ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1494/2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 08 decembrie 2017, pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă, sub nr. x/3/2017, reclamanta A S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Compania B S.A. și C, au solicitat instanței, în principal, anularea iar, în subsidiar, constatarea nulității absolute a Convenției de dare în plată autentificată sub nr. 3229 din 27.11.2015 de B.N.P. D, încheiată între Compania B S.A. reprezentată prin C, în calitate de administrator, președinte și director general, societatea în calitate de debitoare și C, în calitate de creditor.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 626, 627, 629, 1236-1238, 1665, din C. civ., art. 150 din Legea 31 din 1990 privind societățile și art. 19 din C. fisc.

Prin încheierea pronunțată la data de 15 februarie 2018, instanța a anulat capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată și a dispus continuarea procedurii pentru capătul principal de cerere privind anularea convenției de dare în plată.

Prin sentința nr. 2163/2019 din 18 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, s-au respins excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active a reclamantei și lipsei de interes invocate de pârâți, s-a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată și s-a anulat convenția de dare în plată autentificată sub nr. 3229 din 27.11.2015 de B.N.P. D, încheiată între pârâții C, în calitate de creditor, și Compania B S.A., în calitate de debitoare. Totodată, au fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 53.605 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Compania B S.A. și C, prin care au solicitat în principal, să anuleze hotărârea atacată și în rejudecare să respingă cererea de chemare în judecată, iar, în subsidiar, să schimbe în tot sentința apelată și în rejudecare să respingă cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 466 și urm. C. proc. civ., art. 627-629, 1270, 1279, 1665 alin. (2) din C. civ.

Prin decizia nr. 1406 A din 23 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă, s-a admis apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 2163 din 18 iulie 2019 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2017, s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește motivele de nulitate referitoare la caracterul derizoriu al prețului, lipsa contraprestației din partea pârâtului C și lipsa unei hotărâri a adunării generale a asociaților pârâtei Compania B S.A. și a fost respinsă cererea de anulare a convenției de dare în plată autentificată sub nr. 3229 din 27.11.2015 de B.N.P. D, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, pentru motivele indicate.

Totodată, curtea de apel a menținut dispozițiile din sentință referitoare la respingerea excepției inadmisibilității și a excepției lipsei de interes, la admiterea cererii de chemare în judecată și anularea convenției de dare în plată autentificată sub nr. 3229 din 27.11.2015 de BNP D încheiată între pârâți, pentru motivul referitor la încălcarea clauzei de inalienabilitate, și la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, a fost obligată intimata – reclamantă la plata către apelanta-pârâtă Compania B S.A. a sumei de 32.283,79 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 26.802,50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 5481,29 lei reprezentând onorariu de avocat, parțial, precum și apelanții - pârâți la plata către intimata-reclamantă a sumei de 20.141,52 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, parțial.

Împotriva acestei decizii, Compania B S.A. și C au declarat recurs principal, iar A S.R.L. a declarat recurs incident.

Prin decizia civilă nr. 708 din 29 martie 20022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă a fost respins ca nefondat recursul incident declarat de reclamanta A S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1406 A din 23 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă, a fost admis recursul principal declarat de pârâții C și Compania B S.A. împotriva aceleiași decizii, a fost casată decizia atacată și trimisă cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă sub nr. x/3/2017*.

