SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 5504/02 prezentată de Roman Nikolayevich DOVZHENKO împotriva Ucrainei Curtea Europeană a Drepturilor L Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 11 ianuarie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ Reclamantul, dl Roman Nikolayevich Dovzhenko, este un resortisant ucrainean, născut în 1977 și rezident în Kerch. Acesta este reprezentat de mama sa, dna E. V. Dovzhenko. Guvernul ucrainean ( (1) Procedura penală împotriva F.V.S., O.L.E. și M.D.V. În decembrie 1999, ofițerul de judecată al Parchetului din regiunea Krasnodar (Rusia) a inițiat o urmărire penală împotriva F.V.S., O.L.E. și M.D.V. ca urmare a uciderii L.V.A. și P.N.A. și a jafului. În aprilie 2000, la cererea Parchetului din regiunea Krasnodar, ofițerii de poliție din Kertch (Ucraina) l-au interogat pe reclamant și pe membrii familiei sale cu privire la infracțiunile menționate anterior. și O.L.E., el nu a denunțat imediat poliției crima a cărei declarație a devenit martorul involuntar. Procesul verbal de interogare a fost transmis la Parchetul din regiunea Krasnodar. Prin hotărârea din 25 septembrie 2000, instanța din regiunea Krasnodar a condamnat F.V.S. la șaisprezece ani de închisoare pentru crimă, O.L.E. la șase ani de închisoare pentru jaf armat, și M.D.V. la trei ani de închisoare pentru complicitate la jaf. 2. Procedura penală împotriva reclamantului În mai 2000, O.L.E., care anterior depunea mărturie cu privire la nevinovăția reclamantului, și-a schimbat declarația și a declarat că acesta a participat la crimă și la jaf. Pe baza acestei depoziții, ofițerul de judecată al Parchetului din regiunea Krasnodar a deschis o procedură penală separată împotriva reclamantului. În iulie 2000, Parchetul General al Rusiei a solicitat Parchetului General al Ucrainei o urmărire penală împotriva reclamantului ca urmare a uciderii L.V.A. și P.N.A. în noiembrie 2000, landul Kertch a intentat o urmărire penală împotriva reclamantului ca urmare a jafului. În ianuarie 2001, reclamantul a fost arestat și pus în detenție provizorie. El susține că, în cursul procesului de luare a deciziilor, nu au fost efectuate interogări, nu au fost efectuate confruntări. Prin hotărârea din 18 mai 2001, Tribunalul din Kertch l-a condamnat pe reclamant la opt ani de închisoare pentru jaf armat. Tribunalul s-a bazat pe depozițiile F.V.S., O.L.E. și M.D.V. date în cursul procedurii preliminare în cauza lor penală și s-a rejudecat instanței din regiunea Krasnodar din 25 septembrie 2000. Împotriva acestei hotărâri, recurentul s-a pronunțat în fața Curții Supreme a Crimeea. În recursul său, el a susținut că instanța nu și-a stabilit vinovăția. El a subliniat faptul că hotărârea se baza pe depoziia d.O.L.E. astfel cum a fost modificată în mai 2000 și că nu a existat nicio confruntare între el și acesta din urmă. În plus, s-a plâns că hotărârea Curții din regiunea Krasnodar din 25 septembrie 2000, care nu fusese legalizată prin sigilarea Parchetului, a fost anexată la dosarul său și că procesul-verbal al interogatoriului său din aprilie 2000 a fost extras din acesta. printr-o hotărâre din 3 iulie 2001, Curtea Supremă a Crimeea a confirmat hotărârea din 18 mai 2001. Împotriva hotărârii din 18 mai 2001 și împotriva hotărârii din 3 iulie 2001, recurentul s-a ocupat de casarea în fața Curții Supreme a Uniunii Europene care, printr-o decizie din 9 octombrie 2001, a refuzat să permită să interjudecă un recurs împotriva hotărârilor judecătorești menționate anterior, nu au identificat niciun indice de aplicare eronată a legislației interne. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul consideră că a fost victima unei încălcări a dreptului său la un proces echitabil. El se plânge că hotărârea Curții din regiunea Krasnodar din 25 septembrie 2000, care nu a fost legalizată prin sigilarea Parchetului, a fost anexată la dosarul său și că procesul-verbal al interogatoriului său din aprilie 2000 a fost extras din acesta. Pe lângă art. 6 alineatul (3) litera (d), reclamantul se plânge că nu a putut să interogheze O.L.E., F.V.S. și M.D.V. De asemenea, se plânge că ofițerii de poliție din Kertch, care l-au interogat în aprilie 2000, nu au fost interogați în cadrul procesului său penal. Curtea arată că nu mai este necesar să se examineze în continuare acțiunea introdusă de reclamant din următoarele motive: Curtea amintește mai întâi că a decis să comunice guvernului obiecțiile reclamantului, astfel cum sunt menționate mai sus. La 10 octombrie 2003, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitatea cererii. Acestea au fost adresate reclamantului la 27 octombrie 2003, care a fost invitată să transmită observațiile sale ca răspuns înainte de 8 decembrie 2003. La 1 februarie 2005, Curtea a decis să se prevaleze de art. 29 alineatul (3) din Convenție și să examineze împreună admisibilitatea și fondul cauzei. Reclamantul a fost invitat să transmită cererile sale de satisfacție echitabilă înainte de 2 martie 2005. Reclamantul nu a răspuns la această scrisoare. La 16 octombrie 2006, Curtea a decis să comunice guvernului întrebări suplimentare, precum și să solicite anumite documente relevante. La 20 decembrie 2006, guvernul a transmis grefei observațiile sale suplimentare privind admisibilitatea și justificarea cererii, precum și documentele solicitate. Acestea au fost adresate reclamantului la 24 ianuarie 2007, care a fost invitată să-și transmită răspunsurile înainte de 12 martie 2007. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 6 august 2007, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția părții reclamante asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale suplimentare a fost În acest sens, Comisia a precizat că, în temeiul aceluiași articol, ar putea elimina o cerere din rol atunci când, ca și în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea. Ea constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns și că ultima comunicare a reclamantului a avut loc în mai 2004. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Prin urmare, Curtea decide în unanimitate să elimine cererea de rol. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen, prin aceste motive, Curtea decide să elimine cererea de rol. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Grefier Președinte
Requête n
o
5504/02
présentée par Roman Nikolayevich DOVZHENKO
contre l’Ukraine
La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 23 octobre 2007 en une chambre composée de
:
MM.
président,
M
me
MM.
juges,
et de M
me
C.
Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 11 janvier 2002,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Roman Nikolayevich Dovzhenko, est un ressortissant ukrainien, né en 1977 et résidant à Kerch. Il est représenté par sa mère, Mme E. V. Dovzhenko. Le gouvernement ukrainien («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. I. Zaytsev.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.La procédure pénale à l’encontre de F.V.S., O.L.E. et M.D.V.
En décembre 1999, l’agent d’instruction du parquet de la région de Krasnodar (Russie) ouvrit une poursuite pénale à l’encontre de F.V.S., O.L.E. et M.D.V. du fait du meurtre de L.V.A. et P.N.A. et de brigandage.
En avril 2000, à la demande du parquet de la région de Krasnodar, les agents de police de Kertch (Ukraine) interrogèrent le requérant et les membres de sa famille au sujet des infractions susmentionnées. Le requérant, après avoir témoigné, reconnut sa faute de ce qu’étant menacé par F.V.S. et O.L.E., il n’avait pas tout de suite dénoncé à la police le crime dont il était devenu le témoin involontaire. Le procès-verbal de l’interrogatoire fut transmis au parquet de la région de Krasnodar.
Par un jugement du 25 septembre 2000, la cour de la région de Krasnodar condamna F.V.S. à seize ans d’emprisonnement pour meurtre, O.L.E. à six ans d’emprisonnement pour brigandage, et M.D.V. à trois ans d’emprisonnement pour complicité de brigandage.
