Decizia nr. 8/2025 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 531/1/2025 — recurs în interesul legii

Pe rol se află Dosarul nr. 531/1/2025 având ca obiect recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia privind următoarea problemă de drept: " Lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, prin delegare, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 sau și în alte cauze, conform delegării?"

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 31 alin. (1) și (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 3 aprilie 2023 (Regulamentul).

Ședința este prezidată de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Corina-Alina Corbu.

La ședința de judecată participă doamna Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, la ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent Adina Andreea Ciuhan Teodoru, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Regulament.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat, chestiuni prealabile de invocat, a solicitat doamnei procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie să susțină punctul de vedere cu privire la problemele de drept supuse dezlegării și interpretării unitare ce fac obiectul cauzei de față.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în esență, a susținut că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție pot efectua, conform art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, acte de cercetare penală prin delegare dispuse de procurorul competent și în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Președintele Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reținut dosarul în pronunțare asupra recursului în interesul legii.

Prin recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia s-a susținut că în practica judiciară națională nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (denumită în continuare O.U.G. nr. 120/2005) coroborat cu art. 324 din Codul de procedură penală. II. Dispoziții legale relevante Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor: " Art. 1. - (...) (2) Lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției generale anticorupție au competența să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, activități de prevenire și descoperire, precum și actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite de personalul Ministerului Administrației și Internelor." Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției Generale Anticorupție, aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 158/2017: " Art. 1. - (1) Direcția Generală Anticorupție, denumită în continuare direcția generală, își desfășoară activitatea în baza prevederilor art. 10 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 383/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare. (2) Direcția generală este structura Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI, cu personalitate juridică, specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului MAI, fiind organizată la nivel central și teritorial. Art. 2. - Direcția generală are competență materială specială ce vizează infracțiunile de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite de personalul MAI. (...)". Art. 14. - " (2) Direcția generală îndeplinește, în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare, următoarele atribuții principale: (...) e) desfășoară activități de cercetare penală, în baza ordonanței de delegare emise de procuror; (...)". Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 1 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative: 1 La data intrării în vigoare a acesteia a fost abrogată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 28 iunie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 24. Art. 10. - " (...) (4) Direcția Generală Anticorupție este structura specializată a ministerului pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu." Codul de procedură penală Art. 324. - " (1) Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror în cazurile prevăzute de lege. (2) Procurorul poate dispune preluarea oricărei cauze în care exercită supravegherea, indiferent de stadiul acesteia, pentru a efectua urmărirea penală. (3) În cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală, poate delega, prin ordonanță, organelor de cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală." III. Practica judiciară neunitară invocată de autorul sesizării

Autorul sesizării a arătat că în practica judiciară s-au evidențiat două opinii cu privire la problema de drept în discuție.

Într-o primă orientare jurisprudențială s-a susținut că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse prin delegare de procurorul competent doar în cauzele privind infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, respectiv infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite de personalul Ministerului Administrației și Internelor.

În susținerea acestei opinii s-a arătat că dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 prevăd o competență specială a Direcției Generale Anticorupție, determinată de calitatea persoanei cercetate, și această competență trebuie respectată inclusiv cu ocazia delegării dispuse de către procuror, altminteri având loc o deturnare a scopului normelor legale care au stat la baza înființării acestei structuri specializate.

Totodată, s-a apreciat că teza potrivit căreia textul ar limita competența Direcției Generale Anticorupție numai atunci când are calitatea de organ de cercetare penală, dar nu ar institui aceeași limită când Direcția Generală Anticorupție efectuează acte de urmărire penală prin delegare este greșită, întrucât infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 sunt toate în competența de urmărire penală a procurorului (potrivit art. 22 din Legea nr. 78/2000), care nu poate delega efectuarea unor acte de urmărire penală în temeiul art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală decât cu respectarea dispozițiilor legale primare speciale, în cazul de față, fără a încălca dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.

