ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 804/2024

Pretenția dedusă judecății Prin acțiunea înregistrată la 17 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B, C și D, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub număr 295/10.02.2015, încheiat între reclamant și pârâții E, având ca obiect imobilul situat în Cluj Napoca, strada (...), între părți neexistând anterior vreun raport obligațional; să se dispună restabilirea situației anterioare prin radierea dreptului de proprietate și de folosință a pârâților E înscris în CF; să se dispună reînscrierea dreptului de proprietate/dreptului de folosință asupra imobilelor-construcții și teren, în favoarea reclamantului cu titlu de moștenire. Prin sentința civilă nr. 615/F/CC din 29 august 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a fost admisă cererea de strămutare și s-a dispus strămutarea dosarului de la Tribunalul Cluj la Tribunalul Maramureș.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1447 din 20 decembrie 2018, Tribunalul Maramureș – Secția I civilă a admis, în parte, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. A respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul D, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă cu privire la cererile prin care se solicită a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr 295/10.02.2015 de notar public F și restabilirea situației anterioare prin rectificarea înscrierii de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate și de folosință a pârâților din cartea funciară (...) Cluj Napoca (CF vechi (...) Someșeni) și reînscrierea dreptului de proprietate și de folosință asupra imobilului obiect al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 295/2015 în favoarea reclamantului cu titlu de drept moștenire. A admis excepția autorității de lucru judecat. A respins acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții B și C, constatând autoritatea de lucru judecat. A respins acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul D, în privința cererii de a constata că unicul raport obligațional a fost de împrumut între reclamantul A și pârâtul D, constatând autoritatea de lucru judecat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 663/A din 9 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantul A și de pârâtul D împotriva sentinței civile nr. 1447 din 20 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Maramureș – Secția I civilă. Au fost obligați apelanții la plata a câte 4.889,5 lei fiecare, cheltuieli de judecată în apel, în favoarea intimatului-pârât B.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia civilă nr. 2464 din 19 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantul A și de pârâtul D împotriva deciziei mai sus-menționate, care a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în al doilea ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 833/A din data de 24 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/117/2018*, au fost admise apelurile civile declarate de apelanții A și D, în contradictoriu cu intimații B și C, împotriva sentinței civile nr. 1447/20.12.2018, pronunțată de Tribunalul Maramureș, care a fost anulată în parte și a fost fixat termen pentru judecarea pe fond a cauzei. Prin decizia civilă nr. 1150/A/2022 din data de 06 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A. A obligat reclamantul la plata către pârâții B și C a sumei de 8121,62 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1150/A/2022 din data de 06 iulie 2022, a declarat recurs reclamantul A. În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat, în esență, următoarele aspecte: A susținut că, la pronunțarea hotărârii atacate, instanța de apel a încălcat norme de procedură, respectiv prevederile art. 431 și art. 501 C. proc. civ., atunci când a recunoscut autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor făcute prin decizia nr. 447/07.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/117/2016, cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți pentru petitul de constatare/anulare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/10.02.2015 de BNP F, capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nefiind soluționat pe fond de către prima instanță în litigiul respectiv, curtea de apel nefiind învestită cu verificarea asupra soluției date pe acest capăt de cerere. Astfel, recurentul a arătat că, în dosarul nr. x/117/2016, Curtea de Apel Suceava nu s-a limitat la a verifica îndeplinirea condițiilor stabilite pentru critica referitoare la admiterea acțiunii de simulație, ci a făcut aprecieri inclusiv cu privire cererea vizând constatarea/anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/10.02.2015. Drept urmare, recurentul a apreciat că interpretările pe care Curtea de Apel Oradea le-a făcut în legătură cu lipsa cauzei, ca urmare a lipsei