Decizia nr. 1340/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1867/2023 a Curții de Apel București

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 1867 din 21 noiembrie 2023, Curtea de Apel București – Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Totodată, a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantei ordinul de numire în funcția de membru al consiliului de administrație al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română și, pe cale de consecință, să încheie cu aceasta contractul de mandat anexat ordinului de numire în funcția de membru al consiliului de administrație al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română, cu valabilitate până la data de 10.10.2016. 3.Cererea de recurs ce face obiectul judecății Împotriva sentinței de mai sus a promovat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în urma rejudecării, să se dispună respingerea acțiunii ca nefondată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Instanța s-a pronunțat exclusiv pe excepția lipsei de interes și a ignorat să analizeze apărările formulate de pârât în susținerea inadmisibilității acțiunii, deși această excepție a fost invocată prin întâmpinarea formulată. Hotărârea instanței de fond este nelegală în raport de motivarea care a stat la baza respingerii excepției lipsei de interes. În susținerea acestei critici de nelegalitate, recurentul pârât a învederat că neatacarea actului administrativ reprezentat de Ordinul MTI de numire a administratorilor AACR echivalează cu recunoașterea legalității acestuia și, implicit, a contractelor de mandat încheiate sens în care reclamanta nu poate justifica interesul urmărit și legitimitatea acțiunii, întrucât dreptul pretins nu este de sine stătător, ci este direct dependent de legalitatea ordinului de numire a administratorilor AACR. Întrucât prin hotărârea pronunțată, instanța a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantei ordinul de numire în funcția de membru al Consiliului de administrație al AACR și, totodată, a validat și ordinul emis de același pârât, prin care a fost numit întregul Consiliu de administrație al AACR, executarea dispozitivului presupune majorarea peste maximul prevăzut de lege a numărului membrilor numiți în Consiliul de administrație al AACR, situație care este apreciată ca fiind nelegală prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. (1) din OUG nr. 109/2011. Recurentul a apreciat de asemenea că hotărârea cuprinde atât motive contradictorii, cât și motive străine de natura pricinii, față de raționamentul subiectiv al instanței de fond, expus la punctul 7 din hotărâre, care are în vedere prevederile legale aplicabile în cazul revocării unora dintre membrii CA, procesul de selecție din anul 2018, existența unor eventuale incompatibilități, o posibilă afectare a independenței AACR, aspecte cu privire la care reține că „nu fac obiectul acțiunii de față" și care vizează exclusiv legalitatea procedurii de selecție a membrilor CA. În continuare a arătat că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ale art. 5 alin. (9) din OUG nr. 109/2011 și ale art. 44 alin. (7) și alin. (9) lit. a din Anexa la HG nr. 722/2016, adăugând la lege. De asemenea, aceasta a calificat, în mod greșit, cu încălcarea prevederilor Legii nr, 554/2004, lipsa răspunsului ministerului la solicitarea reclamantei adresată acestuia înregistrată sub nr. 40919/18.10.2022, ca fiind refuz nejustificat de a soluționa o cerere, când în realitate era în discuție nesoluționarea în termen a unei cereri. Referitor la obligația autorității publice tutelare de a numi membrii consiliului de administrație în funcție de ordinea în care aceștia se regăsesc pe lista scurtă, a arătat că dispozițiile legale instituie în sarcina autorității publice tutelare obligația de a alege membrii CA din lista scurtă, însă nu impune ca numirea acestora să se facă în ordinea punctajului obținut, iar criteriul esențial pe care trebuie să îl aibă în vedere autoritatea publică tutelară vizează strict matricea profilului consiliului. Pe de altă parte, la pronunțarea soluției, instanța de fond nu a făcut distincție între procedura de selecție si decizia de numire a administratorilor. Astfel, decizia de numire a administratorilor regiei autonome aparține exclusiv autorității publice tutelare, iar alegerea administratorilor se face, în mod obligatoriu, dintre persoanele care au fost selectate de către comisia de selecție și care se regăsesc pe lista scurtă. Legiuitorul a stabilit că lista scurtă este compusă din câte maxim 5 candidați care, în mod individual, întrunesc toate condițiile impuse, pentru fiecare post pentru care s-a organizat selecția, rezultând că oricare dintre candidații