ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1693/2024

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

La 2 decembrie 2021, reclamantul a depus precizare de acțiune a cuantumului sumelor inițiale solicitând obligarea pârâților: Societatea B S.A. la 1.059.364,86 lei, societatea C S.A. la 864.956, 30 lei, Consiliul Județean Gorj la 128.035,21 lei, Consiliul Local Târgu Jiu la 608.955,03 lei, Uniunea Sindicatelor D la 110.009,51 lei.

Prin sentința nr. 76/2023 din 19 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta C S.A. și a puterii de lucru judecat invocată de pârâtul Consiliul Local Târgu Jiu.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul Clubul Sportiv A, prin lichidator judiciar E S.P.R.L., pârâții fiind obligați la plata către reclamant a sumelor de bani reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru neexecutarea la termen a obligațiilor stabilite prin hotărâre judecătorească, astfel: pârâtul B S.A. suma de 499.460,97 lei, pârâta C S.A. suma de 409.398,27 lei, pârâtul Consiliul Județean Gorj suma de 58.580,38 lei, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu suma de 385.086,65 lei, pârâtul Uniunea Sindicatelor D suma de 81.141,06 lei.

De asemenea, pârâții au fost obligați, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 555/2023 din 28 noiembrie 2023, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă a respins apelurile formulate de pârâți, a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâtului B S.A. să plătească reclamantului suma de 1.052.068,84 lei, a pârâtei C S.A. să plătească reclamantului suma de 864.956,46 lei, a pârâtului Consiliul Județean Gorj să plătească reclamantului suma de 123.389,13 lei și a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu să plătească reclamantului suma de 805.627,19 lei, toate sumele reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru neexecutarea la termen a obligațiilor stabilite prin hotărâre judecătorească.

A menținut restul dispozițiilor din sentința apelată.

Intimați-pârâți au fost obligați la plata sumei de 7.500 lei, către apelantul-reclamant cheltuieli de judecată, respectiv fiecare intimat la câte 1.875 lei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după expunerea situației de fapt și a istoricului litigiului, recurenta a susținut că decizia instanței de apel nu este motivată în drept sub aspectul interpretării prevederilor art. 719 și următoarele C. proc. civ., iar argumentul potrivit căruia măsurile de suspendare a titlului sau a executării silite nu influențează calculul dobânzii pentru că debitul principal nu a fost anulat este contradictoriu, arătând că nu a fost indicat termenul scadent pentru plata obligației și că nu modul de calcul a fost criticat, ci caracterul datorat al dobânzii penalizatoare.

A mai arătat că instanța de apel a reținut în mod greșit că se cuvin dobânzi moratorii pentru neexecutarea la scadență a obligației, încălcând dispozițiile art. 1.535 C. civ. și ale art. 628 alin. (4) C. proc. civ., deși prin decizia nr. 698/2019 din 18 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/95/2017, nu s-a dispus obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, instanța de executare fiind cea care trebuia să stabilească dobânda legală, dacă aceasta se cuvenea de plin drept reclamantului.

Or, titlul executoriu în baza căruia a fost obligată nu este purtător de dobânzi penalizatoare, acestea nefiind acordate prin acest titlu și nici asumate, în scris, prin convenție, și nici nu au fost solicitate instanței de executare în condițiile art. 628 alin. (4) C. proc. civ., fiind încălcate și prevederile art. 1.489 alin. (2) teza a II-a C. civ.

Totodată, având în vedere că atât executarea silită a deciziei nr. 698/2019 din 18 septembrie 2019, cât și executarea titlului au fost suspendate, a susținut că singura despăgubire pentru perioada în care plata debitului a fost efectuată cu întârziere putea fi acordată, la cererea intimatului-reclamant Clubul Sportiv A, din cuantumul cauțiunilor stabilite de către instanțele judecătorești, consemnate la dispoziția acestora.

În final, a susținut că dobânda legală penalizatoare la plata căreia a fost obligată prin decizia recurată a fost calculată în mod greșit prin raportare la dispozițiile art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. nr. 13/2011, arătând că părțile nu au calitatea de profesioniști pentru a le fi aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (3) C. civ., iar dobânda acordată nu a fost prevăzută în titlul executoriu și nici nu rezultă dintr-o convenție încheiată în scris, conform prevederilor art. 2 din O.G. nr. 13/2011.