scopului imediat, respectiv a intenției de a vinde și a contraprestației, neplata prețului etc. reprezintă considerente ce nu au avut legătură cu judecata limitelor apelului formulat în dosarul nr. x/117/2016 și, prin urmare, lor nu le este atașată autoritatea de lucru judecat, nefiind obligatorii în litigiul de față. Pretinde că instanța nu a înțeles să ofere o proprie analiză a susținerilor sale referitoare la anularea/nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, că se impune admiterea recursului, în baza prevederilor art. 497 C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea apelului spre rejudecare, deoarece fondul cauzei a rămas necercetat. A doua critică formulată se referă la nerespectarea dreptului la apărare, prin neanalizarea de către instanța de apel a unor probe relevante pentru soluționarea cauzei, respectiv înscrisurile depuse de recurent: hotărâri penale, cazierul judiciar și hotărârea de reabilitare, toate privitoare la intimatul B, clauza din contract privitoare la termenul de 1 an pentru a mai locui în imobil și a utilizării prezumțiilor simple. Sub acest aspect, a arătat că, atunci când se invocă prețul fictiv ca și motiv de nulitate, cum este cazul în speță, este admisibil orice mijloc de probă, întrucât se invocă un comportament ilicit al părților în procesul de încheiere al contractului de vânzare-cumpărare. Or, intimații E nu au plătit acest preț și nici nu dețineau o asemenea sumă, fiind în imposibilitate obiectivă de a aduna bani din muncă, fapt dovedit prin înscrisurile de la dosar, însă, în considerentele hotărârii recurate, nu se regăsește și analiza acestor înscrisuri. În opinia recurentului, argumentarea unei soluții, cu ignorarea probelor încuviințate și administrate la cererea părților, nu reprezintă o examinare efectivă a problemei de drept deduse judecății, determinând, în cele din urmă, încălcarea dreptului la apărare al părții defavorizate și un tratament inegal creat părților în exercițiul drepturilor procedurale, fiind încălcate astfel prevederile art. 264 alin. (1) și art. 9 alin. (2) C. proc. civ. Cea de-a treia critică formulată se referă la o insuficientă cercetare a cauzei sub aspectul stării de fapt și de drept, nefiind analizate de către instanța de apel aspectele esențiale dovedite prin înscrisurile arătate supra. A arătat recurentul că temeiul prezentei acțiuni constă în nestabilirea bilaterală a unui preț (mult mai mic decât prețul de circulație din anul 2015) și, pe cale de consecință, a neplății acestuia, respectiv prețul fictiv. Totodată, recurentul face trimitere la prevederile art. 1235 C. civ. considerând că, prin decizia pronunțată, instanța de apel nu a lămurit adevăratele raporturi juridice dintre părți, în condițiile în care susținerile și probele acestuia (hotărâri penale, cazierul judiciar și hotărârea de reabilitare, toate privitoare la intimatul B; clauza din contract privitoare la termenul de 1 an pentru a mai locui în imobil și a utilizării prezumțiilor simple) nu au fost examinate suficient, așa încât, procedând în această modalitate, au fost încălcate principiul disponibilității, cel al contradictorialității și cel al rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant D a depus întâmpinare, prin care a învederat că este de acord cu recursul declarat în cauză, astfel cum a fost motivat, considerând că nu s-a stabilit, în mod clar, nici dacă prețul indicat de 112.00 euro a fost unul formal, cum nu s-a stabilit, în mod clar, nici situația de fapt, fiind astfel încălcate principiile aflării adevărului și cel al legalității. Intimații-pârâți B și C au depus întâmpinare, prin care au solicitat anularea, în parte, a recursului, respectiv a motivului de recurs privind încălcarea dreptului la apărare, întrucât nu referă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, și respingerea recursului, ca nefondat. Aceiași intimați au formulat și note scrise prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatul D. De asemenea, recurentul A a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimații B și C, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, întrucât motivele de casare invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 C. proc. civ., și respingerea apărărilor formulate, ca nefondate.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 18 ianuarie 2024, completul de filtru a admis în principiu recursul, fiind respinsă excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, și fiind stabilit termen în ședință publică, pentru judecata acestuia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul de față, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept: Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., „recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”, iar, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor”. Din coroborarea acestor dispoziții legale, rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual. Se constată că recurentul-reclamant a respectat aceste exigențe legale, din moment ce unele dintre argumentele invocate prin memoriul de recurs se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Referitor la acele critici care vizează netemeinicia deciziei recurate, legate de neanalizarea probelor, stabilirea situației de fapt dedusă judecății, precum și referitor la plata prețului, acestea nu pot fi analizate, întrucât în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate în fața instanțelor de fond sau reevaluarea situației de fapt. Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut, sub un prim aspect, că instanța de apel a încălcat regulile de procedură, anume a încălcat prevederile art. 431 alin. (2) și art. 501 C. proc. civ., atunci când a recunoscut autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor făcute prin decizia nr. 447/07.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/117/2016, cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți, pentru petitul de constatare/anulare a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 295/10.02.2015 de BNP F. Această critică este nefondată. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, din lecturarea hotărârii recurate rezultă că atunci când a analizat motivele de nulitate invocate de reclamant în prezenta cauză, privind lipsa cauzei ca urmare a lipsei scopului imediat, respectiv a intenției de a vinde și a contraprestației, caracterul simulat al contractului, neplata prețului, prețul fictiv sau derizoriu, instanța de apel a avut în vedere probele ce au fost administrate în mod nemijlocit în cauză: interogatoriile luate părților din proces; declarațiile martorilor G, H, I; înscrisul depus la dosar în data de 25.01.2022 de notarul public F, care a întocmit contractul de vânzare-cumpărare, actele din dosarul penal nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca etc. Instanța de apel a reținut ca mijloc de probă, alături de celelalte probe, doar aspectele soluționate definitiv prin decizia civilă nr. 447/07.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, prin care a fost respinsă cererea reclamantului privind constatarea simulației (pagina 12 din decizie). În consecință, prin decizia recurată instanța de apel nu a respins acțiunea reclamantului ca urmare a autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 447/07.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, ci doar a relevat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți. Nu au fost încălcate nici prevederile art. 501 C. proc. civ., întrucât prin decizia de casare nu s-a stabilit încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., așa cum în mod greșit pretinde recurentul, ci instanța de recurs a reținut că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 430 C. proc. civ., pentru a putea opera excepția autorității de lucru judecat, „în condițiile în care litigiul anterior, ce a avut ca obiect acțiunea în simulație, respinsă pe motivul inexistenței contraînscrisului, precum și în condițiile în care instanța nu a analizat nici în considerente și nici nu s-a pronunțat prin dispozitivul hotărârii pe constatarea nulității absolute sau anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 295/10.02.2015, nefiind soluționat, nici în tot și nici în parte fondul procesului și nici nu s-a statuat asupra unei excepții procesuale ori asupra altui incident procedural”: Conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Așadar, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, și anume aceea de excepție procesuală (conform art. 431 alin. 1 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 431 alin. 2 C. proc. civ.). Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure - din nevoia de ordine și stabilitate juridică - evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Or, în speță, instanța de apel a reținut, în mod legal, după analizarea probatoriilor administrate nemijlocit în cauză, și puterea de lucru judecat (mijloc de probă) a aspectelor soluționate în mod definitiv prin decizia nr. 447/07.06.2018 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. x/117/2016, prin care s-a respins cererea formulată de reclamant privind constatarea simulației, motivat de faptul că „motivele de nulitate invocate în prezentul dosar privind lipsa cauzei ca urmare a lipsei scopului imediat, respectiv a intenției de a vinde și a contraprestației, caracterul simulat al contractului, neplata prețului au fost invocate și în susținerea acțiunii în declararea simulației, fiind analizate și înlăturate de către instanță”. Nici susținerile recurentului că acele considerente ale instanței din litigiul anterior referitoare la motivele de nulitate invocate în susținerea acțiunii în declararea simulației ar fi supraabundente sau indiferente, precum și cele referitoare la