ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6365/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

încheierea de ședința din 8 rrurtie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă

și pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale,

a respins ca inadmisibilă, cererea de

sesizare a Curții Constituționale formulată de pârâta SC A.P.P. SA, în temeiul

art. 29 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea a apreciat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (2) și art. 40 alin. (2)

din C. mun., întrucât, aceste prevederi legale nu au legătură cu soluționarea

cauzei.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs pârâta SC A.P.P. SA, arătând următoarele:

Instanța de fond a admis acțiunea, cu

opinia separată a unuia dintre asistenții judiciari, reținând în mod explicit,

împrejurarea că societatea nu a făcut dovada comunicării unor înscrisuri către

salariat.

Potrivit art. 40 alin. (2) lit. a) din

C. mun., angajatorul are obligația să informeze salariații asupra condițiilor

muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă.

Prin articolul 39 alin. (2) din C. mun.

se stabilesc obligațiile angajatului, printre acestea neregăsindu-se vreo

obligație expresă corelativă celei a angajatorului. De asemenea, prin aceste

reglementări, se creează o situație favorabilă angajatului în detrimentul

angajatorului, fapt ce se circumscrie unei încălcări a principiului egalității

în fața legii a participanților la actul de justiție.

Această reglementare C. muncii

contravine în mod cert și dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, convenție la care România este parte prin semnarea Tratatului de

Aderare.

În cauză, sunt îndeplinite condițiile

de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că textul

de lege a cărui neconstituționalitate se invocă are directă legătură cu fondul

cauzei. Totodată, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat, în sensul admiterii

unei asemenea excepții cu privire textele de lege mai sus­menționate.

Prin urmare, instanța de recurs în mod

greșit a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale,

în condițiile în care, cele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.

Mai precis, este vorba despre faptul că instanța constituțională nu s-a

pronunțat în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate cu privire la

cele două texte de lege, dar și despre a doua condiție aceea a legăturii cu

fondul cauzei.

În recurs, la termenul de judecată din

25 noiembrie 2010, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților, din oficiu,

conform art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., nemotivarea hotărârii supuse

recursului.

Astfel, încheierea pronunțată la data

de 8 martie 2010 de către Curtea de Apel Bacău, prin care s-a respins ca

inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul art. 29

alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 47/1992, nu este motivată.

Lipsa oricăror considerente, pentru

care instanța de recurs a concluzionat că cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39

alin. (2) și art. 40 alin. (2) din C. mun., este inadmisibilă, face imposibilă

exercitarea controlului judiciar asupra soluției pronunțate.

Întrucât, motivele de recurs vizează

în mod expres incidența dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate se

invocă asupra soluționării fondului cauzei deduse judecății, Înalta Curte constată

că în lipsa oricăror considerente pentru care curtea de apel a concluzionat ca

„aceste prevederi nu au legătură cu soluționarea cauzei", nu se poate ști

dacă soluția dată este efectul sau nu al rezultatului cercetării acestei

chestiuni.

Faptul că instanța de recurs nu a

arătat de ce aceste prevederi legale, respectiv art. 39 alin. (2) și art. 40

alin. (2) din C. mun., nu au legătură cu soluționarea cauzei, echivalează cu

nemotivarea hotărârii luate și duce la imposibilitatea exercitării controlului judiciar

ierarhic superior.

Reținând incidența art. 304 pct. 7 din

C. proc. civ., instanța supremă constată că lipsa oricărei referiri la aceste

aspecte, fac imposibilă exercitarea controlului judiciar, iar pe de altă parte,

nu reprezintă o motivare care să satisfacă cerințele unui proces echitabil, în

sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale (cauza Albina împotriva României).

Dreptul la un proces echitabil

presupune, în principiu, motivarea hotărârilor judecătorești. În acest sens,

părțile litigante trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate și că

judecătorul a examinat actele dosarului. În plus, arătarea problemelor de drept

și de fapt pe care judecătorul și-a întemeiat convingerea, trebuie să-i permită

părții să aprecieze șansele de succes ale unui recurs.

În speță, apreciind că instanța de

recurs nu a motivat încheierea prin care a dispus respingerea, ca inadmisibilă,

a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate,

Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 7,

raportat la art. 312 alin. (5) din C. proc. civ., va admite recursul, va casa

încheierea recurată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC

A.P.P. SA împotriva încheierii din ședința publică de la 8 martie 2010 a Curții

de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă,

asigurări sociale.

Casează

încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.