ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2205/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/54/2021, reclamanții A, B, C, D, E, F, G, H și I au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul Ministerul Justiției la: 1. Emiterea unor noi ordine de salarizare pentru fiecare dintre reclamanți, prin care să se stabilească drepturile salariate cu aplicarea unei valori de referință sectoriale de 484,18 lei majorată cu 25% începând cu data de 21.01.2021 și până la încetarea raporturilor de serviciu sau a intervenirii unor modificări legislative, conform celor statuate prin sentința civilă nr. 516/17.07.2020 pronunțată de Tribunalul Mureș, modificată integral și rămasă definitivă la data de 20.01.2021 prin decizia civilă nr. 23/A/2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș;

Punerea, de îndată, în plată a drepturilor salariate stabilite conform petitului 1;

Repararea prejudiciului cauzat prin refuzul de a emite noi ordine de salarizare pentru fiecare reclamant, începând cu data de 21.01.2021 și până la punerea efectivă în plată a noilor drepturi salariale - prejudiciu constând în diferența dintre drepturile salariate efectiv încasate și drepturile salariale majorate conform celor statuate prin sentința civilă nr. 516/17.07.2020 pronunțată de Tribunalul Mureș, modificată integral și rămasă definitivă la data de 20.01.2021 prin decizia civilă nr. 23/A/2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș;

Calcularea sumei constând în diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și drepturile salariale majorate conform celor statuate prin sentința civilă nr. 516/17.07.2020 pronunțată de Tribunalul Mureș, modificată integral și rămasă definitivă la data de 20.01.2021 prin decizia civilă nr. 23/A/2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, și plata acesteia către fiecare dintre reclamanți într-o singură tranșă, fără eșalonarea stabilită prin prevederile art. 39 din OUG nr. 114/2018;

Actualizarea sumei constând în diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și drepturile salariale majorate conform celor statuate prin sentința civilă nr. 516/17.07.2020 pronunțată de Tribunalul Mureș, modificată integral și rămasă definitivă la data de 20.01.2021 prin decizia civilă nr. 23/A/2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, cu indicele de inflație, respectiv prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la plata efectivă (pentru perioada 21.01.2021 la zi), sume care să fie achitate într-o singură tranșă, fără eșalonarea stabilită prin prevederile art. 39 din OUG nr. 114/2018. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 396 din 9 decembrie 2021 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile necompetenței materiale, inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiției. S-a admis acțiunea formulată de reclamanții A, B, C, D, E, F, G, H și I, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției. A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită reclamanților ordin individual de stabilire a drepturilor salariale producător de efecte juridice începând cu data de 10.01.2017, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 484.18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din OUG nr. 20/2016. A fost obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant diferențele salariale rezultate, începând cu data de 10.01.2017 și până la emiterea noilor ordine, diferențe care vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă perioadei, de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției rugămintea de a admite motivele de recurs, de a dispune casarea sentinței pentru motivul prevăzut de art. 488 al. 1 pct. 8 C. proc. civ., având în vedere aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, la care trimitea art. III din OUG nr. 20/2016, respectiv Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, și de a proceda la rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. S-a arătat în cuprinsul cererii de recurs că modalitatea de aplicare a creșterii de 25% prin care s-ar obține o valoare de referință sectorială de 605,225 lei este eronată și pierde din vedere faptul că această creștere a vizat exclusiv cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probațiune, iar nu o valoare de referință sectorială aplicabilă în familia ocupațională „Justiție". În acest sens au fost invocate dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 la care trimitea art. III din OUG nr. 20/2016. Spre deosebire de Legea nr. 293/2015, prin care s-a prevăzut în mod expres faptul că majorarea cu 1096 față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015 se aplică și cuantumului sporurilor, indemnizațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizația brută, opțiunea legiuitorului la momentul edictării O.U.G. nr. 57/2015, cu completările ulterioare, a fost una diferită, în sensul că a făcut o netă distincție între cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare (art. 1 alin. (1) pe de o parte, și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare (art. 1 alin. (2) pe de altă parte. Ținând cont că atât art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, cât și art. III din OUG nr. 20/2016, au în vedere „cuantumul brut at salariilor de bază", este evident faptul că legiuitorul a exclus de la majorarea de 25% sporurile sau orice alte elemente salariate, astfel că în niciun caz creșterea de 25% nu poate fi aplicată prin extrapolare la valoarea de referință sectorială. De altfel, unele instanțe s-au pronunțat deja definitiv în privința pretențiilor formulate de consilierii de probațiune și au statuat că procentul de 25% se aplică numai la salariul de bază și nu la alte elemente de salarizare (cum este cazul sporurilor ori al VRS). Spre exemplificare, în acest sens s-a pronunțat Curtea de Apel București, prin sentințele civile: nr. 2146/7.06.2017 (pronunțată în dosarul nr. x/2/2017), nr. 2972/20.07.2017 (pronunțată în dosarul nr. y/2/2017), nr. 2046/31.05.2017 (pronunțată în dosarul nr. z/2/2017), nr. 2028/30.05.2017 (pronunțată în dosarul nr. xx/2/2017), nr. 1781/17.05.2017 (pronunțată în dosarul nr. xy/2/2017), nr. 2872/6.07.2017 (pronunțată în dosarul nr. xz/2/2017), nr.3690/13.10.2017 (pronunțată în dosarul nr. yx/2/2017), nr. 1758/15.05.2017 (pronunțată în dosarul nr. x/2/2016). În ceea ce privește discriminarea implicită, s-a arătat că raționamentul pleacă de la premisa eronată că personalului din familia ocupațională „Justiție" i se aplică valori sectoriale de referință diferite. Interpretând dispozițiile art. III din OUG nr. 20/2016 reiese că, începând cu august 2016, a fost acordată în favoarea consilierilor de probațiune o creștere de 25% a cuantumul brut al salariilor de bază, raportată la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016, fără să aibă loc o majorare a valorii de referință sectorială aplicabile în cazul consilierilor de probațiune. Dispozițiile legale invocate i-au vizat în mod expres pe consilierii de probațiune, cu referire exclusivă la salariile de bază ale acestora, așa că nu poate fi reținută vreo discriminare nici prin raportare la restul temeiurilor de drept invocate, fiind vorba de profesii distincte, reglementate prin statute diferite. Cu privire la acordarea pretențiilor solicitate în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, s-a arătat că salarizarea reclamanților nu ar putea depăși limitele maxime impuse de Legea nr. 153/2017, respectiv cele prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, în nicio situație nu ar putea fi depășite salariile de bază stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, acesta fiind nivelul maxim pe care îl pot atinge drepturile salariale, potrivit legii. Cu titlu de practică judiciară s-a invocat Sentința civilă nr. 486/30.10.2019 pronunțată Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/91/2019, modificată prin Decizia civilă 404/09.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, Decizia civilă nr. 944/04.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/115/2020, Decizia civilă nr. 901/22.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. y/115/2020, Decizia civilă nr.848/14.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. z/115/2020. Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr.554/2004, s-a solicitat admiterea cererii de recurs și casarea sentinței în sensul arătat și respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate în contradictoriu cu Ministerul Justiției. Recurenta – pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note de ședință prin care a învederat că fostul ordonator de credite, Ministerul Justiției, a recunoscut hotărârile judecătorești prin care s-a acordat dreptul la salarizarea prin raportare la V.R.S. 605,255 anterior datei de 30.12.2021, fiind emis Ordinul M.J.nr. 6425/C/30.12.2021. 4. Apărările formulate în cauză Intimații – reclamanți au formulat întâmpinare prin care au arătat că recurentul – pârât ignoră, prin formularea căii de atac, autoritatea de lucru judecat reprezentată de sentința civilă nr. 516/2020 pronunțată de Tribunalul Mureș, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 21/A/2021 a Curții de Apel Târgu Mureș. S-a arătat că toate apărările pe care pârâtul le-a ridicat în prezenta cauză au fost analizate și respinse prin decizia civilă nr. 21/2021, motiv pentru care s-a solicitat respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă. Totodată, s-a solicitat analizarea posibilității sancționării recurentului – pârât pentru exercitarea cu rea – credință a dreptului de recurs conform prevederilor art. 190 C. proc. civ., precum și obligarea recurentului – pârât la plata către fiecare dintre intimații – reclamanți a sumei de 10.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin exercitarea cu rea credință a căii de atac. În drept s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 5. Procedura de soluționare a recursului Prin Încheierea de ședință din data de 9 mai 2023 instanța de recurs a dispus introducerea în cauză a pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție, subrogată în drepturile pârâtului Ministerul Justiției. S-a respins excepția tardivității recursului invocată de intimații – reclamanți. Recurenta – pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar, conform dispoziției instanței, ordinele individuale de salarizare ale intimaților – reclamanți.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele: 6.1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat emiterea de către Ministerul Justiției a unor noi ordine de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită, începând 10.01.2017 și în continuare raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 lei, la care sa se adauge majorarea de 25% prevăzută de art. III din OUG nr. 20/2016 pentru completarea și modificarea OUG nr. 57/2015, având în vedere Decizia nr. 23/A din 2.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș în dosarul nr. x/102/2020, repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata către reclamanți a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanță care urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la scadență până la plata efectivă. Instanța de fond, în aplicarea considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. nr. 749/2016 a admis cererea de chemare în judecată și a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită reclamanților ordin individual de stabilire a drepturilor salariale producător de efecte juridice începând cu data de 10.01.2017, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 484.18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din OUG nr. 20/2016. Totodată, a fost obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant diferențele salariale rezultate, începând cu data de 10.01.2017 și până la emiterea noilor ordine, diferențe actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă perioadei, de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective. 