ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1519/2012

Prin cererea înregistrată la 2 martie 2009, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul R.M.V.I. să se constate existența calității pârâtului de colaborator al Securității. Prin Sentința nr. 542 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul R.M.V.I. și a fost constatată existența calității pârâtului de colaborator al Securității. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: 1.Informațiile furnizate Securității, indiferent sub ce formă, să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

2.Informațiile prevăzute la punctul 1 să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Instanța de primă jurisdicție a reținut că prima condiție este îndeplinită, întrucât pârâtul a furnizat informații care se referă la activități potrivnice regimului comunist. Curtea a constatat că aceste informații sunt cuprinse într-o Notă Informativă din data de 11 mai 1988, în care se arată următoarele: „Vă informez că în data de 3 mai 1988 la întoarcerea în țară, de la raliul din Dresda RDG, în orașul Matesalka, l-am întâlnit pe numitul S., fost tinichigiu la IPL Satu Mare, care a rămas ilegal în RPU. Din discuțiile purtate a rezultat că a rămas în RPU în ideea emigrării în RFG unde are rude, dar deocamdată autoritățile maghiare nu-i aprobă emigrarea, afirmând că în cazul în care nu-și va putea rezolva oficial emigrarea până în luna august, va încerca să treacă ilegal frontiera prin Austria în RFG.

De asemenea, într-un magazin am fost interpelat de o vânzătoare, care ne-a cerut date în legătură cu modul în care este privită problema cetățenilor români de naționalitate maghiară, a afirmat că la ei se discută foarte mult problema revenirii Ardealului la teritoriul Ungariei și ne-a întrebat dacă nu dorim să rămânem în RPU, Au încetat discuțiile în momentul în care a aflat că suntem români și că nu dorim să rămânem.". Curtea a apreciat că emigrarea într-o țară occidentală în mod ilegal era considerată o manifestare împotriva regimului comunist, deoarece una dintre metodele acestui regim era împiedicarea circulației și plecării cetățenilor români într-o țară occidentală, pentru ca să nu existe posibilitatea cunoașterii realității din aceste țări, realitate ascunsă de regimul comunist, realitate ce ar fi putut influența modul de a gândi și acționa al cetățenilor români.

De aceea, orice emigrare într-o asemenea țară era privită ca o „abandonare" a valorilor regimului comunist și cetățenii români care își doreau emigrarea aveau de suferit. De asemenea, instanța de fond a reținut că informațiile furnizate de pârât îndeplinesc și cea de-a doua condiție prevăzută de lege, deoarece au vizat îngrădirea dreptului la libera circulație, prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul R.M.V.I., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: În mod greșit instanța a considerat, pe baza Notei informative din 11 mai 1988 că în cauză sunt întrunite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, deoarece a fost denunțată emigrarea ilegală a unei persoane. Recurentul precizează că o asemenea faptă nu poate fi privită ca o atitudine potrivnică regimului comunist, deoarece atât emigrarea legală, cât și cea ilegală sunt aspecte ce țin de reglementarea dreptului de liberă circulație. Totodată, precizează recurentul, prin această notă nu a fost adusă atingere unor drepturi fundamentale ale persoanei, întrucât cetățeanul denunțat a fost identificat doar cu o inițială (S.), iar acesta se afla deja pe teritoriul Ungariei, neputând fi împiedicat să emigreze. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și criticile formulate, ce se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Este de necontestat în cauză că prin nota informativă din 11 mai 1988 recurentul - pârât a denunțat fapta de emigrare ilegală a unei persoane nominalizată și identificată în cadrul notei, expunând astfel respectiva persoană la pericolul unor represiuni ale regimului comunist, represiuni ce se puteau manifesta nu numai pe teritoriul național, ci și în afara acestui teritoriu. De asemenea, este cunoscut faptul că, chiar și simpla intenție de emigrare era privită de regimul comunist ca o atitudine intolerabilă din punct de vedere ideologic și care expunea acea persoană la urmăriri și numeroase persecuții. Pentru considerentele menționate, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.M.V.I. împotriva sentinței nr. 542 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2012. Procesat de GGC - DG