În susținerea acestei opinii s-a făcut trimitere și la jurisprudența Curții Constituționale, care în Decizia nr. 674/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Afacerilor Interne 2 a reținut: "31. În ceea ce privește critica potrivit căreia se realizează o extindere nejustificată a competenței Direcției generale anticorupție în sensul instrumentării de către aceasta a unor fapte săvârșite de persoane care nu fac parte din personalul Ministerului Administrației și Internelor, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi primită. Din analiza reglementărilor în vigoare, Curtea observă, astfel cum s-a arătat anterior, că Direcția generală anticorupție este o structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, având, astfel, competența de a desfășura acte de cercetare penală numai în ceea ce privește o anumită categorie de fapte, săvârșite exclusiv de persoane încadrate în cadrul aparatului acestui minister." 2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 20 martie 2017.

În a doua orientare jurisprudențială s-a susținut că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse prin delegare de procurorul competent și în alte cauze decât cele privind infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.

În susținerea acestei opinii s-a făcut trimitere la considerentele Deciziei nr. 21 din 7 iulie 2020 3 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerentele căreia s-a reținut: 3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 4 februarie 2021. " (...) cu privire la competența organelor de cercetare penală este statuat de către legiuitor că organele de cercetare penală ale poliției judiciare efectuează urmărirea penală pentru orice infracțiune care nu este dată, prin lege, în competența procurorului, Codul de procedură penală prevăzând de asemenea că atribuțiile organelor de cercetare penală ale poliției judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializați din Ministerul Administrației și Internelor anume desemnați în condițiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens. (...) în cauzele în care competența de efectuare a urmăririi penale este a procurorului analiza legalității administrării probelor se face prin raportare la această competență, și nu a organului de cercetare penală, care nu are nicio competență în efectuarea urmăririi penale. În fapt, ceea ce interesează într-o astfel de analiză este existența actului de delegare al procurorului competent, calitatea de lucrători ai poliției judiciare a celor delegați și volumul actelor de urmărire penală delegate, întrucât procurorul poate delega doar organelor de cercetare penală ale poliției judiciare și poate delega efectuarea numai a anumitor acte de urmărire penală, fiind evident că procurorul nu poate delega efectuarea tuturor actelor de urmărire penală (de exemplu, procurorul să efectueze personal doar acele acte de urmărire penală pe care legea i le impune expres, iar restul actelor să fie efectuate prin delegare de lucrători de poliție judiciară). Așadar, dacă procurorii ce efectuează urmărirea penală în cauze de corupție privind personalul Ministerului Administrației și Internelor nu ar delega pentru efectuarea anumitor acte lucrătorii de poliție judiciară ce își exercită atribuțiile în cadrul Direcției Generale Anticorupție, aceștia nu ar mai avea de dus la îndeplinire nicio dispoziție în materie procesual penală, deci nu ar mai îndeplini atribuții ce îi sunt conferite de Codul de procedură penală. În egală măsură, interpretarea în sensul că organele de cercetare penală ale poliției judiciare care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale Anticorupție ar avea o competență exclusivă, în sens procesual, ar însemna negarea competenței atribuite exclusiv procurorului de a cerceta infracțiunile de corupție comise de orice persoane și de a nega garanțiile constituționale conferite procurorului în exercitarea funcției judiciare încredințate. Or, efectuarea urmăririi penale de către procuror este o garanție suplimentară de legalitate și temeinicie, prin implicarea nemijlocită a procurorului în efectuarea activităților de urmărire penală, în considerarea pregătirii specifice a acestuia, care poate prelua orice dosar, în limitele stabilite de normele de competență ori poate delega, prin ordonanță, efectuarea anumitor acte de urmărire penală organelor de cercetare penală ale poliției judiciare. A nega această garanție echivalează cu negarea principiului legalității, întrucât fiind învestit prin lege să efectueze personal urmărirea penală în cazul anumitor categorii de infracțiuni, doar procurorul este cel care poate decide dacă deleagă și căror organe de cercetare penală ale poliției judiciare deleagă efectuarea anumitor acte, așa încât normele de organizare și funcționare ale unor structuri specializate ale Ministerului Administrației și Internelor, în cadrul cărora funcționează și lucrători ai poliției judiciare, nu pot schimba această competență și nu pot interfera decât nelegal în activitatea procurorului".

