ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2279/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, secția civilă, la data de 20 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei de 757.317 RON, (din care 438.180 RON reprezentând TVA și 319.137 RON reprezentând impozit pe profit), precum și a obligațiilor fiscale de plată accesorii aferente (penalități și majorări/dobânzi de întârziere), care vor fi calculate de la scadenței până la data plății, suma pretinsă reprezentând prejudiciu adus bugetului consolidat al statului prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în calitate de administrator de drept și de fapt al S.C. B. S.R.L. Oradea.

În drept, a invocat art. 1349-1350 noul C. civ., (art. 998-999 vechiul C. civ.), art. 119, art. 120. art. 120

1

din Codul de procedură fiscală.

Prin sentința civilă nr. 5487 din 11 noiembrie 2021, Judecătoria Oradea, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Bihor, în fond:

Prin sentința civilă nr. 180/C din 18 octombrie 2022, Tribunalul Bihor, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes invocate de către pârâtul A.; a admis acțiunea formulată de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională de Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma 757.317 RON reprezentând prejudiciu cauzat constând în TVA și impozit pe profit la care se adaugă accesoriile aferente, începând cu data scadenței plății impozitelor și până la data stingerii datoriei, calculate conform legislației fiscale în vigoare la data producerii prejudiciului.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în apel:

Prin decizia civilă nr. 182A din 23 februarie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul declarat de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, împotriva sentinței civile nr. 180/C/2022 din 18 octombrie 2022, pronunțate de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte și, în consecință, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma 98.177 RON reprezentând prejudiciu cauzat, la care se adaugă accesoriile aferente, începând cu data scadenței și până la data stingerii datoriei, calculate conform legislației fiscale; a respins restul pretențiilor; a păstrat soluția de respingere a excepției inadmisibilității și a lipsei de interes invocate de pârât.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 182A din 23 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatului-pârât la plata sumelor de bani reprezentând prejudiciu cauzat bugetului consolidat al statului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor legale în materie, respectiv cu interpretarea eronată a probelor administrate în dosar, în ceea ce privește prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului.

În acest sens, a menționat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului în sumă de 757.317 RON reprezentând debit principal, din care 438.180 RON TVA și 319.137 RON impozit pe profit, pârâtul datorează și obligații fiscale accesorii aferente prejudiciul în suma de 651.246 RON reprezentând debit principal, din care 438.180 RON-TVA și 213.066 RON - impozit pe profit, necuprinse în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014. cauzat care vor fi calculate de la data scadenței și până la data plății, potrivit legislației fiscale și considerentelor deciziei ICCJ nr. 17/2015, publicată în M.Of. nr. 875/2015.

De asemenea, a considerat eronat raționamentul pentru care instanța de apel a apreciat că suma datorată de pârât pentru care sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale este de 98.177 RON la care se adaugă accesoriile aferente, deși din prejudiciul în suma de 757.317 RON trebuie scăzute sumele de bani cuprinse în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, și anume suma de 438.180 RON reprezentând TVA (debite principale), solicitată prin acțiune, suma de 213.066 RON (debite principale) cu titlu de impozit pe profit, precum și suma de 7.894 RON impozit pe profit care a fost recuperată în procedura falimentului.

Or, suma de 7.894 RON reprezentând impozit pe profit recuperată în procedura falimentului, achitată la data de 04.10.2022, nu a stins din suma de 106.071 RON reprezentând prejudiciu aferent impozit pe profit (debite principale) și necuprins în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, ci a stins din prejudiciul în sumă de 213.066 RON impozit pe profit (debite principale) cuprins în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, făcând trimitere în acest sens la adresa nr. x/17.11.2023 depusă pentru termenul de judecată la data de 21.11.2023.

