ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 287/2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei și la plata sumei globale de 1.250 euro, cu titlu de compensație, conform art. 7 din Regulamentul (C.E.) nr. 261/2004, de 2.338,36 euro, contravaloarea biletelor de avion pe aceeași rută, din 5 septembrie 2022, 304 euro, reprezentând contravaloarea cazării la hotel, în perioada 4-5 septembrie 2022, și 287,22 lei, reprezentând contravaloarea transportului între aeroport și hotel, precum și daune morale în cuantum total de 12.500 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile Regulamentului C.E. nr. 261/2004, O.G. nr. 21/1992 și ale art. 252 alin. (4) C. civ.

La 29 iunie 2023, reclamanții au depus cerere de modificare a acțiunii, prin care au chemat în judecată și pe pârâta G ZRT, solicitând obligarea acesteia, în solidar, cu pârâta F LTD Budapest Sucursala Otopeni, la plata pretențiilor deduse judecății.

Prin sentința civilă nr. 7013/2024 din 7 martie 2024, Judecătoria Timișoara - Secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În considerentele hotărârii, raportat la obiectul acțiunii introductive, respectiv acordarea de compensații pentru un zbor efectuat în temeiul unui contract încheiat cu un transportator aerian, în temeiul art. 130 alin. (2) raportat la art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., s-a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile privind competența în materia contractelor încheiate de consumatori, care sunt excluse potrivit art. 17 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012, iar în funcție de locul de sosire în România, instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Cluj-Napoca.

În motivarea soluției, judecătoria a reținut că, prin invocarea din oficiu a excepției necompetenței teritoriale, prima instanță sesizată a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ., deoarece competența teritorială este relativă, de ordine privată, fiind incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) sau ale art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în funcție de opțiunea exprimată de reclamanți, în temeiul art. 116 din același cod, iar temeiul de drept, pe baza căruia s-a declinat competența de soluționare a cauzei, nu este aplicabil în litigiul pendinte, întrucât reclamanții au depus cererea de chemare în judecată la instanța în circumscripția căreia au domiciliul.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece același proces, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara - Secția I Civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții persoane fizice, împotriva pârâtelor F LTD Budapest Sucursala Otopeni și G ZRT, societăți străine având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, județul Ilfov, iar pe rolul Judecătoriei Timișoara, s-a înregistrat cererea prin care se solicită obligarea acestora, în solidar, la plata sumelor reprezentând dreptul la compensație și dreptul la deservire pentru anularea zborului W63328 din 4 septembrie 2022 conform art. 7 alin. (1) lit. a) și art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Regulamentul CE 261/2004, precum și daune morale.

În raport cu izvorul obligației de plată solicitate, trebuie observat că dispozițiile art. 7 pct. 5 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, stabilesc că „O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru: (...) în privința unei contestații rezultate din activitatea unei sucursale, a unei agenții sau a unei alte unități, în fața instanțelor de la locul unde se află sucursala, agenția sau unitatea în cauză”.

În cauză, pretenția reclamanților privește activitatea unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene desfășurată printr-o sucursală situată în România, în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea. Prin urmare, din punct de vedere teritorial sunt incidente prevederile art. 109 C. proc. civ., conform cărora „cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta”.

Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire. Din această perspectivă, este adevărat că Judecătoria Cluj-Napoca ar fi putut fi competentă să judece litigiul.

Însă, în conformitate cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ., reclamanții aveau posibilitatea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, sens în care au sesizat Judecătoria Timișoara – Secția I Civilă, care, consecutiv executării dreptului de opțiune a devenit singura instanță competentă să soluționeze cererea, iar pârâții sau instanța nu o puteau contesta.

Astfel, întrucât necompetența de ordine privată a instanței nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, așa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Timișoara - Secția I Civilă, sesizată de reclamanți, nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina ca efect al învestirii sale de reclamanți, urmată de neinvocarea de către pârâte a excepției de necompetență, în termenul limită reglementat de lege.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara - Secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara - Secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.