ÎCCJ, Decizia nr. 73/2024

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, sub nr. x/J/2023, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor pârâtelor A. și B. (fostă C.) - judecători în cadrul Judecătoriei X și pârâtului D. - judecător în cadrul Judecătoriei Y, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin.(2) și (3) din Legea nr. 303/2022 din același act normativ.

Inspecția Judiciară a reținut, în esență, că faptele judecătorilor A., D. și B. (fostă C.) constând în dispunerea măsurii suspendării facultative a judecării cauzei, având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită, precum și dispunerea suspendării provizorii a executării silite, prin nesocotirea din culpă a normelor de drept procesual, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplina prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2023 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, s-a reținut că prin maniera în care doamna judecător A. a soluționat dosarele nr. x/2022, nr. y/2022, nr. z/2022, domnul judecător D. a soluționat dosarul nr. xx/2022 și doamna judecător B. (fostă C.) a soluționat dosarul nr. xy/2022, au fost încălcate dispozițiilor legale care reglementează procedura judecății în cazul contestațiilor la executare și a suspendării executării silite.

Prin hotărârea nr. 24 din 15 noiembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/J/2023 de  Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a respins, cu unanimitate, acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva domnului D. - judecător în cadrul Judecătoriei Y pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată.

Totodată, cu majoritate, a fost respinsă acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva doamnelor A. și B. (fostă C.) - judecători în cadrul Judecătoriei X pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca neîntemeiată.

A fost exprimată și o opinie separată, în sensul admiterii acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva doamnelor judecător A. și B. (fostă C.) pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Secția a reținut, în esență, că din perspectiva modului în care doamnele judecător A. și B. (fostă C.) au apreciat asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 413 alin. (l) pct. 1  C. proc. civ., constatând că se impune, cu prioritate, suspendarea judecății cauzelor, presupune exercitarea unor prerogative jurisdicționale, care includ, în mod necesar, capacitatea de a decide pe baza unor norme de drept și în cadrul unei proceduri organizate, asupra unei situații de fapt și de drept care intră în competența instanței, cu respectarea principiilor publicității și contradictorialității, cerință care reflectă principiul statului de drept inerent sistemului Convenției Europene a Drepturilor Omului și protocoalelor sale adiționale.

S-a mai apreciat că susținerile Inspecției Judiciare cu referire la această abatere disciplinară pun în discuție chiar modalitatea concretă de aplicare a dispozițiilor legale procedurale raportat la cauzele deduse judecății, precum și temeinicia soluțiilor adoptate, aceasta fiind atributul exclusiv al instanței a cărei soluție poate fi cenzurată doar în căile de atac și nu poate face obiectul acțiunii disciplinare.

În ceea ce îl privește pe domnul judecător D., s-a arătat pe de o parte, că opinia juridică exprimată de judecător materializează exercițiul normal al funcției, soluția dispusă fiind susceptibilă de cenzurare numai prin exercitarea căilor de atac, iar pe de altă parte, că susținerea potrivit căreia nu era întrunită condiția existenței pe rolul instanței a unei cereri de suspendare formulate în cadrul unei contestații la executare, nu este fondată câtă vreme, în dosarul nr. y/2022, la data de 21.09.2022, contestatorii au depus o cerere intitulată „Cerere completatoare a contestației la executare și a cererii de suspendare d executării silite”, prin care au solicitat ca, suplimentar față de actele de executare indicate în cererea principală, să se dispună anularea și suspendarea executării silite și a actelor de executare comunicate de către intimate ulterior depunerii contestației la executare.

Împotriva hotărârii anterior menționate, a formulat recurs recurenta Inspecția Judiciară, înregistrat la Completul de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/1/2023.

În drept, recurenta invocă motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că hotărârea atacată este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește soluția adoptată de către Secția pentru judecători în materie disciplinară de respingere a acțiunii disciplinare.

Contrar celor reținute de Secția pentru judecători în materie disciplinară menționează că, în cadrul procedurii disciplinare, nu soluțiile pronunțate de magistrații cercetați au fost puse în discuție, ci modul de aplicare a normelor de drept material/procesual de către aceștia.

Astfel, învederează că magistrații A. și B., cu încălcarea dispozițiilor legale, nu s-au pronunțat mai întâi asupra cererilor de suspendare a executării silite formulate în cadrul contestației la executare, ci au apreciat că se impune suspendarea facultativă a soluționării contestației la executare, în baza art. 413 alin. (1) C. proc. civ., consecința fiind aceea a permanentizării efectelor suspendării provizorii a executării silite dispuse anterior.

