ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6571/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 737 din 27

mai 2009 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată

de reclamanții A.A. și P.N. și de intervenientul P.I. împotriva Municipiului

București; a constatat că reclamanții și intervenientul forțat sunt persoane

îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul

situat în București, str. Tomis, sector 3, compus din teren în suprafață de 786

mp și construcție demolată în suprafață de 156 mp; a obligat pe pârât să emită

dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul menționat,

urmând a scădea valoarea despăgubirilor încasate la 26 aprilie 1983, în sumă de

79.580 lei.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a analizat situația de fapt în baza

actelor depuse la dosar de reclamanți și a aplicat dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin

apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, după

prezentarea situației de fapt reținută de către instanța de fond s-a susținut

că Municipiul București nu are nicio culpă în depășirea termenului de 60 de

zile prevăzut de lege pentru soluționarea notificării.

Curtea

de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia nr. 132/ A din 23

februarie 2010 a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Municipiul

București prin Primar General împotriva sentinței civile nr. 737 din 27 mai 2009

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu

intimații A.A., P.N. și P.I. A fost respinsă cererea intimaților având ca

obiect obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a reținut în esență

că cererea reclamanților a fost soluționată de instanță, deoarece notificarea

depusă conform legii la unitatea deținătoare nu a primit nici un răspuns pe o

perioadă de 8 ani. în speță, obiectul cauzei nu a fost stabilirea unei culpe a

pârâtei pentru întârzierea soluționării notificării, reținându-se că motivele

de apel sunt străine obiectului cauzei. S-a constatat că apelanta nu a

contestat dreptul reclamanților de a obține despăgubiri pentru imobilul

expropriat, ci numai dreptul instanței

de

a soluționa această notificare. S-a apreciat ultima critică ca nefondată și,

având în vedere Decizia nr. 20/2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și

Justiție în recursul în interesul legii, decizie prin care, în interpretarea art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 că „instanța de judecată este competentă să

soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva

deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea

în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite

în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la

notificarea părții interesate

”

.

S-a constatat

ca nedovedită cererea intimaților având ca obiect obligarea Municipiului

București la plata cheltuielilor de judecată, cerere ce a fost respinsă.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul

General, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de

recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

criticii formulate, se susține că Primăria Municipiului București trebuie să

înainteze dosarul ce cuprinde notificarea și actele ce dovedesc calitatea de

persoană îndreptățită și dreptul său de proprietate asupra imobilului solicitat

prin notificare.

Mai arată că, înainte ca dosarul să

ajungă la Secretariatul Comisiei Centrale, Municipiul București are obligația

să înainteze toate actele către Prefectura Municipiului București în vederea

întocmirii ordinului.

În art. 16

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, se prevede în mod expres faptul că,

valoarea imobilului solicitat va fi stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, iar notificările formulate conform Legii nr. 10/2001 se predau

pe bază de proces verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale,

numai dacă sunt însoțite de Ordinul Prefecturii.

Mai arată

recurenta că, obligația de a depune actele doveditoare privind proprietatea

asupra imobilului solicitat și a actelor ce dovedesc calitatea de persoană

îndreptățită, revine potrivit art. 22 din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001

notificatorului, acte ce trebuie depuse ca anexă la notificare, odată cu

aceasta, în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

obligație ce nu a fost respectată.

Analizând

critica formulată (încadrabilă în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de

împrejurarea că se invocă, nesocotirea unor norme

de drept material în soluționarea

pricinii), înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al acesteia, în

sensul următoarele considerente:

Prin

notificarea nr. 3728 din 10 septembrie 2001, reclamanții A.A., P.N. și

intervenientul P.I. au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru terenul de 600 mp. situat în

București, str. Tomis, sector 3 și pentru construcția edificată pe acest teren,

în prezent demolată, despăgubiri reprezentând diferența dintre despăgubirile

primite pentru construcție și despăgubirile corespunzătoare valorii reale a

imobilului.

Conform art. 25

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificărilor, sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art.

