ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1944/2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 18 iulie 2019 sub nr. x/233/2019, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, în numele Statului Român prin Agenṭia Naṭională de Administrare Fiscală, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul A, obligarea pârâtului să răspundă material și cu averea personală pentru plata prejudiciului în cuantum de 2.461.153 lei.

Prin sentința civilă nr. 6656 din 07 noiembrie 2019, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Galați și declinată competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Galaṭi, pe rolul căruia a fost înregistrată la data de 15.11.2019.

I.2. Hotărârea pronunțată de Tribunalul Galați - Secția I civilă

Prin sentința civilă nr. 91 din 27 ianuarie 2022, Tribunalul Galați – Secția I civilă a admis acțiunea și a obligat pârâtul A la plata către reclamantul Statul Roman, prin A.N.A.F., Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, la plata sumei de 1.606.907 lei, cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat, precum și a dobânzilor în sumă de 1.322.938 lei și penalităṭilor de întârziere de 742.552 lei.

Împotriva acestei hotărâri, ambele părți au declarat apel.

I.3. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția I civilă

Prin decizia civilă nr. 117 din 14 iunie 2023, Curtea de Apel Galați - Secția I civilă a respins ca nefondate ambele apeluri.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 117 din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Galați - Secția I civilă, a declarat recurs pârâtul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a I-a civilă la data de 09 august 2023 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la fila 1 din dosar).

Prin cererea formulată, recurentul-pârât, invocând incidența motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu consecința admiterii apelului pe care l-a formulat împotriva sentinței civile nr. 91/2023 și a încheierii din 13.01.2022 ambele pronunțate de Tribunalul Galați și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În susținerea recursului, recurentul-pârât a învederat că instanța de apel a reținut că în mod corect Tribunalul Galați a respins obiecțiunile pe care le-a formulat, deoarece expertul a prezentat detaliat modul de calcul al prejudiciului.

Recurentul-reclamant a apreciat că soluția instanței de apel cu privire la apelul său este nelegală, întrucât aceasta nu a analizat în totalitate motivele de fapt și de drept invocate de pârât prin cererea de apel, hotărârea fiind practic nemotivată.

În acest sens, a susținut că prin cererea de apel s-a invocat faptul că prin încheierea din 13.01.2022, Tribunalul Galați a respins cererea de amânare formulată de apărătorul pârâtului precum și cererea de refacere a expertizei, apreciind că expertul a răspuns solicitărilor instanței cu toate că aceeași instanță a solicitat expertului să răspundă punctual solicitărilor acesteia, respectiv să stabilească prejudiciul fără a avea în vedere acordul de recunoaștere.

Prin răspunsul formulat și depus la dosarul cauzei la termenul din 05.11.2021, expertul s-a raportat la aceleași sume ce au făcut obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției, cu singura mențiune că a actualizat accesoriile până la data formulării cererii de chemare în judecată, acestea fiind motivele invocate în apel de pârât.

Or, în mod greșit a reținut instanța de apel că la termenul din 13.01.2022 au fost soluționate obiecțiunile formulate de pârât, la termenul în discuție fiind solicitată refacerea expertizei în condițiile în care instanța a admis obiecțiunile anterior iar expertul nu a răspuns obiecțiunilor astfel cum acestea au fost admise de către instanță.

Instanța de apel nu a analizat aspectele invocate de apelantul-pârât privind faptul că prin încheierea din 10.06.2021 instanța a acordat termen pentru ca expertul să detalieze modul de calcul al prejudiciului, în sensul de a stabili cuantumul prejudiciului fără a fi avut în vedere Acordul de recunoaștere al vinovăției, pentru ca mai apoi, prin încheierea din 13.01.2022, să respingă cererea pârâtului de refacere a raportului de expertiză, deși expertul nu a răspuns solicitărilor instanței.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea Albina c. României) dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale include, printre altele, și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Art. 6 din Convenție implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Perez c. Franței și hotărârea Van der Hurk c. Olandei).

Totodată, astfel cum s-a arătat în hotărârea Boldea c. României, art. 6 par. 1 obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând însă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument; amploarea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii, astfel că problema de a ști dacă o instanță și-a încălcat obligația de a motiva ce decurge din art. 6 din Convenție nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței.

Noțiunea de proces echitabil cere ca o instanță internă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanță inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției.