aflați pe lista scurtă pot fi numiți în Consiliul de administrație în baza deciziei conducătorului autorității publice tutelare, inclusiv candidații aflați pe poziții inferioare celei deținute de reclamantă. Decizia alegerii administratorilor care vor face parte din Consiliul de Administrație aparține exclusiv conducătorului autorității publice tutelare, acestuia revenindu-i competența luării deciziei de numire, pentru regiile autonome, conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. b si art. 5 alin. (3) din OUG nr. 109/2011, precum și ale art. 44 alin. (9) din HG nr. 722/2016. Referitor la dispozițiile art. 5 alin. (5) din OUG nr. 109/2011, a învederat faptul că instanța de judecata a refuzat aplicarea acestor dispoziții în integralitatea lor, reținând fără nicio motivație, doar o parte din cuprinsul acestora. Astfel, aceasta a omis prevederile care fac referire la o temeinică justificare în ceea ce privește alegerea membrilor de pe lista scurtă, altfel decât în ordinea rezultatelor obținute. Recurentul a subliniat că selecția candidatului aflat pe locul imediat următor pe lista scurtă a fost temeinic justificată de către instituție. Autoritatea publică tutelară are obligația de a numi membrii astfel încât să asigure un Consiliu de administrație care să funcționeze cât mai eficient și, pe de altă parte, obligația de a alege persoana care corespunde cel mai bine profilului societății/regiei, prin dispozițiile legale fiind instituită o derogare de la lege tocmai în acest scop, derogare care a fost omisă în mod nejustificat de către instanța de judecată. Recurentul a arătat că a avut în vedere o structură mixtă și echilibrată în ceea ce privește experiența profesională, asigurând o diversitate a expertizei și experiențelor la nivelul intregului consiliu, în scopul adoptării celor mai bune decizii, în concordanță cu domeniul de activitate al regiei iar instanța de fond s-a substituit atribuțiilor sale și a apreciat, în mod eronat și nejustificat, că studiile reclamantei ar fi mai potrivite domeniului specific de activitate al AACR. La data de 11 februarie 2025, recurentul-pârât Ministerul Transporturilor a depus la dosar note de ședință, în completare, în susținerea motivelor de recurs depuse anterior, prin care a arătat că în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei de interes, că instanța de fond a schimbat obiectul cauzei, aceasta neputându-se substitui voinței autorității publice tutelare în desemnarea mandatarului. A subliniat că prin sentința recurată se face confuzie între procedura de selecție și cea de numire a administratorilor și că în concret a numit administratorii AACR cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței.

Apărările formulate în cauză Împotriva recursului promovat a formulat întâmpinare intimata-reclamantă A, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Instanța de fond a analizat motivat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de către pârât prin întâmpinarea la cererea introductivă, dispunând respingerea acesteia ca neîntemeiată prin încheierea de ședință din data de 23.10.2023, încheiere ce face parte integrantă din hotărârea recurată. De asemenea a arătat că, în mod corect, instanța de fond a respins excepția lipsei de interes. În soluționarea excepției, instanța de fond a analizat interesul intimatei – reclamante prin raportare la existența unei vătămări aduse interesului său legitim, această vătămare fiind suficientă pentru justificarea interesului, drept condiție de exercitare a acțiunii civile, în sensul art. 33 C.proc.civ., reținând, totodată, că existența per se a unei vătămări constituie o chestiune ce va fi analizată pe fondul cauzei. Contrar susținerilor recurentului, numirea sa în funcția de membru al CA al AACR nu implică încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din OUG 109/2011 pe motiv că s-ar depăși numărul maxim de membri ai CA al AACR. Modalitatea în care ministerul va disponibiliza un loc în cadrul Consiliului de Administrație al AACR nu este o chestiune ce comportă interes pentru litigiul de față, după cum nu poate reprezenta o critică a hotărârii recurate întrucât nu a făcut obiectul analizei instanței de fond. În ceea ce privește candidatul numit în locul său, a subliniat că acesta nu îndeplinește condițiile de eligibilitate stipulate în mod expres în cuprinsul OUG 109/2011, aflându-se în stare de incompatibilitate, cum corect a reținut și Curtea de Apel București prin hotărârea recurată. Intimata a învederat că analiza existenței unei vătămări în persoana sa nu este legată de legalitatea Ordinului de numire nr. 2141/11.10.2022, ci de parcurgerea cu succes a tuturor etapelor de selecție ale procedurii organizate de Minister