Prin urmare, deși în respectivele cauze era dispusă suspendarea provizorie a executării silite în baza art. 719 alin. (7) C. proc. civ., efectele acestei măsuri producându-se până la soluționarea cererilor de suspendare a executării formulate în cadrul contestațiilor la executare, magistrații, cu încălcarea prevederilor art. 719 alin. (6) C. proc. civ., nu s-au pronunțat asupra cererilor de suspendare a executării silite anterior dispunerii măsurii suspendării facultative a cauzelor.

Conduita celor doi magistrați, în opinia recurentei, este contrară prevederilor legale cu atât mai mult cu cât legea nu prevede o cale de atac separată împotriva hotărârii prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite.

Face trimitere la cele reținute de instanța de control judiciar prin decizia nr.18/LP/2023 pronunțată de Tribunalul Z în dosarul nr. y/2022 prin care s-a casat în totalitate încheierea din 17.11.2022, pronunțată de Judecătoria X și s-a dispus reluarea judecării cauzei, argumentându-se că în cauză, instanța de fond, deși a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare formulată în baza art. 719 C. proc. civ., nu a înțeles să dea eficiență acestui text de lege, reținând în mod eronat că cererea de suspendare a executării nu și-ar mai menține utilitatea și ar fi lipsită de obiect în contextul soluționării anterioare a contestației la executare dacă cu titlu de exemplu, ar fi anulat titlul executoriu.

Reiterează că în condițiile în care instanța de fond a înțeles să dispună suspendarea provizorie a executării silite în baza art. 719 alin. (7) C. proc. civ. era obligată să procedeze la soluționarea cererii de suspendare a executării silite, iar nu să suspende judecarea acesteia. Procedând astfel, instanța de fond a făcut ca o măsură provizorie de suspendare a executării silite să-și producă efectele cu încălcarea dispozițiilor art. 719 alin. (6) C. proc. civ.

Prin urmare, afirmă faptul că, contrar celor reținute de instanța disciplinară, Inspecția Judiciară nu a procedat la analiza legalității și temeiniciei măsurilor dispuse de judecător, ci a apreciat că magistrații erau obligați de dispozițiile legale explicite să analizeze cererile de suspendare a executării silite pentru a stabili dacă există sau nu motive imperioase care să reclame dispunerea acestei măsuri.

Mai mult, în dosarul nr. y/2022, cererile de modificare a cererii de chemare în judecată formulate de către contestatori, care au fost înregistrate la dosar la 21.09.2022, 05.10.2022 și 27.10.2022 nu au fost puse în discuția părților la termenul de judecată din 10.11.2022, deși au fost depuse la dosar cereri completatoare și iar Comisia Europeană a depus la dosar observații scrise și înscrisuri.

Atitudinea de ignorare a cererilor și înscrisurilor depuse la dosar produce consecințe interdepedente care au generat efecte negative atât în planul suspendării provizorii în dosarul nr. xx/2022 instrumentat de domnul judecător D., cât și în dosarul nr. y/2022, încălcându-se astfel art. 224 C. proc. civ., care prevede că instanța este obligată să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate, potrivit legii, sau invocate din oficiu. În plus, trebuie menționat că anterior dispunerii oricărei măsuri, chiar și aceea de suspendare a judecării cauzei, magistratul era obligat să stabilească cadrul procesual, atât sub aspectul obiectului cererilor, dar și al părților, în aplicarea prevederilor art. 22 C. proc. civ. raportat la art. 224 C. proc. civ.

Tot în acest context, menționează împrejurarea că nicio dispoziție legală nu fundamentează concluzia magistratului A. care a arătat că cererea de suspendare a judecății cauzei are prioritate față de cererea de suspendare a executării silite întrucât în situația în care ar fi anulat titlul executoriu, cererea de suspendare a executării nu și-ar mai menține utilitatea și ar fi lipsită de obiect față de împrejurarea că într-o atare situație devin incidente dispozițiile art. 643 C. proc. civ., text de lege care prevede că, în situația anulării titlului executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept, dacă prin lege nu se prevede altfel.

De asemenea, la momentul pronunțării soluției de suspendare a judecății cauzei, doamna judecător A. știa că anterior, în dosarul nr. z/2022, chiar ea a dispus, la 11.08.2022, suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite în cadrul contestației la executare obiect al dosarului nr. y/2022.

Arată că există legătură de cauzalitate între fapta judecătorilor și urmările produse, nesocotirea normelor de drept procesual conducând, în mod direct, la producerea unor consecințe grave, determinate de acțiunea și atitudinea acestora, urmărirea sumei de 1.294.189.574 lei pentru care s-a început executarea silită de către creditor, fiind, practic, blocată, deși înscrisurile în baza cărora a fost demarată procedura executării silite reprezintă titluri executorii.

