ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2304/2024

Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 13 octombrie 2022 pe rolul Tribunalului Neamț – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal sub numărul x/103/2022, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul B, a solicitat să se dispună constatarea caracterului nul al lucrărilor din cadrul ședinței Biroul Politic Local și Biroul Politic Județean din 01.04.2022, anularea deciziei nr. 7 a Biroului Politic Local al B Piatra Neamț și a Deciziei nr. 11 a Biroul Politic Județean B Neamț , repunerea sa în situația anterioară, respectiv în calitatea de membru al B cu funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali B Neamț și totodată în funcția de consilier județean al Consiliului Județean Neamț.

Prin încheierea pronunțată la 6.10.2022 a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a Secției a II-a civile a Tribunalului Neamț și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I civile a Tribunalului Neamț.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, Secția I civilă și de contencios administrativ la 13.10.2022, sub nr. x/103/2022*.

Prin sentința civilă nr. 12/10.01.2023, Tribunalul Neamț, Secția I Civilă și de contencios administrativ, a admis excepția inadmisibilității, invocată de intimatul B-Filiala Neamț, și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Învestită cu soluționarea apelului exercitat împotriva sentinței civile mai sus menționate, la 22 noiembrie 2023 Curtea de Apel Bacău a înregistrat.

Cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 și art. 16 din Legea nr. 14/2003.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/103/2022*, Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 și art. 16 din Legea nr. 14/2003.

Împotriva încheierii din 17 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă în dosarul nr. x/103/2022*, a declarat recurs reclamantul, înregistrat pe rolul Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 02 februarie 2024.

În expunerea motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate, recurentul a învederat următoarele aspecte:

În mod greșit, curtea de apel a statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 și art. 16 din Legea nr. 14/2003 este inadmisibilă, având în vedere că acestea încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (1) și alin. (2) din Constituție, din perspectiva în care limitează accesul la o instanță imparțială și independentă și se creează o situație discriminatorie între persoanele cărora le încetează calitatea de membru prin excludere, cu titlu sancționator, și cele care își pierd această calitate prin radiere, cum este cazul în speța dedusă judecății.

Or, având în vedere că deși contestată decizia de radiere, în mod nelegal și inechitabil, aceasta a fost respinsă, ca nefiind adresată organului competent din cadrul partidului, ceea ce demonstrează nerespectarea dreptului la apărare si la soluționarea diferendului ivit, în conformitate cu principiile democratice, în mod imparțial.

Prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate creează o situație discriminatorie între membrii de partid. Astfel, dacă în privința sancțiunii cu excluderea din partid, membrul nemulțumit de decizie are posibilitatea de a se adresa unei instanțe imparțiale și independente în orice moment de la emiterea deciziei de excludere și înainte de soluționarea cauzei de către comisia de arbitraj, excluderea din partid fiind tot o sancțiune disciplinară ca și celelalte sancțiuni disciplinare prevăzute de statutul partidului politic, membrul de partid care a fost exclus prin radiere, pentru neplata cotizației, nu beneficiază de această posibilitate de acces la o instanță imparțială și independentă care să verifice legalitatea și respectarea normelor statutare de către cei ce aplică măsura radierii din partid.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013, a constatat că dispozițiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 încalcă prevederile art. 21 din Constituție, deoarece cererea membrului de partid căruia i s-a aplicat sancțiunea excluderii din partid, sancțiune ce are ca efect juridic încetarea mandatului de consilier local, rezultat din alegeri, nu putea fi examinată, în mod efectiv, de un judecător imparțial și independent, sub aspectul respectării regulilor procedurale.

Or, în contextul în care radierea pentru neplata cotizației, are același efect ca și excluderea din partid, raționamentul juridic al Curții Constituționale se aplică, mutatis mutandis, și în cauza dedusă judecății, finalitatea radierii fiind aceeași, pierderea calității de membru și, implicit, încetarea mandatului de consilier județean. Astfel, se impune sancționarea prevederii legale care exclude controlul judecătoresc cu privire la respectarea normelor statutare privind stabilirea și aplicarea sancțiunii radierii din partid și la asigurarea efectivă a dreptului părții la apărare și la o instanță imparțială.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în examinarea cererii de recurs, prezintă relevanță decizia Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, în conformitate cu care: „24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții.”

Relativ la motivele de casare invocate în cuprinsul memoriului de recurs, Înalta Curte, valorificând argumentele instanței de contencios constituțional, reține că recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este o cale de atac cu fizionomie proprie în cadrul căreia nu este impusă respectarea cerinței specifice recursului în materie civilă de a conține și de a dezvolta motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul căii de atac prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța verifică, sub toate aspectele, legalitatea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate reglementate de alin. (1)-(3) ale aceluiași articol, calea de atac nefiind limitată la motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Într-un prim aspect procedural, relativ la instituirea și nerespectarea termenului legal pentru formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale, fiind invocate de către instanța de apel dispozițiile art. 470 și art. 478 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul lor nelegal.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.

