AFFAIRE BULINWAR OOD ET HRUSANOV c. BULGARIE

RESPONDENT

BGR

HOTĂRÂRE

12.04.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exception préliminaire (délai de six mois) rejetée;Violation de l'art. 6-1;Partiellement irrecevable;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BULINWAR OOD ET HRUSANOV c. BULGARIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DEFINIȚIE BULINWAR OOD ȘI HRUSANOV c. BULGARIA (solicitarea nr. 66455/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 aprilie 2007 DEFINITIVF 12/07/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul Bulinwar OOD și Hrusanov c. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-o cameră compusă din P. Lorenzen, președinte, S. Botomararova, V. Butkevych, dl Tsatsa-Nikolovska, dnii R. Maruste, J. Borrego Borrego, R. Jaeger, judecători, și dlui Westerdiek, grefiere de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 martie 2007, a adoptat hotărârea pe care a adoptat-o la această dată procedura. La originea cauzei se află o cerere (n 66455/01) îndreptată împotriva Republicii Bulgaria și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Georgi Hrusanov, precum și o societate cu răspundere limitată, Bulinwar Prima scrisoare a reclamanților, datată 21 aprilie 2000, a ajuns la Curte la 3 iulie 2000. Ștampila poștală fiind parțial ilizibilă, cererea a fost înregistrată ca fiind depusă la 26 iunie 2000, această dată fiind cea mai probabilă dată de trimitere a scrisorii. Într-o comunicare din 7 iunie 2000 În decembrie 2000, Consiliul reclamanților a indicat faptul că dl Hrusanov l-a asigurat că a trimis prima scrisoare până la sfârșitul lunii aprilie 2000 cel târziu. Reclamanții au fost reprezentați de dl Ekimdjiev, avocat la Plovdiv. Guvernul bulgar (atît) a fost reprezentat de agentul său, dl Pasheva, de la Ministerul Justiției. La 7 septembrie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA ESPECE Reclamantul, dl Hursanov, s-a născut în 1959 și își are reședința în Sofia. El este administratorul reclamantei, Bulinwar OOD, situat la Sofia. La o dată nespecificată în 1996, recurenta a achiziționat un magazin situat într-o clădire aflată în construcție în Sofia. Ca urmare a solicitării antreprenorului responsabil de construcții, la 26 noiembrie 1996, directorul inspecției de construcții și de Urbanism a Sofiei a numit o comisie de aprobare, însărcinată cu monitorizarea conformității lucrărilor efectuate cu standardele de siguranță și echipamente. În urma controlului efectuat, comisia a refuzat să emită un certificat de conformitate pe motiv că stația de aprovizionare cu energie electrică a clădirii nu a îndeplinit cerințele companiei de energie electrică, astfel cum au fost indicate într-o scrisoare adresată antreprenorului într-o scrisoare din data de 1 August 1996. Reprezentantul companiei a observat, printre altele, că trebuia construită o nouă stație, stația existentă având caracteristici tehnice diferite de cele indicate în scrisoare și fiind utilizată de o societate care beneficiază de prețuri preferențiale. Prin decizia din 20 ianuarie 1997, directorul inspecției a refuzat să autorizeze exploatarea clădirii. (10) La 28 ianuarie 1997, recurenta sesizează instanța din orașul Sofia cu privire la anularea refuzului directorului inspecției, susținând că construcția stației în cauză nu era necesară având în vedere nivelurile obișnuite de consum de energie. Instanța a ordonat o expertiză tehnică în scopul stabilirii conformității stației cu standardele tehnice. Expertul a constatat că stația funcționa conform standardelor tehnice în vigoare și că construcția unei noi stații nu era necesară având în vedere capacitățile echipamentelor deja existente. 12. Prin hotărârea din 7 iunie 1999, Tribunalul a acceptat cererea recurentei și a dispus eliberarea unei autorizații de exploatare. Tribunalul a arătat că exploatarea stației în vigoare fusese autorizată în 1994. De asemenea, acesta s-a referit la concluziile expertului potrivit cărora aceasta era conformă cu standardele tehnice și putea asigura alimentarea cu regularitate a clădirii. Într-adevăr, construcția noii stații era inutilă. 13. Prin hotărârea din 2 noiembrie 1999, Curtea Administrativă Supremă a anulat hotărârea și a exonerat reclamanta de pretențiile sale. În înalta instanță a constatat că decizia în litigiu se baza pe refuzul comisiei de autorizare de a elibera un certificat de conformitate a construcției. Curtea a observat că conformitatea clădirilor cu standardele tehnice și de siguranță putea fi stabilită numai de această comisie și că refuzul său de a constata conformitatea unei construcții nu putea fi anulat sau modificat de o autoritate administrativă sau judiciară. Prin urmare, directorul Inspectoratului pentru Construcții și Urbanism nu putea autoriza exploatarea unei clădiri în absența unui certificat de conformitate. Instanțele