A adăugat că și dacă se va aprecia că sunt datorate dobânzi moratorii, acestea nu pot reprezenta decât dobânda legală remuneratorie și doar pentru perioada în care titlul executoriu și-a produs efectele în mod legal, cu excluderea intervalului de timp pe durata căruia a operat suspendarea executării silite și a titlului însuși.

Împotriva aceleiași decizii pârâtul Consiliul Județean Gorj a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate, cu consecința respingerii acțiunii introductive.

În motivare, recurentul a susținut că instanța de apel nu a motivat incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. nr. 13/2011 și că nu a analizat temeinic apărările de fond privind încetarea executării silite prin recuperarea valorii obligației principale stabilite în bani și a sumelor reprezentând actualizarea debitului cu rata inflației, în condițiile prevăzute de art. 628 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

Recurentul a criticat hotărârea primei instanțe de control judiciar întrucât a aplicat greșit dispozițiile art. 3 C. civ. și ale art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 71/2011, apreciind că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. nr. 13/2011, ci ale art. 3 alin. (3) din aceeași ordonanță, deoarece părțile nu au calitatea de profesioniști, reclamanta-intimată fiind o persoană juridică non profit, precizând, totodată, că executarea silită ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 a încetat la 5 august 2021, iar prin încheierea din 15 iulie 2021, executorul judecătoresc a actualizat debitul datorat cu rata inflației, în temeiul art. 628 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

Prin recursul declarat de pârâta C S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea deciziei atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fondul cererii de chemare în judecată, respingerea acesteia și, în subsidiar, omologarea calculului efectuat de expert în raport de suspendarea titlului executoriu, cu aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.

În motivare, recurenta a expus situația de fapt și parcursul procedurii de executare silită, criticând hotărârea instanței de apel întrucât nu a indicat temeiul de drept în baza căruia a reținut caracterul alternativ al procedurii prevăzute de art. 628 alin. (4) C. proc. civ. în raport cu acțiunea întemeiată pe dreptul comun.

Recurenta a susținut că instanța de apel, deși a reținut posibilitatea creditorului de a solicita fie actualizarea creanței cu rata inflației, fie calculul dobânzilor pentru neexecutarea la termen, a concluzionat că actualizarea creanței cu rata inflației nu îl împiedică pe acesta să solicite și să obțină dobânzi pentru neexecutarea obligației la termen.

Titulara căii de atac a invocat și existența contradicției dintre considerentul prin care instanța de apel a reținut că dobânzile solicitate în cauză sunt datorate ca urmare a executării cu întârziere a obligațiilor dispuse prin hotărâre judecătorească, și cel prin care a considerat că izvorul obligației de plată a sumelor de bani și a dobânzii legale este statutul intimatei.

A susținut că decizia atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 628 alin. (4) C. proc. civ., art. 1.412 alin. (1) și art. 1.535 C. civ., precum și ale art. 1 și art. 3 alin. (2 ind. 1) și (3) din O.G. nr. 13/2011.

Astfel, autoarea memoriului de recurs a arătat că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 628 alin. (4) C. proc. civ., care reprezintă singura normă procesuală în baza căreia creditorului poate solicita dobânzi, penalități sau alte sume, ceea ce face ca acțiunea promovată să fie inadmisibilă.

A mai invocat recurenta că, raportat la dispozițiile art. 1.535 C. civ. și la asimilarea greșită a titlului reprezentat de o hotărâre judecătorească unui contract, în cauză, dobânzile penalizatoare nu sunt rezultatul unei convenții încheiate între părți, nefiind incidente dispozițiile art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 13/2011.

Prin raportare la principiul accesorium sequitur principale, recurenta a susținut că, odată cu stingerea debitului principal prin executare integrală, titlul executoriu nu mai produce niciun efect, consecința fiind aceea a inadmisibilității acțiunii în pretenții, întrucât dobânda legală penalizatoare reprezintă un accesoriu al obligației principale.

O altă critică încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la aplicarea greșită a prevederilor art. 1.412 alin. (1) C. civ., sens în care s-a arătat că, în perioada 19 noiembrie 2019 - 24 martie 2021 a operat suspendarea titlului executoriu, efectul fiind acela al instituirii unui termen suspensiv, care face ca obligația să nu mai fie scadentă, contrar celor reținute de instanța de apel.