A mai făcut referire la adresele nr. x/08.01.2024 și nr. y/03.11.2023 din care rezultă că plata sumei totale de 272.175 RON, creanță înscrisă în decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014 (din care suma de 244.644 RON cu O.P. nr. x/3 din 04.10.2022 și suma de 27.531 RON cu O.P. nr. x/18.01.2023), sumă distribuită în dosarul de faliment nr. x/2014, a stins obligațiile fiscale datorate de S.C. B. S.R.L.

Astfel, suma de 244.644 RON reprezentând taxe și impozite, a stins suma de 109.056 RON TVA (debite principale) și 7.894 RON impozit pe profit (debite principale) alături de sume cu altă destinație, sume care sunt cuprinse și în dosarul de faliment nr. x/2014, dar și decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014. De asemenea, suma de 27.531 RON achitată prin O.P. nr. x/18.01.2023 a stins accesorii TVA, așa cum a reținut și instanța de apel.

În aceste condiții, instanța de apel a procedat la o dublă stingere a prejudiciului cauzat în ceea ce privește impozitul pe profit în suma de 319.137 RON (debite principale), prin scăderea sumei de 213.066 RON impozit pe profit cuprinse în decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014. și a sumei de 7.894 RON impozit pe profit achitate în procedura falimentului, adică din diferența de impozit pe profit în sumă de 106.071 RON reprezentând debite principale solicitate în prezenta cauză, sumă ce nu este cuprinsă în decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, întrucât suma de 7.894 RON impozit pe profit achitate în procedura falimentului la data de 04.10.2022 a stins din prejudiciul în suma de 213.066 RON impozit pe profit (debite principale) cuprins în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, așa cum reiese și din adresele nr. x/03.11.2023 și nr. y/17.04.2024, ambele emise de A.J.F.P. Bihor - Serviciul colectare și executare silită persoane juridice, respectiv adresa emisa de A.J.F.P. Bihor-Serviciul evidență plătitori persoane juridice.

În ceea ce privește obligațiile fiscale accesorii aferente prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului în sumă de 651.246 RON (debite principale), din care 438.180 RON TVA și 213.066 RON - impozit pe profit cuprins în decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, a arătat că pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului în sumă de 757.317 RON - debite principale (din care 438.180 RON TVA și 319.137 RON impozit pe profit), pârâtul datorează și obligații fiscale accesorii aferente care vor fi calculate de la data scadenței și până la data plății, potrivit legislației fiscale, deci inclusiv pentru obligațiile fiscale accesorii (dobânzile și penalitățile de întârziere) aferente prejudiciului în suma de 651.246 RON - debite principale (din care 438.180 RON-TVA și 213.066 RON - impozit pe profit) necuprinse în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, făcând trimitere la decizia ICCJ nr. 17/2015, publicată în M.Of. nr. 875/2015.

Astfel, în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014 sunt cuprinse accesoriile în sumă totală de 251.967 RON (din care 155.783 RON accesorii TVA și 96.184 RON accesorii profit) aferente prejudiciului în sumă de 651.246 RON - debite principale (din care 438.180 RON TVA și 213.066 RON impozit pe profit), calculate de la scadență și până la data de 06.06.2014 (dată până la care au fost calculate accesoriile în decizia de impunere nr. x/18.06.2014 prin care s-a stabilit prejudiciul), însă nu sunt cuprinse în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, accesoriile (dobânzile și penalitățile de întârziere) aferente prejudiciului în suma de 651.246 RON - debite principale, calculate de la data 06.06.2014 și până la data plății.