Prin decizia civilă nr. 181A din 09 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București a fost admis apelul declarat de C și Compania B S.A., împotriva sentinței civile nr. 2163/18.07.2019 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2017, în contradictoriu cu A S.R.L. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că: a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește motivele de nulitate referitoare la caracterul derizoriu al prețului, lipsa contraprestației din partea pârâtului C și lipsa unei hotărâri a adunării generale a asociaților pârâtei Compania B S.A. A fost respinsă cererea de anulare a convenției de dare în plată autentificate sub nr. 3229/27.11.2015 de BNP D încheiată între pârâți, pentru motivele referitoare la caracterul derizoriu al prețului, lipsa contraprestației din partea pârâtului C și lipsa unei hotărâri a adunării generale a asociaților pârâtei Compania B S.A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. A fost anulată în parte convenția de dare in plată autentificată sub nr. 3229/27.11.2015 de BNP D încheiată între pârâți, pentru motivul referitor la încălcarea clauzei de inalienabilitate, cu privire la terenul în suprafață de 6000 mp, parte din terenul în suprafață totală de 25.696 mp astfel, cum rezultă din acte și 28.786 mp astfel cum rezultă din măsurătorile cadastrale, situat în București, sector 2, (…), identificat cadastral cu nr. (...) și înscris în Cartea Funciară nr. (…) a sectorului 2 București, identificat în schița Anexă la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 500/19.03.2013 de BNP D și cu privire la terenul în suprafață de 4000 mp, parte din terenul în suprafață totală de 25.696 mp, astfel cum rezultă din acte și 28.786 mp astfel cum rezultă din măsurătorile cadastrale, situat în București, sector 2, (…), identificat cadastral cu nr. (…) și înscris în Cartea Funciară nr. (…) a sectorului 2 București, identificat în schița Anexă 1 la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 501/19.03.2013 de BNP D. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost obligată intimata-reclamantă la plata către apelanta – pârâtă Compania B S.A. a sumei de 36.902,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost obligați apelanții - pârâți la plata către intimata-reclamantă a sumei de 20.141 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 181A din 09 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, Compania B S.A. și C au formulat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenții-pârâți susțin că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității. În acest sens, arată că la data de 17 ianuarie 2023 au fost informați de către societatea de avocatură care i-a reprezentat în ciclurile procesuale anterioare că la sediul acesteia au fost comunicate citațiile în prezenta cauză cu termen de judecată la 26.01.2023 la Curtea de Apel București, precum și faptul că a încetat contractul de asistență juridică semnat cu aceștia, respectiv că a încetat mandatul de reprezentare acordat. Prin urmare, susțin recurenții, la aceeași dată, 17 ianuarie 2023, au încheiat un nou contract de asistență juridică cu un alt reprezentant, însă abia la 25 ianuarie 2023, cu doar o zi înainte de termenul de judecată au primit dosarul cauzei de la vechiul reprezentant convențional.

Astfel, arată recurenții, deși la primul termen de judecată, respectiv la 26 ianuarie 2023, noul reprezentant convențional ales a solicitat amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată pentru studierea dosarului în vederea pregătirii apărării, instanța de judecată a rămas în pronunțare, cu mențiunea că va amâna pronunțarea pentru a se depune concluzii scrise. Potrivit recurenților, în vederea protejării dreptului la apărare, Codul de procedură civilă instituie posibilitatea amânării cauzei pentru lipsă de apărare, iar cererea acestora era justificată de faptul că apărătorul era nou angajat, iar citațiile nu au fost primite cu un interval de timp considerabil înainte, astfel încât perioada cuprinsă între data primirii citației de către aceștia și angajarea unui nou reprezentant (17.01.2023) și data când fostul reprezentant a predat acestora dosarul (25.01.2023), a pus în imposibilitate noul apărător ales de a studia dosarul până la primul termen de judecată (26.01.2023). În opinia recurenților, prin pronunțarea asupra fondului litigiului, deși acesta nu a făcut obiectul dezbaterii, părțile fiind private de posibilitatea de a-și susține și de a-și dovedi drepturile sau de a combate susținerile părții potrivnice, instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității, al dreptului la apărare, al oralității și al egalității armelor și totodată dreptul la un proces echitabil.

Sub un alt aspect, recurenții susțin că instanța de apel în rejudecare, după casare, a ignorat toate apărările formulate de către aceștia în calea de atac, respectiv cu privire la încetarea clauzelor de inalienabilitate prin ajungerea la termen a acestora, cu privire la împlinirea termenului de prescripție de 6 luni anterior depunerii de către intimata-reclamantă a celor 2 cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cu privire la faptul că începând cu 13.09.2014 interesul Societății B referitor la încasarea prețului de la intimată pentru cele două terenuri s-a anulat față de încetarea valabilității clauzei de inalienabilitate prin împlinirea termenului de prescripție.

În continuare, recurenții redau situația de fapt cu privire la împlinirea termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 1669 alin. (2) C. civ. din 1864 și arată că prima instanță a soluționat în mod greșit cauza pe fond, reținând în mod eronat încălcarea clauzei de inalienabilitate stipulată în promisiunile de vânzare-cumpărare la momentul încheierii Convenției de dare în plată, câtă vreme aceasta nu mai era valabilă. De asemenea, recurenții expun ample considerente cu privire la relația contractuală dintre părți și istoricul litigiului.

O altă critică vizează aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 339 și art. 346 C. civ. din 1864 cu privire la bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale și art. 627 alin. (4) C. civ., referitor la clauza de inalienabilitate. În acest sens, recurenții susțin că deși F, soția recurentului C, este coproprietara terenului care a făcut obiectul convenției de dare în plată, aceasta nu a fost chemată în judecată alături de recurenții-pârâți. Totodată, autorii recursului susțin că prevederile art. 627 alin. (4) C. civ. au în vedere exclusiv obligația de a transmite în viitor dreptul de proprietate, iar nu și obligația de a face, rezultată din promisiunea de a contracta, de unde rezultă că invocarea clauzei de inalienabilitate pentru a-l proteja pe promitentul-cumpărător nu poate fi considerată temeinică, mai arată recurenții.