Ultima critică a recurentei vizează stabilirea greșită de către instanța de apel a incidenței în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. nr. 13/2011 în virtutea calității părților de profesioniști, pe care o apreciază ca fiind eronată, deoarece temeiul acțiunii îl constituie plata cu întârziere a sumelor de bani stabilite printr-o hotărâre judecătorească, astfel că, dacă, într-adevăr, dobânda este datorată, aceasta se cuvine în temeiul art. 3 alin. (3) din același act normativ.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și, în urma rejudecării, admiterea apelului formulat în cauză, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 628 și art. 868 C. proc. civ., art. 3 din O.G. nr. 13/2011, precum și ale art. 3 alin. (2) și (3) C. civ.

Recurentul a considerat că instanța de apel a reținut în mod corect caracterul alternativ al procedurii prevăzute de art. 628 alin. (4) C. proc., însă a criticat decizia atacată întrucât stingerea debitului principal prin executare integrală, în cadrul procedurii de executare silită, are același efect și asupra accesoriilor creanței, cu consecința pierderii de către creditor a dreptului de a cere daune-interese sau de a formula o acțiune în pretenții întemeiată pe dreptul comun, raportat la principiul accesorium sequitur principale.

A criticat recurentul decizia instanței de apel prin prisma aplicării în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. nr. 13/2011, arătând că reclamantul Clubul Sportiv A, constituit ca persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, în baza O.G. nr. 26/2000, și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, care este o autoritate deliberativă, în temeiul O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, nu sunt profesioniști în accepțiunea art. 3 alin. (2) și (3) C. civ., iar între aceștia nu au existat raporturi juridice specifice.

Intimatul Clubul Sportiv A a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

La 30 septembrie 2024, intimatul a depus note scrise, prin care a reluat solicitarea de respingere a recursurilor.

În cauză, recurenții-pârâți Societatea B S.A., Consiliul Județean Gorj, C S.A. și-au întemeiat calea de atac pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a invocat motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al aceluiași articol.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză vizează decizia pronunțată de instanța de apel și considerentele pe care aceasta se întemeiază, criticile dezvoltate în cuprinsul fiecărei căi de atac fiind, în substanța lor, identice, astfel că, acolo unde este cazul, se va răspunde prin considerente comune.

Invocarea motivului de casare prevăzut la 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. necesită individualizarea ipotezei reglementate de această dispoziție legală de care se prevalează autorul căii de atac, dar dacă este vizat caracterul contradictoriu ori străin al considerentelor, se impune precizarea cu claritate a argumentelor reținute prin decizia recurată împotriva cărora se îndreaptă critica și identificarea divergenței ivite în raționamentul instanței de natură a face nelegală hotărârea pronunțată.

Prin recursurile declarate, recurenții-pârâți Consiliul Județean Gorj, Societatea B S.A. și C S.A. au criticat decizia atacată susținând că instanța de apel nu a motivat incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. nr. 13/2011, nu a analizat corespunzător apărările de fond privind încetarea executării silite, nu a indicat temeiul de drept atunci când a interpretat prevederile art. 719 și următoarele din C. proc. civ. și nici când a stabilit caracterul alternativ al procedurii prevăzute de art. 628 alin. (4) din același cod.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut caracterul alternativ al procedurii instituite de art. 628 alin. (4) C. proc. civ., fără a exclude dreptul reclamantei de a promova o acțiune întemeiată pe dreptul comun, iar în ceea ce privește criticile privind efectul suspendării executării silite și a executării titlului, a arătat că dobânzile reprezintă un accesoriu al creanței principale, a căror percepere depinde de existența creanței principale, măsura suspendării executării având un efect temporar, dar nu echivalează cu anularea debitului principal.

În privința dispozițiilor art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. nr. 13/2011 prin decizia recurată s-a reținut incidența în cauză a acestor prevederi, cu motivarea că izvorul obligației de plată a sumelor pentru plata cărora s-a solicitat acordarea dobânzii legale penalizatoare l-a constituit dobândirea calității de asociați obligați la plata cotizațiilor stabilite prin statutul intimatei-reclamante precum și prin protocoalele, acordurile de finanțare și hotărârea AGA ulterioară, ceea ce exclude aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (3) din ordonanță.