2.La procédure pénale à l’encontre du requérant
En mai 2000, O.L.E. qui auparavant témoignait de la non-culpabilité du requérant, changea sa déposition et déclara que celui-ci avait participé au meurtre et au brigandage. Sur le fondement de cette déposition, l’agent d’instruction du parquet de la région de Krasnodar ouvrit une procédure pénale distincte à l’encontre du requérant.
En juillet 2000, le Parquet général de la Russie sollicita du Parquet général de l’Ukraine une poursuite pénale à l’encontre du requérant du fait du meurtre de L.V.A. et P.N.A.
En novembre 2000, l’agent d’instruction de Kertch intenta une poursuite pénale contre le requérant du fait de brigandage.
En janvier 2001, le requérant fut arrêté et placé en détention provisoire. Il soutient qu’au cours de l’instruction, aucun interrogatoire, aucune confrontation n’avaient été menés.
Par un jugement du 18 mai 2001, le tribunal de Kertch condamna le requérant à huit ans d’emprisonnement pour brigandage. Le tribunal se fonda sur les dépositions de F.V.S., O.L.E. et M.D.V. données au cours de l’instruction préliminaire dans leur affaire pénale et se référa au jugement de la cour de la région de Krasnodar du 25 septembre 2000.
Contre ce jugement, le requérant se pourvut en appel devant la Cour suprême de la Crimée. Dans son pourvoi, il soutint que le tribunal n’avait pas établi sa culpabilité. Il mit en exergue le fait que le jugement était fondé sur la déposition d’O.L.E. telle que modifiée en mai 2000 et qu’il n’y avait eu aucune confrontation entre lui et ce dernier. En outre, il se plaignit de ce que le jugement de la cour de la région de Krasnodar du 25 septembre 2000, qui n’avait pas été légalisé par le sceau du parquet, fut joint à son dossier et que le procès-verbal de son interrogatoire en avril 2000 en fut extrait.
Par un arrêt du 3 juillet 2001, la Cour suprême de la Crimée confirma le jugement du 18 mai 2001.
Contre le jugement du 18 mai 2001 et contre l’arrêt du 3 juillet 2001, le requérant se pourvut en cassation devant la Cour Suprême de l’Ukraine qui, par une décision du 9 octobre 2001, refusa de l’autoriser à interjeter un pourvoi contre lesdites décisions judiciaires, n’y ayant décelé aucun indice d’application erronée de la législation interne.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant s’estime victime d’une violation de son droit à un procès équitable.
Il se plaint que le jugement de la cour de la région de Krasnodar du 25
septembre 2000, qui n’avait pas été légalisé par le sceau du parquet, fut joint à son dossier et que le procès-verbal de son interrogatoire en avril 2000 en fut extrait.
Sous l’angle de l’article 6 § 3 d), le requérant se plaint de ne pas avoir pu interroger O.L.E., F.V.S. et M.D.V. Il se plaint également de ce que les agents de police de Kertch, qui l’interrogèrent en avril 2000, n’ont pas été interrogés dans le cadre de son procès pénal.
La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants.
Elle rappelle d’abord qu’elle a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs du requérant tels qu’exposés ci-dessus.
Le 10 octobre 2003, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 27 octobre 2003, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 8 décembre 2003.
Le 1 février 2005, la Cour a décidé de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire. Le requérant a été invité à transmettre ses demandes de satisfaction équitable avant le 2 mars 2005. Le requérant n’a pas répondu à cette lettre.
Le 16 octobre 2006 la Cour a décidé de communiquer au Gouvernement des questions supplémentaires ainsi que de demander certains documents pertinents. Le 20 décembre 2006, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations supplémentaires sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête ainsi que les documents demandés. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 24 janvier 2007, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 12 mars 2007. Le requérant n’a pas répondu.
Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 6 août 2007, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations supplémentaires était échu et qu’elle n’en avait sollicité aucune prolongation. Elle y a indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle constate qu’à ce jour elle est restée sans réponse et que la dernière communication de la partie requérante a eu lieu en mai 2004.
A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir la requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de mettre fin à l’application de l’article 29
§
3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer
la requête
du rôle.
Claudia
Westerdiek
Peer
Lorenzen
Greffière
Président