ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2803/2024

Obiectul dosarului: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, la data de 18.12.2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând să se constate intervenită rezilierea contractului de arendă nr. x din 07.06.2010 și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 73.489,86 euro și 55.000 RON reprezentând prejudiciul cauzat pentru nerespectarea contractului de arendă în baza căruia avea obligația de a garanta împotriva evicțiunii pentru fapte proprii și de a respecta dreptul de preemptiune stipulat în contract la art. 9 lit. m), prejudiciu care să fie actualizat la data plății efective. In drept, reclamantul a invocat prevederile art. 969, 1084, 1085, 1420 și urm. C. civ. și art. 8 și 24 din Legea nr. 16/1994.

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 960 din 22.12.2022 pronunțată de Tribunalului Brăila, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată ca fiind nefondată.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 229 A din 14 decembrie 2023 Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 960 din 22 decembrie 2022 a Tribunalului Brăila, a anulat hotărârea apelată și în rejudecare a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8740,56 euro (plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății) și a sumei de 38.717,78 RON cu titlu de daune contractuale, sume în RON ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2736 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise și la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 3714 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 229 A din 14 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs pârâtul B..

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație si Justiție: Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație si Justiție la 2 februarie 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie. Prin rezoluția din 14 martie 2024, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea de ședință din 23 aprilie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul B., în sensul că s-a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.430,82 RON.

