ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1667/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Civilă la 29.12.2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta Producătorii de Legume - B., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata contravalorii celor 116,340 tone de cartofi de sămânță la prețul cartofilor timpurii din luna aprilie 2020, respectiv suma de 814.380 RON, profit nerealizat, ca urmare a nerespectării dreptului de preemțiune de care beneficia în baza contractului de barter încheiat de părți, cu cheltuieli de judecată.

La 12.04.2021, reclamanta a formulat o cerere completatoare, prin care a solicitat, în subsidiar, în ipoteza în care vor fi respinse primele două capete de cerere, obligarea pârâtei la plata sumei de 207.666,90 RON, reprezentând contravaloarea cartofilor de sămânță.

Ulterior, la 09.06.2021, reclamanta a formulat o cerere precizatoare, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 207.666,90 RON, reprezentând contravaloarea cartofilor de sămânță menționată în documentele de achiziție.

Prin sentința civilă nr. 64/01.03.2023, Tribunalul Teleorman, secția Civilă a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1488/12.10.2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În motivare, după expunerea situației de fapt, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 666, art. 1.268 și art. 1.270 C. civ., precum și natura juridică a actului dedus judecății, respectiv procesul-verbal din 04.06.2020, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, în raport cu probatoriul administrat și temeiul de drept aplicabil.

Astfel, a arătat că respectivul proces-verbal, semnat de reprezentanții intimatei, consfințește înțelegerea părților, stabilind clar modalitățile de stabilire și de finalizare a contractului de barter; în plus, existența a trei variante de finalizare a contractului fac dovada bunei-credințe a recurentei în derularea raporturilor contractuale.

A susținut, de asemenea, că procesul-verbal din 04.06.2020 are natura juridică a unei convenții, respectiv a unui contract nenumit, al cărui conținut nu este expres reglementat prin norme de drept, ci este stabilit de către părți; ca atare, acesta trebuie interpretat și executat potrivit intenției comune a părților, iar, în completare, în conformitate cu normele generale în materia contractelor civile.

În continuare, recurenta a afirmat că procesul-verbal din 04.06.2020 are natura unui contract sinalagmatic, iar în cazul refuzului de executare din partea uneia dintre părți, cealaltă parte poate invoca excepția de neexecutare, poate solicita executarea silită, plata de despăgubiri sau, după caz, rezoluțiunea contractului.

Totodată, invocând art. 666 C. civ., a susținut că sunt îndeplinite elementele esențiale ale unui contract, întrucât procesul-verbal reprezintă un acord de voință încheiat între două persoane juridice, exprimat în mod liber și având ca scop modificarea raporturilor juridice existente.

Recurenta a criticat faptul că instanța de apel a înlăturat înțelegerea părților și a interpretat actul în favoarea intimatei, deși părțile au convenit, la data de 04.06.2020, asupra modalității de continuare a derulării contractului de barter. Or, notificarea ulterioară de la 05.06.2020 a recurentei de către un membru cooperator, fără putere de reprezentare a Cooperativei, în sensul renunțării la înțelegerea anterioară, constituie, în opinia sa, o încălcare a obligațiilor contractuale. Curtea de apel a ignorat aceste aspecte și nu a analizat natura juridică a respectivului proces-verbal, respectiv aceea de convenție, astfel că interpretarea dată de instanță nu are temei legal, contrar probatoriului și înțelegerii părților.

După evocarea principiului forței obligatorii a contractului, recurenta a concluzionat că intimata era ținută să respecte obligațiile asumate prin convenția din 04.06.2020; în susținerea acestui punct de vedere, a invocat art. 1.270 alin. (2) C. civ. și a afirmat că intimata nu putea decide la 05.06.2020 neexecutarea contractului, fără să încalce obligațiile contractuale asumate, astfel că instanța de apel a interpretat greșit natura convenției dintre părți, reținând eronat că membrii intimatei nu au agreat propunerile recurentei, deși exista un înscris în cuprinsul căruia au fost stabilite în mod indubitabil obligațiile B..

