ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6329/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin.

(1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 1172 din 26

mai 2010 Tribunalul Iași - Secția civilă a admis în parte acțiunea promovată de

reclamanta

L.M. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, a constatat caracterul politic al

condamnării suferite de L.V., autorul reclamantei, decedat la 27 aprilie 1983

și a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantum, de 15.000 euro —

echivalent în lei la cursul B.N.R. la data plății.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanta L.M. este fiica lui L.V., decedat la 27 aprilie

1983 și care a fost condamnat prin sentința penală nr. 2820 din 13 noiembrie 1951

a Tribunalului Iași la 2 luni închisoare corecțională pentru săvârșirea

infracțiunii de sabotaj, constând în aceea că nu a predat cota trimestrială de

lapte impusă. Ulterior, prin sentința penală nr. 705 din 11 august 1958 a

Tribunalului Popular al raionului Târgu Frumos a fost condamnat din nou la 3

ani închisoare corecțională deoarece a lucrat parte dintr-o suprafață de teren

care-i aparținuse, dar care intrase în perimetrul întovărășirii „23

August". Instanța de fond a reținut caracterul politic al celor două

condamnări, precum și îndreptățirea reclamantei la măsurile reparatorii

stabilite de Legea nr. 221/2009, ca urmare a prejudiciului suferit de autor. A

reținut, de asemenea, că încă din momentul primei condamnări L.V. avea 7 copii

în întreținere, iar condamnarea și privarea sa de libertate nu au implicat doar

lezarea onoarei și reputației cu consecințe pe termen lung, ci au echivalat,

practic, cu lipsirea reclamantului de o etapă importantă a vieții sale. De

aceea, a apreciat că suma de 15.000 euro reprezintă o satisfacție echitabilă.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat apel pârâtul, solicitând desființarea sentinței și

respingerea acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 147 din 27

octombrie 2010 Curtea de Apel Iași a admis apelul pârâtului, a schimbat în

parte sentința și a obligat Statul Român la plata sumei de 5000 euro către

reclamantă, cu titlu de daune morale.

Pentru a

decide astfel, instanța a reținut că reclamanta nu a arătat în petitul cererii

în ce constă prejudiciul moral suferit de autorul său, însă, având în vedere

circumstanțele concrete ale cauzei, respectiv existența celor două condamnări

și privarea de libertate, este cert că pentru perioada respectivă i s-a adus un

prejudiciu moral prin vătămarea onoarei, demnității, libertății. În raport de

aceste împrejurări și pentru respectarea principiului satisfacției echitabile,

curtea de apel a stabilit acordarea unei sume de 5000 euro ca reparație pentru

prejudiciul moral incontestabil suferit de L.V. ca urmare a restrângerii sale

de libertate.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea acesteia și reducerea

cuantumului despăgubirilor stabilite în mod greșit de instanța de apel. A

invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului a susținut că la

stabilirea cuantumului despăgubirilor, în mod greșit instanța de apel a acordat

maximul de 5.000 euro prevăzut de dispozițiile legale, în loc să stabilească

dacă reclamanta a beneficiat sau nu de drepturile recunoscute de Decretul-lege

nr. 118/1990.

Cât privește

solicitarea de acordare a daunelor morale în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, solicită a fi avut în vedere faptul că aceste

dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale a României.

Analizând

recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal

în prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că acesta

este nefondat,

urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:

Mai întâi, înalta Curte observă că

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu

este incident în cauză.

Textul de lege

invocat vizează ipoteza în care instanța, interpretând greșit actul juridic

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia. Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus judecății",

al cărui înțeles „lămurit și vădit neîndoielnic" a fost schimbat, privește

încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ceea ce

în speță nu se verifică.

Cât privește prima critică promovată

de pârât, referitoare la cuantumul daunelor morale acordate prin decizia

recurată, respectiv la lipsa verificărilor cu privire la beneficiul drepturilor

recunoscute de Decretul-lege nr. 118/1990, înalta Curte constată caracterul

nefondat al acesteia.

În precizările pe care reclamanta le-a

făcut succesiv în fața instanței de fond figurează explicit și aceea în sensul

că, deși s-a adresat organelor competente ale statului încă de la apariția

Decretului-lege nr. 118/1990, a primit doar răspunsuri nefavorabile (fila 32

dosar fond), până la momentul emiterii hotărârii nr. 2374 din 18 decembrie 2008

a Casei Județene de Pensii Iași (fila 36 dosar fond), în temeiul Legii nr. 189/2000.

Instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a

solicitat probe cu privire la conținutul drepturilor de care beneficiază

reclamanta, iar prin adresa din 29 aprilie 2010 a

Casei

Județene de Pensii Iași (fila 63 dosar fond) aceste drepturi au fost

individualizate, referindu-se la o indemnizație lunară de 100 lei pentru

fiecare an de detenție, asistență medicală gratuită, transport urban gratuit,

etc.

De observat că recutentul-pârât nu a

produs probe contrare în sensul că reclamanta ar fi beneficiat și de alte

drepturi decât cele rezultate din actele depuse la dosarul cauzei.

Nu se poate susține nici faptul că

daunele morale acordate, în cuantum de 5.000 euro, ar fi supradimensionate față

de prejudiciul moral încercat de autorul intimatei-reclamante.

Caracterul politic al condamnărilor

suferite de L.V. nu este contestat. În temeiul Legii nr. 221/2009 instanțele au

obligația de a aprecia asupra tuturor consecințelor negative ale acestor

condamnări și a implicațiilor pe toate planurile vieții sociale a

condamnatului. Prin urmare, ceea ce se pune în discuție nu este determinarea

prețului durerii fizice și psihice, ci evaluarea prejudiciului moral încercat

în funcție de vârsta, profesia, funcția, nivelul de pregătire și de cultură

generală al persoanei vătămate, tocmai datorită faptului că individul acordă

valorilor o prețuire diferită în funcție de aspirațiile sale, precum și

repercursiunile asupra posibilității persoanei de a se realiza deplin pe plan

social, profesional și familial.

Așa fiind, condamnările succesive

suferite de autorul intimatei-reclamante, faptul că la momentul condamnării

avea șapte copii în întreținere, că la acel moment se bucura de o stare

materială bună și de respectul comunității, sunt elemente care au condus la

stabilirea în mod corect, de către instanța de apel, a cuantumului daunelor

morale.

Cea de-a doua critică, vizând

declararea neconstituțională a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, este, de asemenea, nefondată.

Prin decizia nr.

1358/2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea

Constituțională a admis, într-adevăr, excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Art. 147 alin. (4) din Constituția

României prevede caracterul general obligatoriu al deciziilor Curții

Constituționale, precum și că efectele acestora se produc numai pentru viitor,

iar nu și pentru trecut. împrejurarea că deciziile Curții Constituționale

produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu

constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate

aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja

constituite.

Or, decizia instanței de apel, ce are

caracter definitiv, prin care i s-a recunoscut intimatei-reclamante dreptul la

daune morale în cuantum de 5000 euro, pronunțată la 27 octombrie 2010, este

anterioară deciziei nr. 1358/2010.

În acest sens este și decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în

recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, urmare a deciziilor

Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsuri administrative cu caracter politic și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

Pentru toate

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Iași împotriva deciziei civile nr. 147 din 27

octombrie 2010 a Curții de Apel Iași - Secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 septembrie 2011.