ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 541/2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș – Secția Civilă la 09.11.2022, sub nr. x/102/2022, mai mulți reclamanți, printre care și reclamanta A, au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâții la plata diferențelor dintre indemnizația efectiv încasată și cea rezultată, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19.000-23.000, în raport cu indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., conform O.U.G. nr. 27/2006, pentru perioadele în care și-au desfășurat activitatea conform tabelului anexat cererii, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare, până la data plății efective.

Prin încheierea din 15.03.2024, Tribunalul Mureș – Secția Civilă a disjuns cauza cu privire la reclamanta A în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și Consiliul Superior al Magistraturii, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care a fost înregistrată sub nr. x/102/2023.

Prin sentința civilă nr. 966/2023 din 02.08.2023, Tribunalul Mureș – Secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

La 20.11.2023, reclamanta a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, în raport cu art. 16 și art. 21 din Constituția României.

Prin încheierea din 30.01.2024, Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția I Civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României; în baza art. 517 alin. (1 ind. 1) C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei ce urmează a fi pronunțată în dosarul nr. x/1/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei încheieri, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, recurenta a susținut că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

De asemenea, a arătat că legătura dintre dispozițiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 și soluționarea cauzei este evidentă, întrucât judecătorul instanței de fond a fundamentat soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pe dispozițiile invocate ca fiind neconstituționale; în susținerea acestui argument, recurenta a redat un paragraf din sentința tribunalului.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 26.02.2024, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare, iar la 06.03.2024, intimații Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău au înregistrat la dosar o întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Analizând actele dosarului, precum și încheierea atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În speță, excepția de neconstituționalitate vizează art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, autoarea excepției susținând că este contrar prevederilor constituționale ale art. 16 și art. 21, privind egalitatea în drepturi și accesul liber la justiție.

Respingând ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, curtea de apel a reținut că obiectul litigiului vizează drepturi salariale, fiind incidente prevederile art. 171 din C. muncii; în acest context, a reținut că prevederile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, în raport cu care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată prevede la art. 29 condițiile pe care o excepție de neconstituționalitate trebuie să le întrunească, pentru ca instanța de contencios constituțional să poată fi sesizată: excepția să aibă ca obiect o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești ori arbitrale la cererea uneia din părți, din oficiu ori de către procuror, în cauzele în care acesta participă, iar prevederile atacate să nu fi fost declarate anterior ca neconstituționale printr-o decizie a Curții Constituționale.

Sub aspectul legăturii dintre excepția de neconstituționalitate și soluționarea cauzei, Curtea Constituțională a indicat în jurisprudența sa reperele „legăturii cu soluționarea cauzei”, subliniind că ele constau în aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și în necesitatea invocării excepției, în scopul restabilirii stării de legalitate. În concret, Curtea a apreciat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul unei instanțe judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Prin urmare, excepția în dezbatere trebuie să se plaseze în paradigma unui control concret de constituționalitate, pentru că o eventuală decizie de constatare a neconstituționalității trebuie să producă un efect util și direct asupra cauzei.

Transpunând aceste exigențe în examenul încheierii atacate, Înalta Curte constată că lipsește cerința existenței unei legături a textului de lege contestat cu cauza.

Aceasta deoarece, prin acțiunea promovată, recurenta urmărește obținerea de despăgubiri constând în drepturi salariale pe care susține că era îndreptățită să le primească, situație care atrage incidența dispozițiilor legale specifice legislației muncii; art. 211 lit. c) teza întâi din Legea nr. 62/2011, care reglementează termenul de prescripție și momentul de la care acesta începe să curgă pentru acțiunea în răspundere patrimonială împotriva salariatului, a cărui neconformitate cu normele constituționale a fost invocată, nu prezintă legătură cu soluționarea prezentei cauzei, având în vedere că aceasta este o acțiune îndreptată împotriva angajatorului.

Reținând că nu se poate stabili legătura între textul de lege criticat și obiectul cauzei deduse judecății, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, soluția curții de apel de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale fiind legală și temeinică.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A împotriva încheierii din 30.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția I Civilă în dosarul nr. x/102/2023, în contradictoriu cu intimații Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și Consiliul Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2024.