ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 604/2024

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D. au solicitat instanței de judecată, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 300.450 RON, cu titlu de daune materiale, rezultate în urma incendiului din data de 04.04.2019 și cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă

Prin sentința civilă nr. 1006 din 05 august 2022, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă în dosar nr. x/2019, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C. și D., având ca obiect pretenții și au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamanților suma de 203.993,70 RON, fiind respinse restul pretențiilor reclamanților ca neîntemeiate. S-a dispus reducerea onorariului de expert la suma de 2750 RON și s-a dispus obligarea reclamanților în solidar la plata diferenței de 1250 RON către expertul tehnic judiciar E.. Au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei totale de 9360 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru 6610 RON și 2750 RON onorariu expert. S-a luat act că s-a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în plata onorariului de avocat pe cale separată.

I.3. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă

Prin decizia civilă nr. 87 din 29 martie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-pârâți C. și D. împotriva sentinței civile nr. 1006/05.08.2022, pronunțate de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. și B..

I.4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 87 din 29 martie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă au declarat recurs pârâții C. și D..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 14 iunie 2023 și a fost repartizat aleatoriu completului C9, astfel cum rezultă din fișa ECRIS și referatul de repartizare aleatorie .

Prin cererea de recurs, recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecându-se cauza să se admită apelul formulat de pârâți și să se respingă cererea de chemare în judecată.

Recurenții-pârâți au susținut că hotărârea recurată este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material referitoare la condițiile răspunderii civile delictuale pentru lucruri.

În susținerea recursului, recurenții-pârâți au învederat că instanța de apel a reținut în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile cumulative cerute de art. 1376 și urm. C. civ., deși în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru lucruri.

Astfel, au susținut că nu a fost stabilită cu titlu de certitudine cauza producerii incendiului, întrucât cele constatate în procesul-verbal de intervenție nr. x din data de 04.04.2019 de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență care au intervenit la fața locului (în sensul că sursa probabilă de aprindere (la incendiu) a fost un scurt-circuit electric, mijlocul care putea produce aprinderea a fost un cablu electric, iar împrejurarea determinantă a fost un conductor/cablu electric defect) au un caracter de probabilitate, nu de certitudine.

Totodată, au solicitat să fie înlăturate concluziile raportului de expertiză pirotehnic efectuat în cauză, întrucât acestea nu sunt concludente și nu pot constitui temei pentru stabilirea cu certitudine a cauzei producerii incendiului, nemenționându-se nici probele avute în vedere de către expert.

Esențială este împrejurarea că nu s-a întrerupt curentul la imobilul pârâților, iar în măsura în care ar fi existat un scurt circuit astfel cum susține expertul, ar fi sărit siguranța cu certitudine.

Au susținut că nu poate fi angajată răspunderea lor, întrucât nu există probe elocvente cu privire la sursa incendiului.

În ceea ce privește condiția prejudiciului, recurenții-pârâți au considerat că aceasta nu este îndeplinită, contrar reținerilor instanței de apel, întrucât prejudiciul nu este dovedit și nici nu este cert.

În măsura în care instanța ar considera că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, aceasta ar fi trebuit să țină cont de valoarea stabilită de către expert prin înscrisul depus la data de 20.05.2021, care a indicat o valoare de 178.743,04 RON, și nicidecum valoarea de 203.993,70 RON.

Față de cele expuse, recurenții-pârâți au apreciat că hotărârea Tribunalului Timiș este nelegală, motiv pentru care au solicitat admiterea recursului.

În drept au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și toate texte legale invocate în cererea de recurs.

În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

I.5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimații-reclamanți B. și A. au solicitat, în principal, să se constate că recursul este nul, motivele invocate de recurenții-pârâți neîncadrându-se în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât fac referire la netemeinicia hotărârii recurate.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. În temeiul art. 453 C. proc. civ. au solicitat obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au invocat dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. civ., art. 1376 alin. (1), art. 1380, art. 1382 și art. 1349 C. civ.

În probațiune au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și toate probele administrate în fața instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Simpla încadrare în drept de către parte a unui sau mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulțumiri ale părții față de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs și nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanța de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce privește nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de recurs, recurenții-pârâți au susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe motiv că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a mai multor norme de drept material referitoare la condițiile răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri.

Astfel, printr-o primă critică, se susține că instanța de apel în mod vădit nelegal a reținut că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1376 și urm. C. civ., întrucât constatările din procesul-verbal de intervenție nr. x din data de 04 aprilie 2019, întocmit de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au caracter de probabilitate, iar concluziile raportului de expertiză pirotehnică nu sunt concludente și nu pot constitui temei pentru stabilirea cu certitudine a cauzei producerii incendiului.

Înalta Curte constată că, deși recurenții-pârâți invocă încălcarea dispozițiilor art. 1376 și urm. C. civ., susținerile subsumate acestei afirmații nu privesc aplicarea greșită a normelor de drept material, ci vizează valoarea probatorie a procesului-verbal întocmit de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență și a expertizei în specialitatea pirogenie, respectiv greșita apreciere a faptelor prin prisma probelor administrate.

Or, o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceste critici, ce aduc în discuție situația de fapt a speței și modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate, nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Prin aceste critici, recurenții-pârâți tind la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei elementelor de fapt ale cauzei.

O a doua critică adusă hotărârii recurate privește inexistența prejudiciului. În susținerea acestei critici, recurenții-pârâți au expus noțiuni cu caracter teoretic referitoare la condițiile prejudiciului, fără a indica în concret care este legătura cu cauza de față a considerațiilor teoretice expuse, pentru ca în final să concluzioneze că în cauza de față condițiile respectiva nu sunt îndeplinite. Or, recurenții-pârâți ar fi trebuit să se raporteze la considerentele instanței de apel și să le combată, prin expunerea unui raționament juridic contrar. Simpla expunere a unor noțiuni teoretice, precum și reluarea susținerilor făcute în etapa procesuală anterioară nu reprezintă o motivare valabilă a recursului, aspect ce nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod.

Cum accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, iar recurenții-pârâți nu s-au conformat acestor imperative, argumentele expuse în apel, reluate identic prin cererea de recurs, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării instanței de recurs, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel și nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

Ca atare, nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către recurenții-pârâți prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, față de cele anterior reținute și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, va constata nul recursul declarat de recurenții-pârâți C. și D. împotriva deciziei nr. 87 din 29 martie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. și A..

Totodată, reținând culpa procesuală a recurenților-pârâți, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va dispune obligarea acestora, ca părți care au pierdut procesul în sensul textului legal menționat, la plata către intimații-reclamanți a sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial potrivit documentului justificativ depus la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenții-pârâți C. și D., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat F., cu sediul în jud. Timiș, împotriva deciziei nr. 87 din 29 martie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. și A., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat G., cu sediul în jud. Timiș.

Obligă recurenții-pârâți la plata sumei de 2000 RON către intimații-reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2024.