ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 396/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița – Secția Civilă sub număr unic de dosar x/98/2020, la data de 14.09.2020, reclamanta A a solicitat ca în contradictoriu cu B, în calitate de intervenient forțat, respectiv persoana care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul și cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Institutul Național al Patrimoniului, să se dispună obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate și pașnică posesie reclamantei imobilul situat în sat (...), comuna Sinești, jud. Ialomița, compus din construcția denumită „C” și terenul aferent în suprafață de 159,114 ha denumit „D”.

În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 563 C. civ., ale art. 44 din Constituția României și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 06.10.2020, reclamanta A a formulat cerere modificatoare prin care a arătat că având în vedere că se află în imposibilitatea de a depune extras de carte funciară pentru întreaga suprafață de 159,114 ha, în baza dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., înțelege să-și modifice cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâtelor să lase în deplină proprietate și pașnică posesie reclamantei imobilul situat în sat (...), comuna Sinești, județul Ialomița, compus din construcția denumită „C” în suprafață construită de 430 m.p. și terenul aferent, categoria curți-construcții intravilan, în suprafața de 2025 mp.

Institutul Național al Patrimoniului a formulat cerere reconvențională, prin care solicită ca în situația în care instanța trece, din orice motiv, peste apărările sale din cuprinsul întâmpinării și dispune admiterea cererii de chemare în judecată, cu retrocedarea imobilului către reclamantă, să admită cererea reconvențională, cu restituirea, de către reclamanta-pârâtă, a tuturor sumelor reprezentând contravaloarea tuturor lucrărilor, de orice natură (inter alia de protejare, restaurare, consolidare, îmbunătățire, punere în valoare, pază, etc.), efectuate asupra imobilului monument istoric „C”, situat în (...), județul Ialomița, cu dispunerea unei expertize prețuitoare, evaluatorie în cauză.

Prin sentința civilă nr. 1078/F din data de 06.10.2021 pronunțată în dosarul nr. x/98/2020, Tribunalul Ialomița – Secția Civilă a admis excepția autorității de lucru judecat, a respins cererea de chemare în judecată având ca obiect revendicare imobiliară, astfel cum a fost modificată, întrucât există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; a respins cererea reconvențională, formulată de pârâtul-reclamant Institutul Național al Patrimoniului, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A, ca rămasă fără obiect și a luat act că pârâtul Institutul Național al Patrimoniului va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia nr. 91A din 29 ianuarie 2024, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A împotriva încheierii din data de 14.09.2021 și sentinței civile nr. 1078/06.10.2021 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr. x/98/2020, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice -DRFP Ploiești prin AJFP Ialomița, Institutul National al Patrimoniului și cu intimata-intervenientă B, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 91A din 29 ianuarie 2024, reclamanta A a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În esență, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a reținut greșit că soluția primei instanțe este legală, în condițiile în care procedura de citare cu intimata B era nelegală la termenul din 14.09.2021 (aspect necontestat), iar reclamanta avea interes în formularea apelului cu privire la această chestiune.

Susține recurenta că instanța de apel a reținut eronat că prima instanță avea posibilitatea de a admite concomitent două excepții procesuale peremptorii, respectiv excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei (deși a invocat moștenirea testamentară, spre deosebire de dosarul anterior, cu citarea unei părți noi, respectiv intimata B).

În ipoteza în care instanța de recurs apreciază că instanțele de fond au procedat formal corect soluționând excepția autorității de lucru judecat, recurenta arată că soluția de admitere a acestei excepții este dată cu încălcarea legii, nefiind îndeplinită condiția triplei identități (de părți, obiect și cauză) față de dosarul nr. x/2/2011 (fost nr. x/98/2009).

5.Apărări formulate în cauză

În termen procedural, a formulat întâmpinare intimatul Institutul Național al Patrimoniului, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a formulat, în termen procedural, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În termen procedural, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului invocată de intimatul Institutul Național al Patrimoniului, precum și respingerea apărărilor intimaților.

La 21 ianuarie 2025, intimata B a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A, Înalta Curte constată următoarele:

Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului, acesta fiind cel care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C. proc. civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal, în ședința de judecată, ori prin cerere scrisă.

Atunci când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză, conform art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

În cauză, la termenul de judecată din data de 12 februarie 2025, recurenta A, prin reprezentant convențional, a depus Declarația autentificată sub nr. 227 din data de 11 februarie 2025 (fila 115) prin care, în temeiul prevederilor art. 406 alin. (5) și alin. (6) C. proc. civ., reclamanta declară că renunță „total și necondiționat la judecată în dosarul nr. x/98/2020, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, care să determine anularea hotărârilor de fond ”.

Astfel, constatând că manifestarea de voință este neîndoielnică și neechivocă în sensul renunțării la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/98/2020, formulată în calea extraordinară de atac a recursului, manifestare de voință ce se înscrie în principiul disponibilității procesului civil, dând eficiență dreptului recurentei-reclamante A de a dispune asupra cererii formulate și în absența unei opoziții din partea intimaților, în contextul celor expuse, în temeiul art. 406 alin. (1) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecată formulată de recurenta A și va anula sentința nr. 1078/F din 6 octombrie 2021 a Tribunalului Ialomița- Secția civilă și decizia nr. 91A din 29 ianuarie 2024 a Curții de Apel București - Secția IV-a civilă.

Având în vedere că declarația de renunțare la judecată a fost formulată în calea extraordinară de a atac a recursului, ulterior primului termen la care părțile au fost citate (din 22 ianuarie 2025), se reține că solicitarea intimatului-pârât Institutul Național al Patrimoniului, de acordare a cheltuielilor de judecată apare ca fiind întemeiată.

Din acest punct de vedere este lipsit de relevanță aspectul invocat de recurenta-reclamantă, anume că ar fi intervenit înțelegerea părților.

Aceasta întrucât, pe de pe o parte, instanța de recurs nu a fost învestită cu analiza unui act procesual privind învoiala părților (ci cu declarația de renunțare la judecată formulată de reclamantă), iar pe de altă parte intimatul-pârât Institutul Național al Patrimoniului are dreptul la dezdăunare, în conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în contextul în care a fost angrenat într-o procedură judiciară în care a formulat apărări (fiind, astfel, nevoit să avanseze sumele achitate cu titlu de onorariu de avocat într-un cuantum rezonabil), dar care nu a mai presupus analiza drepturilor litigioase ca efect al renunțării reclamantei la judecată.

Așa fiind, se va dispune obligarea reclamantei A la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 8.500 lei, reprezentând onorariu de avocat în faza procesuală a apelului și a recursului, în favoarea pârâtului Institutul Național al Patrimoniului, dovedite prin factura seria AV.RAD20240010 din data de 20 septembrie 2024 și factura nr. INP2024/01 din data de 25 ianuarie 2024 și achitate prin ordinul de plată din 1 octombrie 2024 și prin ordinul de plată din 8 februarie 2024, depuse la dosar (f. 111-114).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecată formulată de recurenta A, în dosarul nr. x/98/2020.

Anulează sentința nr. 1078/F din 6 octombrie 2021 a Tribunalului Ialomița- Secția civilă și decizia nr. 91A din 29 ianuarie 2024 a Curții de Apel București - Secția IV-a civilă.

Obligă pe reclamanta A la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.500 lei, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea pârâtului Institutul Național al Patrimoniului.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.