ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2278/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția civilă, la data de 14 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții B. și C. și a solicitat instanței de judecată ca pe baza probelor ce vor administra să pronunțe o hotărâre prin care să dispună:

(i) Obligarea în solidar a pârâților la îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate așa cum au fost ele stabilite prin contractul de arendă nr. x/03.02.2021 (nr. 6381/03.02.2021);

(ii) Obligarea în solidar a pârâților la achitarea contravalorii operațiunilor tehnologice efectuate până la data distrugerii întregii culturi de rapiță, în cuantum de 177.720,00 RON (3.554.40 RON/ha x 50 ha);

(iii) Obligarea în solidar a pârâților la achitarea contravalorii producției de rapiță distrusă, calculată/estimată în raport de producția medie ponderată la nivelul anilor agricoli 2020-2021 și 2021-2022, în cuantum de 665.048,00 RON pe care nu a mai putut-o obține ca urmare a distrugerii;

(iv) Obligarea în solidar a pârâților la plata dobânzilor și daunelor cominatorii, ca efect al neexecutării clauzelor contractuale asumate;

(v) Obligarea pârâților la plata cheltuielilor la plata cheltuielilor aferente cauzei (taxă timbru, onorariu experți, onorariu avocat, etc).

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Teleorman, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 299 din 14 octombrie 2022, Tribunalul Teleorman, secția civilă a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul C.; a respins acțiunea principală formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C., astfel cum a fost precizată, ca inadmisibilă.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1571A din 23 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civilă nr. 299 din 14 octombrie 2022, pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și C.; a anulat în parte sentința apelată cu privire la soluția dată cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul B.; evocând fondul în aceste limite, a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca neîntemeiată; a obligat reclamanta la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către pârâtul B.; a păstrat restul dispozițiilor sentinței.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1571A din 23 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 11 aprilie 2024, sub nr. x/2022, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 15 aprilie 2024, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurenta-reclamantă nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (se susține încălcarea unor norme de drept material); în raport de dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurenta-reclamantă datorează o taxă de timbru în cuantum de 7.457,44 RON.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1349 C. civ., în ceea ce privește raționamentul potrivit căruia aceasta ar fi intenționat să întărească prin contractul de arendă, înregistrat sub nr. x/03.02.2021 în Registrul Agricol al UAT Roșiori de Vede ca arendaș, fiind înregistrată în Registrul agricol 4, voi. 1, poziția 014 dreptul legal de preemțiune la vânzare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 16 din Legea nr. 17/2014.

Or, recurenta, în calitate de arendaș a terenurilor ce au făcut obiectul contractului de arendă mai sus menționat, nu putea beneficia de dreptul de preemțiune decât dacă respecta cerința prevăzută la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 17/2014, potrivit căreia "arendașul care dorește să cumpere terenul agricol arendat situat în extravilan trebuie să dețină această calitate în temeiul unui contract de arendare valabil încheiat si înregistrat potrivit dispozițiilor legale cu cel puțin un an înainte de data afișării ofertei de vânzare la sediul primăriei (...)", însă această condiție nu o putea îndeplini, întrucât înregistrarea contractului la 03 februarie 2021 și distrugerea culturii de rapiță, răsărită în proporție de 50% la data de 18 noiembrie 2021, conform procesului-verbal nr. x/18.11.2021 încheiat de către reprezentanții Primăriei Municipiului Roșiorii de Vede, în calitate de salariați la Compartimentul Agricol.

Prin urmare, neangajarea răspunderii contractuale a intimatului-pârât B. este în totală contradicție cu prevederile art. 1270 C. civ., potrivit căruia părțile contractante, înțelegând să se refere la contractul de arendă, înregistrat sub nr. x/03.02.2021 în Registrul Agricol al UAT Roșiorii de Vede ca arendaș, fiind înregistrată în Registrul agricol 4, vol. 1, poziția 014, recurenta-arendasă A. S.R.L. și arendatorul B. și-au stabilit drepturile și obligațiile reciproce de care sunt ținuți să le îndeplinească întocmai, cu bună-credință și în termenii stabiliți conform forței obligatorii a contractului.

