Decizia nr. 163/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 401/83

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 230/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 401/83/CA/2024 - R.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 17 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 401/83/CA/2024 - R, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea dispozițiilor art. 3 lit. b) raportat la art. 24 lit. c) și j) din Ordinul ministrului justiției nr. 482/C/2020 privind stabilirea condițiilor de acordare în beneficiul polițiștilor de penitenciare a compensației lunare a chiriei, precum și a compensației lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței, referitor la încetarea dreptului la acordarea compensației pentru chirie în cazul în care funcționarul public cu statut special, ulterior acordării acestui drept, se căsătorește cu o persoană care a deținut o locuință, dar pe care a înstrăinat-o anterior încheierii căsătoriei, însă în cuprinsul intervalului prevăzut de lege. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordinul ministrului justiției nr. 482/C/2020 privind stabilirea condițiilor de acordare în beneficiul polițiștilor de penitenciare a compensației lunare a chiriei, precum și a compensației lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinței (Ordinul M.J. nr. 482/C/2020) " Art. 3. - Polițistului de penitenciare căruia nici lui și nici soțului/soției sau copiilor aflați în întreținere nu li s-a acordat locuință de serviciu sau locuință atribuită de către autoritățile administrației publice locale în localitatea în care își desfășoară activitatea i se acordă compensația lunară pentru chirie, potrivit legii, dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (...) b) nici el și nici soțul/soția sau copiii aflați în întreținere nu au înstrăinat o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea, după data încadrării în sistemul administrației penitenciare, sau, în situația în care nu există fond locativ corespunzător în localitatea unde își desfășoară activitatea, nici el și nici soțul/soția sau copiii aflați în întreținere nu au înstrăinat o locuință în localitatea unde solicită acordarea compensației lunare a chiriei ori în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă, în limita prevăzută de lege; (...) Art. 24. - Dreptul la compensația lunară a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rată încetează în următoarele situații: (...) c) la data încheierii căsătoriei, dacă soțul/soția are locuință în proprietate personală în localitatea în care își desfășoară activitatea polițistul de penitenciare sau, în situația în care nu există fond locativ corespunzător în localitatea unde își desfășoară activitatea, în localitatea unde solicită acordarea compensației lunare a chiriei ori în altă localitate situată mai aproape de locul de muncă, în limita prevăzută de lege; (...) j) dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile de alocare la plata compensației lunare a chiriei." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la 1 martie 2024, reclamantul G.L.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Satu Mare, anularea deciziei de imputare nr. xxx emisă de directorul Penitenciarului Satu Mare, precum și a deciziei nr. yyy de respingere a plângerii prealabile.

În motivare, reclamantul a arătat că actul administrativ reprezentat de decizia de imputare nr. xxx este nelegal, pe de o parte, ca urmare a nemotivării acestuia, iar, pe de altă parte, prin prisma greșitei aplicări a prevederilor art. 24 lit. c) și j) din Ordinul M.J. nr. 482/C/2020 în situația sa specifică, reprezentată de faptul că anterior căsătoriei soția sa a înstrăinat o locuință în localitatea în care își desfășoară activitatea reclamantul. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile au formulat puncte de vedere asupra sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a reținut, pe de o parte, faptul că dispozițiile art. 3 lit. b) din Ordinul M.J. nr. 482/C/2020 stabilesc coordonatele aplicării dispozițiilor art. 24 din același act, iar, pe de altă parte, faptul că dispozițiile art. 24 lit. c) și j) reglementează ipoteze diferite de aplicare. A conchis instanța de trimitere că, în funcție de starea de fapt rezultată în urma probațiunii administrate, instanțele de judecată vor aplica normele de drept incidente fiecărei ipoteze care rezultă din actele dosarului. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanța supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenței instanțelor naționale. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanță în cauză. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519-520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - sesizarea să privească o chestiune de drept; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluarea elementelor prezentei sesizări relevă întrunirea doar în parte a condițiilor de admisibilitate mai sus enunțate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect anularea deciziei prin care angajatorul, Penitenciarul Satu Mare, a dispus încetarea dreptului reclamantului la plata compensației lunare a chiriei, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului ipotecar al acestuia, litigiul înscriindu-se așadar în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, întrucât privește drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Cauza se află în curs de soluționare, în recurs, pe rolul Curții de Apel Oradea, în virtutea competenței legale conturate prin dispozițiile art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Cât privește cea de-a doua condiție de admisibilitate, respectiv ca sesizarea să privească o "chestiune de drept", aceasta nu este îndeplinită.