A mai statuat aceeași instanță de contencios european că obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât „numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției” (Hirvisaari c. Finlandei).

Recurentul-pârât a apreciat că instanța de apel nu a motivat în mod efectiv hotărârea recurată, rezumându-se în a menționa împrejurarea că, în cauză, a fost administrată proba cu expertiza, iar în raportul de expertiză a fost prezentat detaliat modul de calcul al prejudiciului, fără a face nicio referire sau vreo analiză a aspectelor invocate de apelantul-pârât cu privire la faptul că Tribunalul Galați a constatat că expertul nu a efectuat propriile calcule, în raportul de expertiză nu se regăsesc înscrisurile în baza cărora a fost realizată expertiza, în raportul de expertiză nu a fost efectuată trimitere la vreun înscris din care să rezulte o anumită sumă, pentru ca prin încheierea din 13.01.2022 aceeași instanță să se dezică de ceea ce dispusese anterior.

Nu poate fi identificat un examen efectiv al instanței de apel asupra problemelor esențiale aduse în discuție de pârât, astfel încât din cuprinsul hotărârii recurate lipsește raționamentul logico-juridic al judecătorului în ceea ce privește faptul că instanța de apel a reținut în mod eronat că au fost respinse de către instanța de fond obiecțiunile formulate de pârât, aceasta în condițiile în care instanța de fond, anterior termenului din 13.01.2022, a admis obiecțiunile și a dispus ca expertul să răspundă.

În atare condiții a apreciat că nu poate fi efectuat controlul legalității și temeiniciei hotărârii și a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

I.5. Apărările formulate în cauză

I.5.1. Întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați.

La data de 6 octombrie 2023, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea recursului declarat de recurentul-pârât, iar în subsidiar, să fie respins ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii instanței de apel ca fiind temeinică și legală.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, intimatul-reclamant a susținut că motivele de recurs invocate de recurentul-pârât sunt identice cu cele invocate în calea de atac a apelului.

Or, având în vedere că instanța de apel a detaliat, a analizat și s-a pronunțat cu privire la motivele invocate de pârât, reiterarea acestora pe calea recursului apare ca lipsită de temei rațional.

Prin urmare, a solicitat admiterea excepției nulității recursului și, pe cale de consecință, anularea recursului declarat de recurentul-pârât.

În ceea ce privește fondul recursului, intimatul-reclamant a susținut că instanța penală a reținut că fapta inculpatului A întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Așadar, partea adversă este vinovată de producerea prejudiciului, iar antrenarea acestuia în vederea recuperării acestuia se realizează în temeiul dispozițiilor art. 194 C. proc. civ., art. 1357 rap. la art. 1365 C. civ., cu luarea în considerare și a prevederilor art. 27 alin. (2), art. 28 alin. (1) teza a II-a și art. 397 alin. (5) C. proc. pen.

A mai susținut că potrivit art. 27 alin. (2) C. proc. pen. a introdus acțiunea la instanța civilă, întrucât instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

În concluzie a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

I.5.2. Răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul-pârât

La data de 17 octombrie 2023, recurentul-pârât a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, susținând că motivele de recurs nu sunt identice cu motivele de apel, în cererea de recurs fiind indicate criticile ce nu au fost analizate de instanța de apel.

A mai susținut că intimatul-reclamant nu a făcut nicio referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată în mod expres în cererea de recurs.

Totodată, recurentul-pârât a susținut că partea adversă nu a răspuns motivelor de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Circumstanțele litigiului relevante pentru soluționarea recursului de față, astfel cum au fost reținute de instanțele de fond și apel, sunt următoarele:

Prin sentința penală nr. 282 din 21 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/121/2019, definitivă, s-a statuat că fapta materială imputată pârâtului constă în aceea că, în calitate de administrator al S.C. B S.R.L. Galați, în perioada martie 2011-mai 2012, a înregistrat în contabilitate operațiuni comerciale fictive, în baza unui număr de 187 de facturi fiscale întocmite în fals în numele C EOOD, D EOOD și E EOOD, ce atestau scriptic livrări intracomunitare (în realitate marfa fiind vândută pe teritoriul național), cauzând un prejudiciu bugetului de stat, cu titlu de taxă pe valoarea adăugată ce trebuia colectată și plătită), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală (în formă continuată), prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen. 2014.