administrative erau competente numai pentru a verifica dacă decizia directorului inspecției era conformă cu decizia comisiei de aprobare. II. DREPTUL INTERN PERTINENT Procedura de autorizare a exploatării unei clădiri 14. La momentul faptelor, procedura de urmat pentru obținerea autorizației de exploatare a unei noi clădiri era reglementată de Decretul ministerial nr. 6 din 15 martie 1993 (Наредба No6 от 15 март 1993 г. за дърнавта приемане и разретаване на ползването на строените в Република България). Inspectoratul pentru Construcție și Urbanism (Дърнавна инспекция за териториалиноустройствен и строителен контрол), un organ național în cadrul Ministerului Dezvoltării Teritoriului și Construcției, a numit o comisie de aprobare la cererea depozitarului [art. 6 alineatul (1) ]. art. 7 din decret prevedea că comisia trebuia să fie compusă din reprezentanți ai mai multor ministere, precum și din antreprenor sau din proprietarul construcției. 16. Comisia de aprobare era competentă să evalueze conformitatea construcției cu permisul de construcție, precum și cu standardele tehnice și de siguranță. În urma controlului efectuat, aceasta putea elibera sau refuza certificatul de conformitate (art. 17 din decret). În conformitate cu art. 19, comisia refuza să elibereze certificatul atunci când clădirea nu a fost realizată în conformitate cu dispozițiile permisului de construcție și cu reglementările în vigoare, ceea ce îl face impropriu destinației sale în cazul în care este afectată siguranța și longevitatea construcției, care împiedică exploatarea sa normală și protecția mediului, antreprenorul nu a furnizat documentele necesare 17 Membrii care nu au fost de acord cu avizul majoritar își puteau exprima în scris opinia disidentă (art. 20). Exploatarea clădirii a fost autorizată pe baza deciziei comisiei de aprobare (art. 3). În special, directorul Inspectoratului pentru Construcții și Urbanism trebuia să refuze autorizarea exploatării bunurilor în cazul unui aviz negativ al comisiei (art. 305 din Decretul de punere în aplicare a Legii privind amenajarea teritoriului). Decretul a fost abrogat în iulie 2003, ca urmare a intrării în vigoare a unei noi legi privind amenajarea teritorială (atléкон за устройството на територияте). În dreptul bulgar, hotărârile instanțelor administrative și civile sunt notificate părților numai în cazul în care acestea sunt supuse unei căi de atac. În schimb, justițiabilii nu sunt informați în mod oficial cu privire la pronunțarea hotărârilor instanțelor judecătorești care acționează în ultimă instanță. În acest caz, depunerea unei copii a actului la grefa instanței respective se consideră pronunțată din hotărâre. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 22. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, recurentele invocă o încălcare a dreptului lor de acces la o instanță. Curtea consideră că motivul este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum este formulat în părțile sale relevante: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 23. Guvernul consideră că cererea este întârziată fiind introdusă în afara termenului de șase luni de la pronunțarea hotărârii Curții Administrative Supreme din 2 noiembrie 1999. În special, guvernul consideră puțin plauzibile explicațiile reclamanților, potrivit cărora ar fi trimis prima scrisoare Curții în aprilie 2000. Guvernul consideră că această scrisoare a fost trimisă la 26 iunie 2000. Acesta arată că reclamantul a sesizat instanțele interne cu privire la o cale de atac împotriva deciziei autorității administrative și a beneficiat de o procedură care oferă toate garanțiile pentru un proces echitabil. Numai faptul că, în urma acestei proceduri, reclamanții nu sunt convinși de necesitatea unei noi stații de aprovizionare cu energie electrică a clădirii nu este suficientă pentru a ajunge la concluzia încălcării. 25. Referindu-se la Hotărârea Terra Woningen B.V. c. Țările de Jos (hotărârea din 17 decembrie 1996, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1996 VI), reclamanții consideră că nu au beneficiat de acces la o instanță care are competență deplină pentru a soluționa toate problemele de fapt și de drept în litigiu și invocă faptul că Curtea Administrativă Supremă nu a examinat problema utilității construcției unei noi stații care consideră că această chestiune nu a fost controlată. De asemenea, acestea arată că obligația de a construi acest echipament a fost determinată de o decizie a companiei de energie electrică pe care nu au avut posibilitatea să o conteste pe bună dreptate, iar utilitatea unei noi stații a fost cel puțin discutabilă, având în vedere, în special, raportul de expertiză întocmit în fața Tribunalului orașului Sofia 26. Reclamanții nu fac comentarii cu privire la excepția de întârziere ridicată de guvern. Cu privire la admisibilitate în ceea ce privește reclamantul 27. Curtea observă de la început că reclamantul este administratorul recurentei, fără a fi totuși proprietarul bunului sau al părții la litigiu în fața instanțelor interne. Prin urmare, motivul introdus de acesta se dovedește incompatibil. rația personae cu Convenția (a se vedea, mutatis mutandis Agrotexim și alții c. Grecia, Hotărârea din 24 octombrie 1995, seria A n 330 A, p.25-26, §§ 66-72, Crédit industrial și Moravec Republica Cehă, n 29010/95, Decizia Comisiei din 20 mai 1998). 