ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 727/2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 1 februarie 2024, sub nr.x/302/2024, petentul Spitalul A a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul B, să dispună instituirea tutelei speciale pentru intimat, internat în Spitalul A, în executarea măsurii de siguranță a internării medicale prevăzute de art. 110 C. pen. (măsură privativă de libertate).

Prin sentința civilă nr. 2792 din 1 aprilie 2024, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Buzău.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 936 și ale art. 114 alin. (1) C. proc. civ., care determină o competență teritorială exclusivă a instanței de tutelă, respectiv a judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul sau reședința persoanei ocrotite.

A mai reținut că prezintă interes locuința pe care persoana ocrotită o avea la data introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 107 alin. (2) C. proc. civ., iar din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 87, art. 89 și ale art. 91 C. civ., rezultă că noțiunea de domiciliu la care face trimitere art. 87 C. civ. vizează, în sens procesual, locuința unde se găsește în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, întrucât se urmărește asigurarea respectării dreptului la apărare și facilitarea administrării probatoriului în vederea soluționării cauzei.

Ca situație de fapt, a constatat că intimatul se afla internat, ca măsură de siguranță, anterior introducerii acțiunii, în cadrul Spitalului A, situat în comuna Săpoca, str. (...), jud. Buzău.

Învestită prin declinare, Judecătoria Buzău a pronunțat sentința civilă nr. 8177 din 20 decembrie 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 936 C. proc. civ., care stabilesc o competență exclusivă în favoarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție se află domiciliul persoanei ocrotite.

A apreciat instanța că, potrivit principiului specialibus generalibus derogant, nu poate fi aplicabilă norma generală prevăzută de art. 114 C. proc. civ., în condițiile în care există o normă specială în această materie, prevăzută de art. 936 din același act normativ, iar, în raport de dispozițiile art. 87, art. 89 și ale art. 91 C. civ., competența de soluționare a cauzei trebuie stabilită având în vedere regula generală în materie de domiciliu/reședință, respectiv domiciliul pe care persoana l-a ales, în mod liber, și care este înscris în cartea de identitate.

A reținut că, pentru a putea avea în vedere dispozițiile art. 89 C. civ., respectiv pentru a se putea raporta la reședința persoanei ocrotite, și nu la domiciliul prevăzut de cartea de identitate, trebuie avută în vedere intenția persoanei în cauză de a-și stabili locuința principală în alt loc decât cel prevăzut în cartea de identitate, iar în prezenta cauză nu poate fi vorba despre intenția de stabilire a locuinței principale întrucât intimatul este supus măsurii de siguranță a internării medicale.

Ca situație de fapt, a reținut că intimatul are domiciliul în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București, apreciind că această instanță este competentă să soluționeze cauza.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că problema care a generat ivirea prezentului conflict de competență privește interpretarea diferită pe care cele două instanțe aflate în conflict au dat-o noțiunii de domiciliu în situația de față, cu privire la o persoană aflată internată în Spitalul A, în executarea măsurii de siguranță a internării medicale, prevăzută de art. 110 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 936 C. proc. civ.: „Cererea de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale cu privire la o persoană se soluționează de instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul”. În completare, art. 114 din același cod prevede: ,,Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.”

Prevederile art. 936 C. proc. civ. reprezintă o normă specială de competență teritorială absolută în materia instituirii tutelei speciale, mai exact o normă de ordine publică având în vedere că privește capacitatea persoanei fizice. Astfel, competența de soluționare a cererii de instituire a tutelei speciale a unei persoane aparține numai instanței de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul.

Astfel cum este reglementat prin art. 87 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.

Conform dispozițiilor art. 91 C. civ., „(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.”

Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că, în accepțiunea Codului civil, prin noțiunea de domiciliu la care face trimitere art. 179 lit. a) C. civ. trebuie să se înțeleagă locuința unde se găsește în fapt acea persoană, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare.

În plus, în raport cu scopul pentru care s-a dat în competența instanței de tutelă de la domiciliul persoanei reprezentate soluționarea cererii de instituire a tutelei, acela de a facilita accesul acestor persoane aflate în situații speciale la instanță și având în vedere semnificația noțiunii de „domiciliu” prevăzută de Codul civil, se desprinde concluzia că ceea ce interesează pentru stabilirea competenței teritoriale, în ipoteza reglementată de art. 179 lit. a) C. civ., este locuința efectivă a persoanei ocrotite. Cu referire la acest aspect, prezintă relevanță și dispozițiile art. 940 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că ,,La termenul de judecată, instanța este obligată să îl asculte, în camera de consiliu, pe cel a cărui punere sub ocrotire este cerută, punându-i și întrebări pentru a constata necesitatea și oportunitatea instituirii unei măsuri de ocrotire, precum și opinia sa cu privire la regimul de ocrotire și la persoana ocrotitorului. Dacă este în interesul celui a cărui punere sub ocrotire este cerută, acesta va fi ascultat la locuința sa, acolo unde este îngrijit sau în alt loc apreciat de instanță ca fiind potrivit.”

În speță, se reține că domiciliul persoanei ocrotite, conform mențiunilor din cartea de identitate, este în București, str. (...), sector 5, însă acesta nu prezintă relevanță, din moment ce intimatul nu locuiește efectiv la respectiva adresă, fiind internat, de la o dată anterioară inițierii prezentului litigiu, în Spitalul A.

În consecință, în raport cu dispozițiile art. 936 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile legale mai sus-menționate, precum și cu situația de fapt ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar, se reține că domiciliul persoanei ocrotite este la locul la care aceasta locuiește efectiv, respectiv în localitatea Săpoca, județul Buzău, localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Buzău.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Buzău este instanța competentă material să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunțată, astăzi, 20 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 C. proc. civ.