Prin aceeași hotărâre penală, a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul A. Totodată, în temeiul art. 486 alin. (2) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă.

Întrucât instanța penală a lăsat nesoluționată latura civilă, reclamantul, în vederea recuperării prejudiciului cauzat de pârât, a formulat, la instanța civilă, cererea ce formează obiectul prezentului dosar, solicitând antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului ca urmare a reținerii săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală ce a făcut obiectul cercetării în dosarul nr. x/121/2019.

Prima instanță a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.606.907 lei, cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat, precum și a dobânzilor în sumă de 1.322.938 lei și a penalităților de întârziere în cuantum de 742.552 lei, reținând în considerentele sentinței că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale; în acest sens a reținut, în esență, că prin hotărârea penală definitivă, ce are autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, potrivit art. 28 C. proc. pen., s-a statuat că prin fapta sa pârâtul a cauzat un prejudiciu bugetului de stat; de asemenea, a reținut că prejudiciul a fost cuantificat în cursul cercetării judecătorești, în urma administrării probei cu expertiza contabilă, iar raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu a rezultat din probele administrate, în aceeași modalitate fiind dovedită și vinovăția pârâtului.

Soluționând apelul declarat de pârât, instanța l-a respins ca nefondat, cu argumentul că instanța de fond a respins în mod corect cererea de obiecțiuni formulată de pârât, având în vedere că expertul a prezentat detaliat modul de calcul al prejudiciului.

Prin cererea de recurs dedusă judecății, recurentul-pârât critică decizia instanței de apel pe motiv că hotărârea pronunțată este nemotivată, întrucât nu au fost analizate aspectele pe care le-a invocat cu privire la faptul că prin încheierea din 10 iunie 2021 instanța a acordat termen pentru ca expertul să detalieze modul de calcul al prejudiciului, iar prin încheierea din 13 ianuarie 2022 a respins cererea pârâtului de refacere a raportului de expertiză, deși expertul nu a răspuns solicitărilor instanței.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a invocat excepția nulității recursului, pe motiv că susținerile recurentului-pârât nu reprezintă motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

La acest termen de judecată, în ședință publică, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, apreciind că o parte dintre criticile expuse în cererea de recurs privesc o pretinsă omisiune a instanței de apel de a răspunde tuturor criticilor formulate de apelantul-pârât, aspect ce poate fi circumscris motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Procedând în continuare la analizarea criticilor subsumate acestui caz de casare, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte notează că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prin urmare, viciile motivării unei hotărâri, în sensul acestui text legal, se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă, în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

În cazul concret al speței de față, deși recurentul-pârât susține – în coordonatele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. – că instanța de apel nu i-a analizat susținerea potrivit căreia instanța de fond a acordat un termen pentru ca expertul să detalieze modul de calcul al prejudiciului, iar ulterior, în ciuda faptului că expertul nu a răspuns solicitărilor instanței, aceasta i-a respins cererea de refacere a raportului de expertiză, cazul de casare prevăzut de norma citată nu este incident.

Astfel, având în vedere că nu se reclamă absența completă a motivării deciziei recurate și nici o argumentare contradictorie, ci doar absența unui răspuns la anumite critici din apel, Înalta Curte apreciază, în exercitarea atribuției prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că acest motiv de recurs se poate analiza eficient prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, reclamând absența unui răspuns la o serie de motive de apel considerate de parte determinante, nelegalitatea invocată poate fi analizată în contextul obligației instanței de a soluționa cauza în limitele învestirii (art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., cu referire directă la limitele judecății în apel, trasate de art. 476 și art. 477 C. proc. civ. și respectiv a obligației instanței de a arăta în cuprinsul hotărârii motivele pentru care a pronunțat soluția cuprinsă în dispozitiv, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., toate acestea fiind norme de procedură a căror nesocotire este sancționată cu nulitatea).

Verificând hotărârea atacată cu recurs, prin prisma respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului-pârât, că aceasta îndeplinește exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivul de apel formulat de apelantul-pârât nu a rămas fără răspuns, considerentele relevante fiind următoarele:

„Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice fiscale pentru a se stabili cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare a infracțiunii de evaziune fiscală in discuție, expertiză ce a avut în vedere actele din dosarul penal si nu doar acordul de recunoaștere.