Sub un ultim aspect, recurenții susțin că toate motivele de recurs au fost invocate pe calea apelului, atât prin cererea de apel, cât și în cursul judecării apelului. Astfel, autorii recursului arată că în ceea ce privește încetarea clauzelor de inalienabilitate prin ajungerea la termen a acestora, instanța de apel a respins apărările acestora, însă cu privire la susținerile referitoare la împlinirea termenului de prescripție de 6 luni anterior depunerii de către intimată a celor 2 cereri privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, instanța de apel a omis să se pronunțe.

Recurenții-pârâți au indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct.4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 28 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recurenții-pârâți au invocat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, a principiului oralității și al egalității armelor, precum și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, susținând, în esență, că prin respingerea cererii de amânare, curtea de apel i-a privat de posibilitatea de a-și susține și de a-și dovedi drepturile.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Instanța supremă constată că susținerile recurenților-pârâți referitoare la încălcarea acestor principii sunt nefondate. Conform art. 13 C. proc. civ., „Dreptul la apărare este garantat. Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.” Totodată, potrivit art. 14 C. proc. civ.: „Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.”

De asemenea, potrivit art. 8 C. proc. civ., în procesul civil părților le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal și fără discriminări, iar conform art. 15 C. proc. civ., procesele de dezbat oral, cu excepția cazului în care legea dispune altfel sau când părțile solicită expres instanței ca judecata să se facă numai pe baza actelor depuse la dosar.

Înalta Curte constată că din încheierea de ședință de la data de 26.01.2023 la care au avut loc dezbaterile, și care face parte integrantă din decizia recurată nr. 181A din 09.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, rezultă fără echivoc că toate părțile, prezente la termen prin reprezentant legal, au avut șanse egale de a-și prezenta cauza, au avut acces la actele din dosar, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte, exprimându-și poziția procesuală, fiind astfel respectate drepturile și garanțiile procesuale ale părților.

Contrar criticilor recurenților-pârâți, instanța supremă reține că respingerea cererii de amânare pentru lipsă de apărare, formulată de către reprezentantul pârâților și întemeiată pe prevederile art. 222 C. proc. civ., nu poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la apărare, întrucât, potrivit acestui text de lege, amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.

Înalta Curte constată că cererea de amânare formulată în fața instanței de apel de către avocatul pârâților nu are la bază motive temeinice ori o situație de excepție, în sensul dat de către legiuitor prin art. 222 alin. (1) C. proc. civ. Așa fiind, se reține că, în mod corect curtea de apel a procedat la respingerea cererii de amânare, constatând că de la data de 17 ianuarie 2023, data angajării noului reprezentant convențional și până la 26 ianuarie 2023, termenul acordat în cauză, a existat suficient timp pentru pregătirea apărării. Totodată, se observă că instanța de apel a amânat pronunțarea în considerarea alin. 2 al aceluiași art., pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, posibilitate de care, de altfel, recurenții au uzitat.

Așa fiind, instanța supremă constată că instanța de apel a pronunțat sentința recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ținând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului și în conformitate cu prevederile art. 8, art. 13, art. 14 și art. 15 C. proc. civ., judecata realizată de instanța de apel a avut ca repere de analiză dispozițiile legale incidente cauzei, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea principiilor contradictorialității, dreptului la apărare, oralității, al egalității armelor și dreptului la un proces echitabil.

Instanța supremă reține că susținerile prin care se critică încălcarea prevederilor art. 339 și art. 346 C. civ. din 1864 și art. 627 alin. (4) C. civ., întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi primite.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește susținerile recurenților potrivit cărora instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 339 și art. 346 C. civ. din 1864 cu privire la bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale, arătând că deși numita F, soția recurentului C, este coproprietara terenului care a făcut obiectul convenției de dare în plată, aceasta nu a fost chemată în judecată alături de recurenții-pârâți, nu vor fi însușite de instanța supremă întrucât exced cadrului procesual în care s-a pronunțat instanța de apel în rejudecarea apelului. Înalta Curte constată că aceste critici nu au fost invocate prin cererea de apel, sens în care, curtea de apel a fost ținută să se pronunțe în rejudecarea apelului exclusiv în limitele dispuse prin decizia de casare.

Nici criticile prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 627 alin. (4) C. civ., referitor la clauza de inalienabilitate, nu pot fi primite.

Înalta Curte reține că potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ.: „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul.”

