ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6365/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședința din 8 rrurtie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă și pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de pârâta SC A.P.P. SA, în temeiul art. 29 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 47/1992. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a apreciat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (2) și art. 40 alin. (2) din C. mun., întrucât, aceste prevederi legale nu au legătură cu soluționarea cauzei. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC A.P.P.

SA, arătând următoarele: Instanța de fond a admis acțiunea, cu opinia separată a unuia dintre asistenții judiciari, reținând în mod explicit, împrejurarea că societatea nu a făcut dovada comunicării unor înscrisuri către salariat. Potrivit art. 40 alin. (2) lit. a) din C. mun., angajatorul are obligația să informeze salariații asupra condițiilor muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă. Prin articolul 39 alin. (2) din C. mun. se stabilesc obligațiile angajatului, printre acestea neregăsindu-se vreo obligație expresă corelativă celei a angajatorului. De asemenea, prin aceste reglementări, se creează o situație favorabilă angajatului în detrimentul angajatorului, fapt ce se circumscrie unei încălcări a principiului egalității în fața legii a participanților la actul de justiție.

Această reglementare C. muncii contravine în mod cert și dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenție la care România este parte prin semnarea Tratatului de Aderare. În cauză, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că textul de lege a cărui neconstituționalitate se invocă are directă legătură cu fondul cauzei. Totodată, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat, în sensul admiterii unei asemenea excepții cu privire textele de lege mai sus­menționate. Prin urmare, instanța de recurs în mod greșit a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, în condițiile în care, cele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.

Mai precis, este vorba despre faptul că instanța constituțională nu s-a pronunțat în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate cu privire la cele două texte de lege, dar și despre a doua condiție aceea a legăturii cu fondul cauzei. În recurs, la termenul de judecată din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților, din oficiu, conform art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., nemotivarea hotărârii supuse recursului. Astfel, încheierea pronunțată la data de 8 martie 2010 de către Curtea de Apel Bacău, prin care s-a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul art. 29 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 47/1992, nu este motivată.

Lipsa oricăror considerente, pentru care instanța de recurs a concluzionat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (2) și art. 40 alin. (2) din C. mun., este inadmisibilă, face imposibilă exercitarea controlului judiciar asupra soluției pronunțate. Întrucât, motivele de recurs vizează în mod expres incidența dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate se invocă asupra soluționării fondului cauzei deduse judecății, Înalta Curte constată că în lipsa oricăror considerente pentru care curtea de apel a concluzionat ca „aceste prevederi nu au legătură cu soluționarea cauzei", nu se poate ști dacă soluția dată este efectul sau nu al rezultatului cercetării acestei chestiuni.

Faptul că instanța de recurs nu a arătat de ce aceste prevederi legale, respectiv art. 39 alin. (2) și art. 40 alin. (2) din C. mun., nu au legătură cu soluționarea cauzei, echivalează cu nemotivarea hotărârii luate și duce la imposibilitatea exercitării controlului judiciar ierarhic superior. Reținând incidența art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., instanța supremă constată că lipsa oricărei referiri la aceste aspecte, fac imposibilă exercitarea controlului judiciar, iar pe de altă parte, nu reprezintă o motivare care să satisfacă cerințele unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (cauza Albina împotriva României).

Dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârilor judecătorești. În acest sens, părțile litigante trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat actele dosarului. În plus, arătarea problemelor de drept și de fapt pe care judecătorul și-a întemeiat convingerea, trebuie să-i permită părții să aprecieze șansele de succes ale unui recurs. În speță, apreciind că instanța de recurs nu a motivat încheierea prin care a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 7, raportat la art. 312 alin. (5) din C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.P.P. SA împotriva încheierii din ședința publică de la 8 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.