28. Prin urmare, aceasta trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 29. În ceea ce privește excepția întemeiată pe nerespectarea termenului de șase luni invocat de guvern, Curtea amintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia, cu excepția existenței unor circumstanțe care justifică luarea unei decizii contrare, data care trebuie luată în considerare pentru a determina când Curtea este sesizată în sensul articolului 34 din convenție este data comunicării primei scrisori a reclamantului care expune obiectul obiecțiunilor pe care intenționează să le ridice (a se vedea, printre altele, Richard Roy Allan c. Regatul Unit (dec.), n 48539/99, 28 august 2001). 30. În mod normal, data care figurează pe ștampila aplicată de grefa Curții nu este luată în considerare, având în vedere că aceasta nu este decât o chestiune care ține de desfășurarea procedurii administrative interne către acesta din urmă, deci complet străină reclamantului ( Korkmaz c. Turcia (dec.), n 425899/98, 5 septembrie 2002), cu excepția cazurilor în care nu se poate stabili data depunerii poștei pe ștampila poștală și în care prima comunicare a fost respinsă de solicitant (a se vedea Florica c. România (dec.), nr. 49781/99, 29 iunie 2004). 31. Curtea constată că, în speță, nu se contestă de către părți că data plecării termenului este 2 noiembrie 1999. În schimb, data expedierii primei scrisori a reclamanților este controversată. 32. Curtea ia notă de faptul că ștampila poștei aplicată pe plicul care conține scrisoarea reclamanților este parțial ilizibilă, dar se stabilește că această primă scrisoare a ajuns la grefa Curții la 3 iulie 2000. Termenul de aproximativ două luni care s-ar fi scurs între data depunerii scrisorii indicate de recurentă la sfârșitul lunii aprilie 2000 nu corespunde unui termen poștal obișnuit. Cu toate acestea, nu este suficient de lung pentru a permite Curții să încheie, în absența oricărui element de probă care să meargă în această direcție (a se vedea a contrario, cauza Florică Mai sus), că scrisoarea a fost trimisă după această dată și, în special, după 2 mai 2000, data expirării termenului de șase luni. 33. Prin urmare, excepția guvernului ar trebui respinsă. Curtea arată de la bun început că litigiul care a stat la baza prezentei cereri se referea la dreptul recurentei de a exploata bunul pe care îl deținea; Curtea consideră, ceea ce nu este contestat de guvern, că, deși cauza a fost examinată de instanțele administrative, litigiul avea un caracter civil (a se vedea Skärby c. Suedia , Hotărârea din 28 iunie 1990, seria A n 180 B, pp. 36-37, § 28 și 29). Prin urmare, art. 6 alineatul (1) se aplică. 35. Curtea amintește că, pentru ca un tribunal să poată decide cu privire la o contestare a drepturilor și obligațiilor cu caracter civil în conformitate cu art. 6 alineatul (1) 1 din Convenție trebuie să aibă competența de a examina toate aspectele de fapt și de drept relevante pentru litigiul cu care este sesizat (a se vedea în special Hotărârile Le Cont, Van Leuven și De Meyere c. Belgia din 23 iunie 1981, seria A n 43, p. 23, § 51, litera (b), Fischer c. Austria din 26 aprilie 1995, seria A n 312, p. 17, § 29, British American Tobacco Company Ltd. c. Țările de Jos din 20 noiembrie 1995, seria A n 331, p. 25, § 78 și Bryan c. Regatul Unit din 22 noiembrie 1995, seria A n 335-A, p. 17 §§ 44-45). În special, refuzul unei instanțe de a se pronunța în mod independent cu privire la anumite aspecte de fapt esențiale pentru soluționarea litigiului cu care este sesizată poate constitui o încălcare a dreptului de acces la o instanță (a se vedea Terra Woningen B.V. c. Țările de Jos, Hotărârea din 17 decembrie 1996, Rec., 1996 VI, p. 2122-2123, § 55). 36. Curtea arată că, în acest caz, comisia de aprobare, în fața căreia reprezentantul antreprenorului avea posibilitatea de a-și expune argumentele privind conformitatea construcției, era numită de o autoritate administrativă și nu răspundea cerinței de independență a articolului 6 alineatul (1). În aceste circumstanțe, se pune întrebarea dacă reclamanta a avut posibilitatea clară și concretă de a contesta, în orice caz, în fața unei instanțe judecătorești care dispunea de o instanță pentru a se pronunța cu privire la cererile sale, hotărârea pe care intenționa să o plângă. 