În legătură cu acest din urmă aspect, se observă că art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conținut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Codului de procedură civilă, din cuprinsul art. 4 al ordonanței de urgență, se constată că, și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, este pe deplin operantă noțiunea autonomă de "chestiune de drept", prevăzută de Codul de procedură civilă, a cărei semnificație a fost conturată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți referitoare la procedura prevăzută de dispozițiile art. 519-520 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanței supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor "chestiuni dificile de drept", ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor deduse judecății.

Totodată, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a mai reținut că "problema eficienței sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție (...), reclamă (...) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, și nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conținutului și sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției și nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei" (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 și 65).

Din considerentele prezentate în cadrul paragrafelor anterioare rezultă că sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății, iar pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se pornește în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale, și nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei.

Prin raportare la aceste exigențe, în urma evaluării elementelor sesizării formulate, se constată că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunțată în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, atât timp cât nu vizează interpretarea in abstracto a dispozițiilor legale invocate, ci doar aplicarea acestora la cazul concret dedus judecății, în funcție de particularitățile speței rezultate din analiza materialului probator administrat, cu scopul de a se identifica soluția ce trebuie adoptată în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Oradea.

Din modul în care instanța de trimitere a formulat punctul de vedere asupra problemei de drept se constată că judecătorul nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în circumstanțele litigiului dedus judecății, aspect ce reiese din încheierea de sesizare, în care instanța de trimitere a interpretat normele legale în discuție, fără nicio dificultate, reținând că dispozițiile art. 3 lit. b) din Ordinul M.J. nr. 482/C/2020 stabilesc coordonatele aplicării dispozițiilor art. 24 din același act normativ. Astfel, instanța de trimitere a reținut că ipoteza avută în vedere de dispozițiile art. 24 lit. c) din ordin pornește de la premisa deținerii la data încheierii căsătoriei, de către soțul/soția polițistului de penitenciare, a unei locuințe în proprietate personală în localitatea în care își desfășoară activitatea polițistul de penitenciare, în timp ce prevederile art. 24 lit. j) din același act administrativ reglementează ipoteze diferite de aplicare, respectiv acele situații în care nu mai sunt îndeplinite condițiile de alocare la plata compensației lunare a chiriei. Totodată, a conchis în sensul că, în funcție de starea de fapt rezultată în urma probațiunii administrate în primă instanță, instanțele de judecată vor aplica normele de drept incidente fiecărei ipoteze care rezultă din actele dosarului.

Se constată astfel că instanța de trimitere nu a avut nicio dificultate în interpretarea normelor legale și nici nu a arătat argumentele pentru care consideră că problema de drept în discuție este susceptibilă a da naștere unor interpretări diferite. În contextul în care din cuprinsul încheierii de sesizare nu rezultă care ar fi dilema instanței de trimitere cu privire la posibile interpretări diferite ale cadrului legal și nici obstacolele întâmpinate în îndeplinirea obligației de a interpreta și aplica norma legală în litigiul cu care este învestită, se impune concluzia că problema de drept supusă interpretării nu ridică o reală dificultate, neexistând riscul apariției unei practici neunitare, de natură să justifice intervenția instanței supreme.

Așadar, este evident că în cauză nu se pune problema existenței unei dificultăți a instanței de trimitere de interpretare a dispozițiilor art. 3 lit. b) raportat la art. 24 lit. c) și j) din Ordinul M.J. nr. 482/C/2020, ci de aplicare a acestora în cazul în care funcționarul public cu statut special, ulterior acordării dreptului la compensarea lunară a chiriei, se căsătorește cu o persoană care a deținut o locuință, dar pe care a înstrăinat-o anterior încheierii căsătoriei, însă în cuprinsul intervalului prevăzut de lege. În realitate, ceea ce se solicită este o rezolvare a litigiului dedus judecății, or, instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul prezentei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei cu a cărei soluționare a fost învestită instanța de trimitere, atribut care este și trebuie să rămână în competența acesteia.

A rezolva pretinsa chestiune preliminară de către Înalta Curte, în cadrul prezentei hotărâri, ar constitui, în cele din urmă, chiar un act de judecată a speței, prin aplicarea normelor incidente la situația de fapt, ceea ce este nepermis în cadrul prezentei proceduri de unificare.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerința de admisibilitate vizând existența unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunțarea unei hotărâri prealabile în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care Înalta Curte să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, se impune soluția de respingere ca inadmisibilă a sesizării.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,