ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 742/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursurilor de față, reține și constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Gorj – secția a II-a Civilă, reclamantul Club Sportiv Pandurii-Lignitul Târgu Jiu, reprezentat prin administrator special A. i-a chemat în judecată pe pârâții B. S.A., S.C. C. S.A., Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu și Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să îi oblige pe pârâți la plata sumelor reprezentând cotizația aferentă perioadei 2013-2017, identificându-le în cuprinsul cererii, sume actualizate la zi cu indicele de inflație și dobânda legală.

În motivare, reclamantul a arătat că, potrivit art. 8 din statutul său, membrii fondatori s-au obligat să plătească anual o cotizație convenită printr-un acord de finanțare pentru fiecare an, iar prin semnarea protocoalelor de finanțare s-a născut în patrimoniul clubului un drept de creanță constând în contravaloarea cotizațiilor la care era îndreptățit și pe care pârâții nu le-au achitat.

Prin încheierea nr. 35 din 20 martie 2018, Tribunalul Gorj – secția a II-a Civilă a respins excepțiile lipsei calității de reprezentant a administratorului special, lipsei calității procesuale active, neconformității cererii, inadmisibilității, prescripției și a netimbrării, iar prin sentința nr. 91 din 18 iulie 2018, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 27 august 2018, a admis în parte acțiunea și i-a obligat pe pârâți să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând cotizație datorată, actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală, după cum urmează: B. S.A. - 6.398.608,88 RON, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu - 2.090.028,93 RON, Consiliul Județean Gorj - 512.303,65 RON și Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia - 414.525,03 RON; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și i-a obligat pe pârâți la plata către reclamant a sumei de 14.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, Clubul Sportiv Pandurii-Lignitul Târgu-Jiu, prin administrator special A. și pârâții B. S.A., Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu și Consiliul Județean Gorj au declarat apel.

Prin decizia nr. 698 din 18 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelurile pârâților, a admis apelul reclamantului și a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea și i-a obligat pe pârâți să plătească reclamantului despăgubiri astfel: B. S.A. - 6.398.608,88 RON; Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu - 2.861.747,68 RON; Consiliul Județean Gorj - 769.543,23 RON; S.C. C. S.A. - 4.898.219,86 RON și Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia - 516.983,76 RON.

Împotriva acestei decizii, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, B. S.A., Consiliul Județean Gorj și S.C. C. S.A. au declarat recursuri.

Prin memoriul său de recurs, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu a solicitat admiterea căii de atac pe care a promovat-o, admiterea excepțiilor invocate și respingerea cererii de chemare în judecată; în ipoteza în care instanța supremă va trece peste excepțiile invocate, a solicitat, în principal, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Gorj sau Curții de Apel Craiova, în această ordine, iar în subsidiar casarea în tot a deciziei și respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu.

În motivare, a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și conține motive contradictorii ori străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru creanțele aferente anilor 2013, 2014 și 2015, a arătat că atât tribunalul, cât și curtea de apel au aplicat în mod greșit normele de drept material, întrucât fiecare creanță a luat naștere distinct, prin acte încheiate în fiecare an.

În acest sens, a susținut că, deși instanțele ar fi trebuit să analizeze distinct creanțele și să stabilească data la care a început să curgă și când s-ar fi împlinit termenul de prescripție pentru fiecare dintre ele, ele au prezentat doar lapidar motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar motivele expuse sunt contradictorii.

Astfel, a arătat că tribunalul a respins excepția prescripției, reținând că din întâmpinarea Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu rezultă că în intervalul 2013-2017 au fost efectuate cheltuieli în favoarea reclamantului, care au întrerupt cursul prescripției. Pe de altă parte, tribunalul a reținut că, prin prisma prevederilor textelor din statut, nu pot fi reținute apărările pârâților, în sensul că plata cotizației anuale nu are caracter obligatoriu ori că aceasta poate fi compensată prin prestarea altor servicii în favoarea reclamantului, peste prevederile acordurilor de finanțare anuale. Prin urmare, acest recurent a apreciat că este vădită contradicția, instanța reținând, pe de o parte, că plățile făcute de Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu au întrerupt cursul termenului de prescripție și, pe de altă parte, nerecunoscând că aceste cheltuieli sunt parte a debitelor pe care reclamantul le solicită pentru perioada 2013-2017, contradicție care se regăsește și în considerentele deciziei recurate.

Cu privire la modul de soluționare a excepțiilor lipsei capacității și calității sale procesuale pasive, a evocat decizia nr. 1.956 din 5 aprilie 2012, prin care instanța supremă a statuat că, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, doar unitatea administrativ-teritorială are calitate procesuală, având personalitate juridică, nu Consiliul local sau Primăria, care nu sunt entități cu personalitate juridică, ci organul deliberativ, respectiv structura executivă a unității administrativ-teritoriale, neavând capacitate de folosință a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată.

A mai subliniat acest recurent că este adevărat că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, însă, în speță, este vorba de o acțiune civilă, care presupune în mod obligatoriu existența capacității civile de folosință a persoanei juridice, adică aptitudinea ei de a avea drepturi subiective civile și obligații civile, inclusiv pe plan procesual, respectiv existența unui patrimoniu propriu din care prezumptivii creditori să se poată îndestula fără a aduce atingere drepturilor unor terțe persoane.

A arătat că instanțele nu au analizat excepțiile lipsei capacității procesuale și a calității procesuale a Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu, iar instanța de apel a respins excepția, invocând soluționarea acesteia într-un alt dosar, care nu are nicio legătură cu această cauză, reținând în mod greșit faptul că există prezumția de lucru judecat.

A arătat recurentul, de asemenea, că, potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001 (în prezent abrogată), consiliul local este autoritatea deliberativă a administrației publice și, în această calitate, în sarcina sa nu pot fi stabilite obligații de plată, deoarece nu este persoană juridică de drept public, nu are capacitate juridică deplină și nici patrimoniu propriu, nu este subiect juridic de drept fiscal, titular al codului de înregistrare fiscală și nici al conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie sau la unitățile bancare. În procesele de contencios administrativ, susține recurentul, calitatea procesuală pasivă este dată, de regulă, de faptul că pârâtul este emitentul actului contestat. Consiliile locale dețin, astfel, capacitate de folosință doar în dreptul public și pot sta în judecată în calitate de pârât doar în procesele de contencios administrativ, de unde rezultă că excepția lipsei capacității de folosință trebuia admisă, dar și că autoritățile locale nu sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contracte sau din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.

De asemenea, a arătat recurentul că, potrivit art. 187 din C. civ., "orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general", iar, conform art. 205 - 206 din C. civ., capacitatea de folosință a persoanei juridice este legată strict de personalitatea juridică și de patrimoniu. Este adevărat că, potrivit art. 111 C. proc. civ., "cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului", însă acest text de lege nu este aplicabil în speță, căci s-ar încălca dispozițiile art. 56 și art. 57 C. proc. civ., referitoare la capacitatea procesuală de folosință și de exercițiu a persoanei juridice în procesele de natură civilă.

Consiliul local, susține recurentul, nu este o entitate cu personalitate juridică, fiind doar un organ deliberativ, care hotărăște în privința problemelor care privesc administrarea unității administrativ-teritoriale, hotărârile sale fiind aduse la îndeplinire de către primarul localității și de aparatul de specialitate care-1 ajută să-și îndeplinească atribuțiile ce îi revin potrivit legii și hotărârilor Consiliului local.

Astfel, atât în doctrina administrativă, cât și în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ și fiscal se face o distincție clară între capacitatea civilă și capacitatea administrativă de drept public, care reprezintă aptitudinea unui subiect de drept de a emite acte administrative, adică de a exercita puterea publică.

În continuare, a definit capacitatea procesuală și dispozițiile legale speciale aplicabile speței, subliniind că, în cazul unităților administrativ-teritoriale, rezultă că în toate cazurile comuna, orașul sau județul își exercită drepturile subiective și își execută obligațiile prin organele sale – consiliile locale sau județene, ca autorități deliberative și primarii și președinții consiliilor județene, ca autorități executive –, că actele juridice ale organelor comunei, orașului sau județului sunt ale unității administrativ-teritoriale respective și nu ale autorității publice locale care le-a emis, deoarece ele nu sunt entități separate de unitatea administrativ-teritorială, ci părți constitutive ale acesteia.

Cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive, a evocat dispozițiile art. 121 din Constituția României, art. 56 C. proc. civ. și art. 23 și art. 36 din Legea nr. 215/2001 și a susținut că, potrivit acestora, consiliului local i se recunoaște capacitatea administrativă de a adopta hotărâri. În consecință, are calitatea de a sta în justiție doar în cauzele al căror obiect se referă la actele pe care le adoptă. Cu alte cuvine, în materie de contencios administrativ, calitatea procesuală derivă din capacitatea administrativă de a emite acte administrative cu caracter individual sau normativ, în același sens fiind și dispozițiile imperative ale Legii nr. 554/2004; consiliile locale dețin astfel capacitate de folosință și calitate procesuală în dreptul public și pot sta în judecată în calitate de pârâți doar în procesele de contencios administrativ.

Astfel, în opinia recurentului în spețe precum cea de față singura persoană juridică de drept public este unitatea administrativ-teritorială, aceasta fiind singura entitate titulară a drepturilor și obligațiilor în raporturile juridice civile cu alte persoane fizice sau juridice. De altfel, susține recurentul, statutul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Tg-Jiu a fost semnat de primar și, chiar dacă în mod formal este indicat faptul că acesta reprezenta Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, raportat la prevederile legale în vigoare, calitatea de asociat revine de drept unității administrativ-teritoriale, care este Municipiul Târgu Jiu, deoarece, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum si în justiție, același lucru rezultând si din prevederile art. 21 alin. (2) din aceeași lege.

Referitor la excepțiile lipsei calității de reprezentant și lipsei calității procesuale active a administratorului special A., a arătat că tribunalul a respins aceste excepții, reținând că administratorul judiciar D.., conform punctului de vedere depus la filele x, a avizat și și-a însușit cererea de chemare în judecată, conform dispozițiilor art. 141 alin. (1) și (2), raportat la art. 5 pct. 66 lit. c) din Legea nr. 85/2014.

În opinia recurentului, această motivare este nelegală.

În acest sens, a evocat dispozițiile Legii nr. 85/2014 și încheierea nr. 60 din 19 octombrie 2016, prin care judecătorul-sindic a stabilit atribuțiile administratorului judiciar al C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu și a subliniat că acțiunea nu a fost formulată de administratorul judiciar, așa cum prevede art. 58 din Legea nr. 85/2014 și nici nu a fost autorizată de judecătorul-sindic, astfel că, față de dispozițiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, este lovită de nulitate.

Din această perspectivă, a susținut că tot greșit a fost respinsă și excepția netimbrării acțiunii la valoarea pretențiilor.

În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că instanța de apel, în aplicarea legii, nu a acordat prioritate aplicării reglementărilor cu caracter special, prevăzute în acte normative care stabilesc condițiile legale de angajare a fondurilor publice în raporturile cu structurile asociative sportive (Legea nr. 69/2000, Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 273/2006), soluționând cauza exclusiv prin trimiteri la norme cu caracter general cuprinse în C. civ., referitoare la regimul juridic al convențiilor civile.

În opinia acestui recurent, decizia atacată a fost pronunțată cu neobservarea exigențelor art. 18

1

lit. b) și art. 69 alin. (1) și (2) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/20

:

00, în vigoare la data acordării sumelor de la bugetul local în perioada 2014-2017.

Astfel, instanțele de fond au ignorat regimul de gestionare și control al sumelor plătibile de persoanele juridice de drept public, organizate în sistemul administrației publice locale, către asociațiile sportive, reglementat de Legea nr. 69/2000, precum și dispozițiile aplicabile din Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 273/2006.

A subliniat recurentul că instanțele de fond au reținut în mod greșit că toate creanțele din perioada 2013-2017 au respectat în totalitate prevederile art. 8 alin. (1) din statutul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, care prevede că membrii fondatori vor plăti o cotizație anuală, care va fi convenită prin acord de finanțare pentru fiecare an, în funcție de obiectivul echipei și eșalonul în care activează, în condițiile în care nu au fost încheiate acorduri de finanțare pentru anii 2013, 2014 și 2015, ci doar pentru anii 2016 și 2017.

Tot în mod greșit, a apreciat recurentul, au reținut instanțele de fond și că protocoalele de finanțare produc efecte juridice, fără a avea în vedere faptul că acestea sunt acte unilaterale ale Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, întrucât nu există un mandat special din partea Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu pentru angrenarea de cheltuieli din bugetul Municipiului Târgu Jiu cu această destinație.

Astfel, s-a arătat că reprezentantul consiliului local în Adunarea Generală a Asociaților nu avea mandat să inițieze și să semneze acorduri de finanțare.

Pe de altă parte, a susținut că, potrivit statutului reclamantului, acordurile de finanțare încheiate (protocoale) reprezintă niște proiecte inițiale, acorduri de principiu, previziuni asupra unui necesar de finanțare și nu angajează părțile semnatare, întrucât numai adunarea generală a asociaților poate aproba aceste protocoale de finanțare. Or, din actele depuse la dosar, dar și din cuprinsul raportului de expertiză întocmit rezultă că pentru anii competiționali 2013 și 2014 nu există o hotărâre a adunării generale a asociaților prin care să fie aprobat protocolul de finanțare nr. x din 6 noiembrie 2012, astfel că protocoalele nu pot produce efecte obligatorii pentru membrii fondatori.

Cu privire la acest aspect, al adoptării unei hotărâri statutare, a arătat că, potrivit art. 13 alin. (2) lit. f) din Statut, asociații au dreptul la un singur vot, dacă au achitat contribuția asumată prin protocolul de finanțare, că, chiar și în condițiile în care ar fi existat hotărâri ale adunării generale a asociaților prin care să fie aprobate protocoalele de finanțare în cauză, organele de conducere ale clubului, pentru opozabilitate, trebuiau să le înainteze, spre aprobare, Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu și Consiliului Județean Gorj, potrivit dispozițiilor imperative din legile nr. 69/2000, nr. 215/2001 și nr. 273/2006 și, în situația în care acest lucru nu a avut loc, reiese fără putință de tăgadă faptul că protocoalele în cauză nu sunt acte juridice opozabile părților.

A subliniat recurentul că părțile nu au încheiat niciun contract, astfel că nu se face dovada pretențiilor reclamantului în temeiul art. 1.165 și art. 1.166 C. civ., dar și că acordul de finanțare prevăzut la art. 8 din statutul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu putea să producă efecte numai în condițiile în care acesta emana de la singura autoritate îndrituită să aprobe bugetul local al Municipiului Târgu Jiu.

De aceea, s-a susținut, fără a avea în vedere art. 15 alin. (2) din statutul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, care prevede că asociații persoane juridice sunt reprezentați în adunarea generală de conducătorii lor, în mod greșit au apreciat instanțele de fond că reprezentantul Municipiului Târgu Jiu în A.G.A. Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu poate angaja patrimonial U.A.T. Municipiul Târgu Jiu, fără o hotărâre adoptată de consiliul local în acest sens, conform prevederilor legale, întrucât numai consiliul local, prin hotărâre, stabilește modalitatea de cheltuire a banilor publici.

Prin urmare, afirmă recurentul, în mod greșit au reținut instanțele de fond că Municipiul Târgu Jiu se poate regresa împotriva persoanelor care au reprezentat consiliul local în A.G.A., în condițiile în care, în realitate, un atare drept aparține doar persoanelor vătămate de decizia luată de reprezentanții consiliului local în A.G.A., fără să existe o hotărâre a consiliului local în acest sens.

A mai susținut recurentul că instanțele de fond nu au prezentat motivele pentru care nu se aplică prevederile imperative din Legea nr. 69/2000, Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 273/2006 și de ce au înlăturat aceste apărări.

În continuare, a evocat dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 2 și 7, art. 14 alin. (4), art. 19 alin. (1) lit. a), art. 35 și art. 49 alin. (4) din Legea 273/2006 și a subliniat că autoritățile deliberative pot hotărî asupra participării cu capital sau bunuri, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă.

În opinia recurentului, curtea de apel a reținut în mod greșit că temeiul juridic al dreptului intimatului-reclamant de a pretinde cotizațiile anuale îl constituie statutul clubului, atât timp cât acesta stabilește că sancțiunea pentru neplata cotizației este pierderea dreptului de vot și a calității de asociat, iar între părți nu s-a semnat niciun contract, acordurile de finanțare sau protocoalele prin care membrii asociați au promis sume de bani cu titlu de cotizație nereprezentând un acord de voință în sensul art. 1.166 C. civ.

În concluzie, a arătat că, prin neplata cotizațiilor, nu s-a născut niciun drept de creanță în patrimoniul clubului, sancțiunea prevăzută de statut fiind excluderea asociaților.

Mai mult, a arătat că, potrivit art. 13 alin. (2) lit. f) din statut, asociații au dreptul la un singur vot, dacă au achitat contribuția asumată prin protocolul de finanțare. Cum, potrivit susținerilor reclamantului, asociații nu au achitat integral contribuția pentru anii 2013, 2014 și 2015, aceștia nu aveau drept de vot asupra protocoalelor, astfel că nu există o obligație statutară de plată a cotizației.

Potrivit recurentului, atât tribunalul, cât și instanța de apel au analizat formal cererea de chemare în judecată, stabilirea obligației de plată în sarcina Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu fiind rezultatul unor omisiuni și inadvertențe ale motivării, prin raportare la motivele de fapt și de drept invocate.

A mai susținut recurentul că protocoalele încheiate în anii 2012, 2014, 2015, 2016 și 2017 nu respectă dispozițiile art. 23 și 36 din Legea nr. 215/2001, nu au fost înregistrate la registratura generală a Primăriei Municipiului Târgu Jiu și nu au fost aduse la cunoștință consiliului local, în vederea însușirii și aprobării, astfel că nu pot fi opozabile Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu și nu pot reprezenta acte juridice care să producă efecte în dauna bugetului local al Municipiului Târgu Jiu.

De asemenea, a arătat că regimul de gestionare și control al sumelor plătibile de persoanele juridice de drept public, organizate în sistemul administrației publice locale către asociațiile sportive este reglementat de Legea nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data acordării sumelor de la bugetul local în perioada 2014-2017, care impune pentru acordarea sumelor de la bugetele locale îndeplinirea următoarelor condiții: existența unei hotărâri a autorității deliberative (consiliul local sau consiliul județean); stabilirea expresă a destinației sumelor (finanțarea programelor sportive) și încheierea contractelor de finanțare între autoritatea finanțatoare și structurile sportive beneficiare.

În final, a arătat că, așa cum a susținut si în fata instanțelor de fond, în perioada 2-15 decembrie 2014, Camera de Conturi Gorj a efectuat acțiunea de audit al performanței cu tema "Economicitatea resurselor alocate, eficiența și eficacitatea utilizării acestora pentru cultura, religie, sport la nivelul Unităților Administrativ Teritoriale pe perioada 2010-2013" și a întocmit Raportul de audit al performanței nr. 47.439 din 15 decembrie 2014, în urma căruia a transmis, prin scrisoarea nr. 157 din 23 ianuarie 2015, un număr de 8 recomandări pentru sporirea eficienței resurselor și îndeplinirea obiectivelor propuse în domeniul culturii, religiei și sportului, din care una se referea la activitatea sportivă.

Ulterior, subliniază recurentul, în anul 2015 echipa Camerei de Conturi Gorj care a verificat modul de implementare a recomandărilor a menționat în raportul nr. 28.452 din 3 iulie 2015 că în anul 2014 nu s-au făcut plăți către Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, iar în anul 2015 s-au plătit 80.000 RON, conform protocolului 1.540 din 7 aprilie 2015, care au fost justificate de club.

Totodată, s-a notat, Camera de Conturi Gorj a menționat în raportul de audit financiar nr. 27.600 din 29 iunie 2016 privind conturile de execuție și bilanțul contabil încheiate la 31 decembrie 2015, că "fundamentarea cheltuielilor pentru acțiuni sportive nu s-a realizat cu respectarea prevederilor Legii 350/2005 privind finanțarea nerambursabilă, a Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului cu modificările și completările ulterioare și Ordinului Agenției Naționale pentru Sport nr. 130/2006".

În consecință, în anul 2016 finanțarea Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu nu s-a făcut conform Acordului de finanțare încheiat la 10 martie 2016, care prevedea suma de 1.000.000 RON, ci conform H.C.L. Gorj nr. 70 din 2 septembrie 2016, prin care a fost aprobată suma de 250.000 RON, achitată integral în baza contractului de finanțare.

A arătat recurentul că, în ciuda faptului că a susținut în fața instanței de fond aceste aspecte de fapt și de drept, aceasta s-a rezumat să analizeze cauza dedusă judecății doar prin prisma celor susținute, dar nedovedite, prin cererea de chemare în judecată.

Prin cererea proprie de recurs, S.C. C. S.A. a solicitat casarea deciziei atacate și reținerea cauzei spre rejudecare.

În motivare, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și cuprinde motive contradictorii; a invocat, astfel, motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, a susținut că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material în ceea ce privește inadmisibilitatea cererii ca urmare a lipsei capacității de exercițiu a administratorului special.

În acest sens, a arătat că instanța de apel a aplicat normele de drept comun, respectiv art. 57 alin. (5) și art. 82 alin. (1) C. proc. civ., deși reclamantul se afla în insolvență, fiindu-i astfel aplicabile dispozițiile Legii nr. 85/2014, potrivit cărora nu administratorul special are atribuții în promovarea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului, ci administratorul judiciar. Or, cererea de apel a reclamantului este promovată de administratorul special A..

Mai mult, a arătat această recurentă că cererea de chemare în judecată a fost avizată și însușită ulterior de către administratorul judiciar, însă cererea de apel nu a fost nici avizată și nici însușită de către acesta, apreciind că și în cazul unei însușiri ulterioare, raportat la dispozițiile art. 141 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014, tot ar fi operat sancțiunea nulității.

Potrivit recurentei, împrejurarea că administratorul judiciar a fost citat de instanța de apel nu poate acoperi viciul de procedură.

O altă critică formulată de această recurentă vizează natura juridică a pretinsei datorii față de intimatul-reclamant.

În acest sens, a arătat că reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1.165 și art. 1.166 C. civ., considerând ca izvor al obligațiilor pretinse contractul, precum și prevederile art. 8 din Statut.

În opinia recurentei, curtea de apel a reținut în mod greșit că temeiul juridic al dreptului intimatei-reclamante de a pretinde cotizațiile anuale îl constituie statutul clubului, atât timp cât acesta stabilește că sancțiunea pentru neplata cotizației este pierderea dreptului de vot și a calității de asociat, iar între părți nu s-a semnat niciun contract, acordurile de finanțare sau protocoalele prin care membrii asociați au promis sume de bani cu titlu de cotizație nereprezentând un acord de voință în sensul art. 1.166 C. civ.

În concluzie, a arătat că, prin neplata cotizațiilor, nu s-a născut niciun drept de creanță în patrimoniul clubului, deoarece o asociație este o entitate la care aderă și participă doar cine dorește și o susține financiar în măsura posibilităților și a dorinței de a o face, actele dosarului relevând faptul că și administratorul judiciar recunoaște că singura sancțiune pentru neplata cotizațiilor este excluderea din asociație, nicidecum obligarea la plata respectivelor cotizații.

A invocat recurenta și greșita interpretare a normelor de drept material cu privire la stingerea procesului prin înțelegerea părților, consfințită prin tranzacție.

Astfel, a arătat că, prin decizia atacată, instanța de apel nu a făcut decât o referire vagă la contractul de tranzacție nr. x din 7 noiembrie 2018, încheiat cu Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Targu-Jiu cu respectarea condițiilor legale și la împrejurarea că a solicitat să se ia act de această tranzacție.

Or, prin neluarea în considerare a convenției părților, instanța a încălcat dispozițiile art. 1.270 C. civ.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a luat în considerare protocoalele și acordurile de finanțare inițiale, consfințite în prima variantă a raportului de expertiză, reținând că nu a fost făcută dovada, conform art. 249 C. proc. civ., a existenței unor acte juridice încheiate ulterior, altele decât protocoalele și acordurile de finanțare inițiale, ca urmare a unor posibile renegocieri, deoarece astfel de înscrisuri nu au fost depuse de către apelanții-pârâți S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A., Consiliul Local Târgu Jiu și Consiliul Județean Gorj și nici nu au fost identificate de expert în raportul de expertiză.

Or, susține recurenta, în această argumentare eronată nu se face referire la S.C. C. S.A., din perspectiva căreia nu are relevanță dacă celelalte părți au depus sau nu înscrisuri, în condițiile în care, așa cum reiese din actele pe care le-a depus la dosar, ea a făcut dovada renegocierilor.

Astfel, în opinia recurentei, prin luarea în considerare a hotărârii adunării asociaților din 28 aprilie 2017 și prin ignorarea celei din 12 iunie 2017, prin care aceștia au modificat prima hotărâre, instanța de apel a încălcat grav dispozițiile legale.

În drept, a invocat motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul propriu, S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A. a arătat că înțelege să atace atât decizia apelată, cât și încheierea nr. 35, pronunțată de Tribunalul Gorj la 20 martie 2018, solicitând, într-o primă teză, admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate si a încheierii nr. 35 din 20 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Gorj sau Curții de Apel Craiova, în ordinea invocată; într-o teză subsidiară, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei și a încheierii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A.

Cu privire la încheierea nr. 35 din 20 martie 2018, a arătat că în mod greșit a respins tribunalul excepțiile invocate și, mai mult, aceasta nu cuprinde considerentele pentru care a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A.

În acest sens, a evocat dispozițiile art. 56, art. 58 și art. 84 din Legea nr. 85/2014 și încheierea nr. 60 din 19 octombrie 2016, prin care judecătorul-sindic a stabilit atribuțiile administratorului judiciar al C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu și a subliniat că acțiunea nu a fost formulată de administratorul judiciar, așa cum prevede art. 58 din Legea nr. 85/2014 și nici nu a fost autorizată de judecătorul-sindic, astfel că, față de dispozițiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, este lovită de nulitate.

De asemenea, a arătat că administratorul special, numit de membrii fondatori, și-a depășit atribuțiile prevăzute de art. 56 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 în momentul în care a formulat o acțiune în pretenții împotriva acestora și a subliniat că o astfel de acțiune este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât nu cuprinde nici mențiunea prevăzută de art. 83 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014.

Pe de altă parte, a susținut că, față de argumentele prezentate, se impunea și admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei calității de reprezentant a administratorului special A. în promovarea cererii de chemare în judecată, respinse de instanță cu motivarea că, pe parcursul procesului, administratorul judiciar D.., introdus în cauză, a avizat și și-a însușit cererea de chemare în judecată.

În continuare, a evocat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 85/2014 și a subliniat că, raportat la acestea, punctul de vedere emis de administratorul judiciar, în sensul că avizează acțiunea (după ce aceasta a fost depusă la instanță) și își însușește acest demers juridic, este lipsit de eficiență juridică, întrucât legea nu prevede posibilitatea avizării ulterioare a unor acte sau demersuri juridice, ci doar prealabil efectuării acestora.

Din această perspectivă, a susținut că tot greșit a fost respinsă și excepția netimbrării acțiunii la valoarea pretențiilor.

A mai susținut recurenta că prima instanță, a cărei sentință a fost menținută de curtea de apel, a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Aceasta întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea ei la plata sumei de 7.810.334 RON, reprezentând cotizația anuală aferentă anilor 2013, 2014, 2015, 2016 și 2017, potrivit art. 8 din statutul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Tg-Jiu, astfel că la data depunerii acțiunii - 12 decembrie 2017 - dreptul material la

:

acțiune pentru anii 2013 și 2014 era prescris, iar față de data la care a fost încheiat acordul de finanțare din 6 decembrie 2012 se poate reține prescripția și pentru anul 2014.

A mai susținut această recurentă că, pe fond, Tribunalul Gorj, a cărui sentință a fost menținută în apel, a admis în mod greșit acțiunea, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și sumar motivată.

A arătat că reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1.165 și art. 1.166 C. civ., considerând ca izvor al obligațiilor pretinse contractul, precum și prevederile art. 8 din statut.

În opinia recurentei, curtea de apel a reținut în mod greșit că temeiul juridic al dreptului intimatului-reclamant de a pretinde cotizațiile anuale îl constituie statutul clubului, atât timp cât acesta stabilește că sancțiunea pentru neplata cotizației este pierderea dreptului de vot și a calității de asociat, iar între părți nu s-a semnat niciun contract, acordurile de finanțare sau protocoalele prin care membrii asociați au promis sume de bani cu titlu de cotizație nereprezentând un acord de voință în sensul art. 1.166 C. civ.

În concluzie, a arătat că, prin neplata cotizațiilor, nu s-a născut niciun drept de creanță în patrimoniul clubului, deoarece o asociație este o entitate la care aderă și participă doar cine dorește și o susține financiar în măsura posibilităților și a dorinței de a o face, actele dosarului relevând faptul că și administratorul judiciar recunoaște că singura sancțiune pentru neplata cotizațiilor este excluderea din asociație, nicidecum obligarea la plata respectivelor cotizații

În al doilea rând, a susținut că, potrivit statutului reclamantului, acordurile de finanțare încheiate (protocoale) reprezintă niște proiecte inițiale, acorduri de principiu, previziuni asupra unui necesar de finanțare și nu angajează părțile semnatare, întrucât numai adunarea generală a asociaților poate aproba aceste protocoale de finanțare. Or, din actele depuse la dosar, dar și din cuprinsul raportului de expertiză întocmit rezultă că pentru anii competiționali 2013 și 2014 nu există o hotărâre a adunării generale a asociaților prin care să fie aprobat protocolul de finanțare nr. x din 6 noiembrie 2012, astfel că protocoalele nu pot produce efecte obligatorii pentru membrii fondatori.

Cu privire la acest aspect, al adoptării unei hotărâri statutare, a arătat că, potrivit art. 13 alin. (2) lit. f) din statut, asociații au dreptul la un singur vot, dacă au achitat contribuția asumată prin Protocolul de finanțare. Cum, potrivit susținerilor reclamantului, asociații nu au achitat integral contribuția pentru anii 2013, 2014 și 2015, aceștia nu aveau drept de vot asupra protocoalelor, astfel că nu există o obligație statutară de plată a cotizației.

Mai mult decât atât, a susținut că, potrivit extrasului din registrul de evidență aflat la Judecătoria Tg. Jiu, prima mențiune despre S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A. apare în 4 ianuarie 2013, dată de la care aceasta a fost înregistrată legal ca membru, astfel încât acordul de finanțare din 6 noiembrie 2012 nu putea produce vreun efect față de ea.

În continuare, a arătat că expertul desemnat în cauză nu a ținut seama de toate mențiunile din protocolul încheiat la 6 noiembrie 2012 cu privire la anul 2013, iar în ceea ce privește anul 2014, expertul nu a ținut cont de toate sumele plătite.

În ce privește obligarea pârâtelor la plata sumelor reprezentând cotizație, actualizate cu dobânda legală și rata inflației, a susținut că hotărârea este nelegală și sub acest aspect, din moment ce nu există un temei legal sau statutar prin care să se prevadă că aceste contribuții urmează sa fie actualizate cu dobânda legală și inflația.

În final, a conchis că, raportat la statutul în discuție, suma aferentă cotizației nu reprezintă un drept de creanță cert, iar decizia unui asociat de a nu plăti este sancționată cu pierderea calității, fără alte consecințe în plan juridic și financiar.

În drept, a invocat motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin memoriul propriu de recurs, Consiliul Județean Gorj a reiterat situația de fapt și a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale la situația de fapt, iar hotărârea apelată a fost dată cu neobservarea exigențelor prevăzute de legile speciale care reglementează validitatea actelor juridice pe care instituțiile publice le adoptă pentru finanțarea structurilor asociative sportive, sub aspectul competenței și modalităților concrete de acordare la plată a sumelor provenite din fonduri publice.

În acest sens, a arătat că, acordând eficiență juridică Acordului de finanțare nr. x din 28 aprilie 2017, semnat de președintele Consiliului Județean Gorj sub rezerva aplicării reglementărilor legale de finanțare din fonduri publice a structurilor sportive asociative, respectiv aprobarea finanțării de către persoana juridică de drept public, județul Gorj, prin autoritatea sa deliberativă - Consiliul Județean Gorj, instanța de apel a stabilit în mod greșit că această convenție este suficientă pentru a constitui, prin ea însăși, temeiul obligației de plată.

Aceasta întrucât acordul de finanțare nr. x din 28 aprilie 2017 nu este valid pentru angajarea de fonduri bănești de la bugetul public al județului Gorj, în condițiile în care nu îndeplinește cerințele de validitate prevăzute de lege pentru a produce efecte în acest scop. Astfel, a afirmat că, pentru ca acest înscris să producă efecte juridice, el trebuia să se întemeieze pe o hotărâre prealabilă a autorității cu competență în gestionarea fondurilor publice (Consiliul Județean Gorj) sau să fie ratificat ulterior de această autoritate, pentru a dobândi statutul de angajament bugetar cert, condiție legală imperativă pentru încheierea contractului de finanțare și acordarea la plată a sumei de către ordonatorul principal de credite.

Sub acest aspect, susține recurentul, instanța de apel a constatat că modul și limitele exercitării mandatului reprezentantului Consiliului Județean Gorj în cadrul adunării generale a C.S. Pandurii Lignitul Tg Jiu, finalizat prin încheierea acordului de finanțare, care nu este altceva decât acordul de voință al părților, liber exprimat, nu pot face obiectul exercitării controlului judiciar în cadrul dedus judecății, întrucât este străin de obiectul acestuia și depășește limitele învestirii.

Potrivit acestui recurent, curtea de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1.247 C. civ., refuzând să aprecieze asupra validității actului pe care 1-a considerat izvor de obligații în admiterea acțiunii, deși nu înlătură sub nicio formă apărările de fond, întemeiate pe reglementări legale de ordin substanțial ce vizează modul de finanțare de către instituțiile publice a structurilor sportive.

A subliniat recurentul că, într-un litigiu civil având ca obiect executarea unui act juridic, instanța, constatând că actul ce constituie fundamentul pretenției supuse judecății este lovit de nulitate absolută, trebuie să respingă cererea de chemare în judecată ca nefondată, întrucât are la bază un act nul, ineficace, care nu poate da naștere niciunei obligații valabile, fără însă a pronunța efectiv și nulitatea actului juridic respectiv dacă nu a existat nicio cerere expresă în acest sens. Prin urmare, refuzul instanței de apel de a exercita controlul judiciar asupra acordului de finanțare nr. x din 28 aprilie 2017, considerându-l de facto valid, reprezintă o modalitate evidentă de aplicare greșită a legii, în situația în care pretenția reclamantului a fost admisă fără analizarea validității actului și consemnarea în considerentele hotărârii a concluziilor pentru care i-a acordat eficiență juridică.

Pe de altă parte, a mai arătat recurentul, instanța de apel, în aplicarea legii, nu a acordat prioritate aplicării reglementărilor cu caracter special, prevăzute în acte normative care stabilesc condițiile legale de angajare a fondurilor publice în raporturile cu structurile asociative sportive (Legea nr. 69/2000, Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 273/2006), soluționând cauza exclusiv prin trimiteri la norme cu caracter general cuprinse în C. civ., referitoare la regimul juridic al convențiilor civile.

În opinia recurentului, hotărârea apelată a fost dată cu neobservarea exigențelor art. 18

1

lit. b) și art. 69 alin. (1) și (2) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, în vigoare la data acordării sumelor de la bugetul local în perioada 2014-2017, inclusiv cu privire la situația sumei aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Gorj în anul 2016, reflectată în contractul de finanțare nr. x din 04 aprilie 2016, acordată în cuantum de 250.000 RON, pe fondul neîndeplinirii culpabile a obligațiilor contractuale asumate.

Astfel, ignorând regimul de gestionare și control al sumelor plătibile de persoanele juridice de drept public, organizate în sistemul administrației publice locale, către asociațiile sportive, regim reglementat de Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, instanța de apel a schimbat soluția primei instanțe, care în mod corect a constatat că pretențiile reclamantei de a beneficia de suma integrală prevăzută în contractul de finanțare nr. x din 04.04.2016 (500.000 RON) sunt nefondate.

Prin urmare, în opinia recurentului, schimbarea soluției primei instanțe este rezultatul unei aplicări greșite a textelor de lege invocate mai sus, instanța de apel apreciind în mod greșit că acordul de finanțare nr. x/2016 este unul necondiționat, în măsură să constituie prin el însuși izvor de obligație pentru întreaga sumă aprobată pentru anul 2016, a cărei acordare la plată nu presupunea justificarea ulterioară a acesteia, deși prin apărările de fond și prin concluziile expertizei se arătase că exista un cadru contractual însușit de reclamant cu privire la modalitățile concrete de cheltuire și justificare a sumei de 500.000 RON. În concret, a afirmat recurentul, prin Hotărârea Consiliului Județean Gorj nr. 38 din 31 martie 2016 a fost aprobată plata efectivă a cotizației stabilite prin acordul de finanțare nr. x/2016, suma acordată la plată urmând a fi justificată în baza contractului intervenit între părți, a cărui formă a fost prevăzută în anexa la această hotărâre, în temeiul căreia s-a încheiat contractul de finanțare nr. x din 04 aprilie 2016, fiind plătită efectiv suma de 250.000 RON.

