Decizia nr. 1/2025 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 1127/1/2024 — recurs în interesul legii

Pe rol se află soluționarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție cu nr. 1.127/1/2024, prin care s-a solicitat să se statueze dacă, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 174 și ale art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități normative ale elementului material, se înțelege data comiterii primei modalități normative sau data comiterii ultimei modalități normative/ultimului act de executare al ultimei modalități.

Completul competent să judece recursul în interesul legii este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 30 alin. (1) coroborat cu art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare, Serviciul judiciar penal.

La ședința de judecată participă magistratul-asistent Florin Nicușor Mihalache, desemnat conform art. 32 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare.

După prezentarea referatului cauzei, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, președintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie a învederat că recursul în interesul legii a fost promovat ca urmare a constatării unei practici neunitare vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 174 și ale art. 154 alin. (2) din Codul penal, în ceea ce privește data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, în cazul infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care activitatea infracțională are o desfășurare în timp, fiind realizate, la date diferite, mai multe modalități normative ale elementului material.

De asemenea, a învederat că în cuprinsul sesizării au fost prezentate cele două orientări conturate în practica instanțelor judecătorești, fiind atașate hotărâri judecătorești prin care problema de drept a primit dezlegări diferite, context în care a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile legale.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, a învederat că punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a art. 174 și a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități normative ale elementului material, se înțelege data comiterii ultimei modalități normative/ultimului act de executare al ultimei modalități.

În susținerea acestui punct de vedere a învederat că, în cazul infracțiunilor de corupție realizate prin mai multe modalități normative, finalizarea conduitei infracționale nu poate avea decât sensul finalizării de către autor a tuturor acțiunilor realizate care își găsesc corespondent în elementul material. Modalitățile alternative ale acestor infracțiuni reprezintă trepte succesive, forme distincte, dar legate între ele, în realizarea aceluiași scop.

Infracțiunile de corupție incriminează conduite infracționale ce corespund fazelor unei infracțiuni, respectiv faza actelor preparatorii, faza punerii în executare a hotărârii infracționale și faza executării, într-un proces execuțional unic, conceput astfel de la bun început, și nu reprezintă o simplă reiterare a acțiunii în realizarea aceleiași rezoluții infracționale.

Datorită legăturii naturale care le unește, săvârșirea, chiar la intervale de timp diferite, a două sau mai multor modalități din conținuturile alternative ale infracțiunilor de corupție, dă naștere unei unități naturale de infracțiune. Această legătură naturală este explicată prin aceea că unele dintre modalitățile alternative prevăzute în conținutul infracțiunii reprezintă în realitate formele imperfecte (acte pregătitoare sau tentativă) ale infracțiunii fapt consumat, forme pe care legiuitorul a înțeles să le sancționeze, datorită gravității acestor fapte, ca fiind acte de executare.

Prin includerea actelor pregătitoare în sfera faptului consumat legiuitorul a urmărit extinderea paletei de conduite infracționale, în considerarea caracterului deosebit de grav al infracțiunilor de corupție, nicidecum o restrângere a conduitelor cu relevanță penală în cazul infracțiunilor de corupție.

Semnificația juridică a momentului consumării infracțiunilor de corupție de la realizarea primei modalități normative este aceea că orice activitate ulterioară acestui moment, ca de exemplu refuzul primirii folosului necuvenit sau restituirea acestuia, nu are nicio influență cu privire la existența infracțiunii, indiferent dacă nu se intervine pe lângă funcționar.

Prelungirea în timp a actelor de executare specifice elementului material al acestor infracțiuni dincolo de momentul consumării presupune existența și a unui moment al finalizării activității infracționale, similar momentului epuizării, incident în cazul infracțiunilor continue sau continuate.

De acest ultim moment se leagă multiple alte instituții de drept, respectiv instituția grațierii, concursul de legi penale în timp, participația penală, incidența regimului aplicabil faptelor comise de minori, locul săvârșirii faptei, dar și data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale.

Prescripția răspunderii penale este o cauză de stingere a răspunderii penale, iar calculul termenului de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data comiterii infracțiunii, adică de la data la care a luat sfârșit activitatea infracțională.