Înalta Curte constată că prima teză a motivului de recurs de la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., referitoare la ipoteza în care hotărârea atacată „nu cuprinde motivele pe care se întemeiază”, nu este incidentă în cauză iar critica va fi înlăturată, întrucât, pentru a se concluziona altfel, ar trebui să se constate absența considerentelor pe care instanța de apel își justifică soluția pronunțată sau existența unei motivări lacunare, inadecvate lămuririi problemei care necesită o dezlegare juridică.

Însă, în cauză, nu se pune problema unei restrângeri excesive a raționamentului juridic ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia, în condițiile în care instanța de apel a răspuns, explicit și implicit, tuturor criticilor și apărărilor relevante formulate în apel și, prin considerentele reținute, a dezlegat în mod concis și complet chestiunile invocate.

Cu privire la existența motivelor contradictorii, recurentul Societatea B S.A. a susținut că argumentul instanței de apel conform căruia măsurile de suspendare a titlului sau a executării silite nu influențează calculul dobânzii, întrucât debitul principal nu a fost anulat, contravine criticilor formulate în apel, care nu au vizat acest aspect, ci însuși caracterul datorat al dobânzii penalizatoare.

În acest sens, instanța de apel a reținut că modul de calcul al dobânzii pentru neplata la termen a obligației nu este influențată de măsura suspendării dispusă în cadrul executării silite, în condițiile în care debitul principal nu a fost anulat.

Înalta Curte constată că prin această critică nu se contestă raționamentul reținut de instanța de apel în dezlegarea problemei de drept, în sensul identificării unei contradicții care să creeze confuzie în privința înțelesului aspectelor tranșate, ci se opune interpretarea proprie referitoare la motivele de apel invocate, acestea nefiind argumente care să indice existența unor motive contradictorii în decizia atacată din care să rezulte acest viciu de motivare.

Același caracter contradictoriu al considerentelor hotărârii recurate a fost invocat și de recurenta-pârâtă C S.A., care a susținut că instanța de apel a constatat existența alternativă a drepturilor de care poate uza creditorul în cazul neexecutării obligației la termen, pentru a concluziona, ulterior, că actualizarea creanței cu rata inflației nu îl împiedică pe acesta să solicite și dobânzi. De asemenea, a criticat și considerentul prin care instanța de apel a reținut că dobânzile solicitate sunt datorate în temeiul obligațiilor executate cu întârziere dispuse prin hotărâre judecătorească, dar că izvorul obligației de plată este statutul intimatei.

În legătură cu aceste aspecte, răspunzând criticilor formulate în apel, prin decizia recurată s-a reținut că pretențiile solicitate în cauză derivă din debitele stabilite prin sentința nr. 91 din 12 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/95/2017, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 698/2019 din 18 septembrie 2019 de către Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă, argumentând că neexecutarea obligației la scadență oferă acces creditorului la două instituții juridice prevăzute de lege, respectiv de a calcula dobânzi sau de a solicita actualizarea sumelor cu rata inflației, conform art. 1.535 C. civ. și art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 13/2011.

Așadar, Înalta Curte constată că prima instanță de control judiciar a avut în vedere obiectul și cauza acțiunii deduse judecății și, raportat la criticile formulate în apel, a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, fără a putea identificată vreo eroare de argumentare, ci dimpotrivă, raționamentul instanței de apel este exprimat cu claritate, logic, în acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În concluzie, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, și va fi înlăturat, ca atare.

Al doilea motiv de casare invocat în cauză este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar și criticile aduse în susținerea acestui motiv de recurs sunt nefondate și vor fi înlăturate pentru rațiunile care succed.

O primă critică comună formulată de recurenții-pârâți Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, Consiliul Județean Gorj și C S.A. se referă la încălcarea de către instanța de apel a principiului accesorium sequitur principale, susținându-se în esență, că încetarea executării silite, ce a format obiectul dosarului de executare nr. x/2019, la 5 august 2021, semnifică stingerea obligației principale, precum și a accesoriilor care s-ar fi cuvenit intimatului, respectiv a dreptului acestuia de a solicita dobânzi legale penalizatoare.

Decizia recurată a fost criticată și din perspectiva efectelor produse de procedura executării silite și de recurenta-pârâtă Societatea B S.A., care a susținut că, în condițiile suspendării executării silite și a însuși titlului executoriu, respectiv a deciziei nr. 698/2019 din 18 septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă, despăgubirea pretinsă în cauză trebuia acordată din cuantumul cauțiunii consemnate la dispoziția instanțelor judecătorești și că singurele dobânzi care ar putea fi datorate în cauză ar fi dobânda legală remuneratorie, fără a se lua în calcul perioada în care suspendarea și-a produs efectele.