În concluzie, pârâtul A. datorează prejudiciu (debit principal) în sumă de 106.071 RON reprezentând impozit pe profit și obligațiile fiscale accesorii aferente, calculate conform art. 173 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, de la data scadenței până la data plății efective; pentru prejudiciul achitat reprezentând debit în sumă totală de 116.950 RON (109.056 RON TVA +7.894 RON impozit pe profit) și cuprins în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, datorează obligații fiscale accesorii în sumă totală de 104.590 RON din care 4.727 RON accesorii impozit pe profit si 99.863 RON accesorii la TVA), care au fost calculate de la data de 06.06.2014 până la data plății (04.10.2022), așa cum rezultă și din adresa nr. x/17.04.2024 emisă de A.J.F.P. Bihor - Serviciul evidență plătitori persoane juridice; pentru prejudiciul neachitat în sumă de 534.296 RON (din care 329.124 RON TVA + 205.172 RON impozit pe profit) și cuprins în Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, pârâtul datorează obligații fiscale accesorii în sumă totală de 504.465 RON (din care 146.411 RON accesorii impozit pe profit si 358. 054 RON accesorii -TVA), calculate de la data de 06.06.2014 până la data de 30.04.2024.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, a considerat că instanța de apel trebuia să o respingă, ca inadmisibilă, nu ca neîntemeiată, ținând cont de faptul că pârâtul nu a invocat-o în fața instanței de fond.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 27 iunie 2024, prin poștă electronică, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului și, în subsidiar, respingerea căii de atac, ca neîntemeiată, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea prezentului litigiu.

În susținerea poziției sale procesuale, cu privire la anularea recursului, în raport de art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a arătat că cererea de recurs nu indică motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ., ci prezintă susțineri ce țin de aprecierea eronată a probatoriului administrat de către instanța de apel și care tind la rejudecarea cauzei pe fond, însă recursul reprezintă una dintre căile extraordinare de atac care poate fi promovată în condițiile strict determinate de lege.

Pe fondul recursului, a susținut că, în mod corect, instanța de apel a concluzionat că pretențiile reclamantului pot viza doar sumele pentru care nu există un alt titlu executoriu și care sunt încă neachitate, de vreme ce o parte din suma pretinsă prin decizia de atragere a răspunderii solidare, ce constituie titlu executoriu potrivit art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 207/2015, a fost recuperată în dosarul de faliment al societății B. S.R.L.

Astfel, pornind de la acțiunea pendinte prin care se solicită obligarea intimatului-pârât la suma totală de 757.317 RON, din care 438.180 RON TVA și 319.137 RON impozit pe profit, s-a reținut că întreaga valoare cu titlu de TVA se regăsește în decizia administrativă, suma de 213.066 RON cu titlu de impozit pe profit este cuprinsă de asemenea în decizie, iar suma de 7.894 RON impozit pe profit a fost recuperată în procedura falimentului.

Așadar, suma datorată de intimatul-pârât, pentru care sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale este de 98.177 RON, cum corect a apreciat instanța de apel, întrucât suma de 522.223 RON menționată în decizia de angajare a răspunderii solidare cu titlu de TVA include suma de 438.180 RON solicitată de A.N.A.F. în prezentul dosar. În mod similar, în suma de 322.607 RON, menționată în aceeași decizie cu titlu de impozit pe profit se include suma de 319.137 RON solicitată de A.N.A.F. în prezentul dosar.

În mod corect s-a reținut faptul că respectiva creanță, prevăzută în decizia de angajare a răspunderii solidare, a fost încasată parțial, acțiunea fiind admisibilă doar pentru partea care depășește decizia. Drept urmare, creanța cuprinsă în decizia de angajare a răspunderii solidare este inclusă în pretențiile pe care recurentul-pârât le-a formulat în prezentul dosar, intimatul-reclamant fiind pus în situația de a fi executat de două ori pentru aceeași sumă cu încălcarea flagrantă a oricăror principii și norme de drept substanțial și procesual.

Intimatul-reclamant a relevat și poziția contradictorie a recurentului-reclamant cu privire la sumele reclamate cu titlu de obligații fiscale principale și accesorii, formulând critici neîntemeiate cu privire la modul în care instanța de apel a înțeles să cenzureze acest lucru, prin raportare la înscrisurile depuse la dosar.