O interpretare contrară, în situația în care pentru prima modalitate alternativă a infracțiunii a intervenit prescripția răspunderii penale, ar conduce, pe de o parte, la imposibilitatea tragerii la răspundere penală a autorului infracțiunii pentru modalitățile alternative ale infracțiunii săvârșite ulterior, iar, pe de altă parte, la imposibilitatea tragerii la răspundere penală a eventualilor complici la modalitățile alternative ale infracțiunii săvârșite ulterior.

Președintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reținându-se, dosarul în pronunțare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 1.236/372/III-5/2023, ca urmare a constatării unei practici judiciare neunitare la nivelul instanțelor naționale, în temeiul dispozițiilor art. 471 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, vizând următoarea problemă de drept: "în interpretarea și aplicarea unitară a art. 174 și a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități normative ale elementului material, se înțelege data comiterii primei modalități normative sau data comiterii ultimei modalități normative/ultimului act de executare al ultimei modalități". II. Dispoziții legale relevante în lămurirea problemei de drept

Codul penal Art. 174. - Săvârșirea unei infracțiuni Prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice. Art. 154. - Termenele de prescripție a răspunderii penale (1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: a) 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani; b) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani; c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani; d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani; e) 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda. (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act. (3) În cazul infracțiunilor progresive, termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii și se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs. (4) În cazul infracțiunilor de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile și al infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, altele decât cele prevăzute la art. 153 alin. (2) lit. c), precum și al infracțiunii de pornografie infantilă, săvârșite față de un minor, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului. Art. 289. - Luarea de mită (1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta. (2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. (3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent. Art. 290. - Darea de mită (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condițiile arătate în art. 289, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. (2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita. (3) Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta. (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunțul prevăzut în alin. (3). (5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent. Art. 291. - Traficul de influență (1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. (2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent. Art. 292. - Cumpărarea de influență (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta. (3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după denunțul prevăzut în alin. (2). (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent. III. Examenul jurisprudenței naționale

Examenul jurisprudenței actuale în materie a evidențiat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 174 și ale art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, în cazul infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care activitatea infracțională are o desfășurare în timp prin aceea că sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități normative ale elementului material.

Într-o primă orientare jurisprudențială, unele instanțe, interpretând dispozițiile art. 174 și ale art. 154 alin. (2) din Codul penal, au considerat că data săvârșirii infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, comise prin realizarea la date diferite a mai multor modalități alternative ale elementului material și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale, este data realizării primei modalități alternative.

Argumentul care stă la baza acestei orientări este că data de la care se consideră săvârșită o infracțiune este data de la care fapta dobândește relevanță penală, respectiv momentul consumării.

Infracțiunile prevăzute de art. 289-292 din Codul penal sunt infracțiuni cu consumare anticipată, instantanee și de pericol abstract.

În acest caz, momentul consumării este cel în care infracțiunea s-a produs în configurația sa tipică, respectiv momentul în care s-a produs starea de pericol abstract cerut de norma de incriminare pentru existența infracțiunii în forma sa tip, și anume momentul realizării primei modalități alternative.

Jurisprudența identificată privește o primă categorie de hotărâri în care se invocă explicit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, instanțele analizând data săvârșirii infracțiunilor de corupție din această perspectivă (anexa nr. 1) și o a doua categorie de hotărâri în care este analizată data săvârșirii acestor infracțiuni din perspectiva altor instituții de drept decât prescripția răspunderii penale, de exemplu: încadrarea juridică sau concursul de legi în timp (anexa nr. 2).

Ceea ce este comun ambelor categorii de hotărâri este, în esență, faptul că instanțele au considerat că realizarea, după momentul consumării infracțiunii, a altor conduite ce reprezintă acțiuni specifice unor modalități alternative ale elementului material nu are nicio relevanță penală.

În cadrul acestei orientări, într-o abordare, se consideră că infracțiunea comisă prin realizarea la date diferite a mai multor modalități alternative ale elementului material este o infracțiune specifică unității naturale colective, care reunește toate modalitățile alternative efectiv comise.

Întrucât infracțiunea s-a consumat în momentul realizării primei modalități alternative, continuarea activității infracționale prin realizarea unei alte modalități alternative (deși reținută ca parte a unității naturale colective) nu are nicio influență nici asupra existenței infracțiunii și nici cu privire la calculul termenului de prescripție a răspunderii penale.