Raportat la circumstanțele și împrejurările în care au fost săvârșite faptele reținute în sarcina pârâtelor A. și B. (fostă C.), se reține că prin încălcarea dispozițiilor legale care reglementează soluționarea cu prioritate a cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul contestației la executare, acestea au adus atingere drepturilor părților la un proces echitabil și prestigiului justiției. Astfel, prin suspendarea unui litigiu vizând urmărirea silită a unei sume de 1.294.189.574 lei, cu consecința permanentizării unei soluții de suspendare provizorie, magistrații au dovedit o neglijență gravă, care le este imputabilă.

Din perspectiva atitudinii subiective a doamnei judecător B. (fostă C.) prezintă relevanță și împrejurarea că, la termenul de judecată din 08.12.2022, termen la care au avut loc dezbaterile, atât contestatorii, cât și intimatele nu au fost de acord cu suspendarea judecății cauzei. Mai mult, aceștia au învederat doamnei judecător că în dosarul nr. x/2022 s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a contestației la executare înregistrată sub nr. xy/2022.

Or, procedând la suspendarea facultativă a judecății cauzei ce face obiectul dosarului nr. xy/2022 doamna judecător B. (fostă C.) a temporizat judecarea dosarului nr. x/2022, măsura dispusă având ca efect permanentizarea suspendării provizorii a executării silite dispuse în dosarul nr. xz/2022 în condițiile în care această din urmă soluție nu este supusă niciunei căi de atac.

În ceea ce îl privește pe domnul judecător D., sub aspectul laturii obiective ceea ce i s-a imputat magistratului este că prin încheierea nr. 697 din 29.09.2022 pronunțată în dosarul nr. xx/2022, acesta a dispus suspendarea provizorie a executării silite a proceselor-verbale emise la data de 22.08.2022, precum și a oricăror acte viitoare emise pe perioada suspendării provizorii, încălcând obligația legală de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 719 alin. (7) C. proc. civ.

Astfel, pe rolul Judecătoriei X a fost înregistrat dosarul nr. xx/2022 având ca obiect cerere de suspendare provizorie a executării silite a proceselor-verbale emise în data de 22.08.2022 privind calculul creanțelor fiscale accesorii sau a altor sume, somații și titluri executorii emise în data de 08.09.2022, 12.09.2022 și 14.09.2022.

Deși a constatat că pe rolul instanței au fost înregistrate dosarele nr. yz/2022 și nr. y/2022, judecătorul era obligat să verifice dacă pe rolul Judecătoriei X a fost înregistrată cerere de suspendare a executării formulată în cadrul unei contestații la executare. Procesele-verbale a căror suspendare provizorie a fost solicitată în dosarul nr. xx/2022 fac obiectul unei cereri de modificare a contestației la executare formulate în cadrul dosarului nr. y/2022.

Chiar dacă contestatorii au denumit-o cerere de completare, natura cererii este de a modifica cererea de chemare în judecată. Simpla depunere la dosar a unei cereri de modificare a cererii de chemare în judecată nu învestește instanța, de vreme ce această cerere de modificare nu a fost pusă în discuția părților și instanța nu a luat act de existența acesteia și nu a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile pentru formularea acesteia.

O astfel de cerere fiind suspusă unor condiții, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 204 C. proc. civ., nu învestește de plano instanța cu soluționarea acesteia, ci doar cu respectarea dispozițiilor art. 204 C. proc. civ.

Având în vedere că în cadrul dosarului nr. y/2022 cererea de modificare/completare nu a fost pusă niciodată în discuția părților, la termenul din 29.09.2023 când domnul judecător D. a pronunțat încheierea de suspendare provizorie, acesta nu avea întrunită condiția existenței pe rolul instanței a unei cereri de suspendare formulate în cadrul unei contestații la executare, pentru că acesta fusese învestit cu suspendarea provizorie a proceselor-verbale din 22.08.2022 și nu a tuturor actelor de executare contestate în dosarele nr. yz/2022 și nr. y/2022.

Magistratul învestit cu cererea de suspendare provizorie, avea obligația să analizeze toate condițiile restrictive prevăzute de art. 719 alin. (7) C. proc. civ., or, acesta a constatat că s-a dispus suspendarea provizorie și în cadrul altor dosare.

Nu pot fi reținute argumentele instanței disciplinare în sensul că soluția dispusă asupra cererii de suspendare provizorie prin care au fost suspendate provizoriu și orice alte acte de executare viitoare este o opinie juridică a magistratului, iar aceasta poate fi cenzurată doar prin exercitarea căilor de atac, întrucât așa cum s-a arătat, potrivit art. 719 alin. (7) C. proc. civ. încheierea nu era supusă niciunei căi de atac.

Există legătură de cauzalitate între fapta judecătorului cercetat și urmările produse, nesocotirea normelor de drept procesual conducând, în mod direct, la producerea unor consecințe grave, datorate acțiunii și atitudinii acestuia, urmărirea sumelor pentru care s-a început executarea silită de către creditor, fiind, practic, blocată și în prezent.

