SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 17699/02 prezentată de Silva Mikhaylovna GUMENYUK împotriva Ucrainei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 10 aprilie 2007 într-o cameră compusă din P. Lorenzen, președinte, S. Botoucharova, V. Butkevych, domnul Tsatsa-Nikolovska, domnii R. Maruste, J. Borrego Borrego, R. Jaeger, judecători, și de domnul Westerdiek, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior la 27 martie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie cu privire la reclamantă, Silva Mikhaylovna Gumenyuk, este cetățean ucrainean, născut în 1955 și rezident în Armyansk. Guvernul ucrainean (adică la mai mult de o zi) a fost reprezentat de agentul său, dl Iryna Shevchuk, căruia i s-a alăturat în funcția sa, dl Yuriy Zaytsev, de la Ministerul Justiției. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 aprilie 1997, fiul recurentei, dl Nourouline Roustam, născut în 1979, a murit ca urmare a loviturilor și rănilor comise într-o încăierare cu B.V.V. și alte câteva persoane din cunoștințele sale. La 29 aprilie 1997, a fost deschisă o urmărire penală de către Departamentul Ministerului de Interne din Armyansk. La 27 iunie 1997, un act de acuzare, care include capul de vătămare corporală gravă care duce la decesul victimei, a fost prezentat la B.V. La 27 iunie 1997, recurenta s-a constituit parte civilă. La 25 iulie 1997, cauza penală a B.V.V. a fost deferită Tribunalului din Krasnoperekopsk pentru judecată. La 27 februarie 1998, un nou act de acuzare, care includea șefii de huliganism grav și de leziune corporală gravă care au dus la deces, a fost prezentat la B.V. La scurt timp după aceea, cauza a fost rejudecată în instanță. Printr-o decizie din 18 iunie 1998, Tribunalul din Krasnoperekopsk, după ce a arătat că pârâtul nu a fost prezentat la mai multe ședințe fără a informa instanța cu privire la motivele necomparierii sale, a ordonat să se lanseze un aviz de cercetare cu privire la acesta și să se aplice o măsură preventivă sub formă de detenție provizorie. Prin decizia din 16 iulie 1999, Tribunalul din Krasnoperekopsk a retrimis cauza penală a B.V. la Parchetul din Armyansk pentru investigații suplimentare. La 22 iulie 1999, Parchetul din Armyansk, în cadrul procedurii de protest , a solicitat Curții Supreme din Crimeea să anuleze decizia din 16 iulie 1999 pe motiv că procedura penală permite retrimiterea cauzei în cauză numai în cazul în care pârâtul a fugit înaintea traducerii sale în fața instanței, și nu după aceea, ca în cazul în speță. La 31 august 1999, Curtea Supremă a Crimeea a respins protestantul din Parchet. Printr-o scrisoare din 14 aprilie 2003, Parchetul din Armyansk a informat reclamanta că, după efectuarea investigațiilor suplimentare solicitate de instanță, Parchetul a suspendat procedura din cauza căutării B.V.V. GRIEFS Recurenta se plângea de întârzieri excesive, de ineficiență și de insuficiența investigației privind circumstanțele decesului fiului său. Ea invoca art. 6 alineatul (1) și, în esență, art. 2 din Convenție. La 15 decembrie 2005, Curtea a decis să prezinte cererea guvernului pârât. Guvernul și-a prezentat observațiile la 28 aprilie 2006. La 17 mai 2006, observațiile guvernului au fost comunicate recurentei pentru a putea prezenta, la rândul său, observațiile sale înainte de 30 iunie 2006. De atunci, recurenta nu a contactat Curtea. Prin scrisoarea din 3 august 2006, trimisă prin recomandarea cu confirmare de primire, grefa a atras atenția recurentei asupra faptului că, în lipsa unui răspuns, Curtea ar putea considera că aceasta nu mai dorește să își mențină cererea și să decidă să o elimine din rol. În concluzie, Curtea concluzionează că reclamanta nu mai intenționează să își mențină cererea, în sensul art. 37 alin. (1) din Convenție. În plus, Curtea consideră că: Convenția. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte
Requête n
o
17699/02
présentée par Silva Mikhaylovna GUMENYUK
contre l’Ukraine
La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 10 avril 2007 en une chambre composée de
:
M.
président,
M
me
M.