Într-o altă abordare, se consideră că infracțiunea este una simplă, realizată printr-o singură conduită, o singură acțiune, specifică primei modalități alternative a elementului material comise, nu o unitate naturală colectivă. Astfel, actele materiale ulterioare momentului realizării primei modalități a elementului material (de exemplu, primirea mitei la o dată ulterioară datei pretinderii în cazul infracțiunii de luare de mită) reprezintă o simplă punere în executare a convenției dintre inculpați, fără a fi privită ca o altă modalitate normativă a elementului material și fără a avea relevanță penală.

Această primă orientare jurisprudențială se regăsește în hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de curțile de apel București, Craiova și Suceava (anexa nr. 1 și anexa nr. 2).

În cea de-a doua orientare jurisprudențială, instanțele, în interpretarea dispozițiilor art. 174 și ale art. 154 alin. (2) din Codul penal, au considerat că data săvârșirii infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal este data realizării ultimei modalități alternative sau, respectiv, data realizării ultimului act de executare din mai multe, care, reunite, caracterizează o singură modalitate alternativă (de exemplu, data primirii mitei după ce inițial fusese acceptată promisiunea sau data primirii ultimei tranșe din suma de bani ce reprezintă mita), aceasta fiind și data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale.

Și în cazul acestei orientări, jurisprudența identificată privește o primă categorie de hotărâri în care se invocă explicit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, instanțele analizând data săvârșirii infracțiunilor de corupție din această perspectivă (anexa nr. 3), și o a doua categorie de hotărâri în care este analizată data săvârșirii acestor infracțiuni din perspectiva altor instituții de drept decât prescripția răspunderii penale, de exemplu: încadrarea juridică sau concursul de legi în timp (anexa nr. 4).

Ceea ce este comun ambelor categorii de hotărâri este că instanțele au considerat că acele conduite, realizate ulterior momentului consumării infracțiunii, prezintă relevanță penală, sunt valorificate în cadrul unității de infracțiune, fie că este o unitate naturală de infracțiune, fie că este o unitate legală de infracțiune sub forma infracțiunii continuate, și reprezintă data săvârșirii infracțiunii și momentul de debut al termenului prescripției răspunderii penale.

În cadrul acestei orientări, într-o primă abordare, s-a reținut că o astfel de infracțiune ce presupune comiterea la intervale de timp a mai multor modalități alternative ale elementului material, între care există o legătură obiectivă și subiectivă și care reprezintă etape diferite de realizare a unei activități ilicite unice, este comisă sub forma unității naturale colective de infracțiune.

Constituind o formă a unității naturale de infracțiune, dar care are o desfășurare în timp, infracțiunea are un moment al consumării, marcat de realizarea primei modalități alternative, și un moment al epuizării, reprezentat de ultima modalitate alternativă sau ultimul act de executare al unei pluralități de astfel de acte, care alcătuiesc împreună ultima modalitate alternativă, ce reprezintă, totodată, și data săvârșirii infracțiunii unice.

Negarea acestei caracteristici a unității naturale colective de a avea o desfășurare în timp ar însemna ca atunci când activitatea ilicită cunoaște o succesiune de acte subsumate unei infracțiuni unice, de natură a agrava răspunderea penală, contribuțiile ulterioare actului inițial să fie plasate în afara sferei de aplicare a legii penale și, prin aceasta, să devină lipsite de consecințe juridice, în pofida indisolubilei lor legături cu activitatea originară ce a marcat momentul consumativ al infracțiunii.

Într-o a doua abordare s-a reținut că o astfel de infracțiune este comisă în formă continuată, fiind, astfel, o formă a unității legale de infracțiune cu consecința aplicării dispozițiilor art. 154 alin. (2) din Codul penal, care prevăd că data săvârșirii infracțiunii continuate este data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.

Această orientare jurisprudențială se regăsește în hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de curțile de apel Bacău, București, Craiova și Cluj (anexa nr. 3 și anexa nr. 4). IV. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție IV.1.

Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, au fost identificate: - Decizia de îndrumare nr. 1 din 20 iunie 1987 a Plenului Tribunalului Suprem, în care s-a precizat, în esență, că, pentru stabilirea datei săvârșirii faptei, ca dată de la care începe să curgă termenul de prescripție, este valabil același reper, atât în cazul infracțiunilor continue și continuate, cât și în cazul infracțiunilor ce se comit instantaneu, de regulă printr-un singur act de executare, și anume "data executării acțiunii ce constituie latura lor obiectivă, termenul de prescripție urmând a se socoti de la această dată"; - Decizia nr. 5 din 11 februarie 2019, pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 2 mai 2019, prin care s-a stabilit că prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înțelege momentul apariției primei pagube ori al obținerii primului folos necuvenit; - Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că: Acțiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deținerea sau folosirea sunt modalități alternative ale elementului material al infracțiunii unice de spălare a banilor. În considerentele acestei decizii s-a reținut că acțiunile ce reprezintă verbum regens al infracțiunii de spălare a banilor reprezintă modalități normative alternative ale elementului material, astfel că realizarea oricărei modalități va conduce la consumarea infracțiunii. De asemenea, s-a mai reținut că, dacă infracțiunea de spălare de bani s-a produs prin realizarea mai multor modalități ale elementului material, aparținând unor variante distincte, acest aspect va fi valorificat în încadrarea juridică, prin reținerea tuturor acestor variante. Ca atare, realizarea mai multor acțiuni ce reprezintă elementul material al infracțiunii de spălare de bani, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, nu afectează unitatea infracțională. IV.2.