Dispoziția legală prevăzută în art. 1 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 120/2005 și interpretarea dată acesteia de către Curtea Constituțională a României au în vedere limitele competenței Direcției Generale Anticorupție de a efectua acte de cercetare penală, competență circumscrisă la personalul Ministerului Afacerilor Interne care a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000. Cât privește însă actele efectuate prin delegare dispusă de către procuror, acestea nu sunt limitate la ipoteza respectivelor infracțiuni de corupție și nici la calitatea de personal al ministerului sus-menționat.

Pe cale de consecință, lucrătorii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție sunt lucrători ai poliției judiciare și au calitatea de organe de cercetare penală a poliției judiciare, așa încât actele de urmărire penală efectuate de către aceștia, în baza dispoziției procurorului, nu sunt afectate de nulitate absolută, chiar în situația în care inculpații sunt persoane care nu fac parte din personalul Ministerului Administrației și Internelor.

Nu există o normă procesual penală prin care să se fi limitat ori interzis organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție să poată, ca urmare a delegării dispuse în temeiul art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, efectua acte de urmărire penală și în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, iar în lipsa unor norme speciale derogatorii se aplică norma generală, care permite delegarea oricărui organ de cercetare penală al poliției judiciare.

În consecință, lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au o competență exclusivă în cauzele penale prevăzute în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, fiind singurii care pot efectua în aceste cauze acte de cercetare penală dispuse de procurorul competent, dar pot efectua, prin delegarea dispusă în temeiul art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, acte de urmărire penală și în alte cauze, având în vedere faptul că prin ordonanța de delegare a procurorului competența de a efectua urmărirea penală în cauză nu a fost transferată ofițerului de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție, actele de urmărire penală întocmite de acesta fiind efectuate în numele procurorului care a dat dispoziția scrisă. Prin delegare practic se transmite dreptul de a efectua un act procedural unui organ competent teritorial, dar necompetent funcțional să efectueze în cauză urmărirea penală. Actul de delegare nu conferă organului delegat nicio competență (personală ori materială), ci reprezintă o exercitare a competenței exclusive a procurorului, care poate delega sau poate efectua el însuși întreaga urmărire penală. Doar procurorul este cel care poate decide dacă deleagă și căror organe de cercetare penală ale poliției judiciare deleagă efectuarea anumitor acte de urmărire penală ori le efectuează el însuși, fără ca normele de organizare și funcționare ale unor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne în cadrul cărora funcționează și lucrători ai poliției judiciare să fie incidente. IV. Jurisprudența Curții Constituționale a României

