ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3409/2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 iulie 2020, pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, Direcția Națională Anticorupție – Structura centrală și Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea, a formulat plângere împotriva soluției de clasare dispusă de inspectorul judiciar în lucrarea nr. 20-1041 din 07.04.2020 și împotriva soluției de clasare dispusă de inspectorul-șef în lucrarea nr. C20-667 din 10.06.2020, solicitând anularea acestora, cu consecința obligării la continuarea cercetărilor.

În temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat și introducerea în cauză a funcționarului responsabil și obligarea acestuia la plata daunelor materiale și morale, respectiv B și C.

1.2. La data de 24 noiembrie 2021, petentul D a depus cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată, pentru argumente similare celor dezvoltate în susținerea acțiunii introductive de instanță.

1.3. La data de 16 iunie 2021, petentul E a depus cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei și cerere de intervenție în interes propriu.

1.4. Prin încheierea din 16 iunie 2021, instanța de fond a respins cererea de introducere în cauză a funcționarului responsabil, respectiv B și C, precum și solicitarea reprezentantului convențional al reclamantei de introducere în cauză a magistraților vizați de sesizarea adresată Inspecției Judiciare. Totodată, a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea și Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală.

1.5. Prin încheierea din 18 iulie 2022 prima instanță a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de petentul D, iar prin încheierea din 20 ianuarie 2023 a respins ca fiind inadmisibile în principiu cererile de intervenție accesorie și principală formulate de petentul E.

Prin sentința civilă nr. 1110 din 7 iulie 2023, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală și Direcția Națională Anticorupție – Structura Teritorială Oradea, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;

(ii) a admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea A;

(iii) a anulat în parte rezoluția inspectorului-șef nr. C20-667/10.06.2020 și rezoluția de clasare nr. 1202/A/07.04.2020 emisă în dosarul nr. 21-1041, cu consecința trimiterii pentru soluționarea sesizării sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004;

(iv) a admis în parte cererea de intervenție accesorie, respectiv în limitele în care a fost admisă cererea principală;

(v) a respins, în rest, cererea principală și cererea de intervenție accesorie, ca nefondate;

(vi) a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.050 lei, reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 1110 din 7 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Inspecția Judiciară a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în tot a acțiunii.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 451 din Legea nr. 317/2004, admițând cererea și dispunând trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004.

Consideră că greșit a reținut prima instanță că reclamanta ar fi solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004, având în vedere conținutul sesizării sale.

Susține că, în temeiul art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, analiza existenței sau inexistenței indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, iar conform art. 45 alin. (3) și (4) din aceeași lege, analiza se raportează la faptele sesizate de petent, iar nu la conținutul unor eventuale abateri invocate în sesizare.

Subliniază că petenta nu a indicat în cuprinsul sesizării dispozițiile art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004, prima referire la acest text de lege fiind făcută de reprezentantul convențional al reclamantei, cu ocazia susținerilor orale formulate la termenul de judecată din 28 aprilie 2023.

În consecință, susține recurenta-pârâtă că prima instanță a aplicat greșit și prevederile art. 45 alin. (3) și (5) din Legea nr. 317/2004, din care rezultă că singurul căruia legiuitorul i-a oferit atributul de a constata existența indiciilor de săvârșire a abaterilor disciplinare, de a stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente este inspectorul judiciar. Nu se poate aprecia, cum eronat a reținut instanța fondului, că inspectorul judiciar și-ar fi încălcat competențele prevăzute de lege prin analiza și formularea de aprecieri cu privire la măsurile dispuse de magistratul reclamat în sesizarea petentei.

În dosarul instanței de recurs nu au fost depuse întâmpinări față de recursul pârâtei Inspecția Judiciară.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin recursul declarat în cauză, recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat critici subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 45 art. 451 și art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 raportat la dispozițiile art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004.