În ceea ce privește deciziile de speță, în urma examenului de jurisprudență efectuat la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate o serie de hotărâri care prezintă relevanță pentru problema de drept analizată, ale căror considerente conturează mai multe orientări jurisprudențiale, respectiv: - Decizia penală nr. 604 din 8 decembrie 2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători, în considerentele căreia s-a reținut că purtarea unor discuții repetate cu mai multe persoane aflate împreună, urmate de primirea unor foloase de la acestea în același timp și loc, nu atribuie faptei semnificația unei infracțiuni continuate de trafic de influență, caracterizată prin săvârșirea repetată a unor acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, ci constituie o unitate naturală de infracțiune; această unitate nu este incompatibilă cu existența unei pluralități de acte materiale, cu condiția ca acestea, considerate în ansamblul lor, prin legătura firească dintre ele, să alcătuiască o singură acțiune în vederea aceluiași rezultat; - Decizia penală nr. 1.894 din 18 martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin care s-a reținut că, ori de câte ori între activitățile incriminate, ca modalități distincte de săvârșire a aceleiași infracțiuni, există o legătură naturală, în sensul că săvârșirea uneia este urmarea firească a celeilalte, fiecare în parte reprezentând trepte deosebite de înfăptuire a aceleiași finalități, comiterea succesivă a acelor activități realizează o unitate naturală de infracțiune, în cadrul căreia activitățile subsecvente fac corp comun cu cele care le precedă. Or, este evident că pe parcursul săvârșirii luării de mită, pretinderea de bani sau alte foloase, precum și acceptarea sau nerespingerea promisiunii unor foloase nu reprezintă decât momente intermediare, ce își găsesc împlinirea și rațiunea de a fi în acțiunea finală (de primire a unor sume de bani sau foloase) care constituie ultima modalitate alternativă de săvârșire a infracțiunii; - Decizia penală nr. 1.758 din 4 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin care s-a reținut că "infracțiunea de trafic de influență s-a realizat, prin una din modalitățile sale alternative, în momentul pretinderii folosului; acțiunile ulterioare, constând în primirea eșalonată a folosului, deși multiple, constituie, împreună cu acțiunea de pretindere, care le precedă, o unitate infracțională naturală, ceea ce înseamnă că existența și pluralitatea lor sunt nerelevante pentru ca fapta să fie o infracțiune continuată așa cum susține parchetul"; - Decizia penală nr. 152/RC din 9 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin care s-a reținut că, deși infracțiunea de luare de mită reținută în sarcina inculpatului A. s-a consumat la data actului inițial, de pretindere a unui procent de 10% din valoarea contractului ce urma a fi încheiat (dată la care s-a realizat elementul material al luării de mită în modalitatea normativă a "pretinderii"), actele subsecvente, reținute definitiv prin decizia recurată și concretizate în primirea, în mai multe rânduri, a unei părți a folosului necuvenit pretins, se circumscriu în mod natural laturii obiective a aceleiași infracțiuni. Aceste acte ulterioare se află în strânsă legătură, obiectiv și subiectiv, cu acțiunea inițială de pretindere, săvârșirea ultimului act de primire având, juridic, semnificația epuizării infracțiunii, moment distinct și ulterior celui al consumării sale. În acest sens se impune observația că, în cazul infracțiunilor al căror element material cunoaște variante normative alternative, săvârșirea uneia dintre acestea marchează consumarea infracțiunii, ceea ce nu înseamnă însă că săvârșirea faptei și în alte modalități regăsite în norma de incriminare ar fi complet lipsită de relevanță penală. Comiterea ulterioară a altor variante alternative ale elementului material al luării de mită obiectivează, atunci când între actele succesive există o strânsă legătură obiectivă și subiectivă, etape diferite de realizare a unei activități ilicite unice, împreună alcătuind o unitate naturală de infracțiune. Unitatea naturală colectivă de infracțiune presupune, așadar, o anumită desfășurare în timp, cunoscând un moment al consumării infracțiunii - cel al săvârșirii primei modalități alternative a elementului material și un moment distinct al epuizării - echivalent datei săvârșirii ultimei variante normative; - Decizia penală nr. 114/A din 13 aprilie 2021 și Decizia penală nr. 90 din 1 martie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin care s-a reținut că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este cel al epuizării infracțiunii, respectiv momentul săvârșirii ultimei modalități normative (primirea banilor); - Decizia penală nr. 178/A din 28 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin care s-a reținut că momentul consumării infracțiunii este momentul în care infracțiunea s-a produs în configurația sa tipică, respectiv la momentul în care fapta săvârșită a produs starea de pericol abstract cerută de norma de incriminare pentru existența infracțiunii în forma tip. În cazul infracțiunii de luare de mită săvârșite în modalitatea pretinderii, urmată după trecerea unui interval de timp de primirea folosului necuvenit pretins, starea de pericol abstract s-a produs încă din momentul pretinderii folosului necuvenit, astfel că infracțiunea în forma sa tip s-a consumat în acest moment, iar continuarea activității infracționale desfășurate cu aceeași ocazie, prin săvârșirea acțiunii de primire a folosului necuvenit pretins, acțiune aflată în strânsă legătură cu acțiunea de pretindere și având același scop, nu are nicio influență asupra existenței infracțiunii de luare de mită și nici cu privire la calculul termenului de prescripție; - Decizia penală nr. 85 din 25 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în materie penală, în care se regăsește o motivare similară; - Decizia penală nr. 38 din 2 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în materie penală, prin care s-a reținut că infracțiunea de trafic de influență este comisivă și instantanee, dar, în același timp, este și o infracțiune cu conținut alternativ, diferitele ipostaze ale elementului material reprezentând trepte succesive și distincte de desfășurare în timp a activității infracționale. Fiecare dintre modalități (pretinderea, primirea