Prin decizia civilă nr. 708 din 29.03.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă, în primul ciclu procesual, în etapa recursului, a fost respins ca nefondat recursul incident declarat de A S.R.L. împotriva deciziei nr. 1406A din 23 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Civilă, a fost admis recursul principal declarat de C și Compania B S.A. împotriva aceleiași decizii, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe, fiind dezlegat în mod definitiv că ,,legiuitorul subînțelege, de altfel, în orice promisiune de vânzare, potrivit art. 627 alin. (4) C. civ., o clauză de inalienabilitate a bunului, iar durata acesteia este în mod evident în directă corelație cu cea a termenului de executare a promisiunii. Prin urmare, inalienabilitatea durează de la încheierea promisiunii și până la stingerea dreptului, adică fie prin expirarea termenului stabilit convențional, fie prin exercitarea dreptului conferit de promisiune, fie prin renunțarea la acest drept. Rațiunea inalienabilității este tocmai prezervarea bunului imobil în patrimoniul promitentului vânzător pentru ca acesta să își poată executa obligația de a încheia în viitor contractul promis, translativ de proprietate.”

Totodată, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut ca întemeiate doar criticile recurenților-pârâți conform cărora, modificând sentința și înlăturând motivele de nulitate relativă care vizau întreaga convenție de dare în plată ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă, „convenția nu putea fi anulată decât în limitele încălcării clauzelor de inalienabilitate, aceasta fiind singura cauză de nulitate analizată și însușită de instanța de apel, respectiv doar în ceea ce privește terenurile în suprafață de 4.000 m.p. și respectiv 6.000 m.p., care au format obiectul promisiunilor bilaterale de vânzare” potrivit art. 629 alin. (2) C. civ., încheiate de reclamantă cu societatea pârâtă. Instanța de recurs a reținut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 629 alin. (2) C. civ., ca motiv de anulare a întregii convenții de dare în plată privind imobilele pentru care nu era instituită o clauză de inalienabilitate.

Ca atare, instanța de apel, cu ocazia rejudecării, era obligată să țină seama de dezlegările date de instanța de recurs, iar singura chestiune litigioasă rămasă a fi soluționată în rejudecare era întinderea nulității Convenției de dare în plată, toate celelalte aspecte de fapt si de drept care au fost soluționate definitiv în primul ciclu procesual nu mai pot face obiectul prezentului recurs.

Așadar, Înalta Curte constată nefondate criticile privind încălcarea prevederilor art. 627 alin. (4) C. civ. susținute prin prezenta cale extraordinară de atac, întrucât recurenții reiau argumentele cu privire la clauza de inalienabilitate, problemă de drept dezlegată în mod definitiv prin decizia civilă nr. 708 din 29.03.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual.

Criticile recurenților potrivit cărora, instanța de apel în rejudecare, după casare, a ignorat toate apărările formulate de către aceștia în calea de atac, nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât autorii căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată de curtea de apel. Nemulțumirile recurenților și susținerile legate de soluția pronunțată cu privirea la cererea de apel, sub aspectul nemotivării deciziei recurate, nu constituie veritabile critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului.

Înalta Curte reține că argumentele recurenților în susținerea acestui motiv de casare, cu o expunere amplă a situației de fapt cu privire la împlinirea termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 1669 alin. (2) C. civ. din 1864, nu pot fi analizate în calea de atac a recursului.

Astfel, susținerile recurenților cu privire la situația de fapt și trimiterile pe care le fac la înscrisurile aflate la dosarul cauzei (cererile de chemare în judecată ce fac obiectul dosarelor nr. x/3/2914 și nr. x/3/2014, relația contractuală dintre părți, istoricul litigios dintre părți) nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile.

Referitor la critica privind lipsa motivării cu privire la încetarea clauzelor de inalienabilitate, Înalta Curte reține că instanța de apel, cu ocazia rejudecării, era obligată să țină seama de dezlegările date de instanța de recurs cu privire la acest aspect. Or, chestiunea privind clauza de inalienabilitate, a fost tranșată în mod definitiv prin decizia de casare.

De altfel, instanța supremă reține că recurenții-pârâți, susținând greșita aplicare a legii de către instanța de apel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte și afirmații, fără o argumentație în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate sub aspectul nemotivării.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că a fost indicat formal la finalul cererii de recurs, fără ca recurenții-pârâți să expună argumente pentru motivul de recurs invocat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-pârâți Compania B S.A. și C împotriva deciziei civile nr. 181A din 09 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și va obliga Compania B S.A. și C la plata către intimata-reclamantă A S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 41.269,32 lei, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la filele (…) din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți COMPANIA B S.A. și C împotriva deciziei civile nr. 181A din 09 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, ca nefondat.

Obligă recurenții-pârâți COMPANIA B S.A. și C la plata către intimata-reclamantă A S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 41.269,32 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2024.