Or, prin soluția pronunțată, instanța de fond nu a analizat cererea de chemare în judecată în ceea ce îl privește pe intimatul-pârât B., iar instanța de apel și-a fundamentat raționamentul pe stabilirea unei pretinse intenții a recurentei-reclamante de natură să valideze o încălcare a condițiilor legale prevăzute de legiuitor în cuprinsul textului Legii nr. 17/2014.

Totodată, a precizat că recurenta nu putea să exercite vreun drept de preemțiune nici la data afișării anunțului de vânzare la primărie și nici la data perfectării vânzării-cumpărării între cei doi pârâți-intimați, când a fost autentificat sub nr. x/10.11.2021 de B.N.P. D. contractul de vânzare-cumpărare între cei doi intimați-pârâți, având în vedere încheierea contractului de arendă nr. x/03.02.2021, între recurentă și intimatul-pârât B..

Admițând raționamentul instanței de apel referitor la regulile de interpretare a contractului în ceea ce privește voința concordantă a părților, așa cum prevede art. 1266 alin. (1) C. civ. și art. 7 lit. g) teza finală din contractul de arendă

privitoare la o obligație asumată contractual, această clauză nu ar putea fi susceptibilă de mai multe înțelesuri.

Or, intimatul-pârât B. nu și-a îndeplinit această obligație și a declarat în fața notarului public, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.11.2021 de B.N.P. D., că terenul ce face obiectul transferului dreptului de proprietate a fost vândut liber de orice sarcini.

Pe de altă parte, rolul contractului de arendă este acela de a reglementa voința părților care trebuie să se supună regulilor stabilite de C. civ. privitoare la bunurile care pot fi arendate, în înțelesul prevăzut art. 1836 C. civ., la dreptul de preempțiune al arendașului (recurenta din prezenta cauză) în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 17/2014, dispoziții care nu erau aplicabile la data de 18 noiembrie 2021, astfel că intimatul-pârât trebuia să respecte dreptul arendașului, cel puțin pe perioada anului agricol în curs (2021-2022).

Potrivit situației de fapt, a fost preluat în folosință prin arendă un teren pe care era în exploatație o cultură de grâu la data de 03 februarie 2021 (potrivit înțelegerii cu fostul arendaș E. S.R.L. și intimatul B.) pe care recurenta a întreținut-o (efectuând lucrări specifice de erbicidare), a recoltat-o și a plătit arenda și contravaloarea lucrărilor realizate de celălalt arendaș (arat, discuit, semănat, sămânța, prima erbicidare etc), beneficiul propriu urmând a fi realizat din cultura de rapiță pe care a înființat-o la sfârșitul lunii septembrie 2021 (la rândul său a presupus arat, discuit, achiziție sămânță, semănat, erbicidat, tratamente împotriva dăunătorilor) și de care a fost prejudiciat prin distrugere de către celălalt intimat-pârât C..

A mai precizat că contravaloarea cheltuielilor realizate cu privire la cultura de rapițâ (arat, discuit, achiziție sămânță, semănat, erbicidat, tratamente împotriva dăunătorilor), cheltuieli pe care nu le poate recupera decât de la intimații-pârâți, proporțional cu contribuția fiecăruia la realizarea prejudiciului, aspect pe care niciuna dintre instanțe nu l-a avut în vedere.

Instanța de apel în mod confuz, la vânzarea bunului arendat, a pus pe picior de egalitate dreptul de preemțiune al arendașului și dreptul de folosință al arendașului asupra terenului în raport de noul proprietar, însă, în speță, poate fi vorba de drept de preemțiune al recurentei privitor la vânzarea terenului extravilan aparținând intimatului-pârât B., în ceea ce privește dreptul de folosință al recurentei, dreptul de exploatare a terenului fiind un drept real recunoscut până la data de 18 noiembrie 2021, când a fost invalidat prin violență.

Față de neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de arendă și prejudiciul general produs, recurenta-reclamantă a apreciat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1530-1548 C. civ. cu privire la răspunderea contractuală a intimatului-pârât B., în sensul executării în echivalent a cheltuielilor realizate cu înființarea culturii de rapiță în anul agricol 2021-2022.

