ÎCCJ, Decizia nr. 243/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a sesizat secția să dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pârâtului A., procuror european delegat în X, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În motivarea acțiunii, în esență, s-a reținut faptul că pârâtul A. a omis să formuleze cerere de abținere în cauza nr. 498/P/2022 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, deși avea cunoștință de faptul că se află în vreuna din situațiile care ar conduce la crearea unor suspiciuni privind imparțialitatea sa, respectiv că a fost coleg la Y cu una din părțile din dosarul menționat, judecătorul B..

Hotărârea recurată

Prin Hotărârea nr.x din 26 iunie 2024, secția pentru procurori în materie disciplinară a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A. procuror european delegat în X, cercetat sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 271 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată.

În motivare, s-a avut în vedere situația de fapt, respectiv că la 16 noiembrie 2022 s-a înregistrat sub nr. x/2022 la Direcția Națională Anticorupție – secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție plângerea penală formulată de domnul judecător B. împotriva mai multor persoane, printre care și a celor care au formulat sesizarea din prezenta cauză, respectiv, S.C. C. S.R.L..

Cauza astfel formată a fost repartizată în vederea efectuării urmăririi penale, pârâtului procuror A. procurorului-șef al Serviciului de combatere a macrocriminalității economico-financiare.

Prin ordonanța nr. 498/P/2022 din data de 23 noiembrie 2022 pârâtul procuror a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 367 alin. (1), art. 269 alin. (1) din C. pen., art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 321 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1), art. 326 alin. (1) C. pen.

La data de 14.12.2022 a fost înregistrată, sub nr. x/2022, declarația de abținere formulată de procuror A. cu privire la dosarul nr. x/2022 care i-a fost repartizat spre soluționare, în care a menționat, în esență, faptul că a fost coleg în cadrul Y cu judecătorul B., rămânând în relații bune cu acesta, totodată, apreciindu-l, din perspectivă profesională.

În continuare, prin ordonanța nr. 498/P/2022 din data de 27 ianuarie 2023, procurorul desemnat cu instrumentarea dosarului penal menționat, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul B. în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ulterior, la data de 15 septembrie 2023, dosarul s-a reîntors la Direcția Națională Anticorupție, fiind în lucru la procuror.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2022, "nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa":

Secția a avut în vedere art. 64 și art. 65 din C. proc. pen., art. 4 alin. (3) din Legea 303/2022 și Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328 din data de 24 august 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, reținând că mijloacele procesuale pentru rezolvarea situațiilor de incompatibilitate a judecătorilor și procurorilor prevăzute de C. proc. pen. sunt: abținerea și recuzarea.

Secția a reținut că modificările C. proc. pen. au adus ca element de noutate faptul ca urmărirea penală se desfășoară în doua faze distincte: faza de investigare a faptei si faza de investigare a persoanei.

Faza de investigare a faptei începe prin sesizarea organelor judiciare competente, faza de investigare a persoanei este marcata prin actul de continuare a urmăririi penale față de suspect și, ulterior, de punere în mișcare a acțiunii penale fată de inculpat. Astfel, în raport de faza în care se află urmărirea penală, se are în vedere asigurarea garantiilor procesuale necesare, cu referire la Decizia nr. 236/20016 a Curții Constituționale.

De asemenea, a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg, cauza Pedersen și Baadsgaard împotriva Danemarcei, din care a reținut că imparțialitatea este una dintre garanțiile procesuale ce trebuie asigurată în cadrul unui proces penal, așa cum acesta este definit de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar după momentul în care sunt identificate părțile raportului juridic.

În același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a explicat termenul de "incompatibilitate a judecătorului" (decizia penală nr. 401/A din 17 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017) și, raportat la aceasta, a statuat că va trebui să se stabilească "că s-a adus o vătămare drepturilor părților/subiecților procesuali principali (nulitate relativă), deoarece ține chiar de esența incompatibilității ideea de a fi nevoie să se arate dacă va exista sau nu o vătămare, incompatibilitatea reprezentând numai o situație specială în care se află un subiect oficial față de o cauză penală."

În atare condiții, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a constatat că pentru a se putea vorbi de existenta unei vătămări a drepturilor părților/subiecților procesuali principali, este necesară stabilirea cadrului procesual legal care să confere persoanelor calitatea procesuală stabilită de lege.