fără a fi numită în funcția de membru al CA al AACR. Autoritatea publică tutelară nu a contestat niciodată punctajul pe care l-a obținut în cadrul procedurii de selecție, după cum nu a demonstrat, care au fost motivele justificate în desemnarea unei alte persoane în funcția de membru al CA al AACR în locul său. Contrar celor susținute prin cererea de recurs, instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 44 alin. (7) și alin. (9) lit. a din Normele Metodologice, respectiv dispozițiile art. 5 alin. (5) și (7)-(9) din OUG 109/2011 în cauza pendinte. Instanța de fond în mod legal a statuat explicit că numirea candidaților aflați pe lista scurtă se va face în ordinea rezultatelor obținute, motivând că orice interpretare contrară ar lipsi de obiectivitate modalitatea derulării procedurii de selecție organizate de autoritatea publică tutelară. De altfel, ansamblul sistemului reglementat de OUG nr. 109/2011, care a fost modificată tocmai pentru eliminarea abuzurilor tinde spre perfecționarea procedurilor de selecție a managerilor ce urmează a fi desemnați în companii de stat, prin asigurarea unor garanții superioare, conform principiilor guvernării corporative, incluse în Legea nr. 31/1990 prin modificările aduse acestea de Legea nr. 441/2006. A accepta că destinatarii acestei reglementări pot desemna în mod discreționar membrii organelor de conducere ar echivala cu o încălcare a scopului acestei reglementări și. implicit, cu invalidarea principiilor care o guvernează. Prin recursul formulat, autoritatea face abstracție de aceste aspecte și se raportează la norme de drept comun, care ar permite societății să își desemneze proprii conducători după regulile specifice mandatului, or, scopul legislației speciale este vădit diferit. Conferirea posibilității autorității publice tutelare de a alege administratorii dintre candidații din lista scurtă, independent de criteriul punctajului obținut de aceștia, este contrară spiritului și literei OUG 109/2011, instituind arbitrariul asupra procedurilor de selecție. De asemenea, a apreciat că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 554/2004, a calificat juridic faptele deduse judecății, considerând că lipsa unui răspuns din partea recurentului echivalează cu un refuz nejustificat de a soluționa plângerea prealabilă formulată, cererea nr. 40919/18.10.2022, considerentele instanței de fond fiind în deplin acord cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i, interpretat sistematic cu alin. (2) al aceluiași art. din Legea 554/2004. Contrar susținerilor recurentului, a subliniat că instanța de fond nu a acordat prevalentă interesului său particular, în detrimentul interesului public al autorității publice tutelare. Astfel, potrivit pct. V din Anunțul privind selecția membrilor Consiliului de Administrație al Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautica Civila Româna, criteriile de selecție pe care Comisia de selecție trebuia să le aibă în vedere sunt următoarele: (i) Competențe: Competențe specifice sectorului; Competențe profesionale de importanță strategica/tehnici; Competențe de guvernantă corporativă; Competențe sociale și personale; Experiența pe plan local, național si internațional; (ii) Trăsături: Integritate si reputație; Independenta; Expunere potitica; Memorie organizationala; Aliniere cu scrisoarea de așteptări a acționarilor; Modalitatea în care Comisia de selecție a analizat profilul intimatei –reclamante se reflectă în punctajul obținut, poziția nr. 5 în clasament, conform Raportului final privind numirile, conferindu-i legitimitatea de a fi numită în funcția de membru al CA al AACR. aspect confirmat expres de către instanța de fond prin hotărârea pronunțată în cauză. Numirea unei alte persoane nu are caracter justificat, susținerea recurentului conform căreia OUG 109/2011 îi permite să aleagă dintre candidații pentru funcția de membru al CA al AACR fără a respecta ordinea punctajelor obținute de ceilalți candidați, în măsura în care justifică alegerea făcută, neavând suport în prevederile legale.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimată. 6.Alte aspecte procesuale În ședința publică de la termenul de judecată din 11 martie 2025, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului inițial pentru neîncadrarea în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii. În ceea ce privește excepția nulității motivelor depuse la 11 februarie 2025, Înalta Curte a arătat că aspectele constând în dezvoltarea primelor motive de recurs vor fi luate în considerare, însă ceea ce reprezintă motive noi de nelegalitate care nu au fost depuse prin cererea inițială dedusă judecății, cu respectarea termenului prevăzut de lege, sunt lovite de nulitate.