Asupra motivelor de casare formulate, se constată următoarele: Prin cererea de recurs, recurentul-pârât B. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare sau reținerea cauzei, iar în rejudecare, menținerea ca temeinică și legală a sentinței nr. 960 din 22 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Brăila-Sectia civilă. Recurentul-reclamant și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ. Prin prisma motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii, cât și motive străine de natura cauzei, aplicând normele de drept material prin încălcarea dispozițiilor invocate. În susținerea motivelor de casare de mai sus, recurentul a învederat că instanța de apel a reținut câteva considerente decizorii, pe care le-a combătut prin dezvoltarea motivelor de recurs. Astfel, a arătat că instanța a apreciat că nu a respectat dreptul de preempțiune, dar că nerespectarea nu a condus la absolvirea obligației de plată a arendei în termenele stipulate. In continuare, reclamantul a argumentat că societatea A. S.R.L. nu a suferit nici o vătămare care să o îndrituiască să nu plătească arenda, cu atât mai mult cu cât aceasta a folosit terenul asemenea unui bun proprietar, chiar și ulterior vânzării, situație care, în opinia sa, probează faptul că aceasta a vrut să-și păstreze calitatea de arendator și nu de cumpărător al terenului în cauză. A menționat că există o hotărâre definitivă si irevocabilă prin care s-a respins cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare cu nerespectarea dreptului de preempțiune. A reiterat și faptul că la momentul vânzării, a deținut o procură de reprezentare a societății reclamante, dar că a înțeles să nu exercite dreptul de preempțiune și nici să facă opoziție la vânzare pentru societatea reclamantă. In continuare, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că instanța de apel a omis să precizeze că pentru o anumită suprafață de teren nu i s-a plătit nici o arendă, situație în raport de care nu are nici o culpă. Mai arată că, în mod nejustificat, instanța de apel a găsit ca fiind fondate susținerile reclamantei că recurentul-pârât a beneficiat de recoltă, în timp ce societatea reclamantă nu a procedat la colectarea și valorificarea acesteia. Ca un al doilea motiv de recurs, a precizat că acordarea sumei de 38.717,78 RON cu titlu de cheltuieli de cultivare si exploatare teren, nu putea fi acordată cumulativ cu subvenția APIA de 8.740,56 euro, cu atât mai mult că aceasta nici nu era datorată. A explicitat că aceste considerente decizorii au la bază un silogism care excede puterii sale de înțelegere, în sensul că dacă pârâta susține un fapt negativ, recurentul ar trebui sa facă dovada faptului pozitiv, cu atât mai mult cu cât a invocat că nici el nu a procedat la recoltarea culturii, ceea ce este expresia unui fapt negativ. A evocat în continuare mai multe decizii prin care s-au soluționat alte litigii între aceleași părți, iar instanța de apel a omis faptul că recolta a fost colectată de A. S.R.L., deși acest aspect reieșea din conținutul deciziilor invocate. A conchis că, deși a rezultat fără echivoc, că singura care a recoltat cultura de pe terenul aferent contractului de arendare nr. x/2010 este societatea A. S.R.L., instanța de apel, în mod nelegal, a considerat că recurentul trebuie sa achite contravaloarea cheltuielilor aferente înființării culturilor, pronunțând astfel o hotărâre pentru motive ce sunt contradictorii, cu încălcarea normelor de drept material (prezumții, executarea hotărârilor judecătorești, răspunderea contractuală etc). A criticat și faptul că toate încercările sale de a efectua expertize din care să rezulte situația reală a plății arendei, a cheltuielilor efectuate cu înființarea culturilor si alte aspecte de natură a conduce la aflarea adevărului, au fost respinse. În continuare, a dezvoltat mai multe critici cu privire la obligațiile de plată ce au fost stabilite în sarcina sa, în ciuda faptului că obligația de plată a arendei nu a fost îndeplinită, că reclamanta-intimată a fost notificată cu privire la nerespectarea obligației de plată și că au fost pornite mai multe litigii ce au avut ca obiect contestații la executare. In concluzie, a arătat că reclamanta-intimată a exploatat terenul în perioada 2010-2012, a recoltat si valorificat cultura, a încasat subvenția aferenta anului 2010-2011, fără ca aceasta să-și îndeplinească obligația de plată a arendei. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. La 4 mai 2024 intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. Referitor la excepția nulității recursului a precizat că motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în condițiile în care criticile formulate sunt pur formale și nesusținute de motivarea cuprinsă în recurs. A mai arătat că aspectele ce țin de temeinicie și de reinterpretarea probelor nu se încadrează în motivele de casare și nu pot face obiectul controlului judiciar în cadrul căii extraordinare de atac a recursului. În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 28 octombrie 2024. În cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut, în principal, faptul că, deși recursul este admisibil (hotărârea pronunțată de curtea de apel are deschisă calea de atac a recursului), susținerile formulate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. privind sancțiunea nulității recursului. Raportul a fost comunicat părților la 7 noiembrie 2024. Recurentul B. a transmis punct de vedere la raport prin care a arătat că instanța de apel a nesocotit normele de drept material și a emis considerente contradictorii multiple. A mai arătat că, în opinia sa, recursul nu este lovit de nulitate și că susținerile sale se integrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 și 8 C. proc. civ. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen la 10 decembrie 2024, în complet de filtru, fără citarea părților, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra admisibilității recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității, invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: Analizând cererea de recurs se constată că motivele invocate în cuprinsul acesteia nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.." Din economia textelor legale anterior citate, rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar și ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Analizând susținerile recurentului, se observă că, deși formal încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7,8 C. proc. civ., criticile nu reliefează aspecte de nelegalitate a deciziei atacate. Se reține că motivele invocate privesc chestiuni de netemeinicie, prin care recurentul contestă modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză, cum ar fi cel pe baza căruia a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la plata cărora a fost obligat prin decizia atacată. În mod inadecvat procedural, fără a invoca critici concrete de nelegalitate, recurentul-pârât invocă doar formal o pretinsă contradicție între considerentele deciziei apelate, existența unor motive străine de natura cauzei și aplicarea greșită a normelor de drept material. În cauză, susținerea recurentului-pârât în sensul că instanța a apreciat că nu a respectat dreptul de preempțiune, dar că nerespectarea nu a condus la înlăturarea obligației de plată a arendei în termenele stipulate, reprezintă o interpretare proprie a raționamentului juridic care a stat la baza pronunțării deciziei din apel, iar nu un motiv de casare a hotărârii recurate. De altfel, în dezvoltarea acestui motiv de recurs pârâtul face referire la faptul că "terenul vândut a fost în posesia și folosința societății A., care a avut cunoștință despre vânzarea terenului, însămânțând și recoltând ulterior anului 2010 (...), nu face decât dovada faptului că nu a dorit achiziționarea acestuia, ci doar păstrarea calității de arendator", aspecte factuale ce presupun o reevaluare a situației de fapt, drept pentru care acestea nu constituie motive de nelegalitate care să poată fi considerate aspecte contradictorii și motive străine de natura cauzei. Nemulțumirile generale ale părții și susținerile legate de modalitatea de interpretare a probelor (respingerea de către instanța de apel a încercărilor sale de a efectua expertize din care sa rezulte situația reală a plății arendei și a cheltuielilor efectuate cu înființarea culturilor), sunt critici ce exced unui veritabil motiv de nelegalitate și tind la o reanalizare a probatoriilor și implicit la o reapreciere asupra situației de fapt. Se constată că recurentul-pârât urmărește o cenzurare a modalității de apreciere a probelor de către instanța de apel și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Așa cum deja s-a arătat în cele ce preced, se reține că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, astfel încât orice susținere care relevă erori ale instanței de apel în evaluarea acestui demers se situează în afara scopului recursului reglementat de legiuitor, acela de a supune analizei doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Pentru aceste motive, se reține că susținerile din prezenta cerere de recurs, nu sunt subsumabile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât devine incidență sancțiunea nulității, potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de recurentul -pârât B..