Din punctul de vedere al laturii subiective, încălcarea nejustificată a acelor dispoziții legale sau regulamentare care se circumscriu statutului profesiei de judecător trebuie privită prin raportare la etalonul „magistratului diligent”, care acționează cu grijă față de interesul public de înfăptuire a justiției și de apărare a intereselor generale ale societății. Or, prin permanentizarea unei soluții de suspendare provizorie, domnul judecător a dovedit o neglijență gravă, care îi este imputabilă.

Având în vedere argumentele expuse anterior, apreciază că din ansamblul probelor administrate în cauză reiese că sunt întrunite elementele de tipicitate ale abaterii disciplinare reținute în sarcina magistraților, motiv pentru care consideră că hotărârea pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară este nelegală și netemeinică în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare, astfel cum acestea au fost indicate în cuprinsul acțiunii disciplinare.

Față de cele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, reținerea  cauzei spre rejudecare, admiterea acțiunii disciplinare exercitate împotriva magistraților A., B. (fostă C.) și D., astfel cum acestea au fost reținute în acțiune, cu consecința individualizării și aplicării unei sancțiuni disciplinare prevăzute de lege.

4.1. Intimata B. (fostă C.) a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Pe cale de excepție, intimata a invocat:

Arată că în cauză au fost aplicate prevederile Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, însă în opinia intimatei procedura disciplinară  trebuia să se desfășoare potrivit Legii nr. 317/2004, republicată, care era în vigoare la data sesizării și începerii verificărilor prealabile.

În acest sens, arată că referatul din 6.01.2023 de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile nu este temeinic justificat. În plus, acest referat a fost avizat de Directorul Direcției pentru judecători, și nu de inspectorul-șef.

În ceea ce privește fondul cauzei, arată că susținerile din cererea de recurs sunt nefondate, deoarece soluția pronunțată de intimată este rezultatul propriului raționament logico-juridic care a fost motivat în fapt și în drept, decizie pentru care nu poate fi atrasă răspunderea disciplinară, acest lucru nefiind permis de principiul independenței judecătorului.

Arată că nu sunt întrunite condițiile săvârșirii abaterii disciplinare reținute.

Învederează că partea avea cale de atac împotriva suspendării în dosarul nr. xy/2022, însă aceasta nu a fost exercitată.

4.2. Recurenta Inspecția Judiciară a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata B. (fostă C.) prin care arată că susținerile acesteia nu reprezintă veritabile excepții în sens procedural, ci reprezintă apărări ce pot fi avute în vedere de instanță la analizarea fondului cauzei.

i). Referitor la nulitatea cercetării disciplinare determinate de împrejurarea că cercetarea disciplinară s-a desfășurat potrivit Legii nr. 305/2022, deși la data sesizării și declanșării verificărilor prealabile era în vigoare Legea nr. 317/2004.

Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1105 din 16 noiembrie 2022, nu conține norme tranzitorii cu caracter general care să reglementeze conflictul de legi rezultat din intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Or, Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii a intrat în vigoare la data de 16.12.2022, iar acțiunea disciplinară ce face obiectul prezentei cauze a fost înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară la data de 26.05.2023.

Procedura desfășurată de către Inspecția Judiciară are caracter administrativ, declanșarea procesului disciplinar realizându-se odată cu învestirea Secției pentru judecători în materie disciplinară cu soluționarea acțiunii disciplinare, sub imperiul Legii nr. 305/2022.

ii). În ceea ce privește nulitatea absolută a rezoluției nr. 141/07.02.2023 privind începerea cercetării disciplinare, precum și a tuturor actelor ulterioare ca urmare a nerespectării termenelor prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, arată că aceasta nu poate fi reținută pentru următoarele motive:

Sesizarea Ministerului Finanțelor a fost înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 23.11.2023, pentru verificarea aspectelor semnalate fiind stabilit un termen de 45 de zile, termen care urma să expire la 10.01.2023.

Prin referatul din 06.01.2023 (fila ..., lucrarea nr. x) inspectorul judiciar E. a solicitat prelungirea termenului de efectuare al verificărilor prealabile cu 45 de zile, precizând motivele pentru care a formulat respectiva solicitare și anume: necesitatea obținerii unor date și informații de la Judecătoria X și volumul de activitate ridicat. Referatul a fost avizat de directorul Direcției de inspecție pentru judecători și aprobat de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare.

Aprecierea asupra motivelor întemeiate ce ar justifica prelungirea termenului de efectuare a verificărilor prealabile se apreciază de către inspectorul-șef în virtutea atribuțiilor legale și regulamentare ce îi revin acestuia, astfel încât toate activitățile să se desfășoare fără întreruperi și fără sincope, iar verificările prealabile să se realizeze în mod complet.