Decizia nr. 674/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 20 martie 2017: " 28. În ceea ce privește desfășurarea activității de urmărire penală, Curtea reține că organele de cercetare penală din cadrul Direcției generale anticorupție își desfășoară activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului, potrivit art. 55 alin. (6) din Codul de procedură penală. În acest sens, dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 dispun în sensul că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției generale anticorupție au competența să efectueze actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite de personalul Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, (...), deși în desfășurarea celorlalte activități profesionale, altele decât activitatea de urmărire penală, polițiștii din cadrul poliției judiciare se subordonează ofițerilor ierarhici, în ceea ce privește activitatea de urmărire penală, aceștia se află sub conducerea și controlul nemijlocit al procurorului. (...) 31. În ceea ce privește critica potrivit căreia se realizează o extindere nejustificată a competenței Direcției generale anticorupție în sensul instrumentării de către aceasta a unor fapte săvârșite de persoane care nu fac parte din personalul Ministerului Administrației și Internelor, Curtea apreciază că (...) din analiza reglementărilor în vigoare, (...) Direcția generală anticorupție este o structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, având, astfel, competența de a desfășura acte de cercetare penală numai în ceea ce privește o anumită categorie de fapte, săvârșite exclusiv de persoane încadrate în cadrul aparatului acestui minister." V. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Decizia nr. 21 din 7 iulie 2020 4 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, vizând următoarea problemă de drept: 4 Publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 4 februarie 2021. " Dacă lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție pot efectua, conform art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, acte de cercetare penală prin delegare și în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor", prin care s-a reținut: " (...) în cauzele în care competența de efectuare a urmăririi penale este a procurorului analiza legalității administrării probelor se face prin raportare la această competență, și nu a organului de cercetare penală, care nu are nicio competență în efectuarea urmăririi penale. În fapt, ceea ce interesează într-o astfel de analiză este existența actului de delegare al procurorului competent, calitatea de lucrători ai poliției judiciare a celor delegați și volumul actelor de urmărire penală delegate, întrucât procurorul poate delega doar organelor de cercetare penală ale poliției judiciare și poate delega efectuarea numai a anumitor acte de urmărire penală, fiind evident că procurorul nu poate delega efectuarea tuturor actelor de urmărire penală (de exemplu, procurorul să efectueze personal doar acele acte de urmărire penală pe care legea i le impune expres, iar restul actelor să fie efectuate prin delegare de lucrători de poliție judiciară). Așadar, dacă procurorii ce efectuează urmărirea penală în cauze de corupție privind personalul Ministerului Administrației și Internelor nu ar delega pentru efectuarea anumitor acte lucrătorii de poliție judiciară ce își exercită atribuțiile în cadrul Direcției Generale Anticorupție, aceștia nu ar mai avea de dus la îndeplinire nicio dispoziție în materie procesual penală, deci nu ar mai îndeplini atribuții ce le sunt conferite de Codul de procedură penală. În egală măsură, interpretarea în sensul că organele de cercetare penală ale poliției judiciare care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale Anticorupție ar avea o competență exclusivă, în sens procesual, ar însemna negarea competenței atribuite exclusiv procurorului de a cerceta infracțiunile de corupție comise de orice persoane și de a nega garanțiile constituționale conferite procurorului în exercitarea funcției judiciare încredințate. A nega această garanție echivalează cu negarea principiului legalității, întrucât fiind învestit prin lege să efectueze personal urmărirea penală în cazul anumitor categorii de infracțiuni, doar procurorul este cel care poate decide dacă deleagă și căror organe de cercetare penală ale poliției judiciare deleagă efectuarea anumitor acte, așa încât normele de organizare și funcționare ale unor structuri specializate ale Ministerului Administrației și Internelor, în cadrul cărora funcționează și lucrători ai poliției judiciare, nu pot schimba această competență și nu pot interfera decât nelegal în activitatea procurorului."