Totodată, contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel nu a omis să îl oblige la plata accesoriilor aferente diferenței de 98.177 RON. De asemenea, nicăieri în cuprinsul hotărârii recurate nu se prevede că intimatul ar fi absolvit de obligația referitoare la plata accesoriilor aferente sumelor cuprinse în decizia de angajare a răspunderii, calculate potrivit legislației fiscale.

La data de 28 august 2024, prin poștă, recurentul-reclamant Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, a depus note de ședință, prin care a reiterat aspectele evidențiate prin motivele de recurs, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 20 iulie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 09 august 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului declarat în cauză la data de 08 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatului-pârât A., prin întâmpinare, în care s-a susținut, pe de o parte, că nu a fost indicat în mod expres motivul de nelegalitate în temeiul căruia recurentul-reclamant a formulat calea de atac, iar pe de altă parte, că argumentele invocate în cuprinsul cererii de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., de vreme ce aduc în discuție o pretinsă interpretare eronată a fondului cauzei și a probatoriului administrat de instanța de apel, aspecte prin care se tinde la provocarea unei noi judecăți a cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată și se impune a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, între altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al aceluiași text legal, mențiunea privind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține, pe de o parte, că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar în etapa recursului. Pe de altă parte, sancțiunea nulității privește calea de atac în ansamblul său, astfel încât aceasta nu va opera în măsura în care cel puțin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate, urmând a nu fi primite și analizate criticile de netemeinicie, prin care se urmărește schimbarea situației de fapt reținute de instanța de apel, pe baza probelor administrate, și nici acelea care nu se raportează la decizia atacată.

Examinând, în acest context, criticile aduse deciziei recurate de către reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, din perspectiva respectării exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată, contrar susținerilor intimatului-pârât, că, deși în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc și susțineri ce privesc situația de fapt și probatoriul administrat în cauză, ele se raportează în mod explicit la soluția adoptată de instanța de apel și la considerentele deciziei atacate, fiind susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., chiar dacă partea nu le-a indicat ca temei de drept al recursului, după cum se va arăta în analiza motivelor de recurs.

În atare condiții, nu se poate vorbi de un act de procedură nul, în sensul prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs fiind, în realitate, aptă să determine legala învestire a instanței de control judiciar cu analiza acelor motive care se încadrează în rigorile art. 488 C. proc. civ., motive ce urmează a fi analizate ca atare.

Așadar, reținând că în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc și critici ce pot fi subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) și pe cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondată, excepția nulității recursului declarat de reclamant, sancțiunea nulității fiind incidentă numai în situația în care niciuna dintre criticile formulate prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, ipoteză care nu se verifică în speța de față.

În continuare, Înalta Curte reține că, prin decizia recurată, admițând apelul pârâtului A. împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, instanța de apel a diminuat cuantumul despăgubirilor reținute în sarcina pârâtului, de la 757.317 RON la 98.177 RON, reprezentând prejudiciu cauzat, la care se adaugă accesoriile aferente, începând cu data scadenței și până la data stingerii datoriei, calculate conform legislației fiscale; a respins restul pretențiilor și a păstrat soluția de respingere a excepțiilor inadmisibilității și a lipsei de interes, invocate de către pârât.

Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, nu a formulat critici referitoare la soluția de menținere a respingerii de către prima instanță a excepțiilor inadmisibilității și a lipsei de interes, astfel că instanța de recurs nu se consideră învestită cu dezlegarea acestei ultime chestiuni.