Referitor la susținerea potrivit căreia doar inspectorul-șef avea atribuția de a dispune prelungirea termenului de 45 zile, nu și directorul Direcției de inspecție pentru judecători, arată că referatul de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile a fost aprobat de inspectorul-șef și avizat de directorul Direcției de inspecție pentru judecători în conformitate cu dispozițiile legale și regulamentare.

iii). Cu privire la susținerea referitoare la încălcarea dreptului la apărare în etapa cercetării disciplinare, recurenta învederează că raportat la situația de fapt imputată, magistratul a avut posibilitatea de a formula apărări și de a-și expune punctul de vedere, iar susținerea potrivit căreia magistratului nu i-a fost adusă la cunoștință acuzația pentru care a fost trimis în judecată disciplinară nu poate fi reținută în condițiile în care raportat la o anume situație de fapt, cunoscută de către intimată, s-a apreciat în urma analizării probatoriului că aceasta reprezintă abatere disciplinară, nefiind reținute fapte noi cu privire la care să fie necesară ascultarea judecătorului cercetat.

Tot în acest context, trebuie menționat că magistratului i-a fost asigurat dreptul la apărare atât în cursul cercetării disciplinare, cât și la soluționarea acțiunii disciplinare în fața Secției pentru judecători în materie disciplinară, astfel că nu pot fi reținute criticile acestuia.

Prin urmare, solicită înlăturarea acestora apărărilor formulate prin întâmpinare și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4.3. Pârâta A. a depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de Inspecția Judiciară, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Arată că, în speță, a interpretat norma de drept procesual aplicabilă și a apreciat cu privire la aplicabilitatea acesteia la situația de fapt, prin raportare la probele administrate în cauza dedusă judecății. Contrar celor exprimate prin cererea de recurs de către Inspecția Judiciară, învederează că prin suspendarea contestației la executare în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu s-a conferit un caracter permanent efectelor suspendării provizorii a executării silite dispuse anterior. Partea interesată avea posibilitatea de a ataca încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei în condițiile prevăzute de art. 412 alin. (2) C. proc. civ.

De altfel, arată că împotriva încheierii pronunțate la 17.11.2022, în dosarul nr. y/2022 au formulat recurs intimatele creditoare, iar prin decizia civilă nr. 18/2023, Tribunalul Z a casat în totalitate încheierea de suspendare a judecății și a dispus reluarea judecății.

Prin urmare, din interpretarea teleologică a prevederilor art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea 303/2022, reiese că nu poate constitui abatere disciplinară orice încălcare a normelor de drept procesual, ci numai acelea care produc o gravitare deosebită și nu pot fi suspuse reparației efective.

Așadar, în aprecierea intimatei, acțiunea disciplinară a fost corect respinsă, ca urmare a atribuirii de relevanță juridică împrejurărilor probate necontestat, care înlătură caracterul de abatere disciplinară al faptelor și, ca atare, înlătură temeiul răspunderii disciplinare prin raportare la considerentele expuse pe larg în întâmpinare, iar hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea normelor de drept material, aceasta fiind legală și temeinică. Pe cale de consecință apreciază că se impune menținerea hotărârii și respingerea căii de atac a recursului.

Intimatul D. a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de Inspecția Judiciară și recurs incident.

i) Prin întâmpinare, intimatul D. solicită respingerea recursului Inspecției Judiciare, ca nefondat. Arată că, în cauză, nu este îndeplinită condiția faptei ilicite. Astfel, modificarea contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite anterior primului termen de judecată, investește instanța de executare și cu noua modificare în condițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, era îndeplinită condiția existenței pe rolul instanței a unei cereri de suspendare formulate în cadrul unei contestații la executare prevăzute de art. 719 alin. (7) C. proc. civ. De asemenea, dispunându-se suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestației la executare ce face obiectul dosarului nr. y/2022, având în vedere caracterul executoriu al acestei dispoziții conform art. 651 alin. (4) și art. 632 alin. (2) C. proc. civ., în mod evident nu puteau fi emise ulterior suspendării, alte acte de executare silită până la încetarea acestei dispoziții. Învederează că nu exista așadar nicio vătămare a intereselor legitime ale părților din litigiu întrucât suspendarea provizorie s-a dispus în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Apreciază că toate acuzațiile care au fost aduse de inspectorii judiciari în legătură cu soluția dispusă în dosarul civil nr. xx/2022 se subsumează în realitate unor veritabile critici de netemeinicie/nelegalitate a încheierii pe care am pronunțat-o, critici care ar putea fi susținute eventual în fața unei instanțe de control judiciar, și, nu într-o procedură disciplinară.

ii) Intimatul D. a formulat, totodată, recurs incident prin care a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii excepției nulității cercetării disciplinare deoarece i-a fost încălcat dreptul la apărare în etapa cercetării disciplinare prevăzute de art. 47 alin. (1) teza a II-a Legea 305/2022.