M
me
MM.
M
me
juges,
et de M
me
C.
Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 27 mars 2002,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Silva Mikhaylovna Gumenyuk, est une ressortissante ukrainienne, née en 1955 et résidant à Armyansk. Le gouvernement ukrainien («
le Gouvernement
») a été représenté par son agente, M
me
Iryna Shevchuk, à laquelle a succédé dans ses fonctions, M. Yuriy Zaytsev, du Ministère de la Justice.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 27 avril 1997, le fils de la requérante, M. Nourouline Roustam, né en 1979, décéda suite aux coups et blessures infligés dans une bagarre avec B.V.V. et quelques autres personnes de sa connaissance.
Le 29 avril 1997, une poursuite pénale fut ouverte de ce fait par le département du ministère de l’Intérieur à Armyansk.
Le 27juin 1997, un acte d’accusation, comportant le chef de lésion corporelle intentionnelle grave entraînant le décès de la victime, fut présenté à B.V.V.
Le 27 juin 1997, la requérante se constitua partie civile.
Le 25 juillet 1997, l’affaire pénale de B.V.V. fut déférée au tribunal de Krasnoperekopsk pour jugement.
Le 27 février 1998, un nouvel acte d’accusation, comportant les chefs de hooliganisme grave et de lésion corporelle intentionnelle grave entraînant le décès, fut présenté à B.V.V. Peu après, l’affaire fut, de nouveau, déférée au tribunal.
Par une décision du 18 juin 1998, le tribunal de Krasnoperekopsk, après avoir relevé que l’accusé ne s’était pas présenté à plusieurs audiences sans informer le tribunal des raisons de sa non-comparution, ordonna de lancer un avis de recherche à son égard et de lui appliquer une mesure préventive sous forme de détention provisoire.
Par une décision du 16 juillet 1999, le tribunal de Krasnoperekopsk renvoya l’affaire pénale de B.V.V. au parquet d’Armyansk pour investigations supplémentaires.
Le 22 juillet 1999, le parquet d’Armyansk, dans le cadre de la procédure de
protest
, demanda à la Cour Suprême de la Crimée d’annuler la décision du 16 juillet 1999 au motif que la procédure pénale permettait le renvoi de l’affaire pour investigations supplémentaires seulement si l’accusé s’était enfui avant sa traduction devant le tribunal, et non pas après, comme dans le cas d’espèce.
Le 31 août 1999, la Cour suprême de la Crimée rejeta le
protest
du parquet.
Par une lettre du 14 avril 2003, le parquet d’Armyansk informa la requérante qu’après avoir accompli les investigations supplémentaires requises par le tribunal, le parquet avait suspendu la procédure à cause de la recherche de B.V.V.
La requérante se plaignait des lenteurs excessives, de l’inefficacité et de l’insuffisance de l’enquête au sujet des circonstances du décès de son fils. Elle invoquait l’article 6 § 1 et, en substance, l’article 2 de la Convention.
Le 15 décembre 2005, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur. Le gouvernement a présenté ses observations le 28 avril 2006. Le 17 mai 2006, les observations du gouvernement ont été communiquées à la requérante afin qu’elle puisse présenter, à son tour, ses observations avant le 30 juin 2006. Depuis, la requérante n’a pas contacté la Cour.
Par une lettre du 3 août 2006, envoyée en recommandé avec accusé de réception, le greffe a attiré l’attention de la requérante sur le fait qu’à défaut de réponse, la Cour pourrait estimer qu’elle n’entendait plus maintenir sa requête et décider de la rayer du rôle. Aucune suite n’a été donnée à ce courrier.
La Cour en conclut que la requérante n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention. Il convient donc de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Claudia
Westerdiek
Peer
Lorenzen
Greffière
Présidente