Procedura de soluționare a recursului În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. 2, coroborat cu art. 4711 și art. 201 alin. 5 și 6 C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 17.10.2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11.02.2025, în ședință publică, cu citarea părților, ulterior cauza a fost amânată la data de 11.03.2025, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 C. proc. civ. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este fondat, în considerarea argumentelor în continuare arătate: 8.1 Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.6 C. proc. civ. Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurentul – pârât cu privire la faptul că sentința cuprinde motive contradictorii, respectiv conține motive străine de natura pricinii. Astfel, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată. De altfel, este de observat că nu sunt invocate contradicții la nivelul considerentelor hotărârii atacate, ci, între motivarea sentinței și textele de lege incidente, deci, în esență, o greșită interpretare sau aplicare a normelor legale aplicabile cauzei deduse judecății. Înalta Curte amintește că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.6 C.proc.civ. și atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct.6 C. proc. civ. în sensul invocat de aceasta. 8.2 Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât cu privire la nesoluționarea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de acesta. Încheierea de ședință din data de 23.10.2023, în cuprinsul căreia au fost consemnate dezbaterile din ședința publică de la aceeași dată, face parte integrantă din hotărârea recurată și cuprinde soluția instanței de judecată cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, astfel cum în mod just a indicat intimata-reclamantă. În ceea ce privește legalitatea soluției de respingere a excepției inadmisibilității, în mod corect s-a reținut în cuprinsul încheierii antemenționate că plângerea prealabilă a fost formulată cu respectarea termenului de sase luni prevăzut de art. 11 din Legea contenciosului administrativ. Criticile privind greșita soluționare a excepției lipsei de interes sunt de asemenea neîntemeiate. În primul rând se impun a fi subliniate obiectul și limitele învestirii instanței de judecată. Intimata –reclamantă prin cererea de chemare în judecată a solicitat cenzurarea pretinsului refuz nejustificat al autorității tutelare în ceea ce privește solicitarea sa de a fi numită în funcția de membru al Consiliului de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române și, pe cale de consecință, obligarea Ministerului să o numească în funcția de membru al CA al AACR, fără a solicita invalidarea întregii proceduri de selecție desfășurate. Astfel, pe de o parte, instanța de fond a calificat corect juridic faptele deduse judecății, considerând că lipsa unui răspuns din partea recurentului echivalează cu un refuz nejustificat de a soluționa plângerea prealabilă a intimatei-reclamante, cererea nr. 40919/18.10.2022, considerentele instanței de fond fiind în deplin acord cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i, interpretat sistematic cu alin. (2) al aceluiași art. din Legea 554/2004, în condițiile în care prin întâmpinarea depusă la dosar ministerul și-a exprimat explicit refuzul de a emite ordinul de numire a reclamantei pe funcția de membru al CA. În al doilea rând, susținerile recurentului în sensul că reclamanta nu poate justifica un interes legitim întrucât dreptul pretins nu este de sine stătător, ci este direct dependent de legalitatea ordinului de numire a administratorilor AACR, nu pot fi primite. Astfel, în timpul judecării cauzei în primă instanță recurentul nu a fundamentat susținerea excepției lipsei de interes de necesitatea contestării în prealabil a nelegalității ordinului de numire a administratorilor, argumentul fiind indicat pentru prima dată prin cererea de recurs. Pe de altă parte, o asemenea alegație nu poate fi susținută, întrucât ține de executarea hotărârii, iar nu de cenzurarea nelegalității pretinsului refuz nejustificat al autorității de soluționare a cererii reclamantei. Prin urmare, în mod legal, în soluționarea excepției lipsei de interes, instanța de fond a reținut existența