etc.) reprezintă câte o fază distinctă de desfășurare a activității infracționale, respectiv tentativa și consumarea, și se succedă în ordinea pe care o implică ajungerea la momentul epuizării, așa încât, chiar dacă între aceste faze se interpune un anumit interval de timp, unitatea naturală a infracțiunii se menține. Așadar, dinamica infracțională ia sfârșit în momentul în care infracțiunea s-a epuizat, inclusiv prin intervenția organelor judiciare, și nu în momentul consumării primei modalități alternative dintre cele aflate în succesiunea impusă de desfășurarea în timp a elementului obiectiv (realizarea unui iter criminis); - Decizia penală nr. 48 din 26 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în materie penală. Prin această decizie s-a reținut că, atunci când conținuturile alternative reprezintă trepte succesive, distincte, dar legate între ele de realizarea unui iter criminis, unitatea infracțiunii rămâne neschimbată, chiar dacă între momentele realizării acestor modalități alternative se interpune câte un interval mai mare de timp. Astfel, în cazul infracțiunii de luare de mită, dacă funcționarul pretinde o sumă de bani pentru a face un act privitor la îndatoririle sale de serviciu și apoi, la diferite intervale de timp, primește această sumă, cele două acte - pretinderea și primirea -, deși prevăzute ca modalități alternative de săvârșire a infracțiunii, sunt în realitate două faze succesive ale unei activități infracționale unice. În ceea ce privește momentul consumării infracțiunii, s-a considerat în această decizie că "infracțiunile reținute în sarcina inculpaților au avut ca perioadă de săvârșire intervalul 8.02.2005-11.06.2013, perioadă în care s-a realizat o pluralitate de acte, un act material de pretindere și mai multe acte de primire a sumelor de bani, astfel cum au fost descrise anterior. S-a constatat că această modalitate de săvârșire a infracțiunilor este specifică unității naturale colective, ca formă a infracțiunii simple, fiind vorba despre o infracțiune simplă care înglobează mai multe acțiuni. S-a reținut ca încadrare juridică forma simplă a infracțiunii, având în vedere că plățile succesive în baza aceleiași înțelegeri inițiale realizează varianta alternativă de săvârșire a infracțiunii și nu pot fi asimilate unor acte materiale distincte, de natură a atrage forma continuată a infracțiunii. Actele prin care sunt săvârșite modalitățile alternative de comitere a aceleiași infracțiuni se unesc în mod firesc într-o singură infracțiune, aflându-ne într-o situație de unitate naturală în care dinamica infracțională se oprește odată cu producerea ultimului rezultat din cadrul modalităților alternative ale elementului material. Săvârșirea de către aceeași persoană de fapte prin care se concretizează două sau mai multe dintre conținuturile alternative ale elementului material al infracțiunii reprezintă, în ansamblu, acte de executare a unei infracțiuni unice, astfel că, indiferent dacă prin pretinderea foloaselor infracțiunea este consumată, activitatea ulterioară de primire a foloaselor pretinse constituie, alături de actele anterioare, o unitate naturală de infracțiune; - Decizia nr. 1.801 din 6 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin care s-a reținut forma continuată a infracțiunii de luare de mită, relevante fiind următoarele considerente: faptele persoanei, care are calitatea de procuror șef al secției de urmărire penală în cadrul parchetului de pe lângă tribunal, de a primi, la două date diferite, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, două sume de bani pentru a înlocui cu produse de serie, la două date diferite, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, armele originale care constituiau corpuri delicte într-un dosar penal privind infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor pe care l-a instrumentat și pentru a restitui persoanei inculpate și trimise în judecată în acest dosar armele originale, care prezentau o valoare pentru persoana inculpată; - Decizia nr. 97/A din 23 martie 2017, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a reținut următoarele: faptele inculpatului A., cadru didactic al Facultății de Drept din cadrul Universității Europene C., care a primit de la martorul denunțător D. bunuri în luna august 2013, în data de 23 decembrie 2013, în data de 22 septembrie 2014 și în data de 23 octombrie 2014, în legătură cu promovarea frauduloasă a examenului la disciplina "Drept constituțional" din 5 februarie 2014, precum și pentru influența promisă și care s-a lăsat să se creadă că a fost exercitată sau chiar a fost exercitată, în scopul promovării frauduloase la alte discipline studiate în anul I, anul universitar 2013-2014, prin intervenții pe lângă cadrele didactice titulare (E., F., B., G., H.), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată; - Decizia penală nr. 40/A din 20 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin care s-a reținut că infracțiunea s-a consumat de la momentul realizării înțelegerii, actele ulterioare de primire a sumelor de bani ce constituie mita reprezintă o simplă punere în executare a înțelegerii dintre inculpați și, în esență, nu au relevanță penală; - Decizia nr. 22/A din 30 ianuarie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală (în opinie minoritară) a reținut că, în cazul infracțiunilor de corupție, legiuitorul a optat pentru incriminarea drept faptă consumată și a actelor care în mod obișnuit ar putea fi considerate de pregătire (pretinderea/acceptarea promisiunii); consumarea infracțiunii intervine la momentul comiterii acestora, indiferent dacă primirea efectivă a banilor sau altor foloase are sau nu are loc. În raport cu aceleași argumente, infracțiunile menționate se vor considera săvârșite la momentul consumării, respectiv al întrunirii tuturor elementelor de tipicitate obiectivă și a laturii subiective, fără ca momentul primirii efective a sumelor de bani să aibă semnificația unui moment al epuizării din perspectiva datei comiterii infracțiunii. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (2) teza întâi din Codul penal, termenele de prescripție a răspunderii penale vor începe să curgă în cazul acestor infracțiuni de la momentul săvârșirii faptei, respectiv de la momentul comiterii primei modalități alternative a elementului material. V. Jurisprudența Curții Constituționale a României