În esență, recurenta-pârâtă a apreciat a fi nelegală măsura dispusă de instanța de fond, de trimitere a dosarului pentru completarea verificărilor sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004, câtă vreme intimata-contestatoare nu a solicitat efectuarea de verificări vizând abaterea disciplinară reglementată de acest text de lege, iar inspectorul judiciar are atributul exclusiv de a analiza existența sau inexistența indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare prin raportare la faptele indicate de titularul sesizării.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte, prima instanță făcând o corectă aplicare în speță a normelor de drept material incidente.

În ceea ce privește primul argument al recurentei-pârâte, Înalta Curte constată, contrar susținerilor din recurs, că prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare (filele 45-46 vol. I dosar fond), intimata-contestatoare A, după expunerea aspectelor factuale referitoare la modul de instrumentare a dosarului penal nr. x/P/2011 și la emiterea Ordonanței nr. x/II-1/2019 din 23.01.2020, care au determinat-o să formuleze sesizarea, a învederat «Refuzul manifestat prin Ordonanță de a-mi asigura exercitarea dreptului la un proces echitabil se circumscrie prevederilor art. 99 lit. a și t) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la art. 18 alin. (2) lit. c și 100 alin. (2) din Lege».

Așadar, intimata-contestatoare a formulat o solicitare expresă de efectuare a verificărilor inclusiv sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004, iar o astfel de verificare nu a fost realizată de inspectorul judiciar, soluția din cuprinsul rezoluției nr. 1202/A/07.04.2020 vizând doar abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte observă, referitor și la cel de-al doilea argument al recurentei-pârâte, că, potrivit art. 45 alin. (3) și art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în cadrul cercetării disciplinare inspectorul judiciar stabilește faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. În derularea acestor activități, inspectorul judiciar are atributul încadrării în textul de lege a faptelor sesizate de un petent, atât în situația în care titularul sesizării nu a încadrat el însuși faptele respectiv în conținutul unei/unor abateri disciplinare, cât și în situația în care a solicitat efectuarea unor verificări prin raportare expresă la una sau mai multe abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 317/2004, însă faptele verificate corespund altor abateri disciplinare.

Cu toate acestea, Înalta Curte subliniază că, în cazul încadrării/reîncadrării faptelor, este necesar ca aceasta să fie rezultatul unei operațiuni de individualizare realizată de inspectorul judiciar în cuprinsul rezoluției, cu indicarea aspectelor de fapt și a temeiurilor de drept care au condus spre concluzia verificării indiciilor de săvârșire a abaterilor disciplinare din perspectiva respectivelor texte de lege.

În speță, deși intimata-contestatoare a solicitat efectuarea verificărilor sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. a și t) din Legea nr. 303/2004, verificările inspectorului judiciar s-au rezumat la lit. t a art. 99 nefiind făcută nicio mențiune cu privire la lit. a a aceluiași art. și nefiind expus niciun raționament motivat prin care acesta să fi justificat încadrarea faptelor sesizate doar în prevederile art. 99 lit. t din Legea nr. 303/2004. Chiar în ipoteza în care inspectorul judiciar ar fi apreciat că niciuna dintre faptele reclamate de intimata-contestatoare nu pot face obiectul verificărilor din perspectiva dispozițiilor art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004, această împrejurare trebuia înfățișată și motivată în cuprinsul rezoluției de clasare.

În consecință, cum din cuprinsul rezoluției de clasare nr. 1202/A/07.04.2020 rezultă că inspectorul judiciar a omis să analizeze sesizarea și prin prisma art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004, iar această omisiune nu a fost îndreptată nici în urma formulării plângerii, rezoluția inspectorului șef menținând integral rezoluția de clasare în pofida caracterului incomplet al verificărilor, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a anulat parțial actele contestate și a obligat pârâta la soluționarea sesizării sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004, în aplicarea art. 451 alin. (4) lit. b din Legea nr. 317/2004.

Având în vedere că în recurs nu au fost expuse motive de nelegalitate apte să conducă la reformarea sentinței atacate, nefiind incident cazul de casare / nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâta Inspecția Judiciară împotriva sentinței civile nr. 1110 din 7 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.