37. Curtea constată în această privință că Curtea Administrativă Supremă a declarat că îi revine sarcina de a verifica dacă decizia în litigiu provine de la autoritatea administrativă competentă și dacă corespunde concluziilor comisiei de aprobare, dar că nu era competentă să aprecieze temeinicia deciziei administrative. Prin urmare, Comisia a refuzat să examineze singurul punct în litigiu, și anume utilitatea construcției unei noi stații de aprovizionare cu energie electrică a clădirii, contestată de recurentă. 38. În plus, se constată că cerința companiei de energie electrică de a construi această instalație nu putea fi contestată anterior printr-o acțiune desemnată în acest scop. 39. Aceste elemente sunt suficiente pentru a ajunge la concluzia că art. 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 40. Reclamanții susțin, de asemenea, că decizia Curții Administrative Supreme le-a încălcat drepturile patrimoniale protejate prin art. 1 din Protocolul nr. 1, a cărei parte relevantă este formulată după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. În ceea ce privește plângerea formulată de solicitant, Curtea face trimitere la concluziile sale privind motivul pe teren al articolului 6 alineatul (1) din convenție și îl respinge în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 42. În măsura în care plângerea este introdusă de societatea reclamantă, Curtea amintește că, pentru a fi compatibilă cu standardul general prevăzut în prima teză a articolului 1, o ingerință trebuie să asigure un echilibru corect între: între cerințele interesului general al comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului. În plus, necesitatea de a examina problema echilibrului echitabil nu se poate face simțită decât atunci când s-a dovedit că intervenția în litigiu a respectat principiul legalității și nu a fost arbitrară (a se vedea Beyeler c. Italia [GC], nr 33202/96, § 43. Curtea constată că interferența s-a bazat pe dispozițiile dreptului intern. Comisia consideră că, în cazul de față, nu se pot pune sub semnul întrebării rezultatele obținute de autoritățile competente, în măsura în care elementele furnizate nu permit să se ajungă la concluzia că acestea au condus la concluzii arbitrare privind conformitatea clădirii cu standardele tehnice în vigoare. Faptul că recurenta contestă relevanța recomandărilor privind construirea de noi echipamente nu poate conduce la concluzia că intervenția în cauză era imprevizibilă sau arbitrară (a se vedea Terra Woningen B.V. c. Țările de Jos, nr. 20641/92, Decizia Comisiei din 5 iulie 1994 și Skärby c. Suedia, 12258/86, Decizia Comisiei din 9 mai 1988). 44. Prin urmare, argumentul este în mod evident greșit întemeiat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 45. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În plus, ei solicită 11 843 EUR pentru daunele materiale care rezultă din presupusele încălcări ale dreptului comunitar, susținând că această sumă corespunde sumei alocației de ocupare a bunurilor pentru perioada 20 ianuarie 1997 □ 1 ianuarie 2007. 47. Guvernul nu face comentarii. 48. Curtea amintește că a constatat doar o încălcare a drepturilor recurentei garantate prin art. 6 alineatul (1) din convenție. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această parte a cererii. Pe de altă parte, Comisia consideră că prezenta hotărâre constituie, prin ea însăși, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește pretinsa eroare morală. Comisioane și cheltuieli de judecată 49. Reclamanții solicită, de asemenea, 1 550 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții, din care 1 516 EUR pentru onorariile de avocatură și 34 EUR pentru cheltuielile de curierat. Ei prezintă un acord de onorarii încheiat cu consiliul său și un număr de cont al muncii efectuate de avocat pentru un total de 21 de ore și 40 de minute la rata orară de 70 de euro. Ei solicită ca sumele alocate cu titlu de cheltuieli și cheltuieli să fie plătite direct reprezentantului lor. 50. 51. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, precum și de faptul că unele dintre obiecțiunile invocate nu au fost reținute, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru procedura în fața Curții și acordarea acesteia către Bulinwar OOD. Interese moratori 52. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că prezenta hotărâre constituie, prin sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește pretinsul prejudiciu moral pe care statul pârât trebuie să îl plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în levuri bulgare la rata aplicabilă la data decontării 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, care urmează să fie vărsată în contul bancar indicat de avocatul reclamanților în Bulgaria ii. Orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe suma respectivă că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 12 aprilie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte