ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 987/2024

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub număr de dosar x/113/2022, reclamanta A S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B SRL, obligarea pârâtei la plata sumei de 293.371,43 lei cu titlu de c/val chirie și utilități, precum și la plata sumei de 240.865,29 lei cu titlu de c/val penalități de întârziere, cu plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate art. 1270 C. civ., art. 1516 C. civ., art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 176 din 29 noiembrie 2022, Tribunalul Brăila a admis cererea reclamantei A SA și a dispus obligarea pârâtei B SRL la plata către reclamantă a sumei de 293.371,43 lei cu titlu de c/val. chirie și utilități pentru perioada 01.08.2020-31.12.2021, precum și la plata sumei de 240.865,29 lei cu titlu de c/val penalități de întârziere calculate până la data de 28.02.2022 și la plata sumei de 11947 lei către reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâta B SRL a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 249/2023 din 4 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă a fost admis apelul declarat de pârâta B SRL împotriva sentinței nr. 176 din 29 noiembrie 2022 a Tribunalului Brăilă.

A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A SA, în contradictoriu cu pârâta, și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 144.411 lei reprezentând debit și a sumei de 3.230 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Fără a-și încadra în criticile în temeiul de drept al art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., reclamanta A SA a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 249/2023 din 4 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă.

După o succintă prezentare a parcursului procesual al cauzei, susține că în argumentarea soluției pronunțate în apel, Curtea de Apel Galați a considerat că apelanta-pârâtă nu datorează penalități de întârziere, întrucât reclamanta nu a făcut dovada comunicării facturilor reprezentând chirie.

Or, arată recurenta-reclamantă, există la dosarul cauzei corespondența dintre părți tocmai cu privire la conținutul acestora.

Mai mult, facturile fiscale au fost emise și comunicate la plată, prin modalitatea stabilită prin contract cu privire la corespondența dintre părți, respectiv prin adresele de email.

În susținerea celor menționate, a atașat prezentului recurs dovada comunicării facturilor fiscale neachitate, precum și a celor achitate.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 249/2023 din 4 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă, pârâta B SRL a declarat recurs.

În argumentarea cererii, a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și cu interpretarea eronată a art. 15 din contractul de închiriere.

Aceasta întrucât, Curtea de Apel Galați în mod corect a statuat faptul că rezilierea contractului de închiriere a avut loc de drept pe data de 10 octombrie 2020, însă problema care se pune este că instanța de apel a obligat pârâta să plătească chiria pentru perioada ulterioară rezilierii contractului (10 octombrie 2020 - 31 decembrie 2021), perioadă în care nu mai suntem sub o răspundere contractuală.

Instanța nu putea să schimbe temeiul juridic, calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora părțile au înțeles să limiteze dezbaterile – art. 22 C. proc. civ.

În aceste condiții, recurenta apreciază că instanța de apel a schimbat temeiul răspunderii, temei ales de reclamantă la momentul promovării acțiunii în pretenții, astfel că pârâta a fost privată de a formula apărări.

Enunțând prevederile art. 15 din contractul încheiat, recurenta arată care este interpretarea sa dată acestor dispoziții contractuale, apreciind că instanța de apel le-a interpretat în mod netemeinic, întrucât a legitimat plata chiriei până la data la care chiriașul (recurenta-pârâtă) a reintrat în posesia bunurilor, iar bunurile rămase în custodia locatorului nu generează plata chiriei din partea locatorului, ci o despăgubire de 150 lei/zi, despăgubire ce nu a fost cerută de către reclamantul-intimat.

Un alt argument, în opinia recurentei, îl reprezintă faptul că nu din voința recurentei-pârâte bunurile au rămas în posesia locatorului, ci acesta din urmă le-a reținut forțat prin instituirea unui sechestru asigurător.

Astfel, nu se poate reține culpa recurentei-pârâte în menținerea bunurilor la locator până la data de 19 octombrie 2022, când a trebuit ca pârâta să intervină cu un executor judecătoresc pentru a putea să le ridice.

Utilajele societății pârâte nu au ocupat acel spațiu din voința acesteia, ci deoarece au fost reținute de locatar, pe nedrept.

Mai mult, reiese din procesul verbal întocmit de BEJ C, că bunurile societății pârâte erau dispersate prin curtea locatorului și prin interiorul unei hale comune, mai mari și nu în așa zisul spațiu pe care pârâta l-a închiriat.

Solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, iar în rejudecare, admiterea apelului pârâtă B SRL, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Recurenta-reclamantă A SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de pârâta B SRL. De asemenea, recurenta-pârâtă B SRL a formulat întâmpinare la recursul reclamantei prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamanta A SA.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă A SA, invocată prin întâmpinare de pârâta B SRL, excepție asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Recurenta-reclamantă nu și-a încadrat criticile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate expres de art. 488 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond, care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct.1-8 C. proc. civ.

Se observă că reclamanta A SA a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost evaluate probele (ex. corespondența dintre părți cu privire la conținutul facturilor fiscale, dovada comunicării facturilor la plată etc.), nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Rezumând, chestiunile aduse în discuție vizează exclusiv aspecte factuale ale cauzei a căror apreciere intră în atribuția instanțelor devolutive.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În consecință, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Așa fiind, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A SA împotriva deciziei civile nr. 249/2023 din 4 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă B SRL, invocată prin întâmpinare de reclamanta A SA, excepție asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d C. proc. civ.: „cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”, iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.: „mențiunile prevăzute la alin. 1 lit. a și c-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”.

De asemenea, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.: „aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”.

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Deși recurenta a invocat motivul de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., susținerile subsumate de recurentă acestui motiv de recurs, susțineri potrivit cărora instanța a schimbat temeiul juridic, fiind încălcate astfel prevederile art. 22 alin. (5) și (6) C. proc. civ., ar putea viza motivul de casare reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă, cele expuse în argumentare îmbracă doar aparența unor critici de nelegalitate, întrucât simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, fără a reclama vreun viciu de legalitate considerentelor reținute de instanța de prim control judiciar în justificarea soluției adoptate, nu poate atrage nicio analiză.

Înalta Curte subliniază că recursul nu se poate limita la o indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Prevalându-se de o cale extraordinară de atac, se constată că recurenta nu își fundamentează criticile din cuprinsul cererii pe încălcarea sau greșita aplicare a unor norme de drept material, ci numai pe aspecte factuale ale cauzei, criticând, în realitate, modul de soluționare a litigiului în raport cu situația de fapt, ceea ce contravine prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, lipsa culpei societății pârâte cu referire la „menținerea bunurilor la locator până la data 19.10.2022”, pe care o aduce în discuție recurenta, constituie o chestiune de fapt, aprecierea acesteia revenind instanței de fond sau de apel, față de caracterul devolutiv al căii de atac.

Nici susținerile recurentei conform cărora instanța de apel a interpretat greșit art. 15 din contractul încheiat nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât se solicită instanței de recurs să revină asupra situației de fapt și de drept.

Înalta Curte reține că judecătorii fondului sunt suverani în interpretarea actelor juridice ale cauzei deduse judecății, iar interpretarea dată nu poate face obiect de control în recurs.

În altă ordine de idei, se impune precizarea faptului că analizarea voinței părților este un atribut al instanțelor de fond, nu și al celei de recurs, concluzie impusă mai ales de concepția noului Cod de procedură civilă, care nu mai include, între motivele de recurs, pe unul asemănător celui reglementat, în Codul de la 1865, de art. 304 pct. 8; în concret, examenul instanței supreme este limitat numai la a verifica dacă, la stabilirea voinței reale a părților, a fost încălcată ori greșit aplicată vreo normă de drept material, cu precădere din categoria celor impuse de Codul civil pentru interpretarea convențiilor; analiza celorlalte aspecte cu rol circumstanțial neintrând în sfera cenzurii în recurs.

De aceea, nemulțumirea recurentei-pârâte legată de hotărârea recurată, de modul în care instanța de apel a concluzionat asupra stării de fapt, de interpretarea dată art. 15 din contract în raport cu probele analizate, nu deduce instanței de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, ci reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu poate fi examinată în recurs, cale excepțională de atac care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile (art. 483 alin. (3) C. proc. civ.).

În concluzie, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, astfel cum s-a arătat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B SRL împotriva deciziei civile nr. 249/2023 din 4 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A SA împotriva deciziei civile nr. 249/2023 din 4 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B SRL împotriva deciziei civile nr. 249/2023 din 4 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2024.