ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2693/2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.07.2021, sub nr.x/2/2021, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe domnul A, născut la (...), în com. (...), jud. Vrancea, fiul lui B și C, domiciliat în corn. (...), jud. Vrancea.

Prin Sentința civilă nr. 1187 din 10 iunie 2022 Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva Sentinței civile nr. 1187 din 10 iunie 2022 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen pârâtul A, invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului s-a arătat că soluția de admitere a acțiunii a fost dată ca urmare a interpretării greșite a dispozițiilor legale incidente, respectiv OUG nr.24/2008.

Arată recurentul că legiuitorul prin reglementarea prevăzută de actul normativ menționat a urmărit deconspirarea persoanelor care au participat la activitatea de Politie politica comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă.

Se arată că recurentul-pârât a recunoscut Angajamentul și Notele informative arătând că Notele informative date Securității aveau un conținut lipsit de semnificație și implicit, nu aduceau atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate de către organele de Securitate. Astfel, niciuna dintre aceste persoane urmărite de Securitate și nici familiile acestora, nu au avut de suferit de pe urma informațiilor date de recurent. Aceștia nu au fost chemați la Securitate, nu li s-a cerut sa dea declarații, așadar persoanele urmărite nu au avut restrânse drepturile civile.

Recurentul consideră că Notele informative date Securității s-au datorat politicii regimului totalitar, condiții în care nu ar fi putut să desfășoare activitatea de factor poștal decât în situația în care dovedea că își însușește politica de partid și implicit, calitatea de informator.

Aceasta calitate a vizat aspecte minore, fără semnificatie pentru existenta regimului totalitar si implicit, nu a lezat drepturile civile ale persoanelor despre care în mod formal, împreuna cu organele de miliție comunale, a întocmit patru Informări despre cetățenii indicați.

Prin urmare, instanța de fond a dat o interpretare excesivă dispozițiilor legale menționate, interpretare ce este de natură să altereze scopul urmărit de legiuitor prin normele ce reglementează calitatea de colaborator al Securității.

Informările date de recurent au un caracter general, iar ascultarea posturilor X si Y era la îndemâna majorității populației țării, mai ales în ultima perioadă a regimului totalitar comunist, aspecte care nu prezentau interes pentru organele de Securitate, situație ce evidențiază inclusiv că Securitatea statului prin lucrătorii săi urmarea ca prin aceste racolări și Note informative, să-și justifice față de organele de PCR, activitatea din teren.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, opinând că sentința pronunțată de prima instanță este legală, este motivată și aplică în mod corect art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

În ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât A a susținut greșita aplicare a prevederilor art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute de acest text de lege.

Starea de fapt dedusă judecății, așa cum rezultă din actele dosarului, evidențiază faptul că pârâtul A, membru al Consiliului Local Com. (...), Județul Vrancea, a fost recrutat în calitate de informator și a semnat olograf în acest scop Angajamentul (dosar nr. R (...)/FR 7100, vol. I fila 12 din 02.10.1986, din cuprinsul căruia reiese că a preluat numele conspirativ de ,,D”.

Conform raportului privind necesitatea și scopul recrutării, pârâtul intimat a fost racolat pentru încadrarea informativă a persoanelor fără antecedente politice ori penale de pe raza com. (...), jud. Vrancea.

Începând cu data de 08.08.1986 au fost întocmite Note informative depuse la filele 26-31 din dosarul de fond, prin care pârâtul, sub pseudonimul Iulian, a indicat persoanele pe care le cunoaște și în raport de care i s-au trasat sarcini operative, astfel cum se menționează la finalul notei indicate.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte relevă faptul că rațiunea adoptării legislației privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și consecințele hotărârilor judecătorești pronunțate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr.24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în care se arată că „în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale”.

Rezultă așadar fără echivoc că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membri unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) sau dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității.

În acest context, rolul instanței judecătorești învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității, nu este acela de a stabili vinovății, de a individualiza și de a aplica pedepse, nerealizând o justiție retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum și a oricăror alte probe pertinente și concludente, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr.1096/1996, cât și prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunțată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr.24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (…) Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor,,.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosar reiese în mod cert întrunirea primei cerințe legale, respectiv furnizarea de către pârât, organelor de securitate, a unor informații privind activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În ceea ce privește sintagma activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, Înalta Curte apreciază că, din perspectiva rațiunii și finalității legii, trebuie avut în vedere ceea ce autoritățile regimului comunist considerau, factum notorium, ca fiind activități și/sau atitudini potrivnice regimului, întrucât aprecierea proprie a acestora era cea care declanșa luarea de măsuri împotriva persoanelor vizate de delațiuni, aceste autorități fiind cele care defineau în mod discreționar atât ceea ce era permis, cât și ceea ce era interzis în societatea românească, fapt caracteristic de altfel tuturor regimurilor totalitare.

Or, este de notorietate faptul că înainte de 1989, ascultarea emisiunilor posturilor de radio interzise, în special a postului de radio „X", constituia un act de sfidare a regimului. Este notorie împrejurarea că emisiunile acestor posturi de radio erau bruiate de autoritățile comuniste datorită faptului că au reprezentat pentru români, dacă nu singurele, atunci principalele surse obiective de informații. Pentru aceste motive regimul comunist încerca să limiteze prin orice mijloace audierea emisiunilor acestor posturi. În consecință, furnizarea unor asemenea informații se referă la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În concluzie, prima condiție impusă de art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare este îndeplinită, astfel cum în mod temeinic și legal a reținut instanța de fond în sentința recurată.

În ceea ce privește a doua condiție impusă de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, și aceasta este îndeplinită, astfel cum în mod judicios a reținut judecătorul fondului.

Contrar susținerilor recurentului, reținerea vizării îngrădirii drepturilor de către sursa care a realizat delațiunea este independentă de efectivitatea măsurilor dispuse de ofițerii fostei Securități în baza acelor informații furnizate.

Instanța de control judiciar apreciază că informațiile furnizate de recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice nu este necesar ca activitatea acesteia să fi adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere.

Înalta Curte subliniază că reținerea calității de colaborator al Securității nu este condiționată de producerea unor repercusiuni împotriva persoanelor denunțate.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, sesizările sale au vizat îngrădirea dreptului la viața privată a persoanelor avute în vedere și nu pot fi justificate din perspectiva scopului afirmat de acesta, și anume desfășurarea activității de factor poștal.

În aceste condiții, în mod corect a reținut prima instanță că și cea de-a doua condiție legală este îndeplinită în cauză, deoarece nu se poate susține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, pârâtul având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speță, în mod corect s-a apreciat că activitatea recurentului-pârât a fost aceea de colaborator al Securității, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A împotriva Sentinței civile nr. 1187 din 10 iunie 2022 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul A împotriva Sentinței civile nr. 1187 din 10 iunie 2022 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.