În legătură cu aceste chestiuni, instanța de apel a reținut caracterul accesoriu a dobânzilor în raport cu creanța principală și că, în lipsa anulării debitului principal, creanța subzistă, iar măsurile de suspendare ce vizează executarea silită au doar efect temporar asupra executării silite și a titlului, nicidecum asupra cuantumului datorat cu titlu de dobândă pentru neplata la termen a obligației.

Înalta Curte, constată că în mod corect s-a argumentat că măsura suspendării executării silite sau a titlului executoriu nu reprezintă o cauză de exonerare de la plata dobânzii legale, ci constituie o măsură procedurală al cărei scop este acela de a amâna consecințele produse de titlul executoriu până la soluționarea oricărei chestiuni privind executarea silită sau a titlului însuși, care, odată tranșate, reactivează efectele produse de acesta pe toată durata în care suspendarea a operat.

Totodată, încetarea executării silite nu are ca efect stingerea accesoriilor constând în dobânzii legale penalizatoare, întrucât acestea sunt supuse altui regim juridic decât debitul principal datorat, având rolul de a repara în totalitate prejudiciul suferit de creditor de la scadența obligației bănești până în momentul plății, conform dispozițiilor art. 1.535 C. civ., iar actualizarea debitului datorat cu rata inflației reprezintă doar o altă măsură complementară daunelor moratorii, menită să repare prejudiciul suferit de creditor, în condițiile art. 1.530 și art. 1.531 din același cod.

Recurentele Societatea B S.A. și C S.A. au susținut că acțiunea formulată în cauză pe calea dreptului comun este inadmisibilă și că dobânzile puteau fi solicitate și stabilite numai de către instanța de executare, instanța de apel interpretând în mod greșit dispozițiile art. 628 alin. (4) C. proc. civ.

Verificând hotărârea primei instanțe de control judiciar, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că procedura prevăzută de art. 628 alin. (4) C. proc. civ. nu este obligatorie, ci alternativă, fără a face inadmisibilă acțiunea de drept comun.

Astfel, prin decizia nr. 698/2019 din 18 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/95/2017, nu s-a dispus obligarea pârâților la plata dobânzilor legale, context în care creditorul poate solicita instanței de executare stabilirea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, potrivit dispozițiilor art. 628 alin. (4) C. proc. civ., care face trimitere la dispozițiile art. 1.535 C. civ. sau la alte dispoziții speciale.

Totuși, chiar dacă demersul de care creditorul poate uza, pentru a-și repara integral prejudiciul suferit, este instituit în cadrul procedurii de executare silită, nu există niciun temei legal care să poată fi opus acestuia, care să îl împiedice să obțină daunele-interese pe calea unei acțiunii întemeiate pe dreptul comun, alegerea aparținând exclusiv creditorului, iar debitorul nu poate solicita cenzurarea acestui drept.

Aceleași recurente au susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1.535 C. civ., afirmând că această normă se aplică situațiilor în care titlul executoriu este un contract și nu o hotărâre judecătorească, concluzia acestora fiind aceea că nu datorează dobânzi în temeiul deciziei care constituie titlu executoriu, mai ales că dobânzile nu rezultă dintr-o convenție încheiată între părți, care să facă incidente prevederile art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 13/2011.

Referitor la această chestiune, curtea de apel, având în vedere dispozițiile art. 1.535 C. civ. și pe cele ale art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 13/2011, a constatat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, neexecutarea la scadență a unei obligații de plată a unor sume de bani conferă creditorului dreptul de a calcula dobânzi sau de a solicita actualizarea sumelor cu rata inflației.

Sub acest aspect, contrar celor susținute în recurs, Înalta Curte constată că dispozițiile legale menționate anterior sunt pe deplin aplicabile în cauză, deoarece prevederile art. 1.535 C. civ. se referă la dreptul creditorului de a obține daune moratorii în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență.

Art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 13/2011 reglementează atât dreptul părților de a stabili prin convenții rata dobânzii pentru restituirea unui împrumut sau pentru întârzierea la plata unei obligații bănești, cât și cazul în care dobânda legală este datorată atunci când cuantumul acesteia nu este prevăzut, cum corect a reținut instanța de apel în această din urmă ipoteză.

