ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 106/2025

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 16 decembrie 2024 a Curții de Apel Brașov, Secția Penală, în temeiul art. 29 din Legea nr.47/1992, printre altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate formulată de către inculpatul A la data de 13.12.2024 în dosarul nr.x/197/2023 al Curții de Apel Brașov.

Pentru a pronunța această soluție, făcând trimitere la condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, instanța a reținut, în esență, că inculpatul A a invocat excepția în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Verificând cea de a doua condiție, curtea a reținut că, în concret, în cuprinsul motivelor de apel, inculpatul a susținut că „hotărârea contravine, în același timp dreptului fundamental (egalitatea în fața legii, prezumției de nevinovăție, comunicarea procedurii)”.

În continuare, a reținut că sintagma folosită de inculpat, respectiv „norma de drept care stă la baza hotărârii judecătorești” nu este suficient de lămuritoare pentru a identifica obiectul excepției de neconstituționalitate.

Astfel, prin sentința supusă atenției, s-a dispus, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (faptă comisă la data de 01.11.2018) și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. (faptă săvârșită la data de 01.11.2018). Față de inculpat au fost aplicate dispozițiile art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b C. pen.. De asemenea, în motivare, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 155 alin. (4) C. pen. și ale art. 155 alin. (5) C. pen..

Curtea a arătat că inculpatul a omis să indice, în mod expres, textul de lege ce face obiectul excepției de neconstituționalitate, aspect care atrage inadmisibilitatea acesteia, apreciind că instanța de apel nu îl poate indica, întrucât s-ar substitui autorului excepției de neconstituționalitate, nefiind permis judecătorului de a exercita atribuții care sunt în sarcina exclusivă a participanților la procesul penal.

În continuare, a reținut că indicarea normei care ar contraveni dispozițiilor Constituției trebuie făcută în mod expres, iar neglijarea ei atrage în mod direct imposibilitatea verificării ultimelor două condiții, respectiv dacă norma vizată de excepție are legătură cu soluționarea cauzei și dacă a fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei, instanța a avut în vedere jurisprudența Înaltei Curți, potrivit căreia, această condiție nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, cererea trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice în cauză. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, a unui grad de relevanță al excepției, în sensul de a avea un rol hotărâtor în soluționarea cauzei. În lipsa mențiunii corespunzătoare privind texul de lege a cărei neconformitate cu legea fundamentală se invocă, condiția vizând legătura cu cauza nu poate fi verificată.

Totodată, s-a reținut că dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție consacră efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, iar art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, stipulează că decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. În consecință, toate deciziile Curții Constituționale au ca efect obligația organelor de aplicare a legilor de a se conforma acestora, însă în lipsa unei norme de drept indicate în mod explicit, nici îndeplinirea acestei condiții nu poate fi stabilită.

Față de cele ce preced, curtea a apreciat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, întrucât nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate a cererilor de sesizare, omisiunea apelantului inculpat de a indica în mod precis textul de lege a cărui neconcordanță cu prevederile constituționale se invocă neputând fi suplinită de instanța de apel, și atrage, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, inadmisibilitatea cererii.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, la data de 04 februarie 2025, sub nr. x/197/2023/a3.

În motivarea scrisă a cererii de recurs, inculpatul A a arătat că prevederile art. 155 alin. (5) C. pen. care reglementează cursul termenului răspunderii penale, ca și prevederea prin care admiterea în principiu a procesului penal face să curgă un nou termen al prescripției răspunderii penale contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) art. 16 alin. (1) și art. 24 din Constituție.

Apărarea recurentului a mai susținut că excepția de neconstituționalitate nu este inadmisibilă, deoarece dispoziția atacată contravine drepturilor fundamentale enunțate, prin faptul că, dispune curgerea unui nou termen de prescripție al răspunderii penale neținând cont că prescripția răspunderii penale curge începând cu data comiterii faptei. Prin reluarea procesului penal, conform art. 466 C. proc. pen., actele procedurale anterioare au fost desființate, procedura penală începând din nou, întrucât legea prevede că inculpatului trebuia să i se comunice rechizitoriul, precum și toate actele de procedură.

