ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3405/2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 octombrie 2023, pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A SRL, în contradictoriu cu pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, a contestat refuzul pârâtului nr. 5263841 din 11.10.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru dl. B, cetățean al statului Pakistan, născut la data de (..), posesor al pașaportului nr. (...), valabil până la data de 25.07.2027, emis de autoritățile din Pakistan, solicitând instanței să dispună anularea actului emis de către autoritatea pârâtă și obligarea autorității pârâte de a emite un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de emitere a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.

Prin sentința civilă nr. 705 din 21 septembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta societatea A SRL, în contradictoriu cu pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin.

Împotriva sentinței civile nr. 705 din 21 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta societatea A SRL a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta a reiterat contextul factual în care a fost depusă și soluționată cererea de acordare a avizului de muncă pentru cetățeanul străin B, susținând că acestuia i-a expirat contractul de muncă cu fostul angajator la data de 31.05.2023 și, deși fostul angajator a promis că va întocmi actele necesare prelungirii permisului, nu a procedat în acest sens. Atât intimatul-pârât, cât și prima instanță au greșit întrucât nu au avut în vedere că cererea de eliberare a avizului a fost depusă on-line, la data de 21.06.2023, iar nu la 12.09.2023, data programării la ghișeu. Astfel, a fost respectat termenul legal de 90 de zile de la data încetării raporturilor de muncă cu fostul angajator pentru depunerea documentelor în vederea obținerii unui nou aviz.

De asemenea, recurenta-reclamantă face trimitere la o altă decizie de speță, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara într-un litigiu bazat pe o situație de fapt similară, în care s-a dispus obligarea autorității pârâte la emiterea avizului de angajare, aceasta procedând conform dispozițiilor instanței de judecată.

Intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamanta societatea A SRL.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea adresată instanței de contencios administrativ, reclamanta societatea A SRL a contestat răspunsul nr. 5263841 din 11.10.2023, emis de Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, prin care s-a respins cererea reclamantei, înregistrată sub nr. 5263841/12.09.2022, de eliberare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin B.

Autoritatea pârâtă a întemeiat refuzul emiterii avizului pe prevederile art. 17 alin. (1) și alin. (4) coroborate cu art. 4 alin. (2) lit. f din O.G. nr. 25/2014, raportat la art. 11 alin. (1) și art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002, reținând că străinului i-a expirat dreptul de ședere anterior depunerii cererii de aviz de către angajator, respectiv anterior datei de 12.09.2023, dar și anterior solicitării formulate pe portalul Inspectoratului General pentru Imigrări; totodată, acestuia i-a fost respinsă definitiv și irevocabil, la data de 16.05.2023, cererea de azil formulată la data de 01.09.2022.

Reclamanta-recurentă a contestat data reținută de pârâtul-intimat ca fiind data depunerii cererii de eliberare a avizului de angajare, arătând că a depus cererea on-line, la data de 21.06.2023, cu respectarea termenului de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002.

Soluționând acțiunea cu care a fost învestită, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea, reținând, în esență, că dreptul de ședere al străinului era expirat la data depunerii cererii, că reclamanta nu a justificat depășirea termenului de valabilitate a permisului de ședere al străinului și că emiterea avizului de muncă este condiționată de dovedirea dreptului de ședere legală pe teritoriul României, cerință neîndeplinită de străinul în cauză.

Pentru a răspunde criticilor recurentei-reclamante, Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 „Străinii aflați temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de ședere”, iar conform art. 56 alin. (9) din O.U.G. nr. 194/2002 „Dacă raportul de muncă al străinului încetează înainte de expirarea perioadei pentru care a fost eliberat permisul unic sau Cartea albastră a UE, acestea rămân valabile până la expirarea perioadei pentru care au fost eliberate, dar nu mai mult decât perioada în care străinul beneficiază de indemnizație de șomaj potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, sau nu mai mult de 90 de zile de la data înregistrării încetării raportului de muncă dacă străinul nu beneficiază de indemnizație de șomaj.”.

Totodată, art. 17 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 25/2014 prevede că „(1) Străinul încadrat în muncă în baza avizului de angajare, cu excepția celui pentru lucrători sezonieri, poate ocupa un nou loc de muncă, la același angajator sau la alt angajator, oricând pe perioada de valabilitate a permisului unic ori a Cărții albastre a UE. (...) (4) Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 și, după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9”, iar art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. f din aceeași ordonanță de Guvern statuează că „(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător. (2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: (...) f) străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze în muncă îndeplinește condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a, e), g) și h), art. 11 și art. 27 alin. (2) lit. c și e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu se află în vreunul dintre cazurile de nepermitere a intrării în România prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

Din aceste dispoziții legale, avute în vedere de autoritatea intimată-pârâtă la emiterea refuzului contestat în cauză, rezultă că o condiție esențială pentru eliberarea avizului de angajare o reprezintă existența dreptului de ședere al străinului pe teritoriul României. Acest drept încetează la data expirării perioadei de valabilitate a permisului ori, în cazul încetării raportului de muncă anterior acestei date, la expirarea perioadei pentru care a fost eliberat permisul, dar nu mai mult decât perioada în care străinul beneficiază de indemnizație de șomaj sau nu mai mult de 90 de zile de la data înregistrării încetării raportului de muncă, dacă străinul nu beneficiază de indemnizație de șomaj.

Examinând criticile din recurs, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă se rezumă la reiterarea argumentului datei depunerii cererii de eliberare a avizului de angajare a cetățeanului străin ca fiind data de 21.06.2023, iar nu data de 12.09.2023.

După cum în mod corect a observat și instanța de fond, recurenta-reclamantă nu contestă depășirea termenului de valabilitate a permisului de ședere, în fond argumentând această depășire prin situația dificilă a străinului exploatat de fostul angajator, care nu ar fi procedat la îndeplinirea formalităților privind obținerea permisului de ședere (situație de fapt neprobată în dosarul de față), iar în recurs susținând că fostul angajator nu a respectat promisiunea de a se ocupa de aceste formalități și de a întocmi actele de prelungire a dreptului de ședere.

Or, pentru a demonstra nelegalitatea refuzului intimatului-pârât de a elibera avizul de angajare, recurenta-reclamantă ar fi trebuit să susțină și să argumenteze că dreptul de ședere al străinului nu era expirat în raport de data valabilității acestuia și data înregistrării cererii în portalul IGI – 21.06.2023. Problema vizând data la care se consideră a fi înregistrată cererea de aviz (on-line la 21.06.2023, cum susține reclamanta, sau prin depunerea actelor în format fizic la ghișeu la 12.09.2023, cum susține pârâtul) este subsidiară acestei chestiuni, câtă vreme însuși intimatul-pârât a reținut, în cuprinsul referatului cu propunere de neacordare a avizului de angajare a străinului (filele 53-54 dosar fond), că dreptul de ședere era expirat anterior datei de 12.09.2023, dar și anterior solicitării formulate pe portalul IGI.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că cetățeanul străin B a beneficiat de drept de ședere în scop de angajare de muncă valabil până la data de 09.05.2023, astfel cum rezultă din referatul intimatului-pârât, necontestat de recurenta-reclamantă, iar raportul de muncă al acestuia a încetat ulterior acestui moment, conform deciziei nr. 39/31.05.2023 de încetare a contractului individual de muncă nr. 149/16.01.2023 (fila 30 dosar fond). Întrucât valabilitatea permisului de ședere a expirat anterior încetării contractului de muncă, cetățeanul străin nu se încadrează, contrar susținerilor recurentei-reclamante, în ipoteza prevăzută de art. 56 alin. (9) teza ultimă din O.U.G. nr. 194/2002, respectiv a termenului de 90 de zile calculat de la data înregistrării încetării raportului de muncă în care permisul de ședere își menține valabilitatea, acest termen fiind aplicabil doar în ipoteza încetării raportului de muncă înaintea expirării perioadei pentru care a fost eliberat permisul.

Așadar, la data la care recurenta-reclamantă susține că a înregistrat on-line cererea de eliberare a avizului – 21.06.2023, permisul de ședere al străinului avea termen de valabilitate expirat, iar cum emiterea avizului de muncă este condiționată de dovedirea dreptului de ședere legală pe teritoriul României, conform normelor legale anterior citate, refuzul de emitere a avizului de muncă este legal, iar instanța de fond a concluzionat în mod just asupra netemeiniciei acțiunii.

În consecință, Înalta Curte nu va mai analiza chestiunea vizând modalitatea și data la care cererea de aviz a fost înregistrată, câtă vreme, chiar și în raport de data de care se prevalează recurenta-reclamantă (21.06.2023), dreptul de ședere al străinului era expirat de la 09.05.2023, anterior depunerii cererii pe portalul IGI.

Totodată, Înalta Curte reține și că indicarea de către recurenta-reclamantă a unei decizii de speță, apreciată a fi pronunțată într-o cauză similară, nu poate conduce spre o altă soluție, câtă vreme, în dreptul național român, hotărârile judecătorești sunt pronunțate de instanțele învestite cu respectivul litigiu în raport de datele particulare ale fiecărei cauze în parte, astfel că instanța învestită cu prezenta cauză nu poate analiza/evalua elementele avute în vedere la pronunțarea respectivei jurisprudențe. Invocarea unei soluții date într-o altă speță nu poate influența soluția dată în cauza pendinte decât în măsura în care ar fi incidentă autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 430 și urm. C. proc. civ., situație neregăsită în cazul de față.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a prezentat critici apte să conducă la reformarea soluției primei instanțe, nefiind incident motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A SRL

împotriva sentinței civile nr. 705 din 21 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.