Alin. (2) al art. 29 din aceeași lege prevede că „excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial”, precum și de către procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

În conformitate cu art. 29 alin. (4) din aceeași lege, „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți”.

Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că „dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale”.

Prin urmare, procedura jurisdicțională aplicabilă cererilor de sesizare a instanței de control constituțional este consacrată la nivel normativ de Legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale nr. 47/1992.

Rezultă, așadar, că legiuitorul român a înțeles să reglementeze printr-o procedură aparte, specială, soluționarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale, care, în raport de prevederile din Codul de procedură civilă, se vor aplica prioritar, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant.

Din conținutul acestor norme rezultă, în mod evident, că legiuitorul nu a stabilit un termen, in limine litis, în care părțile se pot adresa instanței cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, acestea putând fi formulate oricând pe durata procedurii derulate în fața instanței judecătorești, inclusiv în căile de atac, ordinare sau extraordinare, contrar celor reținute de curtea de apel care a apreciat că cererea formulată de sesizare a Curții Constituționale a fost formulată după expirarea termenului legal de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că înlăturarea de la aplicare a legii generale ori de câte ori există o dispoziție specială într-o materie dată, nu trebuie să fie expresă, fiind de la sine înțeleasă, fiind o consecință directă a principiului anterior amintit.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în mod nepermis instanța de apel a apreciat că se impune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva nesocotirii de către recurentul-reclamant a prevederilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., în contextul în care, așa cum s-a reliefat anterior, sesizarea Curții Constituționale poate fi formulată și în căile de atac, fără ca aceasta să poată fi asimilată unui motiv, cereri sau mijloace de apărare vizate de norma procesual civilă amintită.

În ceea ce privește criticile referitoare la soluția de respingere a sesizării Curții Constituționale, reținându-se, ca fine de neprimire, nefinalizarea procedurii jurisdicționale interne stabilită de art. 29 din Statutul intimatului-pârât B, Înalta Curte reține următoarele:

Incidentul procedural relativ la neconstituționalitatea art. 15 și art. 16 din Legea nr. 14/2003, a fost invocat din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (1) și alin. (2) din Constituție, prin limitarea accesului la o instanță imparțială și independentă și crearea unei situații discriminatorii între persoane cărora le încetează calitatea de membru al partidului prin excludere, cu titlu sancționator, și cele care își pierd calitatea de membru prin radiere, cum este cazul recurentului reclamant.

Contrar celor statuate de către instanța de apel, Înalta Curte reține că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) ale Legii nr. 47/1992, întrucât excepția a fost invocată în cursul unei litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, în apel, are ca obiect o dispoziție cuprinsă într-o lege, iar prevederile art. 15 și art. 16 din Legea nr. 14/2003 nu au fost declarate neconstituționale prin decizii anterioare ale Curții Constituționale (Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013 a Curții Constituționale a vizat exclusiv alin. (3) a ). De asemenea, și ultima condiție este îndeplinită, întrucât de aceste prevederi s-au prevalat instanțele de fond atunci când au statuat că acțiunea recurentului-reclamant este inadmisibilă, aspect criticat în faza procesuală a apelului în care a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, prima instanță a reținut că și în ipoteza în care pricina este soluționată de o instanță de drept comun, se vor aplica cu prioritate prevederile din legea specială, respectiv art. 15 și art. 16 din Legea nr. 14/2003, iar formularea unei cereri în anularea actelor emise de partid, independent de parcurgerea procedurilor speciale interne obligatorii, nu este posibilă.

Raționamentul primei instanțe a fost validat de instanța de apel care, răspunzând criticilor formulate de reclamant prin cererea de apel, a statuat că accesul la instanță este condiționat de parcurgerea procedurilor de jurisdicție proprii structurii asociative, în termenele și condițiile reglementate prin statutele și regulamentele proprii.

În atare situație, condiția de admisibilitate referitoare la ,,legătura cu soluționarea cauzei” ce presupune atât aplicabilitatea textelor de lege criticate în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, este întrunită în speța de față, ținând cont de circumstanțele particulare ale cauzei.

Înalta Curte va lăsa la aprecierea Curții Constituționale controlul de constituționalitate al textului de lege care face obiectul excepției de neconstituționalitate, în raport de jurisprudența sa anterioară.

Față de cele prezentate, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul declarat de petentul A împotriva încheierii din 17 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă în dosarul nr. x/103/2022*, va casa încheierea recurată și, rejudecând, va admite cererea și va dispune, în temeiul art. 29 alin. (4) din aceeași lege, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 și art. 16 din Legea nr. 14/2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de petentul A împotriva încheierii din 17 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă în dosarul nr. x/103/2022*.

Casează încheierea recurată și, pe fond, admite cererea de sesizare formulată de petent.

Dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 și art. 16 din Legea nr. 14/2003.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.