În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Constituționale a României nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept supusă analizei. VI. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanță pentru problema de drept analizată. VII. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a art. 174 și a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități normative ale elementului material, se înțelege data comiterii ultimei modalități normative/ultimului act de executare al ultimei modalități.

În susținerea acestui punct de vedere s-a învederat că, în cazul infracțiunilor de corupție realizate prin mai multe modalități normative, finalizarea conduitei infracționale nu poate avea decât sensul finalizării de către autor a tuturor acțiunilor realizate care își găsesc corespondent în elementul material. Modalitățile alternative ale acestor infracțiuni reprezintă trepte succesive, forme distincte, dar legate între ele, de realizare a unui iter criminis. În cazul în care fiecare dintre modalitățile alternative reprezintă o fază de desfășurare, iar ele se succedă în ordinea pe care o implică acel iter criminis care este specific incriminării respective, unitatea infracțiunii rămâne neștirbită, chiar dacă între momentele realizării acestor modalități alternative se interpune câte un interval mai mare de timp.

Infracțiunile de corupție incriminează conduite infracționale ce corespund fazelor unei infracțiuni: faza actelor preparatorii, faza punerii în executare a hotărârii infracționale și faza executării, într-un proces execuțional unic, conceput astfel de la bun început, și nu reprezintă o simplă reiterare a acțiunii în realizarea aceleiași rezoluții infracționale.

Datorită legăturii naturale care le unește, săvârșirea, chiar la intervale de timp diferite, a două sau mai multor modalități din conținuturile alternative ale infracțiunilor de corupție dă naștere unei unități naturale de infracțiune. Această legătură naturală este explicată prin aceea că unele dintre modalitățile alternative prevăzute în conținutul infracțiunii reprezintă în realitate formele imperfecte (acte pregătitoare sau tentativă) ale infracțiunii fapt consumat, forme pe care legiuitorul a înțeles să le sancționeze, datorită gravității acestor fapte, ca fiind acte de executare.

Prin includerea actelor pregătitoare în sfera faptului consumat, legiuitorul a urmărit extinderea paletei de conduite infracționale, în considerarea caracterului deosebit de grav al infracțiunilor de corupție, nicidecum o restrângere a conduitelor cu relevanță penală în cazul infracțiunilor de corupție.

În măsura în care s-au realizat mai multe modalități normative ale infracțiunii, activitatea infracțională nu poate fi fragmentată, fiind privită în ansamblul său, ca un tot unitar. Toate modalitățile alternative realizate prezintă relevanță penală, activitatea infracțională fiind consumată odată cu data realizării primei modalități normative realizate, fiind finalizată, săvârșită, odată cu realizarea ultimei modalități normative sau ultimului act specific ultimei modalități.

Semnificația juridică a momentului consumării infracțiunilor de corupție de la realizarea primei modalități normative este aceea că orice activitate ulterioară acestui moment, ca, de exemplu, refuzul primirii folosului necuvenit sau restituirea acestuia, nu are nicio influență cu privire la existența infracțiunii, indiferent dacă nu se intervine pe lângă funcționar.

Prelungirea în timp a actelor de executare specifice elementului material al acestor infracțiuni dincolo de momentul consumării presupune existența și a unui moment al finalizării activității infracționale, similar momentului epuizării, incident în cazul infracțiunilor continue sau continuate.

De acest ultim moment se leagă multiple alte instituții de drept, ca instituția grațierii, concursul de legi penale în timp, participația penală, incidența regimului aplicabil faptelor comise de minori, locul săvârșirii faptei, dar și data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale.