Decizia nr. 65 din 2 octombrie 2023 5 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, vizând următoarele chestiuni de drept: 5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 24 octombrie 2023. " 1. Aplicarea dispozițiilor art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală - în cauze în care urmărirea penală este obligatoriu a fi efectuată de către procuror - constând în delegarea de către procurorul care efectuează urmărirea penală a efectuării unor acte de urmărire penală către organele de cercetare ale poliției judiciare este sau nu este condiționată de respectarea dispozițiilor art. 201 din Codul de procedură penală, cu trimitere la dispozițiile art. 200 din Codul de procedură penală? 2. În aplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (3) din Codul de procedură penală - cu eventuala incidență a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, corelate cu Decizia nr. 302/2017 a Curții Constituționale - este sau nu este limitată delegarea efectuării unui act de urmărire penală, de către procurorul ce efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală, la ipoteza imposibilității efectuării actului de către acesta sau la un/o anume volum/proporție al/a efectuării actelor de urmărire penală prin delegare? 3. Dispozițiile art. 7 alin. (1) și alin. (6) din Ordonanța de urgență nr. 78 din 16 noiembrie 2016 a Guvernului României, aprobată prin Legea nr. 120/2018, înlătură efectele dispozițiilor art. 56 alin. (3) din Codul de procedură penală - eventual corelate cu cele ale art. 201 din Codul de procedură penală, cu trimitere la dispozițiile art. 200 din Codul de procedură penală - în sensul că actele de urmărire penală efectuate de către ofițerii și agenții de poliție judiciară detașați la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, din dispoziția procurorului, sunt considerate acte de urmărire penală efectuate nemijlocit de către procuror în exercitarea atribuției de efectuare în mod obligatoriu a urmăririi penale, fără alte condiționări în afara efectuării acestora din dispoziția scrisă a procurorului?" prin care s-a reținut: "159. (...) în fapt, ceea ce interesează într-o astfel de analiză este existența actului de delegare al procurorului competent, calitatea de lucrători ai poliției judiciare a celor delegați și volumul actelor de urmărire penală delegate, întrucât procurorul poate delega doar organelor de cercetare penală ale poliției judiciare și poate delega efectuarea numai a anumitor acte de urmărire penală, fiind evident că procurorul nu poate delega efectuarea tuturor actelor de urmărire penală (de exemplu, procurorul să efectueze personal doar acele acte de urmărire penală pe care legea i le impune expres, iar restul actelor să fie efectuate prin delegare de lucrători de poliție judiciară). Așadar, dacă procurorii ce efectuează urmărirea penală în cauze de corupție privind personalul Ministerului Administrației și Internelor nu ar delega pentru efectuarea anumitor acte lucrătorii de poliție judiciară ce își exercită atribuțiile în cadrul Direcției Generale Anticorupție, aceștia nu ar mai avea de dus la îndeplinire nicio dispoziție în materie procesual penală, deci nu ar mai îndeplini atribuții ce le sunt conferite de Codul de procedură penală." VI. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia specialiștilor în drept penal din cadrul mai multor facultăți de drept, la dosar fiind înaintate punctele de vedere formulate de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași.

Colectivul de drept penal din cadrul Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în punctul de vedere formulat, a susținut că organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, prin delegare, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent, exclusiv în cauzele privind infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.

În argumentarea punctului de vedere formulat s-a arătat că stabilirea competenței procurorului de a efectua personal urmărirea penală în cazul infracțiunilor de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000 nu are aptitudinea de a face inaplicabilă reglementarea cuprinsă în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005.

De lege lata, organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale Anticorupție pot efectua acte de cercetare penală doar dacă sunt delegate de procurorul care efectuează urmărirea penală. Potrivit art. 324 alin. (3) și art. 201 din Codul de procedură penală raportat la art. 200 din Codul de procedură penală, delegarea poate fi dispusă doar în vederea administrării anumitor probe și a îndeplinirii altor acte procedurale, la acest mecanism neputându-se recurge în vederea efectuării unor acte procesuale.

Cu toate acestea, verificarea legalității actelor procedurale efectuate ca urmare a recurgerii la mecanismul delegării se realizează nu numai în funcție de legalitatea actului procesual prin care s-a dispus delegarea, ci și în funcție de competența organului de cercetare penală delegat și de modul în care acesta a dus la îndeplinire activitatea delegată. Legea nu limitează sancțiunea nulității doar la actele procesuale efectuate în cauzele penale, această sancțiune fiind aplicabilă și actelor procedurale. Nu întâmplător în legătură cu sancțiunea nulității nu se face nicio distincție între actele procesuale și procedurale efectuate în cauză.

Facultatea de Drept din cadrul Universității "Lucian Blaga" din Sibiu, în punctul de vedere formulat, a susținut că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție nu pot efectua acte de cercetare penală prin delegare în alte cauze penale decât în acelea prevăzute în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, în considerarea faptului că dispozițiile acestei ordonanțe reglementează o competență specială a acestor organe de cercetare penală, dată atât de specificul infracțiunilor instrumentate, cât și de calitatea specială a persoanelor care sunt vizate de dispozițiile acestei ordonanțe.