interesului intimatei - reclamante prin raportare la afirmarea de către aceasta a unei vătămări aduse interesului său legitim, această vătămare fiind suficientă pentru justificarea acestuia, drept condiție de exercitare a acțiunii civile, în sensul art. 33 C.proc.civ., reținând, totodată, că existența per se a unei vătămări constituie o chestiune ce va fi analizată pe fondul cauzei. În schimb, criticile recurentului- pârât în sensul că hotărârea recurată este pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 44 alin. (7) și alin. (9) din Normele metodologice, respectiv dispozițiile art. 5 alin. (1) –(5), ( 7)- ( 9) din OUG nr. 109/2011 sunt întemeiate. Cu privire la situația de fapt, instanța de fond a reținut că la nivelul autorității recurente – pârâte a fost organizată a procedură pentru ocuparea a cinci posturi în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române la finalul căruia intimata - reclamanta a obținut un punctaj de 77,25, care a poziționat-o pe locul cinci în clasamentul întocmit de comisia de selecție, nefiind însă numită pe post, fiind desemnat un alt candidat, cu un punctaj inferior acesteia. Raționamentul primei instanțe în sensul că numirea membrilor consiliului de administrație trebuie făcută în baza unei evaluări sau selecții prealabile efectuate de comisia organizată la nivelul autorității publice tutelare, astfel cum stipulează art. 5 alin. (5) din OUG nr. 109/2011, exclusiv în ordinea listei ierarhizate a candidaților în baza rezultatelor obținute de candidați ca urmare a procesului de selecție nu are însă suport în textele de lege, variantele normative incidente în soluționarea litigiului. Astfel, potrivit art. 5 alin. (5), (7) și ( 9) din OUG 109/2011, forma în vigoare aplicabilă cauzei pendinte, „(5)Desemnarea membrilor consiliului de administrație va fi făcută în baza unei evaluări sau selecții prealabile efectuate de o comisie organizată la nivelul autorității publice tutelare, iar în cazul reprezentantului Ministerului Finanțelor Publice de o comisie organizată la nivelul acestei instituții. Pentru desemnarea reprezentantului autorității publice tutelare și a celorlalți 1-5 administratori, autoritatea publică tutelară poate decide ca în procesul de selecție comisia să fie asistată sau ca selecția să fie efectuată de un expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane, ale cărui servicii sunt contractate, în condițiile legii.(…).(7)Criteriile de selecție a administratorilor sunt stabilite, potrivit art. 3 ind 1 alin. (4), de către comisiile sau, după caz, de expertul independent prevăzut la alin. (5) și la alin. (6), cu luarea în considerare a specificului și complexității activității regiei autonome și a cerințelor din scrisoarea de așteptări.(9)În cazul selecției realizate în condițiile alin. (6), numirea administratorilor se realizează de către autoritatea publică tutelară la propunerea expertului independent, prin selectarea candidaților dintr-o listă scurtă, respectiv pe baza nominalizării efectuate de către Ministerul Finanțelor Publice pentru reprezentantul acestei instituții.” Or, contrar celor reținute de instanța de fond, art. 5 din Ordonanță, forma aplicabilă ratione temporis, nu stabilea obligația numirii în ordinea rezultatelor obținute de candidați ca urmare a procesului de selecție. Abia prin Legea nr. 187/2023 privind modificarea și completarea Ordonanței nr. 109/2011, art. 5 alin. (7) a fost modificat în sensul următor” Numirea membrilor consiliului de administrație se realizează de către autoritatea publică tutelară din lista scurtă a candidaților elaborată de comisia de selecție și nominalizare. Numirea fiecărui membru al consiliului de administrație se efectuează din rândul primilor 2 candidați pentru fiecare post în cazul în care lista scurtă cuprinde cel puțin 3 candidați clasați în urma aplicării criteriilor de selecție. Orice derogare de la această regulă se justifică de către autoritatea publică tutelară. Lipsa justificării menționate mai sus sau înlăturarea nemotivată a unui candidat din clasamentul întocmit de comisia de selecție și nominalizare dă dreptul candidatului să conteste la AMEPIP rezultatul obținut, iar dacă răspunsul la contestație nu este considerat corespunzător, se poate adresa instanței civile cu o acțiune în daune împotriva autorității publice tutelare.” Însă varianta normativă anterior citată nu este aplicabilă speței de față, față de prevederile art. 6 alin. (1) și (2) C. civ., fiind intrată în vigoare ulterior desfăsurării procedurii de selecție respectiv de numire a membrilor consiliului de administrație. Astfel, potrivit art. 44 alin. (7) și (9) lit. a din Anexa la HG nr. 722/2016 privitoare la Normele metodologice pentru stabilirea criteriilor de selecție, de întocmire a listei scurte de până la cinci candidați pentru fiecare post, a clasamentului acestora, a procedurii privind numirile finale, precum și a altor măsuri necesare implementării prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în forma în vigoare la data publicării anunțului privind concursul din anul 2022, după finalizarea interviurilor, comisia de selecție sau comitetul de nominalizare și remunerare întocmește raportul pentru numirile finale, care include clasificarea candidaților cu motivarea acesteia; raportul prevăzut la alin. 7 se transmite la conducătorul autorității publice tutelare, în vederea luării deciziei de numire, pentru regiile autonome. Interpretarea coroborată a textelor de lege antemenționate, aplicabile cauzei de față, art. 5 din OUG 109/2011 și art. 44 din Norme metodologice, conduce la concluzia că există o distincție între procedura de selecție și cea de numire, oricare dintre candidații aflați pe lista scurtă putând fi numit în cadrul consiliului de administrație în baza deciziei conducătorului autorității tutelare. Decizia de numire a administratorilor regiei autonome aparținea exclusiv autorității publice tutelare, iar alegerea administratorilor se realiza, în mod obligatoriu, dintre persoanele care au fost selectate de către comisia de selecție și care se regăseau pe lista scurtă. O asemenea soluție intra în marja de apreciere a autorității tutelare, în raport de normele de drept incidente în cauză. Conform jurisprudenței constante a instanței supreme, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreționară a administrației publice, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel că în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale. Noțiunea de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urma a fi dispusă de organul emitent, în speță numirea în consiliul de administrație, și constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. Or, autoritatea tutelară a justificat alegerea făcută, arătând că a avut în vedere o structură mixtă și echilibrată în ceea ce privește experiența profesională, necesitatea de a asigura diversitate a expertizei și experiențelor la nivelul întregului consiliu, în scopul adoptării celor mai bune decizii, în concordanță cu domeniul de activitate al regiei, argumentând că intimata – reclamantă are specializare tehnică cu studii post universitare în inginerie mecanică, în timp ce candidatul imediat următor are specializare tehnică aprofundată în inginerie aerospațială, care se potrivea mult mai bine profilului regiei. În atare condiții, Înalta Curte apreciază că numirea în funcția de membru al Consiliului de administrație se încadra la acel moment în marja de apreciere a autorității tutelare, fiind un act administrativ cu caracter de oportunitate, exercitat în limitele competențelor conferite de lege. Atât timp cât sunt respectate cerințele de legalitate, alegerea persoanei nominalizate ține de libertatea decizională a autorității publice, fără ca instanța de contencios administrativ să se poată substitui acestei desemnări. În fine, instanța de recurs reține că reclamanta nu a înțeles să solicite invalidarea procedurii de selecție desfășurate de minister și nici nu a formulat un capăt de cerere prin care să conteste nelegalitatea ordinului de numire al altui membru în consiliul de administrație, astfel că reținerile instanței de fond relativ la incompatibilitatea acestuia excedează obiectului cererii de chemare în judecată.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele anterior expuse, văzând prevederile art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de recurentul – pârâtă, va casa în parte sentința recurată, și,rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca neîntemeiată, urmând a menține în rest sentința recurată.