capătul de cerere prin care s-a solicitat a se constata că unicul raport obligațional a fost de împrumut între reclamantul A și pârâtul D nu pot fi primite, fiind prezumat că ceea ce a statuat instanța de control judiciar în litigiul anterior are valoare de adevăr, care nu mai poate fi contrazis printr-o altă hotărâre. A doua critică, subsumată tot ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la nerespectarea dreptului la apărare, prin neanalizarea de către instanța de apel a unor probe relevante pentru soluționarea cauzei și neîncuviințarea unor probe utile și necesare soluționării cauzei (a respins solicitarea de a se cere de la IPJ Mureș fișa de cazier judiciar a intimatului B, de a se cere Ministerului Justiției – Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară sentințele de condamnare a intimatului B în perioada 2003 - 2014) etc. Însă, aspectele legate de utilitatea, pertinența și concludența probelor propuse a fi administrate în apel nu pot forma obiect al controlului în recurs, întrucât în această cale extraordinară de atac nu are loc o devoluare a fondului, astfel că instanța de recurs nu are competența legală de a repune în discuție și de a reanaliza probele administrate, astfel cum urmărește, în realitate, recurentul. Împrejurarea că, în urma aprecierii probelor administrate, instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de către recurent pune în discuție o eventuală greșită stabilire a situației de fapt, critică ce nu poate fi, însă, analizată în recurs, față de actuala configurare a cazurilor de nelegalitate. De altfel, art. 264 alin. (2) C. proc. civ. consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra forței probante a materialului probatoriu încuviințat, acest aspect neputând forma obiectul controlului de legalitate. Este real că încălcarea normelor de procedură privind încuviințarea și administrarea probelor constituie o chestiune de legalitate procedurală, care poate fi supusă controlului instanței de recurs, din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă acest motiv de casare nu este incident în cauză, întrucât recurentul nu critică încălcarea, de către instanța de apel, a unei norme de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, ci măsura de respingere, ca neutilă soluționării cauzei, a încuviințării unor probe solicitate de recurent. Or, în ceea ce privește criticile de recurs privitoare la probele administrate sau a căror administrare nu a fost încuviințată de către instanțele de fond, doar legalitatea (admisibilitatea) probei poate fi cenzurată în recurs, nu și concludența și utilitatea probei ori modul în care mijloacele de probă administrate au fost apreciate, pentru a se reține o anumită situație de fapt, instanța de apel fiind suverană în această privință. Cu alte cuvinte, atunci când partea recurentă înțelege să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a critica neîncuviințarea unei probe pe care o socotește concludentă și utilă, această critică privește temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea sa, întrucât tinde la substituirea unei aprecieri din partea instanței de recurs, diferite celei a instanței de apel. În privința criticilor privind fundamentarea soluției pe fapte și împrejurări pretins nereale sau pe elemente probatorii ocazionale, de ordin subiectiv, scoase din context, ca și celelalte aspecte concrete expuse sub aspectul situației de fapt stabilite, acestea nu pot fi subsumate acestui motiv de casare, ele vizând, în realitate, modul de apreciere a probelor, ce nu poate fi cenzurat în acest cadru. În acest context, se reține că recurentul a invocat formal motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile din memoriul de recurs referitor la încălcarea dreptului la apărare nevizând chestiuni de nelegalitate a deciziei recurate, ci aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate în calea extraordinară de atac a recursului. Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru acest motiv de nelegalitate când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”. Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, se observă că instanța de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor de apel formulate de apelanta-pârâtă, ținând cont de dispozițiile art. 476 - 479 C. proc. civ., răspunzând tuturor criticilor și argumentând pe larg soluția de respingere a apelului. Prin urmare, se reține că decizia atacată cu recurs cuprinde motivele de fapt și de drept în temeiul cărora judecătorii și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel, argumentele inserate în cuprinsul deciziei atacate sunt în sensul reținerii caracterului nefondat al acțiunii reclamantului-recurent. În vederea soluționării cererii, instanța a administrat probele testimoniale solicitate de reclamant și pârâți, au fost luate interogatorii la părțile din proces, au fost avute în