ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1581/2025

HOTĂRÂRE
19.03.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1581/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Camera de Consiliu

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București la data de 23.02.2024, petentul A a formulat în contradictoriu cu pârâta I.P.J. BACĂU - Serviciul rutier BDNE, cerere de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională PV seria PBCW nr. (...)/17.02.2024 prin care a solicitat anularea procesului verbal.

2.1. Prin sentința civilă nr. 14455/27.08.2024 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, față de împrejurarea că petentul locuiește efectiv în Germania, iar presupusa faptă contravențională a fost constatată pe raza localității Bacău, jud. Bacău, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bacău.

Cu privire la adresa din București, sector 4, instanța a reținut că la dosar nu s-a depus vreo dovadă care să ateste că petentul locuiește în mod statornic în sectorul 4 București.

2.2. Prin sentința civilă nr.487 din data de 29 ianuarie 2025 pronunțată de Judecătoria Bacău – Secția Civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacîi, invocată de către instanță din oficiu.

S-a declinat competența de soluționare a cauzei privind plângerea contravențională formulată, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență.

S-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța soluția de declinare a judecății cauzei, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 118 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, sunt deopotrivă competente ambele instnața aflat în conflict, iar în condițiile în care petentul și-a exercitat dreptul de alegere în favoarea judecătoriei de la domiciliu astfel cum rezultă din Evidența Informatizată a Populației, acesteia îi revine compentența de soluționare a cauzei.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct.2, art. 134 art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul cauzei este reprezentat de plangerea contravențională formulată de petent împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției PV seria PBCW nr. (...)/17.02.2024.

S-a reținut că la data de 17.02.2024, petentul se deplasa cu autoturismul personal, proprietate personală cu nr de înmatriculare (...), venind dinspre localitatea Buzau, spre localitatea Bacău. La intrarea în localitatea Nicolae Bălcescu, jud. Bacău a fost oprit de un echipaj de Poliție, fiind sancționat cu amendă contravențională și cu sancțiunea complementară, respectiv suspendarea permisului pentru o perioadă de 90 de zile, motivat de faptul că ar fi fost depistat în localitatea Cleja, jud Bacău ( la cca 5 km în spate) cu viteza de 102 km/h.

Sunt astfel incidente în cauză normele de competență prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 care prevăd în cuprinsul art. 118 alin. (1) că: „Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul”.

Se constată astfel că ne aflăm în ipoteza unei norme de competență alternativă, revenindu-i petentului dreptul de opțiune între cele două instanțe deopotrivă competente, instanța de domiciliu și cea de la locul constatării contravenției.

Potrivit verificării DEPABD din data de 27.01.2025 efectuată în dosarul Judecătoriei Bacău a rezultat că petentul A are domiciliul legal în Municipiul București, aleea (...) nr. (...), bl. (...), sc. (...), et. (...), ap.(...), sector 4.

Cu privire la interpretarea noțiunea de domiciliu ca element de determinare a competenței teritoriale a instanței, se impune a fi amintite cele două tipuri de abordări, una din perspectiva art. 59 C. civ., care consacră domiciliul ca atribut de identificare a persoanei fizice și, a doua, prin raportare la dispozițiile art. 87 C. civ., care consacră domiciliul ca premisă a exercitării drepturilor și libertăților civile ale acesteia.

Astfel, dacă accentul este pus pe rolul domiciliului ca element de identificare a persoanei fizice, în analiza noțiunii în plan procesual civil, vor prevala următoarele atribute ale acestei instituții de drept: stabilitatea, unicitatea, obligativitatea. Dacă accentul este pus pe rolul acestuia de element structural al exercitării drepturilor și libertăților civile ale titularului său, în mod natural domiciliul va fi privit, în primul rând, ca factor ce favorizează și susține realizarea acestor drepturi și libertăți, fiind subordonat, prin urmare, în scop, acestora.

Se observă că legiuitorul, reglementând norma de competență alternativă, a acordat drept de opțiune reclamantului, însă noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă din perspectiva rolului de atribut de identificare a persoanei fizice, fiind unic și opozabil erga omnes, pentru a-și putea îndeplini menirea de a oferi stabilitate raporturilor sociale.

În planul dreptului administrativ, ale cărui norme de drept public se caracterizează prin rigoare, formalism, grad înalt de predictibilitate și stabilitate, noțiunii de domiciliu îi corespunde adresa legală, care se bucură de prezumția caracterului real și oficial.

Cum petentul a înțeles să învestească, în temeiul art. 116 C. proc. civ., instanța de la domiciliul său, respectiv Judecătoria Sectorului 4 București, aceasta nu-și mai putea declina competența în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Pentru aceste motive, având în dispozițiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 254/2023, raportat la dispozițiile art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei în a cărei rază se află domiciliul petentului.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A și pârâtul I.P.J. Bacău-Serviciul Rutier BDNE în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3151/2024
Ședința publică din data de 6 iunie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 5 mai 2023 sub nr. x/2023 p
ÎCCJ 2023-06-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3073/2023
Ședința publică din data de 7 iunie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea contravențională înregistrată
ÎCCJ 2024-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3219/2024
Ședința publică din data de 11 iunie 2024 Asupra conflictului negativ de competență: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Buc
ÎCCJ 2024-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1381/2024
Ședința publică din data de 8 martie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Judecăto
ÎCCJ 2024-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5583/2024
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. 1. Circumstanțele cauzei Prin plângerea contravențională înregistrată
Sursă