Învederează că, inițial, cercetarea disciplinară s-a finalizat la 14.03.2023 iar prin Rezoluția nr. 311/07.04.2023, s-a dispus respingerea sesizării Inspecției Judiciare față de recurentul-pârât sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I și lit. s) raportat la art. 272 din Legea nr. 303/2022. Din conținutul acestei rezoluții rezultă că inspectorii judiciari au verificat apărările recurentului-intimat pe care le-au considerat întemeiate.

Mai departe arată că această rezoluție a fost avizată negativ de Directorul Direcției de inspecție pentru judecători iar prin rezoluția din 27.04.2023, inspectorul-șef a dispus infirmarea rezoluției nr. 311 și completarea cercetării disciplinare, pentru ca inspectorii judiciari să analizeze legalitatea suspendării judecării cauzei până la soluționarea unui alt dosar în condițiile în care s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite pana la soluționarea cererii de suspendare formulate in cadrul contestației la executare. De asemenea, s-a mai reținut că inspectorii judiciari nu au verificat toate elementele de admisibilitate a cererii de suspendare provizorie a executării silite.

Ulterior, prin rezoluția nr. 591 din 23 mai 2023 s-a dispus respingerea sesizării Inspecției Judiciare față de recurentul-pârât sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022.

Totodată, prin rezoluția nr. 592 din 23 mai 2022 s-a dispus admiterea sesizării și exercitarea acțiunii disciplinare față de recurentul-pârât pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, fără să fi fost ascultat și informat asupra noii abateri disciplinare care i se impută.

Astfel, cu privire la această ultimă rezoluție,  arată că, pentru prima dată i s-a imputat că nu a respectat dispozițiile art. 719 alin. (7) C. proc. civ., respectiv nu ar fi fost întrunită condiția existenței pe rolul instanței a unei cereri de suspendare a executării silite formulată în cadrul unei contestații la executare.

Consideră că în această manieră, i s-a afectat în mod grav dreptul la apărare în faza de cercetare disciplinară, deoarece aceasta echivalează cu faptul că niciodată inspectorii judiciari nu i-au adus la cunoștință acuzația pentru care a fost trimis în judecată disciplinară cu consecința imposibilității de a se apăra.

Consideră că pentru echitatea procedurii, se impunea în prealabil să fie audiat în legătură cu noile aspecte reținute în rezoluția din 27.04.2023 de către inspectorul-șef, înainte de a fi trimis în judecată disciplinară.

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare la recursul incident formulat de D. prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Arată că magistratului recurent i-a fost asigurat dreptul la apărare atât în cursul cercetării disciplinare, cât și la soluționarea acțiunii disciplinare în fața instanței disciplinare.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu titlu preliminar, față de faptul că ambele părți și-au subsumat criticile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurenți prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, așa cum a decis Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial  nr. 634 din 20 iulie 2018.

De asemenea, cu prioritate, instanța de control judiciar va avea în vedere faptul că apărările formulate prin întâmpinare de către intimata B. (fostă C.), ce vizează legalitatea procedurii disciplinare, nu se impun a fi analizate întrucât partea nu a înțeles să declare recurs împotriva hotărârii Secției pentru judecători în materie disciplinară.

Asupra recursului formulat de Inspecția Judiciară

Prin hotărârea atacată s-a reținut că nu sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. (2) din Legea nr. 303/2002, întrucât intimații și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea legii și nu au adoptat o măsură în afara dispozițiilor procesuale și procedurale.

Ca o primă chestiune, Înalta Curte reține că, în procedura disciplinară, așa cum s-a arătat și în hotărârea recurată, nu sunt analizate legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate de magistrat, ci se verifică dacă modul în care acesta și-a exercitat funcția întrunește elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de legea aplicabilă cauzei, respectiv, Legea nr. 303/2022, cum s-a reținut în jurisprudența constată a Completului de 5 judecători.

Potrivit art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022, „Constituie abateri disciplinare: (…) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.”.

Articolul 272 alin. (2) din același text normativ definește această noțiune, arătând că: „Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual”.

Așa cum a reținut și instanța disciplinară, pentru atragerea răspunderii disciplinare a magistratului pentru săvârșirea abaterii anterior redate este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: latura obiectă a abaterii: încălcarea de către magistrat a unor norme de drept material sau procesual, latura subiectivă: încălcarea să aibă un caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală, precum și urmarea imediată: generarea unor consecințe grave.

În cadrul controlului de nelegalitate exercitat pe calea recursului, Înalta Curte constată, însă, că, în mod corect, instanța de disciplină a reținut faptul că în sarcina magistraților cercetați nu se poate stabili săvârșirea respectivei abateri.