În continuare, recurentul a susținut că are dreptul de a fi tratat ca și cum împotriva lui, procedura anterioară a fost inexistentă.

La termenul fixat pentru soluționarea recursului, 13 februarie 2024, au fost luate concluziile reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate detaliat în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând recursul declarat de inculpatul A împotriva încheierii din data de 16 decembrie 2024 a Curții de Apel Brașov - Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/197/2023, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) – (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

Sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de acest mijloc procedural.

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, „legătura cu soluționarea cauzei” poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate” (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014);

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

În egală măsură, dat fiind efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, consacrat de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, în examenul admisibilității sesizărilor, instanța de judecată trebuie să ia în considerare și hotărârile Curții înseși, atunci când ele sunt expresia unei jurisprudențe constante și îndelungate a instanței constituționale în materia analizată.

Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale în controlul de constituționalitate a posteriori poate fi calificată ca inadmisibilă atunci când, cu titlu exemplificativ, tinde la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenței sale, intrând, cu titlu de exemplu, în sfera de competență exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis, deciziile nr. 284/24.01.2011, nr. 176/06.03.2012, nr. 187/06.03.2012, nr. 378/26.06.2014 ale Curții Constituționale).

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția de neconstituționalitate evaluată a fost ridicată de o parte din proces (apelantul-inculpat A), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea căii ordinare de atac a apelului declarată împotriva sentinței penale nr. 901 din data de 21.06.2024 a Judecătoriei Brașov în dosarul penal nr. x/197/2023.

În ceea ce privește condiția referitoare la indicarea exactă a normelor legale criticate, Înalta Curte constată că, în cuprinsul motivelor de apel, inculpatul A, cu referire la cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional a arătat că „norma de drept care a stat la baza hotărârii instanței de fond contravine, în cazul în care instanța de apel va accepta această interpretare, ea însăși dreptului fundamental (egalitate în fața legii, prezumție de nevinovăție, comunicarea procedurii) fiind, în consecință, neconstituțională, de aceea înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate”, neindicând expres dispozițiile legale a căror neconstituționalitate înțelege să o invoce.

Din această perspectivă, în mod judicios Curtea de Apel Brașov a apreciat că cerere este inadmisibilă.

Înalta Curte mai reține că, în cuprinsul motivelor scrise de recurs inculpatul A a menționat că prevederile art. 155 alin. (5) C. pen. care reglementează cursul termenului răspunderii penale, ca și prevederea prin care admiterea în principiu a procesului penal face să curgă un nou termen al prescripției răspunderii penale contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) art. 16 alin. (1) și art. 24 din Constituție.

În acest context, reținând că dispozițiile legale criticate pe calea excepției nu au fost anterior constatate ca fiind neconstituționale, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul A îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior textul de lege criticat.

În ceea ce privește, însă, examenul legăturii excepției cu cauza, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca fiind inadmisibilă, argumentele prezentate neconstituind veritabile critici de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Potrivit art. 2 alin. (3) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.”.

Astfel, se remarcă faptul că, deși autorul excepției susține că textul de lege criticat contravine art. 15 alin. (2) art. 16 alin. (1) și art. 24 din Constituția României, în realitate, prin invocarea excepției de față, recurentul tinde, practic, la obținerea unei modificări legislative.

De altfel, reglementarea privind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul redeschiderii procesului penal reprezintă o opțiune de politică legislativă ce revine în competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală, care să modifice norma criticată, chiar în esența acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției de neconstituționalitate, modificarea acestor dispoziții.

În concluzie, în cauza de față aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A împotriva încheierii din data de 16 decembrie 2024 a Curții de Apel Brașov - Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/197/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A împotriva încheierii din data de 16 decembrie 2024 a Curții de Apel Brașov - Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/197/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2025.