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. În acest sens, a redat un paragraf din hotărâre, potrivit căruia "procesul-verbal încheiat la data de 04.06.2020 nu are natura juridică a unei convenții prin care a fost modificat contractul de barter nr. x/30.09.2019 și actul adițional nr. x/24.10.2019" și a evidențiat că instanța nu a oferit o motivare efectivă, făcând referire că ar fi argumentat anterior; or, în partea anterioară a hotărârii, instanța analizase alte aspecte și care nu aveau legătură cu calificarea dată procesului-verbal de recurentă, aceea de convenție.

În final, recurenta a arătat că instanța de apel nu a analizat efectiv argumentele expuse, respingându-le în mod formal, fără o motivare adecvată, context în care a invocat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe ipotezele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs conduce la concluzia că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva hotărârii atacate, care să poată fi circumscrise în ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținerile sale reflectă, în esență, nemulțumirea acesteia față de modul în care instanța de apel a evaluat situația de fapt și probatoriul administrat, în contextul menținerii soluției de respingere a acțiunii.

În acest sens, recurenta a invocat lipsa motivării hotărârii, arătând că instanța de apel s-a limitat la a afirma că procesul-verbal din 04.06.2020 nu are natura juridică a unei convenții, subliniind că nu a fost prezentat un raționament care a condus la această concluzie și nici nu s-a răspuns susținerilor sale.

Examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că instanța de apel a motivat soluția de respingere a apelului, analizând susținerile părților și expunând raționamentul pentru care a concluzionat că procesul-verbal din 04.06.2020 nu are natura juridică a unei convenții care să fi modificat contractul de barter nr. x/30.09.2019 și actul adițional nr. x/24.10.2019; instanța de apel a arătat că acel proces-verbal reflectă discuțiile părților asupra unor posibile variante de modificare sau stingere a raportului contractual, și nu de a constitui/modifica/stinge efectiv un raport juridic.

Prin urmare, hotărârea atacată cuprinde considerentele care fundamentează soluția pronunțată, chiar dacă acestea nu sunt conforme cu propriile convingeri ale recurentei, astfel cum au fost expuse și în memoriul de recurs.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel ar fi interpretat greșit dispozițiile art. 666, art. 1.268 și art. 1.270 C. civ., precum și natura juridică a procesului-verbal din 04.06.2020; aceasta deoarece recurenta consideră că respectivul proces-verbal constituie o convenție care modifică raportul contractual anterior.

În realitate, însă, recurenta tinde la o reanalizare în recurs a susținerilor formulate în apel și o reapreciere a probatoriului, ceea ce nu este posibil în această etapă procesuală; astfel, deși invocă încălcarea mai multor norme de drept material, recurenta nu formulează veritabile critici de nelegalitate, ci reiterează argumente deja analizate de instanța de apel, referitoare la natura procesului-verbal, respectiv aceea de convenție, la presupusa nesocotire a înțelegerii exprimate de părți la 04.06.2020 și la interpretarea actului.

Înalta Curte notează că, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestită cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

În plus, analiza deciziei recurate relevă că instanța de apel a interpretat conținutul procesului-verbal din 04.06.2020 în corelație cu probatoriul administrat, concluzionând că respectivul înscris nu are natura unei convenții care modifică contractul de barter nr. x/30.09.2019 și actul adițional nr. x/24.10.2019, ci exprimă doar intenții viitoare ale părților de a analiza oportunitățile/variantele de modificare/stingere a raporturilor contractuale, nicidecum de a le modifica/stinge efectiv. Această concluzie, fiind fundamentată pe probatoriu, nu poate fi cenzurată în recurs sub pretextul unei pretinse încălcări a normelor de drept material, în absența unor critici de nelegalitate.

Recurenta nu face altceva decât să își exprime dezacordul față de modul în care instanța de apel a înțeles să interpreteze probatoriul administrat și să califice raportul juridic dintre părți. Or, examinarea instanței de recurs este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. București împotriva deciziei civile nr. 1488/12.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Producătorii de Legume - B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2024.