De asemenea, se reține că recursul nu vizează raționamentul juridic pe baza căruia a fost redus cuantumul despăgubirilor stabilite în sarcina pârâtului A., anume preexistența unui titlu executoriu pentru o parte din sumele de bani pretinse prin cererea de chemare în judecată din cauza de față, reprezentat de decizia nr. 201/04.09.2014 de angajare a răspunderii solidare a societății B. S.R.L. și a pârâtului, în calitate de administrator al societății, în urma pronunțării unei hotărâri penale definitive de condamnare a pârâtului în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Fără a contesta aplicarea în cauză a principiului îmbogățirii fără justă cauză, rezultat la care s-ar ajunge printr-o dublă reparare a aceluiași prejudiciu - atât în procedura fiscală, soldată cu emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare, cât și în acțiunea de drept comun de față, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală -, recurentul-reclamant a criticat, însă, neacordarea de despăgubiri constând în sumele de bani ce nu au fost cuprinse în primul titlu executoriu și care au format obiectul pretențiilor în prezenta cauză.

Cu această finalitate, critica a vizat încălcarea de către instanța de apel a prevederilor legale în materie fiscală (art. 119, art. 173 și urm. din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală) și a celor statuate prin Decizia nr. 17/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 875/2015, fiind susceptibilă de a fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, recurentul a pretins nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul neacordării, cu titlu de despăgubiri, a unei sume de bani, pentru motivul recuperării sale în procedura falimentului societății B. S.R.L., iar această critică vizează existența unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei, urmând a fi cercetată în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta privește diminuarea în apel a despăgubirilor stabilite în sarcina pârâtului cu suma de 7.894 RON, în legătură cu care instanța de apel a apreciat în mod contradictoriu că se regăsește și în decizia nr. 201/04.09.2014 de angajare a răspunderii solidare, cu titlu de impozit pe profit, dar nu a reținut-o în cuantumul despăgubirilor, deoarece a fost recuperată în procedura falimentului B. S.R.L.

În raport de critica formulată, Înalta Curte constată că, în măsura în care suma de 7.894 RON, recuperată în procedura falimentului societății al cărei administrator a fost pârâtul A. în perioada 2011-2013, se regăsea în decizia nr. 201/04.09.2014 de angajare a răspunderii solidare a acestuia, decizia recurată conține, într-adevăr, considerente contradictorii.

Astfel, după cum s-a arătat anterior, pentru a pronunța soluția de diminuare a cuantumului despăgubirilor acordat în primă instanță, instanța de apel a pornit de la premisa că, din moment ce există deja un titlu executoriu, reprezentat de decizia de angajare a răspunderii solidare, nu sunt întemeiate pretențiile din acțiunea de față, vizând aceleași sume de bani, decizia nefiind recurată sub acest aspect.

În același timp, instanța de apel a făcut trimitere la adresa nr. x REG 70012/3.11.2023 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, din care rezultă că o sumă de 106.071 RON cu titlu de impozit pe profit, reprezentând debit principal, nu este cuprinsă în decizia de atragere a răspunderii solidare a pârâtului persoană fizică.

Așadar, această sumă de bani ar fi trebuit reținută în sarcina pârâtului, de vreme ce instanța de apel a înlăturat, din debitul principal solicitat în cuantum de 757.317 RON (TVA și impozit pe profit), sumele de bani care se regăseau în actul juridic cu caracter fiscal.

Cu toate acestea, instanța de apel a scăzut și din suma de 106.071 RON încă 7.894 RON, datorați tot cu titlu de impozit pe profit, pe motiv că această datorie a fost stinsă în procedura falimentului B. S.R.L.

Această nouă reducere a despăgubirilor ar fi putut fi făcută, însă, doar dacă s-ar fi inserat considerente din care să reiasă, ca rezultat al analizării probelor administrate, situația de fapt certă pe aspectul referitor la includerea ori neincluderea în decizia fiscală a sumei de 7894 RON, întocmai ca suma de 106.071 RON.

În caz contrar, s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului cauzat, în ceea ce privește debitul principal rezultat în urma deducerii sumelor cu același titlu menționate în decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/04.09.2014, luându-se în considerare, în același timp, sume de bani prin care s-au stins obligațiile fiscale prevăzute în același titlu, într-o altă procedură.