vedere înscrisurile depuse de părți, precum și răspunsul dat de notarul public F din Cluj-Napoca, a avut în vedere înscrisurile din dosarul nr. x/117/2016 al Tribunalului Cluj, atașat la dosarul cauzei, precum și cele din dosarul penal nr. x/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Clu-Napoca, reținând relevanța probelor administrate, iar în urma analizării acestora, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului, atât în ceea ce privește anularea, cât și în ce privește constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, în cuprinsul celor aproximativ 6 pagini ce constituie motivarea curții de apel, au fost analizate, punctual, cererile și apărările formulate de părți, reiterate parțial și în cuprinsul memoriului de recurs. Valorificând aceste considerente, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a răspuns criticilor formulate în apel, a analizat cererea recurentului-reclamant din perspectiva neîntrunirii condițiilor legale referitoare motivele de nulitate și anulare a contractului de vânzare-cumpărare invocate de reclamant și a înlăturat susținerile recurentului-reclamant formulate în apel, cu referire directă la dispozițiile de drept aplicabile în cauză, și a explicat de o manieră convingătoare, prin raportare la situația de fapt astfel stabilită în urma probatoriului administrat, raționamentul juridic pe care l-a adoptat, de natură a fi realizat controlul judiciar. Simpla nemulțumire a reclamantului cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea de către instanță a argumentelor prezentate de către acesta sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări, în sensul exigențelor art. 425 C. proc. civ. Ca atare, nu pot fi primite criticile recurentului în sensul că instanța de apel nu și-a motivat hotărârea și/sau a refuzat să se raporteze la aspecte esențiale din motivarea cererii de apel cu care era învestită. Se mai susține în cererea de recurs că hotărârea este nemotivată, întrucât instanța de apel nu a analizat motivele de apel ce vizau greșita apreciere a probelor și nici nu a făcut o analiză completă a probatoriului administrat în virtutea efectului devolutiv al apelului. Se observă, însă, că instanța de apel a făcut trimitere la probele care i-au format convingerea că acțiunea reclamantului este nefondată. Pe de o parte, prin acest motiv de recurs, recurentul încearcă o reinterpretare a probatoriilor pentru a se reține o altă situație de fapt decât cea pe care instanța anterioară a stabilit-o deja, aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, cale de atac extraordinară care poate viza doar motivele de nelegalitate, strict și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pe de altă parte, motivarea unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția. Înlăturarea unei apărări contrare situației de fapt reținute nu presupune respingerea fiecărui argument în parte, dacă acesta nu corespunde situației reținute. De asemenea, în practica judiciară, inclusiv din perspectiva jurisprudenței, s-a arătat în mod constant că nu este necesar ca, în economia considerentelor, instanța să răspundă în mod punctual fiecărui argument, acestea putând fi grupate în funcție de teza căreia i se subscriu pentru a fi dezvoltat un raționament unic. Or, din verificarea considerentelor deciziei atacate rezultă că instanța de apel a motivat judicios soluția pronunțată înlăturând susținerile reclamantului, neputându-se reproșa acesteia că nu a răspuns concret unor motive de apel, motiv pentru care vor fi respinse criticile vizând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Este cert, raportat la cele arătate mai sus și consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanța și-a motivat în mod corespunzător soluția adoptată, aceasta fiind în concordanță cu actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul-reclamant în coroborare cu ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că acest caz de casare este invocat formal, fiind invocată aplicarea greșită a normelor de drept material, din perspectiva neanalizării și interpretării greșite a situației de fapt și a probatoriilor administrate și a celor neîncuviințate, pentru a se reține o altă situație de fapt decât cea pe care instanța anterioară a stabilit-o deja, critici de netemeinicie ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, astfel cum s-a antereferit. În consecință, hotărârea pronunțată de curtea de apel este legală și nu este afectată de niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefundat. Constatând că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 451-453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul-reclamant să plătească intimaților-pârâți B și C suma de 3.105 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat și cheltuieli de cazare și de transport, dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosar.