ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2875/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2875/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea Deciziei nr. 1174/25.08.2022, modificată prin Decizia nr. 1249/13.09.2022.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 669 din 21 aprilie 2023, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția tardivității, ca neîntemeiată; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ.
Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinței nr. 669 din 21 aprilie 2023 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a declarat recurs reclamantul A, neîncadrat în drept, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția tardivității recursului și, în subsidiar, excepția nulității recursului. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței recurate.
II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., „În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare, în funcție de efectele pe care acestea le produc”.
Aceasta înseamnă că, în prezența mai multor excepții, instanța va stabili ordinea de soluționare a acestora, vizând în special soluția ce urmează a o pronunța, ca efect al admiterii uneia sau unora dintre respectivele excepții.
Pusă în situația de a se pronunța asupra excepției tardivității, dar investită fiind, de către intimata-pârâtă, și cu excepția nulității recursului pentru nemotivare, Înalta Curte va stabili ca prioritară excepția tardivității recursului în considerarea împrejurării că, pentru a stabili dacă o cale de atac corespunde exigențelor de motivare, este imperios necesar a se analiza mai întâi dacă acea cale de atac este sau nu exercitată în termenul legal.
Așadar, analizând cu prioritate tardivitatea recursului, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr.554/2004 „Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)
Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., „Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".
Înalta Curte reține că Sentința civilă nr. 669 din 21 aprilie 2023 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 9 mai 2023, conform dovezii de înmânare atașată la dosarul instanței de fond – fila 68. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr.554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 25 mai 2023, aceasta fiind ultima zi de declarare a căii de atac.
În cauză, cererea de recurs a fost transmisă prin email la instanța de fond la data de 1 august 2023 (fila 5 din dosarul de recurs), așadar cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr.554/2004, coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
Înalta Curte constată astfel, față de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 1 august 2023, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 25 mai 2023.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 185 C. proc. civ. coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva Sentinței civile nr. 669 din 21 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 28 mai 2024.