ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2240/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 5 iulie 2017, sub dosar nr. x/4/2017, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, dezbaterea succesiunii defunctului C; constatarea calității pârâtei B de unică moștenitoare a acestuia; obligarea pârâtei B, în calitate de unică moștenitoare, la plata sumei de 230.000 lei, reprezentând împrumut acordat defunctului, conform chitanței anexate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu. Pârâta B a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu a fost dezbătută succesiunea defunctului C, decedat la 03.10.2015, conform certificatului de deces seria (...) nr. (...), astfel încât nici activul și nici pasivul succesoral ale defunctului nu i-au fost transmise, în calitatea sa de moștenitoare; respingerea cererii privind dezbaterea succesorală a defunctului C, având în vedere că reclamantul nu poate dovedi condițiile pe care le întrunește o creanță, mai exact caracterul cert, lichid si exigibil al acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 663 C. proc. civ. Prin sentința nr. 15155 din 6 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/4/2017, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a civilă, la 19 aprilie 2018, sub nr. x/3/2018.

Hotărârile instanței de fond Prin încheierea din 4 noiembrie 2020, Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a admis excepția de tardivitate a cererii modificatoare și a respins cererea modificatoare, ca tardiv introdusă, dispunând continuarea judecății și fixarea unui termen de judecată la data de 3 februarie 2021. Prin sentința nr. 177 din 10 februarie 2021, Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B, ca neîntemeiată; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta B, și, pe cale de consecință, a obligat pe pârâtă să achite reclamantului suma de 57.500 lei, reprezentând împrumut nerestituit, precum și suma de 1.438,75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, admise în parte.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 1421A din 20 octombrie 2022, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul formulat de reclamantul A împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2020 și a sentinței nr. 177 din 10 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B și D, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1421A din 20 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul A. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., ulterior expunerii situației de fapt și a parcursului dosarului, recurentul enunță dispozițiile art. 78 C. proc. civ. și susține că, în cauză, nu au fost incidente prevederile art. 204 din acest act normativ, cererea de chemare în judecată nefiind modificată. Menționează că a indicat în cererea de chemare în judecată doar pe soția supraviețuitoare, întrucât doar de existența acesteia avea cunoștință, iar după ce a aflat toți moștenitorii, instanța trebuia să dispună introducerea în cauză a acestora, în temeiul art. 78 C. proc. civ. Susține că pârâtul D a fost introdus în cauză la data de 5 iunie 2019 și că, prin aplicarea greșită a normelor de drept material, atât instanța de fond cât și instanța de apel, au reținut că acest pârât a fost introdus printr-o cerere modificatoare formulată de către recurent. Învederează că, de fapt, prin cererea precizatoare, recurentul a lămurit aspectul potrivit căruia, ulterior obținerii certificatului de moștenitor de pe urma defunctului C, în masa succesorală exista creanța sa, în valoare de 230.000 lei, pasiv pe care trebuie să îl suporte ambii moștenitori. Arată că cererea precizatoare de la fila 97 (dosar fond) nu reprezintă o veritabilă cerere modificatoare, în sensul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât nu se impunea sancționarea depunerii acesteia după primul termen de judecată. De altfel, această precizare nici nu putea fi făcută la primul termen de judecată, din moment ce la acel termen s-au aflat moștenitorii defunctului. Afirmă că instanța de fond l-a exclus pe pârâtul D din proces, iar instanța de apel a confirmat legalitatea acestei soluții fără a detalia motivele pe care s-a întemeiat această apreciere. Consideră că, deși instanța de apel a menționat în considerentele deciziei recurate că, în cauză, nu s-a modificat cadrul procesual obiectiv, în opinia sa, tocmai dispozițiile art. 78 C. proc. civ. impun obligația judecătorului de a dispune, din oficiu, introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc. Recurentul invocă dispozițiile art. 1114, art. 963 alin. (1), art. 2158 alin. (1) și 2164 alin. (2) C. civ. și susține că trebuie evidențiată atitudinea pârâtei B, care a ascuns faptul că succesiunea defunctului C a fost dezbătută, aspect ce reiese din întâmpinarea depusă în dosarul de fond. Afirmând că l-a împrumutat pe intimatul C cu suma totală de 230.000 lei, care trebuia restituită până la data de 31 august 2014, astfel cum a fost convenit inițial de părți, recurentul apreciază că restituirea împrumutului trebuie realizată de ambii moștenitori, aceștia urmând a fi obligați la plata sumei de 230.000 lei.

Întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare Intimații, prin curator special, au depus întâmpinare, la 16 ianuarie 2024, susținând, în principal, că recursul nu este motivat, prin raportare la fiecare caz de casare invocat, recurentul tinzând la reanalizarea motivelor de fapt supuse judecății, precum și că recursul nu este admisibil prin prisma situației de fapt expuse, nefiind invocate critici concrete cu privire la motivele de nelegalitate ale deciziei recurate. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 30 mai 2024, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 1421 din 20 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și a fost fixat termen de judecată la 17 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Prin critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel a reținut greșit incidența dispozițiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. și a apreciat că, în cauză, intervine sancțiunea decăderii pentru neintroducerea în termenul procedural a cererii formulate la 15 octombrie 2019, calificată greșit ca fiind cerere modificatoare. În determinarea aspectelor esențiale care conturează cadrul procesual în cauză, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, dezbaterea succesiunii defunctului C, constatarea calității pârâtei de unică moștenitoare și obligarea pârâtei, în calitate de unică moștenitoare a defunctului C, la plata sumei de 230.000 lei, reprezentând împrumut acordat defunctului, conform chitanței anexate. În ședința publică din 5 iunie 2019, reclamantul, prin apărător, a solicitat introducerea în cauză, în temeiul art. 78 C. proc. civ., a numitului D, susținând că, în urma depunerii în copie a dosarului succesoral nr. x/2006 al BIN E, a constatat că acesta are calitatea de moștenitor al defunctului, solicitare căreia prima instanță i-a dat curs având în vedere calitatea de moștenitor a lui D de pe urma defunctului C, conform certificatului de calitate de moștenitor eliberat în respectivul dosar. La termenul de judecată din 2 octombrie 2019, reclamantul, prin avocat, a învederat instanței că primul capăt de cerere a rămas fără obiect, ca urmare a dezbaterii pe cale notarială a succesiunii lui C și a solicitat, oral, modificarea celui de-al doilea capăt de cerere, în sensul obligării ambilor pârâți la plata sumei de 230.000 lei. Urmare a dispoziției instanței de a formula și în scris cererea modificatoare, la 15 octombrie 2019, reclamantul a depus la dosar cerere intitulată ,,Precizare a cererii de chemare în judecată”, prin care a solicitat instanței să constate că primul capăt de cerere ar fi rămas doar parțial fără obiect, să constate că în masa succesorală se află, cel puțin ca pasiv, creanța invocată prin acțiune, precum și obligarea ambilor moștenitori, în cote egale, la plata sumei de 230.000 lei, împrumut acordat defunctului. În cauză, prezintă relevanță faptul că primul termen când procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită și au fost formulate concluzii în fața tribunalului a fost cel de la data de 6 iunie 2018, precum și comunicarea cererii formulate de reclamant la 15 octombrie 2019, către ambii pârâți, în vederea exprimării poziției procesuale, în raport cu data depunerii acesteia. Învestită cu apelul formulat de reclamant împotriva încheierii din 4 noiembrie 2020, prin care tribunalul a admis excepția de tardivitate a cererii modificatoare a cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii acesteia, ca tardivă, instanța de apel a reținut că, în mod corect, prima instanță nu a dat curs modificării cererii introductive întrucât acest fapt a avut loc după primul termen la care reclamantul a fost legal citat și în lipsa unui acord expres al pârâților în acest sens. Sub un prim aspect, față de susținerile recurentului cu privire la caracterul cererii formulate la 15 octombrie 2019, în sensul că reprezintă o simplă precizare a elementelor deja deduse judecății, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanțele de fond au reținut caracterul acesteia de cerere adițională, reglementată de art. 30 alin. (5) C. proc. civ., prin intermediul căreia reclamantul tinde la modificarea cererii de chemare în judecată. Aceasta întrucât alin. (2) al art. 204 C. proc. civ. prevede, limitativ, care dintre precizările unei cereri de chemare în judecată nu constituie modificare a acesteia, respectiv când se îndreaptă greșeli materiale din cuprinsul cererii, când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii, când se solicită contravaloarea obiectului cererii pierdut sau pierit în cursul procesului, precum și când se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă. Prin urmare, orice altă precizare/modificare care nu se regăsește în această enumerare limitativă, reprezintă o modificare care se încadrează în prevederile alin. (1) din art. 204 C. proc. civ. Raportând susținerile din cuprinsul cererii formulate la 15 octombrie 2019 la petitul cererii de chemare în judecată, se constată că reclamantul a urmărit să schimbe parametrii de analiză judiciară de către instanța de fond, prin extinderea cadrului procesual obiectiv. Astfel, prin cererea formulată, reclamantul a intenționat să deducă judecății o pretenție împotriva pârâtului D, în contextul în care prin cererea de chemare în judecată a solicitat, conform celor reținute anterior, dezbaterea succesiunii defunctului C, constatarea calității pârâtei de unică moștenitoare și obligarea acesteia, în calitate de unică moștenitoare a defunctului C, la plata sumei de 230.000 lei, reprezentând împrumut acordat defunctului. Limitele învestirii instanței sunt determinate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar pentru a supune judecății și alte pretenții decât cele pretinse prin cererea introductivă, acesta este ținut de dispozițiile procesuale în materie, referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată. Potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., ,,Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei”, iar alineatul (3) al aceluiași articol statuează că ,,Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților”. Din formularea acestor texte legale se reține că, după depășirea termenului procedural imperativ, promovarea cererii modificatoare este condiționată de acordul expres al tuturor părților. Totodată, având în vedere că legea face referire la acordul expres al părților, rezultă că învoiala acestora nu poate fi dedusă, pe cale de interpretare, din neprezentarea lor în fața instanței sau din lipsa unui răspuns al părților în acest sens, în ipoteza în care au fost citate cu mențiunea de a-și preciza poziția procesuală, și, ca atare, o învoire tacită nu este de natură să conducă la înlăturarea sancțiunii decăderii. Dispozițiile precitate trebuie corelate cu prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., prin care judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, și cele ale art. 9 alin. (2) C. proc. civ., prin care ,,(...) limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților”. În speță, pârâții citați cu mențiunea de a-și exprima poziția procesuală în raport cu data depunerii cererii modificatoare, nu și-au exprimat acordul expres față de modificarea cererii de chemare în judecată, conform dispozițiilor legale anterior menționate. Prin urmare, contrar susținerilor recurentului și în acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că instanțele de fond au făcut corect aplicarea prevederilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind și dispozițiile art. 9 alin. (2), coroborat cu art. 22 alin. (6) C. proc. civ., în lipsa formulării unei cereri modificatoare cu respectarea termenului de decădere. În aceste condiții, apare ca lipsită de relevanță aprecierea recurentului privind necesitatea restituirii împrumutului de ambii moștenitori, pârâți în cauză. Absența pretenției a atras imposibilitatea instanței de fond de a obliga pe pârâtul D la plata sumei împrumutate de autorul său, conform cotei deținute de pârât, nefiind învestită în acest sens. Recurentul susține și nerespectarea de către instanța de fond a obligației de a introduce în cauză, din oficiu, pe pârâtul D, în temeiul dispozițiilor art. 78 C. proc. civ. Înalta Curte reține că această critică a fost invocată pentru prima dată în recurs, omisso medio, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., nu va putea fi analizată în prezentul context procesual. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul, sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce a fost apelat, în recurs putând fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Or, prin motivele de apel, apelantul reclamant a criticat sentința primei instanțe sub aspectul reținerii greșite a cererii precizatoare ca fiind actul de procedură prin care pârâtul D a fost introdus în cauză, susținând că acest pârât a devenit parte în proces în urma cererii formulate de reclamant, în temeiul art. 78 C. proc. civ., fără a deduce judecății critici privind nerespectarea de către instanța de fond a obligației de a introduce în cauză, din oficiu, toți moștenitorii defunctului C. Recurentul susține, prin critica ce se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanța de apel a confirmat legalitatea soluției primei instanțe de „excludere” a pârâtului D, fără a detalia motivele pe care s-a întemeiat această apreciere. Critica este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Prin urmare, acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale de motivare a hotărârii judecătorești, obligație consacrată și de jurisprudența CEDO, motivare ce constituie pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac. Contrar celor afirmate de recurent, din verificarea considerentelor deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanța de apel, după ce a reținut că intimatul D a fost citat pentru termenul de judecată la care s-a dezbătut cauza, a apreciat împrejurarea că în dispozitivul ori în partea introductivă a hotărârii judecătorești de primă instanță nu este menționat și acest intimat ca o eventuală eroare materială sub forma omisiunii, eroare ce se poate rectifica conform art. 442 C. proc. civ. Înalta Curte mai reține că trimiterea pe care recurentul o face la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât privește încălcarea normelor de drept material, este formală, în realitate critica vizând statuarea instanței de apel în legătură cu soluția dată cererii modificatoare a cererii de chemare în judecată. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 1421 din 20 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.