A arătat recurentul că prin o.p. nr. 36 din 15 aprilie 2016 a plătit suma de 125.000 RON, reprezentând cotizația aferentă trimestru I al anului 2016, iar prin o.p. nr. 109 din 11 noiembrie 2016 a achitat suma de 125.000 RON, reprezentând cotizația aferentă trimestrului II al anului 2016, însă Consiliul Județean Gorj nu a virat sumele aferente trimestrelor III și IV ale anului 2016, întrucât clubul a transmis cu întârziere raportul de activitate privind justificarea utilizării sumelor virate aferente trimestrului II, fiind astfel imposibilă virarea și utilizarea potrivit destinației contractului de finanțare a sumei restante, pe fondul culpei contractuale evidente a acestuia.

În acest context, a subliniat că, acordând eficiență variantei 1 a raportului de expertiză, deși prin administrarea acestei probe se confirmă apărările de fond ale Consiliului Județean Gorj, curtea de apel a absolvit practic de culpă contractuală reclamantul, cu ignorarea cadrului contractual intervenit între părți și totodată a constatat, în mod eronat, că nu a fost făcută dovada existenței unor acte juridice încheiate ulterior, altele decât protocoalele și acordurile de finanțare apreciate ca izvoare de obligații, ca urmare a unor posibile renegocieri, deoarece astfel de înscrisuri nu au fost depuse de către Consiliul Județean Gorj.

Or, contrar celor reținute de instanța de prim control judiciar, prin apărările de fond și prin concluziile expertizei, s-a făcut dovada existenței unui act juridic încheiat ulterior, altul decât acordul de finanțare nr. x/2016, însușit de reclamant cu privire la modalitățile concrete de cheltuire și justificare a sumei de 500.000 RON, respectiv contractul de finanțare nr. x din 4 aprilie 2016.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 15 ianuarie 2020, intimatul-reclamant Club Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, prin administrator special A. și prin administrator judiciar D.. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor.

La 20 ianuarie 2020, S.C. C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursurilor.

Tot atunci, S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de Consiliul Județean Gorj.

La 20 februarie 2020, S.C. Complexul Energetic OLTENIA S.A. a răspuns la întâmpinarea formulată de Club Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, iar la 21 februarie 2020, S.C. C. S.A. a răspuns aceleiași întâmpinări.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat și, după analiza lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate că pot depune puncte de vedere la raport; doar recurenta S.C. C. S.A. și-a exprimat punctul de vedere.

La 25 noiembrie 2020, recursurile au fost admise în principiu și s-a fixat un termen în ședință publică, în vederea soluționării lor, pentru când s-a dispus citarea părților.

Pe parcursul litigiului au fost formulate cereri de intervenție accesorie; în urma parcurgerii procedurii admisibilității lor în principiu, acestea au fost respinse, cu motivarea care rezultă din cele consemnate în practicaua prezentei decizii.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Astfel cum a fost reținută în etapele devolutive ale procesului, situația de fapt care a generat litigiul dintre părți derivă din neplata de către recurenți, care, alături de intimata-pârâtă, au calitatea de membri fondatori ai Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, a cotizației anuale; în acest sens, instanțele de fond au reținut că, în scopul realizării scopului pentru care a fost constituit intimatul-reclamant, părțile au instituit, în art. 8 alin. (1) din statutul acestuia, obligația membrilor fondatori de a plăti o cotizație anuală, care va fi convenită prin acord de finanțare pentru fiecare an, în funcție de obiectivul de echipei și de eșalonul în care activează.

Contestând validitatea demersului judiciar și a obligației, în sine, recurenții și-au întemeiat în drept căile de atac pe care le-au promovat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei sau când a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a normelor de drept material.

În prealabil, instanța supremă subliniază caracterul supraabundent al criticilor expuse în memoriile de recurs, care, în astfel de condiții, par nesintetizate și lipsite de acuratețe; logica juridică face necesară gruparea criticilor expuse de către mai mulți recurenți și presupune ca acestora să li se ofere un unic răspuns, fără să fie utilă analiza lor repetată.

De asemenea, se cuvine reamintit părților că natura nedevolutivă a recursului se opune reevaluării materialului probator administrat în fața instanțelor de fond.

Plasând considerentele de față pe aceste premise, Înalta Curte ia act că prima critică aduce în dezbatere lipsa capacității Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu și lipsa calității sale procesuale pasive, întemeiată pe împrejurarea că unitatea administrativ-teritorială este unica entitate legitimată procesual să stea în proces.

Cu toate acestea, Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, deși, desigur, cunoștea că este doar organul deliberativ al unității administrativ-teritoriale, a fost cel care a agreat să participe la fondarea clubului sportiv reclamant, neînțelegând să opună, în acel cadru, lipsa capacității sale de folosință a drepturilor civile. În acest context, în care pare că recurentul își invocă propria turpitudine, omisiunea atunci manifestată îi poate fi opusă în prezent de către intimatul-reclamant, după cum se cuvine ca încercarea acestei părți de a se desprinde din raportul contractual în care s-a angajat să fie sancționată prin respingerea excepției, invocate în acest scop.

Totodată, instanța de apel a respins excepția lipsei capacității procesuale și a calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu, reținând puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1.153, pronunțată la 14 noiembrie 2018, prin care Curtea de Apel Craiova a constatat că această entitate "a fost chemată în judecată în calitate de asociat al debitoarei C.S. PANDURII LIGNITUL TG JIU, având capacitate de exercițiu și de folosință în exercitarea actelor specifice membrilor asociației debitoarei și implicit în angajarea răspunderii pentru obligațiile, ce îi revin în această calitate. Pe cale de consecință, este respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere calitatea sa de membru f