În acest sens, adresa de la fila 42 si următoarele instanța de fond a pus în vedere expertului consultarea dosarului penal pentru a răspunde obiectivelor stabilite.

Urmare a încuviințării obiecțiunilor formulate de reclamantă, la fila 103 se regăsește răspunsul la obiecțiuni, răspuns fundamentat pe analiza documentelor existente în dosarul penal.

În acest sens s-a reținut că se menționează că în perioada martie 2011-mai 2022 S.C. B S.R.L. a înregistrat în evidența contabilă un număr de 187 facturi fiscale reprezentând livrări intracomunitare de mărfuri facturi în valoare totală de 6.695.444 RON emise către trei beneficiari din Bulgaria astfel: livrări în valoare de 5.309 264 RON către C EOOD, 402.895 RON către D EOOD, 983.285 RON către E EOOD.

Conform prevederilor art. 140 alin. (1) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal cu aplicabilitate în perioada 2011-2012, „cota standard este de 24% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse”. Deoarece mărfurile înscrise în cele 187 facturi nu au părăsit teritoriul tarii ci au fost comercializate în Romania, S.C. B S.R.L. avea obligația colectării de TVA în cota de 24% pentru livrările în valoare totala de 6.695.444 lei efectuate doar scriptic către societățile din Bulgaria. Valoarea TVA colectată aferentă acestor livrări este în suma totala de 1.606.907 lei reprezentând cota de 24% aplicata la valoarea livrărilor (6.695.444 x 24%).

Au fost calculate și dobânzi și penalități în suma totală de 2.065.490 lei din care dobânzi în sumă totală de 1.322.938 lei si penalități de întârziere în suma totală de 742.552 lei. Dobânzile si penalitățile de întârziere au fost calculate până la data formulării cererii de chemare în judecată respectiv 16.07.2019.

La termenul din 13 ianuarie 2022 apărătorul pârâtului a formulat obiecțiuni la acest răspuns apreciind că expertul nu a răspuns celor dispuse de instanță și anume să detalieze modul de calcul al prejudiciului în sensul de a stabili cuantumul prejudiciului fără a fi avut în vedere acordul de recunoaștere al vinovăției.

Instanța de fond a respins obiecțiunile în mod întemeiat avându-se în vedere că expertul a prezentat detaliat modul de calcul a prejudiciului din cauză, așa cum rezultă din cele reținute mai sus. Pe cale de consecință, apelul pârâtului formulat împotriva Încheierii din 13.01.2022 fundamentat pe ideea respingerii eronate a obiecțiunilor formulate în cauză, nu este fondat”.

Astfel, din conținutul considerentelor deciziei atacate, anterior redate, rezultă că instanța de apel, procedând la analizarea probatoriului administrat, a reținut, în raport cu limitele învestirii instanței, că expertiza dispusă de instanța de fond a avut în vedere actele din dosarul penal, iar nu doar acordul de recunoaștere, precum și că răspunsul la obiecțiuni a fost fundamentat pe analiza documentelor existente în dosarul penal, modul de calcul al prejudiciului fiind detaliat de expert. În acest sens, a reținut că în răspunsul la obiecțiuni expertul a menționat că în perioada martie 2011-mai 2022 S.C. B S.R.L. a înregistrat în evidența contabilă un număr de 187 facturi fiscale reprezentând livrări intracomunitare de mărfuri facturi în valoare totală de 6.695.444 RON emise către trei beneficiari din Bulgaria astfel: livrări în valoare de 5.309 264 RON către C Eood, 402.895 RON către D Eood, 983.285 RON către E Eood. De asemenea, a reținut și că S.C. B S.R.L. avea obligația colectării de TVA în cota de 24% pentru livrările în valoare totala de 6.695.444 lei efectuate doar scriptic către societățile din Bulgaria (6.695.444 x 24% = 1.606.907 lei sumă totală).

Apreciind că expertul a răspuns chestiunilor ce interesează soluționarea pricinii, în exercitarea controlului devolutiv, instanța de apel a considerat că prima instanță a fondului a respins în mod întemeiat obiecțiunile pârâtului formulate la răspunsul la obiecțiunile reclamantei.