În ceea ce o privește pe doamna judecător A., se reține că acesteia i s-a imputat faptul că, deși avea obligația legală de a se pronunța asupra cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul contestației la executare obiect al dosarului nr. x/2022, la termenul de judecată din data de 29.09.2022, aceasta a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (l) pct. l C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. xy/2022, fără a pune în discuție și a se pronunța asupra cererii de suspendare a executării silite.

În aceeași modalitate, doamna judecător a dispus la data de 11.08.2022, în dosarul nr. z/2022, suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite în cadrul contestației la executare obiect al dosarului nr. y/2022, pentru ca, ulterior, la data de 17.11.2022, să dispună în cadrul ultimului dosar menționat, suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (l) pct. l C. proc. civ.

I s-a mai imputat doamnei judecător A. faptul că, în dosarul nr. y/2022, cererile de modificare a cererii de chemare în judecată formulate de către contestatori, care au fost înregistrate la dosar la datele de 21.09.2022, 05.10.2022 și 27.10.2022 nu au fost puse în discuția părților la termenul de judecată din 10.11.2022, deși au fost depuse la dosar cereri completatoare iar Comisia Europeană a depus la dosar observații scrise și înscrisuri.

În ceea ce o privește pe doamna judecător B. (fostă C.), acesteia i s-a imputat că prin încheierea pronunțată la data de 19.12.2022 în dosarul nr. xy/2022 a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarelor aflate pe rolul Tribunalului de Primă Instanță din cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene având ca obiect anularea Deciziei Comisiei Europene nr. 2112 din 30.03.2015, fără a analiza toate motivele expuse în cuprinsul cererii, interpretând discreționar dispozițiile care reglementează suspendarea facultativă, măsura luată conducând, de fapt, la oprirea executării silite în cadrul dosarelor nr. x/2022 și nr. xz/2022 și pentru care partea interesată nu avea cale de atac, cu consecința definitivării acestei măsuri provizorii.

În ceea ce privește abaterea disciplinară constând în nesocotirea normelor de drept material sau procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut în jurisprudența sa anterioară că statutul profesional specific, în contextul rigorilor intrinseci ale statului de drept, impune a se face distincție între interpretarea și aplicarea normelor de drept substanțial sau procesual la situația de fapt dedusă în concret analizei, pe parcursul derulării procedurilor judiciare, pe de o parte și nesocotirea normelor de drept substanțial sau procesual care, deși incidente, nu au format obiectul analizei magistratului, pe de altă parte.

În cauză, în sensul celor reținute anterior, intimatelor judecători li se impută modul în care au făcut interpretarea și aplicarea dispozițiilor procedurale citate, iar nu o ignorare completă a unor norme procedurale pe care ar fi trebuit  să le aplice, dar nu le-au aplicat. Or, este de observat că, în cauzele arătate, intimatele judecători nu au ignorat dispozițiile procedurale ale art. 719 alin. (6) C. proc. civ., dar, au apreciat că se impune cu prioritate aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ. Faptul că  intimatele judecători au dispus o altă măsură decât cea dorită de părțile cauzei, nu apare, sub aspectul laturii subiective, ca o manifestare a intenției de nerespectare a normelor procedurale. Se reține că această atitudine psihică nu poate imprima respectivei proceduri caracterul unei grave neglijențe în sensul art. 271 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2022.

În circumstanțele expuse, se reține că titularul acțiunii disciplinare pune în discuție chiar modul în care intimatele judecători au interpretat dispozițiile art. 413 alin.(1) C. proc. civ., activitate ce cuprinde ansamblul elementelor raționamentului logico-juridic al magistratului în instrumentarea cauzei ce i-a fost repartizată spre soluționare. Or, așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, asemenea aspecte nu pot forma obiectul unei verificări disciplinare, ci pot fi cenzurate doar în cadrul controlului ierarhic și în căile de atac reglementate de lege.

Așadar, modalitatea în care judecătorii cercetați a înțeles să își exercite atribuțiile de serviciu nu este expresia gravei neglijențe în exercitarea funcției, cu atât mai mult cu cât aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente în speța dedusă judecății, precum și analiza probelor sunt rezultatul procesului de deliberare, și, în consecință, reprezintă atributul esențial al activității de judecată propriu-zise, fiind excluse controlului administrativ asupra lor.

Totodată, se reține că împotriva măsurii suspendării judecății, părțile pot exercita calea de atac a recursului pe toata durata suspendării, conform dispozițiilor art. 414 C. proc. civ.

În condițiile expuse, se reține că intimatele, în exercitarea atribuțiilor specifice, în cadrul cărora au obligația de a analiza probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente, au procedat la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale indicate anterior în raport cu împrejurările de fapt și de drept ale cauzelor ce le-au fost repartizate spre soluționare.