Or, din moment ce, în prezenta speță, părțile sau subiecții procesuali principali nu erau identificați, urmărirea penală aflându-se în faza de investigare a faptei, nu poate fi pusă în discuție o eventuală stare de incompatibilitate a pârâtului procuror care a dus la vătămarea drepturilor acestora.

În cauza de față, referitor la abaterea disciplinară reținută de Inspecția Judiciară în sarcina pârâtului A., secția a constatat că în dosarul nr. x/2022 al Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, urmărirea penală era începută "in rem", astfel încât, prin raportare la dispozițiile legale ce reglementează incompatibilitatea, recuzarea, dar și prin raportare la jurisprudența constantă a Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se poate pune problema existenței vreunui caz de incompatibilitate în sarcina pârâtului A..

Secția a constatat că Inspecția Judiciară și-a însușit cu ușurință raționamentul greșit relevat în sesizarea formulată de S.C. C. S.R.L., confundând faza de investigare a faptei cu faza de investigare a persoanei, respectiv efectele ordonanței prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu cele ale ordonanței de continuare a urmăririi penale față de suspect, doar ultima generând respectarea garanțiilor procesuale cu privire la incompatibilitatea procurorului.

Așadar, se constată că, din probatoriul administrat în cauză, nu au rezultat împrejurări de fapt care să ateste o interpretare lipsită de diligență a dispozițiilor incidente în materia incompatibilităților de către pârâtul procuror.

A fost amintită jurisprudența secției pentru procurori în materie disciplinară constantă pe acest aspect (Decizia civilă nr. 53/1.03.2021 și Decizia nr. 23/1.02.2023).

Recursul

Împotriva hotărârii secției, Inspecția Judiciară a formulat recurs.

În motivarea căii de atac, s-a arătat că instanța disciplinară ar fi preluat considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 236/2016, dar a făcut abstracție de relația de amiciție existentă între B. și domnul procuror.

Apreciază că probele administrate, inclusiv declarația de abținere a procurorului duc la concluzia că magistratul cercetat este prieten cu B..

A combătut considerentele hotărârii disciplinare, în sensul că abaterea disciplinară reținută în sarcina magistratului nu este condiționată de actele de urmărire penală efectuate sau de soluția pronunțată în dosar ori de formularea ulterioară a unor cereri de recuzare, câtă vreme regimul incompatibilităților și interdicțiilor este strict reglementat de lege și vizează activitatea magistraților indiferent de faza procesului penal.

Relevant în acest context este împrejurarea că această abatere disciplinară este o abatere de pericol, iar nu rezultat, astfel că nu este necesar a fi dovedită vătămarea ce s-a produs subiecțiunilor procesuali principali.

Recurenta a reamintit că aspectele prezentate în sesizările formulate în prezenta lucrare au făcut obiectul unor dezbateri în presă, existând mai multe articole în acest sens, prin care s-a indus ideea că un magistrat incompatibil nu a formulat cerere de abținere decât după începerea urmăririi penale, și, până la soluționarea cererii de abținere de către procurorul ierarhic superior, a emis o adresă privind stadiul cercetărilor, pro causa, în opinia reclamanților, pe care persoana în cauză a folosit-o în cadrul unui proces de natură civilă, încercând să compromită imaginea părții adverse în fața judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei.

Tot din articolele de presă se mai desprinde ideea că procurorul și-a încălcat obligația de imparțialitate (cât și pe cea de a-și verifica propria competență) deoarece, după admiterea cererii de abținere și desemnarea altui procuror, acesta din urmă a constatat că nu este competent material, declinând cauza în data de 27.01.2023 în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Justiție.

Apărările părților

Intimatul a depus întâmpinare, în care a prezentat pe larg situația de fapt și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Cu titlu preliminar, față de faptul că recurenta și-a subsumat criticile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară; ca urmare, prezenta cale de atac va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, așa cum a decis Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurentă, cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Cu privire la abaterea disciplinară imputată:

Din materialul probator aflat la dosar, se reține, ca situație de fapt, că la data de 16 noiembrie 2022 a fost înregistrată sub nr. x/2022 la Direcția Națională Anticorupție – secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție plângerea penală formulată de domnul judecător B. împotriva mai multor persoane, printre care și S.C. C. S.R.L..

Cauza astfel formată a fost repartizată în vederea efectuării urmăririi penale, pârâtului procuror A. procurorului-șef al Serviciului de combatere a macrocriminalității economico-financiare.