Prescripția răspunderii penale este o cauză de stingere a răspunderii penale care face să înceteze dreptul organelor judiciare de a trage la răspundere penală și de a aplica o pedeapsă celui care a săvârșit infracțiunea și are caracterul unei renunțări la acțiunea penală, supusă condiției trecerii unui anumit termen de la data săvârșirii infracțiunii.

Este evident că prescripția începe din momentul când s-a săvârșit infracțiunea, astfel că, în cazul infracțiunilor de durată sau care sunt constituite din mai multe acțiuni, săvârșirea nu există decât atunci când acestea au încetat să se mai execute, context în care calculul termenului de prescripție a răspunderii începe de la data comiterii infracțiunii, adică de la data la care a luat sfârșit activitatea infracțională.

Toate aceste aprecieri își găsesc consacrarea legală în dispozițiile art. 152 alin. (2) din Codul penal, care prevăd, cu valoare de principiu, că termenele de prescripție încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii ce are semnificația finalizării conduitei infracționale prevăzute în verbum regens. VIII. Opiniile specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu - Facultatea de Drept a opinat în sensul că sesizarea ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii este admisibilă, apreciind că sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de sesizare prevăzute de art. 471 din Codul de procedură penală, precum și cele de ordin formal de la art. 472 din Codul de procedură penală, impunându-se dezlegarea problemei de drept prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.

Asupra fondului problemei de drept a opinat în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a art. 174 și a art. 154 alin. (2) din Codul penal, prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, prin data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități normative ale elementului material, se înțelege data comiterii ultimei modalități normative/ultimului act de executare al ultimei modalități.

În susținerea acestui punct de vedere s-a arătat că determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 289-292 din Codul penal, în cazul ipotezei realizării, la date diferite, a mai multor modalități normative ale elementului material, presupune calificarea, în prealabil, a naturii juridice a acestor infracțiuni. În acest sens, încadrarea lor în sfera unității naturale de infracțiune sau a unității legale de infracțiune va determina stabilirea momentului de început al calculului termenului de prescripție.

Din perspectiva laturii obiective, aceste infracțiuni presupun executarea de către autor a mai multor activități concretizate în acte de executare ce se încadrează în conținutul aceleiași infracțiuni care nu sunt însă omogene și care se execută la diferite intervale de timp, caracteristici care ar putea determina includerea acestor infracțiuni în sfera unității legale de infracțiune sub forma infracțiunilor continuate.

În ipoteza săvârșirii infracțiunii printr-o singură modalitate este incidentă forma clasică a infracțiunii simple, dar dacă fapta s-ar comite prin săvârșirea succesivă a două sau mai multe modalități normative ar apărea ca nejustificată încadrarea aceleiași infracțiuni de corupție într-o altă categorie de infracțiuni: unitate legală, în forma infracțiunii continuate.

Faptul că activitățile desfășurate de autor nu sunt identice în materialitatea lor nu este de natură să înlăture caracterul lor omogen, câtă vreme diversitatea actelor este dată de modul de concepere a activității infracționale și de specificul acestor infracțiuni care presupun acte comportamentale diferite. În sprijinul ideii unității procesului execuțional este și faptul că, din perspectivă cronologică, acțiuni precum "promisiunea", "oferirea", "acceptarea promisiunii" sunt premergătoare remiterii efective a banilor sau foloaselor, ceea ce face ca actele desfășurate de autor să aibă o succesiune logică și neîntreruptă conferind unitate întregii acțiuni infracționale.

De asemenea, din perspectiva formelor infracțiunii, aceste activități (promisiunea, oferirea, acceptarea promisiunii) se află în imediata apropiere a actului de executare propriu-zis (predarea banilor sau a foloaselor) și au o legătură intrinsecă cu actul de executare, ceea ce conferă unitate întregului proces execuțional. Faptul că legiuitorul a ales să asimileze actelor de executare activități care sunt specifice actelor preparatorii sau tentativei exprimă preocuparea sa pentru reprimarea eficientă a acestor comportamente infracționale și nu este în măsură să afecteze omogenitatea juridică, câtă vreme fiecare act din structura acțiunii unice se regăsește în descrierea normei de incriminare.

În acest fel, în mod indubitabil, activitatea infracțională desfășurată sub forma modalităților alternative de comitere a infracțiunilor de corupție se înscrie în categor