Astfel fiind, cu just temei a apreciat instanța disciplinară că nu sunt identificate elemente de natură a conduce la concluzia că intimatele ar fi adoptat o decizie în afara oricăror dispoziții procesuale, că ar fi săvârșit o eroare pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare ori că ar fi realizat o distorsionare voită a dreptului în scopul producerii unei vătămări, demonstrând o lipsă de onestitate în exercitarea profesiei.

În consecință, reținând că examinarea validității raționamentului logico-juridic al magistratului nu poate face obiectul procedurii disciplinare, hotărârile judecătorești fiind supuse controlului de legalitate și temeinicie în căile de atac reglementate de lege, Înalta Curte constată că instanța disciplinară a realizat o corectă aplicare a principiului independenței judecătorului consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție.

În concluzie, se observă că Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce îl privește pe domnul judecător D., ceea ce i s-a imputat prin acțiunea disciplinară a fost că acesta a dispus prin încheierea nr. 697 din 29.09.2022 pronunțată în dosarul nr. xx/2022 suspendarea provizorie a executării silite a proceselor-verbale emise la 22.08.2022, precum și a oricăror acte viitoare emise pe perioada suspendării provizorii, încălcând obligația legală de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 719 alin. (7) C. proc. civ.

Instanța disciplinară a arătat pe de o parte, că opinia juridică exprimată de judecător materializează exercițiul normal al funcției, soluția dispusă fiind susceptibilă de cenzurare numai prin exercitarea căilor de atac, iar pe de altă parte, că susținerea potrivit căreia nu era întrunită condiția existenței pe rolul instanței a unei cereri de suspendare formulate în cadrul unei contestații la executare, nu este fondată câtă vreme, în dosarul nr. y/2022, la 21.09.2022, contestatorii au depus o cerere intitulată „Cerere completatoare a contestației la executare și a cererii de suspendare d executării silite”, prin care au solicitat ca, suplimentar față de actele de executare indicate în cererea principală, să se dispună anularea și suspendarea executării silite și a actelor de executare comunicate de către intimate ulterior depunerii contestației la executare.

Se reține, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, că, la momentul la care domnul judecător D. a soluționat cererea de suspendare provizorie a executării silite ce făcea obiectul dosarului nr. xx/2022, exista o cerere de suspendare a executării silite formulate în dosarul nr. y/2022, astfel că nu i se poate imputa încălcarea dispozițiilor art. 719 alin. (7) C. proc. civ.

Totodată, relativ la susținerea Inspecției Judiciare în sensul că domnul judecător D. nu se putea pronunța pe suspendarea provizorie a oricăror alte acte viitoare, o astfel de dispoziție încălcând dispozițiile legale și vătămând drepturile și interesele creditorului, se reține că opinia juridică exprimată de domnul judecător materializează exercițiul normal al funcției, soluția dispusă fiind susceptibilă de cenzurare numai în modalitățile prevăzute de lege, respectiv prin exercitarea cailor de atac.

Contrar susținerilor recurentei, se constată că actele emise de intimatul judecător D. nu pot fi plasate în afara oricăror prevederi procesuale și nu pot fi considerate rezultatul unei erori macroscopice ori expresia unei greșeli cu caracter evident, neîndoielnic și nescuzabil, căreia îi lipsește orice justificare și care să fie în vădită contradicție cu dispozițiile legale.

Față de argumentele expuse, instanța de recurs constată că nu este realizată latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor pentru a putea fi atrasă răspunderea disciplinară a domnului judecător D.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că atât hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de netemeinicie sau de reformare în sensul criticilor invocate de recurenta Inspecția Judiciară, astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 305/2022 coroborat cu art. 496 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

Asupra recursului incident declarat de către recurentul judecător D., Înalta Curte, având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, urmează a respinge recursul incident promovat de recurentul judecător având în vedere că titularul recursului incident poate supune instanței de control judiciar soluția pronunțată prin decizia atacată, în măsura în care justifică un interes propriu pentru a obține schimbarea acestei soluții, în raport cu poziția sa procesuală și cu drepturile pretinse în cadrul litigiului. Or, așa cum s-a reținut anterior, Completul de 5 judecători urmează a respinge recursul principal formulat în cauză, ceea ce determină lipsa interesului în promovarea acestei căi de atac.

Pe cale de consecință, instanța supremă va respinge recursul incident declarat de recurentul D. împotriva hotărârii nr. 24J din 15 noiembrie 2023 pronunțate de Consiliului Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva hotărârii nr. 24J din 15 noiembrie 2023 pronunțate de Consiliului Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023.

Respinge recursul incident declarat de recurentul D. împotriva aceleiași hotărâri.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2024.