În ceea ce îl privește pe intimatul-pârât C., a precizat că acesta, achiziționând terenul în calitate de peremptor de rang IV, în condițiile art. 4 alin. (1) lit. d), alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 17/2014, trebuia să desfășoare activități agricole, însă a arendat terenul achiziționat și a instigat arendașul să distrugă cultura de rapiță înființată în anul agricol 2021-2022.

În acord cu instanța de apel în legătură cu aplicabilitatea dispozițiilor art. 1811 lit. a) și 1813 C. civ., a menționat că nu trebuie omis faptul că la data încheierii în formă scrisă a contractului de arendă, înregistrat sub nr. x/03.02.2021 în Registrul Agricol al UAT Roșiori de Vede ca arendaș, fiind înregistrată în Registrul agricol 4, vol. 1, poziția 014 dreptul legal de preemțiune la vânzare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 16 din Legea nr. 17/2014, terenul ce făcea obiectul exploatației agricole nu era înregistrat în cartea funciară a UAT Roșiori de Vede, dar erau respectate condițiile ad validitatem prevăzute de Legea nr. 17/2014 și art. 6 alin. (5)

3

din Normele Tehnice privind modul de completare a Registrului Agricol pentru perioada 2020-2024, aprobate prin Ordinul nr. 25/1382/37/1642/14297/746/2020.

Raportându-se la dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și b) din O.G. nr. 28/2008 din care rezultă că registrul agricol constituie documentul oficial de evidență primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populației și la societățile/asociațiile agricole, precum și la orice alte persone fizice și/sau juridice care au teren în proprietate/folosință și/sau animale, recurenta-reclamantă a precizat că intimatul-pârât C., nesocotind informațiile consemnate în Registrul Agricol 4, vol. 1 al Primăriei municipiului Roșiori de Vede și sfidând regulile de conduit pe care legea sau obiceiul locului le impune, a acționat cu rea-credință și a distrus cultura de rapiță formată de către apelantă, ca arendaș.

A precizat că atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât C. este fundamentată pe obligația legală de nu aduce atingere drepturilor și intereselor altor persoane, în speță recurentei A. S.R.L., conform art. 1353 C. civ., în caz contrar fiind un abuz de drept.

Ilicitul acțiunilor pârâtului intimat C. rezidă din exercitarea cu rea-credință a dreptului de dispoziție, dobândit în urma achiziționării imobilului teren în suprafață de 50 ha, aflat în extravilanul localitatea Roșiorii de Vede, județul Teleorman prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.11.2021 de B.N.P. D..

Distrugerea culturii de rapiță, ca faptă ilicită, a fost constată prin Procesul-verbal nr. x/18.11.2021 de către reprezentanții Compartimentului Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Roșiori de Vede, anexat cererii introductive.

Astfel, a considerat că vinovăția ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale și/sau contractuale, conform art. 16 alin. (2) și art. 1357 C. civ. există și se impune a fi analizată sub două aspecte: pe de o parte, prin eventuala neîncunoștiințare cu intenție/rea-credință a cumpărătorului C. de întinderea obligațiilor asumate prin contractul de arendă nr. x/03.02.2021 (nr. 6381/03.02.2021) de către intimatul-pârât B., precum și neaducerea la cunoștința notarului public de existența acestui contract de arendă, îî atrage acestuia răspunderea civilă contractuală.

Pe de altă parte, prin nerespectarea dispozițiilor art. 1349 C. civ. și prin distrugerea cu intenție directă a culturii de rapiță înființată de apelanta-reclamantă în anul agricol 2021-2022 de către intimatul-pârât C., fără o prealabilă și justă despăgubire, în conformitate cu reglementările C. civ. și a Legii nr. 17/2014, atrage răspunderea civilă delictuală a acestuia.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 13 mai 2024, prin poștă, în termen legal, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la excepția nulității, în raport art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a arătat că recursul nu este fundamentat pe niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și reprezintă o reiterare a argumentelor prezentate pe parcursul celor 2 etape procesuale cu ocazia susținerii temeiniciei pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, aspect care vizează fondul litigiului și nu constituie o critică de nelegalitate a deciziei atacate.