Or, instanța de apel a reținut doar faptul stingerii unor creanțe în procedura falimentului, printre care și suma de 7894 RON impozit pe profit, fără a stabili dacă aceasta se regăsea în decizia nr. 201/04.09.2014 - astfel cum pretinde recurenta - și fără a arăta în mod explicit dacă din probele administrate rezultă acest aspect.

În absența unor astfel de considerente din conținutul deciziei recurate, se constată că situația de fapt nu este pe deplin lămurită în privința sumei de 7.894 RON impozit pe profit și, prin urmare, nu este posibilă efectuarea controlului de legalitate al deciziei de apel, în raport de critica vizând existența unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia.

Aceeași concluzie se impune și din perspectiva criticii privind neacordarea de despăgubiri constând în obligațiile fiscale accesorii (dobânzi și penalități de întârziere) ce nu au fost cuprinse în primul titlu executoriu și care au format obiectul pretențiilor în prezenta cauză.

Astfel, se reține, pe acest aspect, că prima instanță a admis cererea accesorie și a dispus obligarea pârâtului A. la accesoriile aferente întregii creanțe (TVA și impozit pe profit) de 757.317 RON, începând cu data scadenței plății impozitelor și până la data stingerii datoriei, calculate conform legislației fiscale în vigoare la data producerii prejudiciului.

În schimb, instanța de apel, stabilind că suma datorată de pârât (TVA și impozit pe profit), pentru care sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, este de 98.177 RON, a dispus obligarea pârâtului și la plata accesoriilor aferente, începând cu data scadenței și până la data stingerii datoriei, calculate conform legislației fiscale, respingând restul pretențiilor.

Prin urmare, în sarcina pârâtului a fost stabilită plata obligațiilor fiscale accesorii (dobânzi și penalități de întârziere) aferente debitului principal de 98.177 RON, fără a se arăta considerentele de fapt și de drept ce susțin limitarea acordării accesoriilor, odată cu reducerea debitului principal în funcție de decizia nr. 201/04.09.2014 de angajare a răspunderii solidare și de sumele de bani recuperate în procedura falimentului.

Decizia nr. 201/04.09.2014 de angajare a răspunderii solidare a pârâtului cuprinde, alături de creanța principală - compusă din sume de bani cu titlu de TVA și sume de bani cu titlu de impozit pe profit -, și obligații fiscale accesorii, aferente acestor sume și calculate până la data emiterii deciziei.

Cu toate acestea, însă, instanța de apel a respins pretențiile formulate în prezenta cauză vizând accesoriile aferente întregii creanțe de 757.317 RON, care au curs după data de 04.09.2014 și până la data plății efective.

Or, rațiunile pentru care, prin decizia de apel, s-a dispus obligarea pârâtului la plata debitului principal ce nu a fost cuprins în titlul executoriu reprezentat de decizia de angajare a răspunderii solidare sau recuperat în procedura falimentului societății B. S.R.L. (impozit pe profit) subzistă și în cazul obligațiilor fiscale accesorii pentru care nu există deja un titlu executoriu sau neachitate până la data formulării cererii de chemare în judecată.

Astfel, nu poate fi ignorată Decizia nr. 17/2015, pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțele judecătorești, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ. și la care a făcut trimitere recurentul-reclamant, s-au stabilit următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din C. proc. pen. stabilește:

În cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală."

Din considerentele acestei decizii, rezultă că s-a stabilit cu caracter obligatoriu pentru instanțe, că în situația condamnării unui inculpat pentru infracțiuni de evaziune fiscală, deși art. 19 din C. proc. pen. face referire la acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal ce are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, această referire s-a impus pentru a se sublinia originea ex delictu și nu ex contractu a răspunderii civile, ipoteză care conferă acțiunii civile și prejudiciului o fizionomie distinctă, particulară, în raport cu natura infracțiunii ce constituie temeiul acțiunii penale (a se vedea, în acest sens, paragraful 17 al deciziei).