A extinde această competență specială și la alte cauze care nu intră sub incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 120/2005, chiar în condițiile existenței unei delegări din partea procurorului, ar echivala cu o aplicare extensivă a dispozițiilor acestei norme speciale și ar ignora scopul pentru care a fost înființată această structură specializată, prin Legea nr. 161/2005, acela de a preveni și combate corupția în rândul unei anumite categorii profesionale - personalul Ministerului Afacerilor Interne.

În acest context, chiar și în ipoteza efectuării unor acte de cercetare penală în baza unei delegări din partea procurorului competent, este necesară verificarea competenței materiale (infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000) și a competenței personale (infracțiuni săvârșite de personalul M.A.I.), în caz contrar încălcându-se principiile legalității și previzibilității în materia aplicării dispozițiilor procesual penale.

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a susținut că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, prin delegare, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, iar nu și în alte cauze, pe baza delegării.

În punctul de vedere formulat s-a arătat că, așa cum rezultă din expunerea de motive a O.U.G. nr. 120/2005, rațiunea înființării D.G.A. a vizat întărirea luptei anticorupție, în componenta cea mai sensibilă, respectiv descoperirea infracțiunilor de corupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (minister esențial în funcționarea statului), în contextul pregătirilor României pentru aderare la Uniunea Europeană. Astfel, la origine, D.G.A. a fost înființată ca o structură specializată de poliție judiciară, fapt ce însemna că nu deținea o competență generală ca organ de cercetare penală. În concret, la data adoptării O.U.G. nr. 120/2005 era în vigoare art. 207 din Codul de procedură penală din 1969, potrivit căruia: "Cercetarea penală se efectuează de organele de cercetare ale poliției judiciare, pentru orice infracțiune care nu este dată, în mod obligatoriu, în competența altor organe de cercetare penală". Acest text regla competența de cercetare penală: o competență generală pentru poliția judiciară și o competență specială pentru alte organe de cercetare, precum D.G.A. În timp s-au succedat mai multe modificări legislative, iar prin efectul mai multor dispoziții legale s-a creat categoria polițiștilor judiciari fără competență generală de cercetare, prin derogare de la dispozițiile art. 57 din Codul de procedură penală.

Existența unui act de delegare nu schimbă cu nimic regimul juridic al actelor întocmite de polițiștii judiciari din cadrul Direcției Generale Anticorupție, în condițiile în care delegarea este o condiție esențială pentru exercitarea competenței acestora, datorită specificului infracțiunilor de corupție. Totodată, limitarea competenței polițiștilor judiciari din cadrul Direcției Generale Anticorupție nu reprezintă o excepție, ci este expresia unei politici penale sectoriale dedicate investigării aprofundate anumitor categorii de infracțiuni.

Facultatea de Drept din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, în punctul de vedere formulat, a susținut că dispoziția legală din cuprinsul art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 reprezintă o derogare de la competența generală a organelor de cercetare penală, precum și de la posibilitatea de a efectua acte de cercetare penală în temeiul delegării în oricare cauze aflate în competența proprie a procurorului.

În cauzele care revin în competența proprie a procurorului, respectarea dispozițiilor referitoare la competența materială și/sau personală a organului de urmărire penală se apreciază prin raportare la procuror - organul judiciar însărcinat cu efectuarea urmăririi penale. Regula generală este aceea că procurorul competent, în faza de urmărire penală, poate dispune prin delegare efectuarea unor acte de procedură/procedurale de către orice lucrător de poliție judiciară din cadrul organelor de cercetare penală, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție funcționează ofițeri de poliție, constituind poliția judiciară a Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit alineatelor următoare, ofițerii și agenții de poliție judiciară își desfășoară activitatea numai în cadrul Departamentului Național Anticorupție, sub autoritatea exclusivă a procurorului-șef al acestui departament, și pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Departamentului Național Anticorupție.

Dispoziții similare sunt cuprinse și în art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Totodată, cu privire la atribuțiile polițiștilor de frontieră, în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române se arată că între atribuții se află și desfășurarea de activități pentru constatarea faptelor penale și - prin organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției de Frontieră Române - efectuarea de cercetări în legătură cu acestea, conform legii [art. 21 lit. u) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001]. Prin urmare, există dispoziții legale exprese care limitează sfera de activități pe care le pot desfășura anumite categorii de lucrători ai poliției judiciare, limitare care operează inclusiv în cazul actelor delegate de către procurorul competent.

Dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 prevăd că lucrătorii de poliție judiciară au competența să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, activități de prevenire și descoperire, precum și actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite de personalul Ministerului Administrației și Internelor.

Dispoziția legală este clară, în sensul în care procurorul competent poate să dispună (prin delegare) ca lucrătorii de poliție judiciară să efectueze acte de cercetare penală doar în legătură cu infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 și doar dacă acestea ar fi săvârșite de personalul Ministerului Administrației și Internelor. VII. Punctul de vedere exprimat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este în sensul că lucrătorii din cadrul Direcției Generale Anticorupție pot efectua acte de cercetare penală în baza delegării procurorului competent și în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

În susținerea punctului de vedere formulat s-a arătat că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări a fost tranșată explicit doar prin Decizia nr. 21/2020, pronunțată la data de 7 iulie 2020 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care, fiind învestit cu o întrebare identică cu cea care face obiectul prezentei sesizări, a respins ca inadmisibilă sesizarea, arătând în considerente că lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție pot efectua acte de cercetare penală în baza delegării procurorului competent față de orice persoană, nu doar față de personalul M.A.I.

S-a susținut că, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a oferit elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate, arătând că, "în cauzele în care competența de efectuare a urmăririi penale aparține procurorului, analiza legalității administrării probelor se face prin raportare la această competență, și nu a organului de urmărire penală care nu are nicio competență în efectuarea urmăririi penale". De asemenea, s-a mai reținut că "(...) interpretarea în sensul că organele de cercetare penală ale poliției judiciare care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale Anticorupție ar avea o competență exclusivă, în sens procesual, ar însemna negarea competenței atribuite exclusiv procurorului de a cerceta infracțiunile de corupție comise de orice persoane și de a nega garanțiile constituționale conferite procurorului în exercitarea funcției judiciare încredințate".

Prin urmare, potrivit acestor considerente, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție pot efectua acte de cercetare penală în baza delegării procurorului competent, față de orice persoană, nu doar față de personalul din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, deoarece aceste acte sunt efectuate nu în nume propriu de către acești lucrători de poliție judiciară, ci în numele procurorului competent, în limitele ordonanței de delegare emise de acesta.

Având în vedere aceste aspecte și ținând cont și de faptul că delegarea poate fi dispusă doar unui organ necompetent material/funcțional, în punctul de vedere formulat s-a susținut că ceea ce se impune a fi verificat nu este competența organului delegat (atât timp cât îndeplinește condiția cerută de art. 324 din Codul de procedură penală, de a fi organ de cercetare penală), ci competența celui care a dispus acel act procedural, act care devine parte componentă a cauzei ca și cum ar fi fost efectuat de el însuși.

În acest context s-a arătat că Direcția Generală Anticorupție este o structură specializată pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu al acestui minister, iar lucrătorii de poliție din cadrul acestei direcții nu au o competență specială, întrucât nu fac parte din categoria organelor de cercetare penală speciale, aspect ce rezultă din dispozițiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, ci, prin numirea în corpul poliției judiciare cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau al procurorului anume desemnat de acesta, primesc o competență generală de a efectua acte de cercetare penală. VIII. Opinia judecătorului-raportor

Judecătorul-raportor, prin raportul întocmit în cauză, a apreciat ca fiind îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 471 și 472 din Codul de procedură penală, referitoare la titularul sesizării și la existența unei chestiuni de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești, fiind depuse hotărâri definitive ce atestă existența unei jurisprudențe neunitare referitoare la problema de drept care constituie obiectul recursului în interesul legii.