Mai mult, se observă că, deși refacerea expertizei și obiecțiunile la raportul de expertiză sunt noțiuni distincte, recurentul-pârât nu realizează diferența dintre acestea, el, însuși, solicitând prin cererea aflată la fila 111 din dosarul primei instanțe „Obiecțiuni/cerere de refacere a expertizei”.

Subsecvent constatării anterioare, Înalta Curte apreciază că se impune a se sublinia distincția dintre obiecțiuni și cererea de refacere a expertizei.

Astfel, pe de o parte, obiecțiunile la raportul de expertiză reprezintă observații sau critici aduse unui raport de expertiză deja întocmit, pe care părțile din proces le pot formula în situația în care consideră că expertiza este neclară sau incompletă, respectiv dacă apreciază că expertul a greșit sau nu a luat în considerare anumite elemente importante. Acestea pot viza aspecte precum erori de calcul, omisiuni, interpretări greșite ale faptelor sau chiar necorelarea cu alte probe din dosar, în urma formulării obiecțiunilor, judecătorul putând dispune completări sau clarificări ale raportului de expertiză, dar expertiza în sine rămâne în vigoare.

Pe de altă parte, refacerea expertizei este o acțiune mai complexă și implică anularea raportului de expertiză existent și înlocuirea acestuia cu o nouă expertiză. Poate fi solicitată în cazuri în care expertiza inițială este considerată defectuoasă în mod fundamental (de exemplu erori grave, nerespectarea procedurilor legale sau necesitatea unui nou expert pentru o evaluare corectă).

Judecătorul poate dispune refacerea expertizei în anumite condiții, iar aceasta presupune numirea unui alt expert sau a aceleași persoane, dar pentru a întocmi un raport nou, care să țină cont de observațiile aduse.

În concluzie, obiecțiunile sunt critici aduse unui raport existent, cu scopul de a-l corecta parțial sau de a-l clarifica, în timp ce refacerea expertizei presupune un proces mai amplu, de înlocuire totală a expertizei, atunci când există motive temeinice de invalidare a raportului respectiv.

Nefăcând această deosebire între obiecțiuni la raportul de expertiză și refacerea expertizei și solicitând instanței, prin cererea formulată, „obiecțiuni/cerere de refacere a expertizei”, recurentul-pârât nu se poate prevala în calea de atac a recursului de propria inconsecvență pentru a susține că instanța de apel nu i-a răspuns motivelor de apel pe care le-a formulat.

În plus, în argumentarea soluției pronunțate cu privire la apelul pârâtului, instanța de apel a realizat o analiză jurisdicțională grefată pe probatoriul administrat, neputându-se reține o nemotivare a hotărârii, argumentele instanței constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-au fundamentat statuările sale.

Împrejurarea că instanța de apel a considerat că răspunsul expertului la obiecțiuni a fost în conformitate cu cele ce i-au fost solicitate nu are valențele pe care încearcă recurentul-pârât să i le confere, nefiind incidentă o neanalizare a motivelor acestuia, ci reprezintă o modalitate de apreciere a respectivei probe.

Or, aprecierea valorii probatorii a răspunsului la obiecțiuni este apanajul instanțelor de fond, acestea fiind suverane în această privință, iar dreptul incontestabil de apreciere al acestora este sustras, în principiu, controlului instanței de recurs. Aceasta, întrucât, după cum este cunoscut, limitele căii de atac a recursului sunt expres și limitativ stabilite de lege, iar prezenta instanță de recurs poate realiza exclusiv verificări cu privire la aspectele de nelegalitate ce fac obiectul criticilor (în speță expunerea unui răspuns complet și adecvat tuturor chestiunilor relevante cu care instanța de apel a fost învestită) și nu cu privire la modalitatea de apreciere a probatoriului administrat și la faptele astfel reținute de instanțele de fond.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că a fost respectată garanția procesuală a motivării hotărârii judecătorești, instanța de apel expunând argumentele pe care și-a întemeiat soluția de respingere a apelului pârâtului, fiind posibilă astfel efectuarea controlului de legalitate în prezenta cale de atac.

Prin urmare, situația evidențiată de recurentul-pârât nu se încadrează în ipoteza afirmată a motivului de casare invocat (nemotivarea hotărârii), motiv pentru care, date fiind considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât A împotriva deciziei nr. 117A din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Galați - Secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât A împotriva deciziei nr. 117A din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Galați - Secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2024.