O altă critică formulată de recurenta Societatea B S.A. vizează încălcarea dispozițiilor art. 1.489 alin. (2) teza a II-a C. civ., însă, Înalta Curte constată că acest text de lege nu a fost invocat de nicio parte până în acest stadiu procesual și nici nu a fost analizat de instanțele devolutive, astfel încât această critică nu poate fi examinată direct în recurs, în raport de obiectul și limitele stabilite de părți, în condițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Prin recursul declarat în cauză, recurenta C S.A. a susținut că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1.412 alin. (1) C. civ. și a arătat că suspendarea titlului executoriu are ca efect instituirea unui termen suspensiv asupra obligației principale.

Fără a mai relua considerentele deciziei atacate redate deja, Înalta Curte validează raționamentul instanței de apel referitor la întinderea efectului suspendării executării silite și a titlului executoriu, constatând că termenul suspensiv este o instituție de drept material de a cărui împlinire depinde scadența obligației, conform art. 1.412 alin. (1) C. civ., și nu se confundă cu măsura de drept procesual a suspendării executării silite sau chiar a titlului, în acest din urmă caz scadența obligației fiind certă și doar efectul executării fiind temporizat din cauze autorizate de instanță în virtutea legii.

O ultimă critică comună tuturor recurenților privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 C. civ., art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 71/2011, precum și ale art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. nr. 13/2011, în sensul că aceștia nu datorează dobânda legală penalizatoarea în cuantumul calculat de instanța de apel prin raportare la calitatea acestora de profesioniști.

Reprezentând motivul admiterii cererii de apel formulate de reclamantul Clubul Sportiv A, instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. nr. 13/2011, care sunt incidente în cauză, în virtutea calității părților de profesioniști, dobândită în urma asumării, ca asociați, a unei serii de obligații specifice prin statutul Clubului Sportiv A.

Cu privire la raportul juridic dintre părțile litigiului pendinte, Înalta Curte constată că statuările deciziei nr. 698/2019 din 18 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/95/2017, se impun cu putere de lucru judecat, fiind îndeplinite condițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., instanța de recurs fiind ținută de chestiunile litigioase dezlegate anterior, care au legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Astfel, prin această decizie s-a stabilit că izvorul obligațiilor de achitare a sumelor de bani îl constituie statutul Clubului Sportiv A, ce a generat raportul juridic care stă la baza relației de asociere și la dobândirea calității de asociat de către recurenții din prezenta cauză, ce implică, printre altele, aducerea unor aporturi și cotizații, încheierea unor protocoalele, acorduri de finanțare, precum și adoptarea hotărârilor adunării generale a asociaților.

Prin urmare, instanța supremă reține că recurenții au fost obligați în mod corect la plata dobânzii legale penalizatoare în cuantumul prevăzut de art. 3 alin. (2 ind. 1) din O.G. nr. 13/2011, în condițiile în care raportul juridic existent între părți a fost dezlegat pe baza comportamentului de profesioniști a asociaților și a obligațiilor asumate de aceștia prin statut.

În consecință, niciuna dintre criticile formulate prin recursurile declarate în cauză nu relevă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prin decizia atacată, astfel că nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat, și va fi înlăturat ca atare.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Societatea B S.A., Consiliul Județean Gorj, C S.A. și Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 555/2023 din 28 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă.

Referitor la cererea intimatului-reclamant Clubul Sportiv A, prin lichidator judiciar E S.P.R.L. privind obligarea recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin. (1) din același cod, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

De asemenea, art. 455 C. proc. civ. prevede posibilitatea suportării cheltuielilor de judecată în mod solidar, dacă în cauză sunt mai mulți pârâți, prin raportare la poziția lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei.

Raportat la aceste norme, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform înscrisurilor aflate la filele 116-117 din dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală comună a recurenților-pârâți în promovarea recursurilor, urmează să fie admisă cererea intimatului-reclamant, în sensul obligării, în solidar, a recurenților-pârâți la plata sumei de 15.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Societatea B S.A., Consiliul Județean Gorj, C S.A. și Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 555/2023 din 28 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă.

Obligă, în solidar, recurenții-pârâți să plătească intimatului-reclamant Clubul Sportiv A, prin lichidator judiciar E S.P.R.L., suma de 15.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2024.