ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1519/2012

Prin cererea

înregistrată la 2 martie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul R.M.V.I. să se

constate existența calității pârâtului de colaborator al Securității.

Prin Sentința nr. 542

din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă cererea formulată

de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în

contradictoriu cu pârâtul R.M.V.I. și a fost constatată existența calității

pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a

se constata calitatea de colaborator al Securității, trebuie îndeplinite

cumulativ două condiții:

1.Informațiile

furnizate Securității, indiferent sub ce formă, să se refere la activități sau

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

2.Informațiile

prevăzute la punctul 1 să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că prima condiție este îndeplinită, întrucât pârâtul a

furnizat informații care se referă la activități potrivnice regimului comunist.

Curtea a constatat că

aceste informații sunt cuprinse într-o Notă Informativă din data de 11 mai

1988, în care se arată următoarele: „Vă informez că în data de 3 mai 1988 la

întoarcerea în țară, de la raliul din Dresda RDG, în orașul Matesalka, l-am

întâlnit pe numitul S., fost tinichigiu la IPL Satu Mare, care a rămas ilegal

în RPU. Din discuțiile purtate a rezultat că a rămas în RPU în ideea emigrării

în RFG unde are rude, dar deocamdată autoritățile maghiare nu-i aprobă

emigrarea, afirmând că în cazul în care nu-și va putea rezolva oficial

emigrarea până în luna august, va încerca să treacă ilegal frontiera prin Austria

în RFG. De asemenea, într-un magazin am fost interpelat de o vânzătoare, care

ne-a cerut date în legătură cu modul în care este privită problema cetățenilor

români de naționalitate maghiară, a afirmat că la ei se discută foarte mult

problema revenirii Ardealului la teritoriul Ungariei și ne-a întrebat dacă nu

dorim să rămânem în RPU, Au încetat discuțiile în momentul în care a aflat că

suntem români și că nu dorim să rămânem.".

Curtea a apreciat că

emigrarea într-o țară occidentală în mod ilegal era considerată o manifestare

împotriva regimului comunist, deoarece una dintre metodele acestui regim era

împiedicarea circulației și plecării cetățenilor români într-o țară

occidentală, pentru ca să nu existe posibilitatea cunoașterii realității din

aceste țări, realitate ascunsă de regimul comunist, realitate ce ar fi putut

influența modul de a gândi și acționa al cetățenilor români. De aceea, orice

emigrare într-o asemenea țară era privită ca o „abandonare" a valorilor

regimului comunist și cetățenii români care își doreau emigrarea aveau de

suferit.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că informațiile furnizate de pârât îndeplinesc și cea de-a

doua condiție prevăzută de lege, deoarece au vizat îngrădirea dreptului la

libera circulație, prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la

Drepturile Civile și Politice și dreptul la viață privată prevăzut de art. 17

din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâtul R.M.V.I., susținând că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În mod greșit

instanța a considerat, pe baza Notei informative din 11 mai 1988 că în cauză

sunt întrunite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece a

fost denunțată emigrarea ilegală a unei persoane. Recurentul precizează că o

asemenea faptă nu poate fi privită ca o atitudine potrivnică regimului

comunist, deoarece atât emigrarea legală, cât și cea ilegală sunt aspecte ce

țin de reglementarea dreptului de liberă circulație.

Totodată, precizează

recurentul, prin această notă nu a fost adusă atingere unor drepturi

fundamentale ale persoanei, întrucât cetățeanul denunțat a fost identificat

doar cu o inițială (S.), iar acesta se afla deja pe teritoriul Ungariei, neputând

fi împiedicat să emigreze.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și criticile formulate, ce se încadrează în

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Este de necontestat

în cauză că prin nota informativă din 11 mai 1988 recurentul - pârât a denunțat

fapta de emigrare ilegală a unei persoane nominalizată și identificată în

cadrul  notei, expunând astfel respectiva  persoană la pericolul unor

represiuni ale regimului comunist, represiuni ce se puteau manifesta nu numai

pe  teritoriul național, ci și în afara acestui teritoriu.

De asemenea, este

cunoscut faptul că, chiar și simpla intenție de emigrare era privită de regimul

comunist ca o atitudine intolerabilă din punct de vedere ideologic și care

expunea acea persoană la urmăriri și numeroase persecuții.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă

aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, iar în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de R.M.V.I. împotriva sentinței nr. 542 din 28 ianuarie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.

Procesat de GGC - DG