6.2. În prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 142 și 162 din Legea nr. 304 /2022 privind organizarea judiciară publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 16.11.2022, a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuțiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor, precum și cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanțe de judecată, transmiterea calității de ordonator principal de credite pentru aceste bugete și transmiterea competențelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcții și personal pentru aceleași instanțe. Legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii. În conformitate cu art. 38 C. proc. civ., „Calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății." Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are legitimare procesuală activă în cadrul recursului, atât față de prevederile generale C. proc. civ., cât și față de dispozițiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304 /2022. Din perspectiva Ministerului Justiției, sentința atacată a fost pronunțată câtă vreme erau încă în vigoare prevederile care puteau justifica participarea în proces a Ministerului Justiției, ținând cont de intrarea în vigoare la data de 22.12.2022 a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368 /2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, iar acesta a avut calitatea de emitent al actului atacat cu acțiunea din prezenta cauză, astfel că acesta justifică legitimare procesuală activă în cadrul recursului. 6.3. În ceea ce privește inadmisibilitatea căii de atac, apărare invocată de intimații – reclamanți, Înalta Curte constată că este legal învestită cu examinarea unei cereri de recurs formulate în materia contenciosului administrativ împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Art. 12 alin. (1) C. proc. civ. prevede că drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți. Din aceste dispoziții legale, rezultă că abuzul de drept procesual presupune două elemente, un element subiectiv, ce constă în exercitarea cu rea-credință a dreptului procedural, în scop de șicană, fără justificarea unui interes special și legitim, ci numai cu intenția de a-l vătăma ori păgubi pe adversar, pentru a diminua sau întârzia posibilitățile de apărare ori de valorificare a drepturilor acestuia și un element obiectiv, care constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală, actul săvârșit neputând fi explicat printr-un motiv legitim, ori în exercitarea dreptului într-un mod excesiv și nerezonabil. În aceste condiții, constatând că recurentul – pârât a uzat de o cale de atac prevăzută de lege, în conformitate cu scopul procedural, în vederea verificării conformității hotărârii instanței de fond cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține că cererea intimaților – reclamanți privind constatarea formulării cererii de recurs cu rea – credință și acordarea, în consecință, a daunelor morale în cuantum de câte 10.000 lei pentru fiecare intimat, este nefondată. 6.4. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că obiectul acțiunii vizează emiterea de către ordonatorul principal de credite, Înalta Curte de Casație și Justiție prin subrogare în drepturile Ministerului Justiței a unor ordine de salarizare începând cu data de 10.01.2017, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 484.18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din OUG nr. 20/2016 precum plata sumelor de bani aferente actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă. Înalta Curte constată că, potrivit art. 1 din O.MJ. nr. 6245/C /30.12.2021, începând cu data acestui ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, potrivit art. 4 din ordin, s-a dispus și plata drepturilor salariale, în mod eșaloant, potrivit dispozițiilor legale incidente. Instanța de control judiciar are în vedere prevederile art. 29 C. proc. civ., potrivit cărora acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, precum și cele ale art. 32 din același cod, care reglementează condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, una dintre acestea fiind cea privind formularea unei pretenții. Așadar, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamanților, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul soluționării cererii. Înalta Curte constată că prin emiterea ordinului de salarizare menționat ministerul pârât a îndeplinit parțial obligația principală ce face obiectul cererii de chemare în judecată, constând în recalcularea indemnizației de încadrare în raport de valoarea de referință sectorială pretinsă și raportat la titlurile executorii deținute de părți, respectiv doar cu începere de la data de 30.12.2021. Pe cale de consecință, se constată că cererea de chemare în judecată era lipsită de obiect pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021, nefiind îndeplinită una dintre condițiile exercitării acțiunii civile și anume existența unei pretenții a cărei îndeplinire să poată fi dispusă prin hotărâre judecătorească. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va admite recursul formulat de Înalta Curte de Casație și Justiție și va casa în parte sentința atacată, numai în ceea ce privește pretențiile ulterioare datei de 30 decembrie 2021, pentru care, raportat la prevederile art. 29 și 32 C. proc. civ., va fi respinsă cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect. 6.5. Pentru pretențiile anterioare acestei date, analizând sentința atacată prin raportare la motivele de recurs ce vizează greșita aplicare a normelor de drept material, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte o va menține ca temeinică și legală. În esență, recurentul-pârât a susținut că sentința instanței de fond, prin care se stabilește dreptul reclamanților la calcularea salariului în raport de VRS 605,225 lei este nelegală, întrucât: (i) majorarea VRS de 25%, prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, a vizat doar categoria profesională a consilierilor de probațiune, iar nu toată familia ocupațională „Justiție”; (ii) Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 nu poate constitui temei pentru acordarea drepturilor solicitate prin acțiune, întrucât textele pe care le-a analizat au fost abrogate prin Legea nr. 153/2017; Din textele de lege precitate rezultă că, într-adevăr, majorarea V.R.S. în cuantum de 25% a fost stabilită în favoarea personalului de probațiune, iar nu și pentru celelalte categorii profesionale din familia ocupațională „Justiție”, reclamanții făcând parte din categoria profesională a judecătorilor. Însă, în stabilirea sferei de aplicare a acestei majorări, respectiv de extindere a efectelor sale și la celelalte categorii profesionale, nu se poate face abstracție de modificările legislative ulterioare, de hotărârile judecătorești pronunțate în spețe similare ori de actele administrative emise de alți ordonatori de credite, de hotărârile interpretative ale Înaltei Curți și de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, din care rezultă că valoarea de referință sectorială este o constantă, care se înmulțește cu coeficienții de încadrare aplicabili fiecărei categorii (judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate) și trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională justiție. Se are în vedere că salarizarea personalului din sistemul bugetar a fost stabilită prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017), care a suferit o serie de modificări și completări până la abrogare. Prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015, a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, cu următoarele modificări și completări: „1. La art. 1, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins: (5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.” Așadar, prin acest act normativ s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiași autorități sau instituții. Ulterior, prin art. 1 și 2 din Legea nr. 293/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizațiilor de încadrare inclusiv pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție”. Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: ,,În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.” În anul 2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care, pe lângă art. III, care a prevăzut majorarea VRS cu 25% în favoarea consilierilor de probațiune (cum s-a arătat anterior), a introdus în cuprinsul O.U.G. nr. 57/2015 art. 31, cu următorul conținut: ,,Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1) începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.” Așadar, având în vedere diferențele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar, pentru persoane care își desfășurau activitatea în aceleași condiții, prin acest act normativ s-a stabilit obligația egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată. La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 astfel: „La art. 3^1, după alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alineatele (1^1) - (1^4), cu următorul cuprins: (1^1) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. (1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1) pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.” Înalta Curte observă că prin acest act normativ a fost modificat principiul egalizării indemnizațiilor în raport de nivelul maxim existent, stipulându-se că acest nivel se va stabili fără a se ține seama de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești. Prin Decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016, fiind sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. În soluționarea prezentei cauze prezintă relevanță considerentele 25-32 din Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, prin care forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32). Prin urmare, instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar. În speță, reclamanții au invocat sentința civilă nr. 516/17.07.2020 pronunțată de Tribunalul Mureș, modificată integral și rămasă definitivă la data de 20.01.2021 prin decizia civilă nr. 23/A/2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș dovedind că le-a fost stabilit nivelul salarial prin raportare la VRS în cuantum de 605,225 lei, începând cu data de 10.01.2017, prin majorarea cu 25% a VRS în cuantum de 484,18 lei, împrejurare față de care, ținând cont și de cadrul normativ expus, astfel cum a fost interpretat prin decizia mai sus invocată, apărarea din recurs în sensul că prevederile art. III din O.U.G. nr. 20/2016 nu privesc categoria magistraților, ci a personalului de probațiune, nu prezintă relevanță. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală în ceea ce privește pretențiile anterioare datei de 30 decembrie 2021, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 6.6. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, care stabilesc un plafon maxim al nivelului salarizării care nu mai poate fi depășit prin atingerea nivelului stabilit pentru anul 2022, Înalta Curte constată că această împrejurare excedează limitelor învestirii în recurs. Este de observat că prima instanță nu a reținut în dispozitivul sentinței recurate sau în considerente chestiuni referitoare la modul de aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și nici reclamanții nu au formulat recurs asupra acestei împrejurări, acest aspect rămânând în afara chestiunii litigioase analizate în cauză. 6.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admis recursul formulat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție subrogată în drepturile Ministerului Justiției, va casa în parte sentința atacată și în rejudecare, va respinge acțiunea, în ceea ce privește pretențiile ulterioare datei de 30 decembrie 2021, ca rămasă fără obiect, menținând în rest sentința atacată.