Prin ordonanța nr. 498/P/2022 din data de 23 noiembrie 2022, pârâtul procuror a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 367 alin. (1), art. 269 alin. (1) din C. pen., art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 321 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1), art. 326 alin. (1) C. pen.

Ulterior, domnul B. a formulat, succesiv, prin e-mail, mai multe cereri, prin care solicita relații în legătura cu plângerea depusă.

Prin adresa nr. x/2022 din data de 16 decembrie 2022, semnată de pârâtul procuror, s-a înștiințat petentul că plângerea sa a fost înregistrată la DNA, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 16.11.2022, sub nr. x/2022.

La 23 noiembrie 2022 a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 269 alin. (1) C. pen., art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 C. pen. din Legea nr. 78/2000, art. 321 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen., art. 326 alin. (1) C. pen.

La data de 14.12.2022 a fost înregistrată, sub nr. x/2022, declarația de abținere formulată de procuror A. cu privire la dosarul amintit anterior, în motivarea căreia a arătat, în esență, că a fost coleg în cadrul Y cu judecătorul B., rămânând în relații bune cu acesta, totodată, apreciindu-l, din perspectivă profesională.

Prin ordonanța nr. 498/P/2022 din data de 27 ianuarie 2023, procurorul desemnat cu instrumentarea dosarului penal în urma admiterii cererii de abținere a pârâtului A., a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul B. în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ulterior, la data de 15 septembrie 2023, dosarul s-a reîntors la Direcția Națională Anticorupție, fiind în lucru la procuror.

Prin decizia recurată, s-a apreciat că neformularea declarației de abținere a domnului procuror în perioada 16 noiembrie 2022 – 14 decembrie 2022 cu referire la instrumentarea dosarului nr. x/2022 al Direcției Naționale Anticorupție – secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. h) teza din Legea nr. 303/2022.

Pentru a decide astfel, secția a avut în vedere jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 236/20016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (1) C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016), jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg, (Hotărârea din 17 decembrie 2004, pronunțată în Cauza Pedersen și Baadsgaard împotriva Danemarcei) din care a desprins concluzia că imparțialitatea este una dintre garanțiile procesuale ce trebuie asigurată în cadrul unui proces penal, așa cum acesta este definit de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar după momentul în care sunt identificate părțile raportului juridic.

De asemenea, s-a raportat la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a explicat termenul de "incompatibilitate a judecătorului" (decizia penală nr. 401/A din 17 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017) în sensul că va trebui să se stabilească "că s-a adus o vătămare drepturilor părților/subiecților procesuali principali (nulitate relativă), deoarece ține chiar de esența incompatibilității ideea de a fi nevoie să se arate dacă va exista sau nu o vătămare, incompatibilitatea reprezentând numai o situație specială în care se află un subiect oficial față de o cauză penală."

Pentru perioada de timp de o lună apreciată de Inspecția Judiciară ca fiind una de incompatibilitate a domului procuror, secția a constatat că nu poate fi pusă în discuție o eventuală stare de incompatibilitate a pârâtului procuror care a dus la vătămarea drepturilor acestora, din moment ce, în prezenta speță, părțile sau subiecții procesuali principali nu erau identificați, urmărirea penală aflându-se în faza de investigare a faptei.

Recurenta a criticat considerentele referitoare la incompatibilitatea domnului procuror, apreciind că acesta a încălcat în mod vădit dispozițiile procedurale, întrucât avea obligația să formuleze de îndată declarație de abținere, avea cunoștință de relația sa de amiciție cu autorul plângerii.

De altfel, a apreciat ca nelegală și reținerea secției potrivit căreia probatoriul administrat nu a relevat împrejurări care să susțină lipsa de imparțialitate, întrucât abaterea disciplinară este una de pericol, care nu este condiționată de dovedirea producerii unei vătămări.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători reține că instanța disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare a domnului procuror, sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. h) teza din Legea nr. 303/2022.

Potrivit acestor dispoziții legale, constituie abatere disciplinară "nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa".

Sub aspectul laturii subiective, abaterea disciplinară anterior redată poate fi comisă doar cu intenție, directă sau indirectă. Astfel, magistratul, deși știe că are obligația de a se abține, nu formulează cerere în acest sens, acceptând eventualitatea afectării aparenței de imparțialitate, precum și a încrederii cetățenilor în actul de justiție.

De asemenea, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a subiectului activ și urmarea produsă trebuie dovedită.