Recursul este nul și în ipoteza în care recurenta-reclamantă ar fi indicat vreunul dintre motivele de casare la care se referă art. 488 C. proc. civ., întrucât recursul nu se poate limita la simpla indicare a acestor dispoziții legale, ci este obligatorie încadrarea criticilor aduse hotărârii într-unul din motivele prevăzute de acest articol și, subsecvent, dezvoltarea lor prin indicarea greșelilor instanței a cărei hotărâre se atacă, a argumentelor, atât în fapt, cât și în drept, precum și a probelor pe care se întemeiază.

Chiar și în încercarea de a identifica un eventual motiv de casare ce ar rezulta din economia criticilor formulate de recurentă, nu se poate susține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în contextul în care soluția respingerii cererii de chemare în judecată formulată împotriva intimatului-pârât, ca inadmisibilă, nu ar putea reprezenta decât o consecință a aplicării greșite a normelor de drept procesual și nicidecum, a celor de drept material.

De asemenea, a considerat că nu ar putea fi primite nici eventualele susțineri ale recurentei referitoare la faptul că motivul de casare a deciziei ar fi cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de vreme ce nu a criticat decizia recurată sub aspectul încălcării normelor de drept procesual prin admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată în privința intimatului-pârât, ci, prin cererea de recurs, aceasta doar tratează anumite aspecte legate de fondul pretențiilor deduse judecății în raport de care a apreciat că cererea introductivă de instanța ar fi întemeiată, susținându-se că ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât și a vânzătorului acestuia.

Așadar, criticile formulate prin cererea de recurs reprezintă în realitate critici de netemeinicie sau simple nemulțumiri ale recurentei cu privire la respingerea pretențiilor formulate și nu motive de recurs, iar neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. echivalează cu nemotivarca recursului, ceea ce impune sancțiunea nulității acestuia, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, a arătat că în mod corect prima instanța a dispus admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată în privința intimatului-pârât, ținând cont că pretențiile deduse judecății prin cererea de chemare în judecată își au temeiul în pretinsul contract de arendare ce ar fi fost incheiat între recurentă și intimatul B., iar dispozițiile art. 1350 alin. (3) C. civ. nu fac decât să reia un principiu fundamental al dreptului civil, respectiv acela că răspunderea civilă delictuală reprezintă cadrul comun al oricărei forme de răspundere, iar, atunci când sunt incidente alte forme de răspundere, precum răspunderea civilă contractuală, față de caracterul special al acesteia, regimul juridic al răspunderii urmează să fie guvernate de regulile respectivei forme specifice de răspundere.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de apel, în soluționarea prezentei cauze, că un motiv în plus față de aspectele reținute prin sentința apelată în privința temeiniciei excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecata este reprezentat de faptul că o eventuală inpozabilitate a contractului de arendare nu conduce la concluzia admisibilității unei acțiuni în răspundere civilă delictuală împotriva dobânditorului.

La data de 22 mai 2024, prin poștă electronică, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal, pe cale de excepție, nulitatea recursului din perspectiva dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la excepția nulității recursului, a susținut că din indicarea temeiului de drept și a motivelor de fapt nu rezultă în care motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ. se încadrează cererea de recurs și nici nu a indicat vreun motivde ordine publică.

Or, simpla enunțare a prevederilor art. 488 C. proc. civ. nu constituie îndeplinirea obligației de motivare limitativă impusă de motivele de casare prevăzute de acest text legal.

De asemenea, a solicitat ca instanța de recurs să verifice dacă obligația plății taxei de timbru este îndeplinită pentru fiecare dintre cele 5 capete ale cererii de chemare în judecată.

Pe fondul recursului, a arătat că prin cererea introductivă s-au formulat pretenții împotriva ambilor intimați-pârâți, în baza unei răspunderi civile delictuale, iar prin cererea de recurs s-au făcut aprecieri asupra obiectului acțiunii fiind nuanțată o modificată a acestuia, însă o atare modificare este inadmisibilă în calea de atac a recursului.