Pe de altă parte, s-a reținut (par. 18 din aceeași decizie) că textul de lege menționat relevă caracterul accesoriu al acțiunii civile în raport cu acțiunea penală, dar și particularitatea acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal care își are sursa într-un prejudiciu cauzat printr-o infracțiune, aceeași infracțiune cu privire la care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

Totodată, la paragrafele 21.23 și 21.24, s-a apreciat după cum urmează:

"21.23. Așadar, în conformitate cu dispozițiile legale sus-menționate, în orice litigii referitoare la valorificarea creanțelor fiscale principale și accesorii de către creditor, astfel cum acesta este definit de art. 25 din Codul de procedură fiscală, se aplică prevederile Codul fiscal și ale Codului de procedură fiscală.

21.24. În consecință, împrejurarea că unele componente ale administrării creanțelor fiscale, precum stabilirea și verificarea contribuțiilor la bugetul general consolidat, se realizează în cadrul unei proceduri judiciare penale nu este de natură a determina, sub aspectele analizate, aplicarea altor acte normative (Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 și Ordonanța Guvernului nr. 13/2011), deoarece, în considerarea naturii juridice a raporturilor deduse judecății, atât din punct de vedere formal, cât și substanțial, completarea Codul fiscal și a Codului de procedură fiscală cu aceste acte normative nu este posibilă."

Prin urmare, în acțiunea de drept comun de față, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, pârâtul datorează despăgubiri reprezentând contravaloarea prejudiciului ce reflectă nu numai creanța principală, dar și accesoriile acesteia, în caz contrar, nefiind respectate prevederile Codului de procedură fiscală aplicabile ratione temporis, respectiv dispozițiile legale de la data producerii prejudiciului.

Din acest punct de vedere, prima instanță a stabilit incidența art. 173 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în conformitate cu care "Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."

Or, instanța de apel, în mod greșit, nu a făcut aplicarea prevederilor Codului procedură fiscală, cu identificarea corespunzătoare a normelor incidente ratione temporis și nu a recunoscut dreptul reclamantului la contravaloarea prejudiciului reprezentat de obligațiile fiscale accesorii aferente întregii creanțe de 757.317 RON, care au curs după data de 04.09.2014 (data emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare) și până la data plății efective, cu eventuala luare în considerare a sumelor de bani recuperate în procedura falimentului.

Nu poate fi reținută o dublă reparare a aceluiași prejudiciu și, implicit, o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, în privința obligațiilor fiscale ce nu se regăsesc în alt titlu executoriu, fie că este vorba despre obligații principale sau accesorii, dar nici în privința accesoriilor aferente debitului principal ce se regăsește în decizia nr. 201/04.09.2014 de angajare a răspunderii solidare a pârâtului, în măsura în care acestea au continuat să curgă după data emiterii deciziei, până la data plății efective a obligațiilor fiscale principale.

Mai mult decât atât, decizia recurată nu relevă o analiză a probelor administrate pe acest aspect, context în care se apreciază că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, nefiind expuse considerente în susținerea soluției de admitere doar în parte a cererii accesorii, în absența cărora nu este posibilă efectuarea controlului de legalitate al deciziei recurate.

Față de toate considerentele expuse în analiza ambelor critici, Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite ca atare, iar în baza art. 497 coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel, în exercitarea rolului activ, va aprecia dacă, pentru soluționarea justă a cauzei și lămurirea tuturor aspectelor invocate de părți cu privire la sumele pretins datorate bugetului consolidat al statului, este necesară suplimentarea probatoriului cu o expertiză de specialitate care să clarifice întinderea pretențiilor reclamantului vizând obligațiile fiscale accesorii, potrivit legislației fiscale în vigoare la data producerii prejudiciului, pentru care sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, având în vedere destinația sumelor prevăzute în titlu de creanță și a celor achitate în procedura specială a falimentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât.

Admite recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, împotriva deciziei civile nr. 182A din 23 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2024.