În cauză, domnului procuror i se impută că a rămas pasiv timp de o lună, de la momentul la care i s-a adus la cunoștință actul generator de incompatibilitate și formularea declarației de abținere.

Într-adevăr, art. 9 și art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, art. 64, art. 65 alin. (1) și art. 66 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd și detaliază noțiunea de incompatibilitate și obligația de abținere.

Or, așa cum în mod corect a reținut și instanța disciplinară, neformularea cererii de abținere de către domnul procuror timp de o lună nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare anterior menționate.

Împrejurarea că domnul procuror nu a formulat declarația de abținere de îndată, respectiv de la momentul la care i-a fost repartizat dosarul respectiv nu are valențele pe care încearcă să i le conferă recurenta.

Aceasta deoarece în dosarul respectiv, activitatea pârâtului procuror, în considerarea căreia se impută săvârșirea abaterii disciplinare, s-a desfășurat numai în faza urmăririi penale in rem în etapa de cercetare a faptei, în care actele de urmărire penală sunt efectuate în scopul strângerii probelor necesare cu privire la existența infracțiunii.

Ca urmare, în etapa respectivă, nu se ridică problema incompatibilității; sunt avute în vedere și modificările aduse C. proc. pen., potrivit cărora urmărirea penală se desfășoară în doua faze distincte: faza de investigare a faptei și faza de investigare a persoanei. Această distincție este importată în cauză întrucât faza de investigare a faptei începe prin sesizarea organelor judiciare competente, iar cea de investigare a persoanei este marcată prin actul de continuare a urmăririi penale față de suspect și, ulterior, de punere în mișcare a acțiunii penale față de inculpat.

Din această perspectivă este corectă reținerea secției, în sensul că în faza urmăririi penale in rem în etapa de cercetare a faptei nu se ridică problema incompatibilității pentru motivul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Pentru argumentele expuse, sunt lipsite de temei susținerile din recurs în sensul că magistratul s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate de la momentul în care i-a fost repartizat dosarul înregistrat sub nr. x/2022.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența CEDO (Kyprianou împotriva Ciprului, pct. 118; Micallef împotriva Maltei, pct. 93), în care s-a reținut că una dintre componentele dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 par. 1 din Convenție, vizează imparțialitatea magistratului.

În jurisprudența aceleiași instanțe a drepturilor omului (Hotărârea din 17 decembrie 2004, pronunțată în Cauza Pedersen și Baadsgaard împotriva Danemarcei, pct. 44) și în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 141/1999; Decizia nr. 236/2016, pct. 50-51), s-a reținut că nu se ridică problema garanțiilor procesuale ce țin de dreptul la un proces echitabil, printre care și imparțialitatea magistratului, înainte ca făptuitorul să aibă calitatea procesuală de învinuit sau inculpat în urma unei înștiințări oficiale cu privire la acțiuni întreprinse împotriva sa de către autoritățile judiciare.

Curtea a statuat că nu se ridică problema lipsei de imparțialitate în ipoteza în care magistratul a realizat numai "interogarea martorilor, fără a aprecia probele și fără a trage vreo concluzie" (Bulut împotriva Austriei, pct. 33-34) ori a pronunțat decizii formale și procedurale, o asemenea problemă fiind luată în discuție în etapele procedurii în care "magistratul s-a pronunțat cu privire la vinovăția acuzatului" (Gomez de Liano y Botella împotriva Spaniei, pct. 67-72).

Astfel fiind, în mod corect s-a reținut că nu se ridică problema imparțialității în raport cu activitățile realizate de pârâtul procuror în dosarul penal înregistrat sub nr. x/2022, pentru a fi în ipoteza analizării existenței elementelor constitutive ale abaterii disciplinare imputate, constând în "nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa", prin prisma unei eventuale situații de incompatibilitate în sensul art. 64, art. 65 alin. (1) și art. 66 alin. (1) din C. proc. pen.

În jurisprudența Completului de 5 judecători, s-a reținut că "în respectiva etapă a urmăririi penale și în condițiile în care nu erau identificate nici persoanele vătămate și nici autorii prezumtivi ai infracțiunii, nu se ridică problema incompatibilității pentru motivul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.. (Deciziile nr. 53/2021 și nr. 23/2021).

Având în vedere considerentele anterior redate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, sens în care va fi respins recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. x din 26 iunie 2024 pronunțate de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2023.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2024.