23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie, sau după

caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Potrivit art. 26

alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă

unitatea deținătoare este obligată ca prin decizie sau dispoziție motivată, în

temeiul art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite măsuri reparatorii.

În prezenta

speță, recurentul-pârât Municipiul București prin Primar General nu a emis

dispoziție prin care să se pronunțe asupra cererii reclamanților și

intervenientului, cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent

pentru imobilul solicitat.

Instanța

investită cu cererea persoanelor îndreptățite, corect a reținut că este

competentă să soluționeze pe fond notificarea, apreciind că atitudinea

pârâtului echivalează cu un refuz nejustificat de a răspunde la notificare.

Corect s-a invocat și decizia nr. 20

din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite,

pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, prin care a stabilit

că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai

contestația formulată împotriva deciziei sau dispoziției de respingere a cererii

prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci

și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al

entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Soluționând

pe fond notificarea, instanța a reținut că imobilul solicitat a fost preluat de

Stat în baza Decretului nr. 55/1951 de la reclamanți și intervenient, aceștia

figurând în anexa 7 la poziția 65/69 cu imobil expropriat, format din teren în

suprafață de 668 mp. și construcție cu suprafață construită de 156 mp.,

suprafață utilă de 91 mp.

Pentru

imobilul expropriat s-au stabilit despăgubiri în valoare de 79.580 lei, prin

procesul de evaluare, care s-au acordat la 26 aprilie 1983 foștilor

proprietari.

Terenul

solicitat s-a constatat că este afectat de elemente de sistematizare (stradă,

trotuar, bloc, spațiu verde aferent blocului).

Conform art. 3 alin. (1) lit. a din

Lege nr. 10/2001, sunt îndreptățite în înțelesul acestei legi, la măsuri

reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz în echivalent,

persoanele fizice proprietari ai imobilului la data preluării în mod abuziv a

acestora.

Conform art.

10 alin. (1) din aceeași lege, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și

ale căror construcții edificate pe teren au fost demolate total sau parțial,

restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru construcțiile

demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin

echivalent.

În raport de

situația din speță, corect s-a statuat că reclamanții și intervenientul au

calitate de persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri prin echivalent

pentru teren și imobilul demolat.

Corect s-a

constatat că reclamanții și intervenientul nu au depus la dosar actul de

proprietate în baza căruia au deținut imobilul, dar au făcut dovada dreptului

de proprietate potrivit actului de preluare, respectiv Decretului de

expropriere nr. 55/1981.

Astfel,

potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe

contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive sau a fost pusă în executare măsura preluării

abuzive.

Prezumția

prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a fost coroborată cu

relațiile comunicate de Direcția venituri, impozite și Taxe Locale a Sectorului

3 și cele comunicate de Consiliul General al Municipiului București -

Administrația Fondului imobiliar.

În această

situație, în mod corect instanța de apel a menținut soluția instanței de fond,

prin care în baza art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 a fost admisă

acțiunea reclamanților și intervenientului, s-a constata calitatea de persoane

îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul

solicitat, situat la adresa enunțată mai sus, compus din imobilele enumerate și

a fost obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să acorde măsuri

reparatorii prin echivalent, urmând a se scade din valoarea despăgubirilor suma

de 79.580 lei (ROL) încasată la 26 aprilie 1983, actualizată cu coeficientul de

actualizare prev. de art. 1 alin. (1) din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002.

Față de

cele arătate, este evident că nu se impunea anexarea altor acte la notificarea

formulată pentru ca recurentul pârât să se pronunțe cu privire la cererea

formulată.

Pentru

considerentele expuse, se reține ca nefondată critica formulată de recurent și,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca recursul să fie respins ca

atare.

Apărătorul intimaților-reclamanți a

solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 lei, dovedite

cu actele anexate la dosar, astfel că în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

recurentul va fi obligat la plata acestei sume.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 132/

A din 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă

recurentul să plătească reclamanților A.A. și P.N. suma de 3.500 lei cheltuieli

de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2010.