A susținut că instanța de apel, în baza probelor analizate, a reținut vicii ale relației contractuale dintre intimatul-pârât B. și recurentă, precum și indicii ale "colaborării" dintre E. S.R.L. și A. S.R.L. cu scopul de a prejudicia pe B., iar pretinsa culpă despre care face vorbire recurenta-reclamantă, în ce privește modul de transfer al proprietății nu este cea generatoare de pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată și, în special, prin cererea precizatoare.

După cum s-a relevat în motivarea cererii de recurs, reclamanta avea cunoștință de intenția de a se vinde acest teren, cu mult timp anterior presupuselor lucrări, chiar reclamanta fiind cea care a făcut o ofertă, care nu s-a mai concretizat datorită caracterului său derizoriu.

A menționat că nu există probe în legătură cu persoana care a făcut lucrări agricole (însămânțări) ori cu valoarea lucrărilor de execuție, cererea formulată de reclamantă fiind contrazisă de situația relatată de aceasta, reprezentând o încercare de îmbogățire fără just temei, de vreme ce prejudiciul nu a fost probat și nici culpa pentru fiecare dintre intimați.

Nu poate fi acceptată o expertiză, în lipsa unor documente financiar contabile și a datei certe a amplasamentului, acțiunea fiind nefondată și pentru faptul că reclamanta solicită atât plata presupuselor lucrări, dar și la plata producției totale.

A precizat că valoarea producției totale nu reprezintă profitul arendașului, întrucât din valoarea totală se scad toate lucrările, costurile indirecte și valoarea materialelor, iar contractul de arendă nr. 1 din 03 februarie 2021, invocat de apelanta-reclamantă, a fost încheiat cu încălcarea legii și a normelor de buna conduită comercială, prin constrângere, cu inducerea în eroare și prin frauda legii.

I.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 14 ianuarie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 mai 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului declarat în cauză la data de 08 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând, cu prioritate, excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, care primează celei a nulității recursului, invocate de intimații-pârâți C. și B., în condițiile art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, termenul de 30 de zile aferent exercitării căii extraordinare de atac a recursului, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., începând să curgă de la data comunicării hotărârii.

Procedând la calcularea termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, respectiv 15 februarie 2024, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul curții de apel, în care reclamanta avea posibilitatea, potrivit legii, să declare recurs, se constată că acesta s-a împlinit la data de 17 martie 2024, într-o zi nelucrătoare, duminică, prelungindu-se până la data de 18 martie 2024, prima zi lucrătoare imediat următoare, conform art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., aceasta fiind ultima zi în care reclamantul putea depune, în una din modalitățile prevăzute de lege, recursul împotriva deciziei civile nr. 1571A din 23 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cum recurenta-reclamantă a declarat recurs la data de 25 martie 2024, conform ștampilei oficiului poștal aplicate pe plicul în care cererea de recurs a fost transmisă instanței, aflat la dosarul de recurs, Înalta Curte reține incidența în cauză a prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, ipoteze ce nu se verifică în speță.

Întrucât normele care reglementează căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt imperative, de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze, reiese că nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Recurenta-reclamantă nu a formulat cerere de repunere în termen și nici nu a invocat vreo împrejurare care să o fi pus în imposibilitatea absolută de a exercita calea de atac în intervalul prevăzut de lege.

Reținând caracterul dirimant al excepției tardivității a cărei incidență împiedică cercetarea fondului motivelor de recurs, față de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 485 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1571A din 23 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cât privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de intimatul-pârât B. pentru etapa procesuală a recursului, procedând la analiza culpei procesuale a recurentei-reclamante împotriva căreia s-a formulat cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată, în condițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă A. S.R.L., ca urmare a soluției de respingere a recursului, ca tardiv, ce se va pronunța în cauză, este partea care a pierdut procesul în recurs, astfel că, în privința acestei recurente, solicitarea intimatului-pârât de obligare la cheltuieli de judecată în recurs, este fondată.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.000 RON, către intimatul-pârât B., reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. x din 15 mai 2024, aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1571A din 23 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.000 RON, către intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 octombrie 2024.