aceeași parte susține necesitatea trimiterii cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii situației reale a terenului, a condițiilor de restituire a acestuia și a sumelor de plată, învederând că reclamantul a folosit terenul fără a-i achita contravaloarea lipsei de folosință a terenului.

Or, câtă vreme nu a existat o cerere din partea pârâtului în sensul acordării contravalorii lipsei de folosință, în faza procesuală de fond, formularea unei astfel de solicitări, prima dată în calea de atac a recursului, nu poate determina exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii atacate, din această perspectivă, de vreme ce nu a făcut obiect de analiză în etapele procesuale anterioare, fiind o pretenție nouă în sensul art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni" (…) "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Conform art. 486 alin. (3) din același act normativ, "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și lit. c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar art. 489 alin. (2) C. proc. civ. instituie sancțiunea nulității atunci când motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, nu au fost formulate alte critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată, nefiind expuse argumente pentru care nu este legală soluția pronunțată de instanța de apel, care a vizat modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție, respectiv posibilitatea acordării dobânzii legale aferente sumei virate de instituția reclamantă din eroare pârâtului.

Pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate. Nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, nereprezentând critici ale hotărârii recurate, aspectele invocate de către recurent privind situația de fapt, respectiv expunerea modului de derulare a procedurii de expropriere.

Fără existența unor expuneri care să reflecte raționamentul eronat al instanței de apel ori fără argumente clare care să arate maniera eronată de interpretare a normelor incidente în cauză, instanța de recurs nu poate identifica în memoriul de recurs aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește una dintre cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., iar în cauză nu s-a impus invocarea din oficiu a unor motive de casare de ordine publică, potrivit art. 489 alin. (3) din același act normativ, va anula recursul incident declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 768A din 23 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Recurentul reclamant Sectorul 4 al Municipiului București a criticat decizia instanței de apel din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., susținând că, deși plata nedatorată este reglementată ca fiind un fapt juridic licit, manifestarea de voință a accipiensului de a accepta plata, deși cunoștea că nu îi este datorată de către solvens, și de a nu o restitui echivalează cu o faptă ilicită, situație care se regăsește în speță.

Critica astfel formulată, încadrabilă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.

Înalta Curte reține că reclamantul a învestit prima instanță cu cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 929.915,61 RON, fundamentată pe instituția plății nedatorate, și a dobânzii legale aferente acestei sume de la 8 noiembrie 2019, data plății despăgubirii către pârât.

Plata nedatorată este reglementată de dispozițiile art. 1341-1344 din C. civ., iar efectul principal se regăsește în alin. (1) al art. 1341, potrivit cu care "Cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire", regulile restituirii fiind cele consacrate de art. 1635-1649 din C. civ., conform normei de trimitere din art. 1344 al aceluiași act normativ.

Întrucât obiectul plății primite a fost o sumă de bani, pârâtul poate fi ținut să plătească și dobânda legală aferentă sumei solicitate numai în situația în care se dovedește reaua sa credință, întrucât, în privința restituirii fructelor și a contravalorii folosinței bunului, dispozițiile art. 1645 din C. civ. introduc distincția necesară, în funcție de buna sau reaua-credință a celui obligat la restituire, care se apreciază la momentul efectuării plății nedatorate.

Or, în cauză, nu s-a făcut dovada contrară prezumției de bună-credință, consacrată de art. 14 din C. civ., astfel cum a reținut instanța de apel. Dimpotrivă, circumstanțele particulare ale speței evidențiază că plata nedatorată a fost făcută în contextul în care, urmare a exproprierii terenului, pârâtul, în calitate de proprietar, era îndreptățit să obțină despăgubirea, însă plata acesteia a fost efectuată de către o altă instituție decât expropriatorul.

Astfel, contrar susținerilor recurentului, în speță, nu se regăsește ipoteza unui delict civil pentru ca debitorul să fie de drept în întârziere și a deveni incidente dispozițiile art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ. întrucât se apreciază că debitorul a cunoscut faptul că plata a fost nedatorată de la momentul punerii sale în întârziere prin introducerea cererii de chemare în judecată, aceasta fiind data de la care datorează și daune interese moratorii ce îmbracă forma dobânzii legale penalizatoare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Sectorul 4 al Municipiului București împotriva deciziei nr. 768A din 23 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul incident declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 768A din 23 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Sectorul 4 al Municipiului București împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.