Cu referire la problema de drept ce face obiectul sesizării, judecătorul-raportor, în esență, a reținut că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, prin delegare, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: IX.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii

Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curții de Apel Alba Iulia, în temeiul dispozițiilor art. 471 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: " (1) Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești. (2) Cererea trebuie să cuprindă soluțiile diferite date problemei de drept și motivarea acestora, jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum și soluția ce se propune a fi pronunțată în recursul în interesul legii. (3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătorești definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești."

Sub aspectul condițiilor de admisibilitate, art. 472 din Codul de procedură penală prevede că recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează la cerere.

Verificând regularitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu textele de lege menționate, care enumeră, în categoria subiecților de drept care pot promova recurs în interesul legii, colegiul de conducere al curții de apel, se constată că această primă condiție referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită.

De asemenea, analizând jurisprudența atașată sesizării, care relevă existența unor orientări jurisprudențiale diferite ale problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, se constată îndeplinită și cea de-a doua condiție de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală.

Pentru considerentele prezentate, recursul în interesul legii este admisibil. IX.2. Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii reține următoarele:

În dezlegarea problemei de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești, asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție este chemată să se pronunțe prin intermediul mecanismului de unificare a practicii al recursului în interesul legii, analiza pornește de la verificarea competenței lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție de efectuare a unor acte de procedură penală, în baza delegării emise de către procuror. Astfel, organele de cercetare penală din cadrul D.G.A. pot efectua acte de cercetare penală doar dacă sunt delegate de procurorul care efectuează urmărirea penală. Verificarea legalității actelor procedurale efectuate ca urmare a recurgerii la mecanismul delegării se realizează nu numai în funcție de legalitatea actului procesual prin care s-a dispus delegarea, ci și în funcție de competența organului de cercetare penală delegat, procurorul având obligația de a desemna numai organele de urmărire penală care au competența, potrivit legii, de a le efectua. În situația în care anumite acte de cercetare penală sunt efectuate de un organ de urmărire penală necompetent, după materie sau după calitatea persoanei, sancțiunea care intervine este nulitatea absolută, potrivit art. 281 alin. (1) lit. b 1 ) din Codul de procedură penală.

Prin Decizia nr. 674/2016, pronunțată la data de 17 noiembrie 2016 de Curtea Constituțională a României, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din Legea nr. 161/2005, privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul M.A.I. Instanța de contencios constituțional a reținut că Direcția Generală Anticorupție (în continuare D.G.A.) își desfășoară activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului, potrivit art. 55 alin. (6) din Codul de procedură penală. În acest sens, dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 dispun în sensul că lucrătorii poliției judiciare din cadrul D.G.A. au competența să efectueze actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 [...], săvârșite de personalul M.A.I. În continuare, Curtea a apreciat, în ceea ce privește critica potrivit căreia se realizează o extindere nejustificată a competenței D.G.A. în sensul instrumentării de către aceasta a unor fapte săvârșite de persoane care nu fac parte din personalul M.A.I., că D.G.A. este o structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu al M.A.I., având astfel competența de a desfășura acte de cercetare penală numai în ceea ce privește o anumită categorie de fapte, săvârșite exclusiv de persoane încadrate în cadrul aparatului acestui minister.

Prin Decizia nr. 302/2017, pronunțată la data de 4 mai 2017 de Curtea Constituțională a României, s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională. Ca urmare a deciziei instanței de control constituțional, art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost modificat prin Legea nr. 201/2023, fiind introdus un nou caz de nulitate absolută, respectiv încălcarea dispozițiilor privind competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală [lit. b 1 ) ]. Conform dispozițiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. b 1 ), e) și f) poate fi invocată până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale.

Astfel, este evident că interpretarea corectă și unitară a dispozițiilor privind competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală este deosebit