ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 570/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.01.2019 pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2019, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, obligarea pârâtului la modificarea Ordinului M.A.I nr.S/I 1/2154/2016, act administrativ clasificat secret de serviciu, în sensul echivalării funcției militare de șef serviciu din aparatul central al M.A.I. cu o funcție militară existentă la nivelul aparatului central al M.A.I. la data de 01.01.2016. Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului ca, în situația în care la nivelul aparatului central, la data de 01.01.2016 nu exista o funcție militară cu care să fie echivalată funcția militară de șef serviciu, să se aplice art. 12 alin. (7) din Anexa nr. I din O.M.A.I. nr.31/2016, respectiv să se echivaleze cu o funcție militară din altă structură militară în subordinea /în cadrul M.A.I. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să transmită Casei de Pensii Sectoriale a M.A.I. documentele necesare pentru recalcularea pensiei militare în raport de echivalarea funcției militare de șef serviciu deținută cu o funcție militară și pentru actualizarea drepturilor de pensie în temeiul dispozițiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 (în vigoare până la data de 30.06.2017), coroborate cu cele ale art. II alin. (3) lit. b din Legea nr. 152/2017, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data când sumele rezultate din actualizarea drepturilor de pensie în temeiul dispozițiilor art. II alin. (3) lit. b din Legea nr. 152/2017 trebuiau plătite și până la date plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 453 din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca inadmisibilă, reținând în esență că prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat anularea Ordinului M.A.I nr.S/I 1/2154/2016, ci modificarea acestuia în sensul solicitat de reclamant. Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs recurentul-reclamant A, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ. Prin decizia nr.1853 din data de 29 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A împotriva sentinței civile nr.453 din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În considerentele deciziei de casare s-a reținut, contrar celor reținute de către prima instanță și de intimatul Ministerul Afacerilor Interne, că inadmisibilitatea acțiunii nu poate deriva din modul de formulare al obiectului acesteia. Astfel, recurentul-reclamant s-a adresat Ministerului Afacerilor Interne cu o solicitare de modificare a unui act administrativ cu caracter normativ, considerând că este vătămat prin neasimilarea funcției militare deținute la data pensionării cu o funcție militară existentă la nivelul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, deoarece nu beneficiază de actualizarea drepturilor de pensie, potrivit dispozițiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015. Prin urmare, s-a reținut că demersul judiciar al reclamantul vizează refuzul nejustificat al autorității pârâte de a-i recunoaște dreptul pretins. Dovada refuzului nejustificat este dovada culpei administrației și a caracterului nelegal al actului atacat, când acțiunea are ca obiect un act administrativ individual sau normativ, fiind vorba de refuzul nejustificat de revocare sau de modificare a actului atacat. În asemenea ipoteze, practic, se atacă un act administrativ propriu-zis, actul tipic, și nu act administrativ atipic (refuzul nejustificat). Instanța de recurs a mai reținut că din motivele invocate în cererea de chemare în judecată, rezultă că interesul justificat de reclamant este reprezentat de înlăturarea dispozițiilor din Ordinul M.A.I nr.S/I 1/2154/2016 referitoare la situația particulară a acestuia, respectiv la echivalarea funcției militare deținute la data pensionării cu o funcție militară existentă la nivelul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, dispoziții care i-au vătămat dreptul de a beneficia de actualizarea pensiei. Prin urmare, prin decizia de casare s-a reținut că instanța de fond era obligată să analizeze demersul judiciar al recurentului – reclamant din această perspectivă.

Hotărârea instanței de fond din al doilea ciclu procesual Prin sentința nr. 612 din 7 aprilie 2023, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în rejudecare, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne; A obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să echivaleze funcția militară de șef serviciu din aparatul central al M.A.I. pe care a deținut-o reclamantul în perioada 1.02.2000-31.07.2000 cu o funcție militară existentă la data de 01.01.2016 la nivelul aparatului central al M.A.I. sau, în subsidiar, cu o funcție militară dintr-o structură militară din subordinea M.A.I.; A obligat pârâtul să transmită Casei de Pensii Sectoriale a M.A.I. documentele necesare recalculării pensiei militare a reclamantului și pentru actualizarea drepturilor de pensie în raport de echivalarea funcției militare de șef serviciu din aparatul central al M.A.I. pe care a deținut-o reclamantul în perioada 01.02.2000-31.07.2000 cu o funcție militară existentă la data de 01.01.2016 la nivelul aparatului central al M.A.I. sau, în subsidiar, cu o funcție militară dintr-o structură militară din subordinea M.A.I.; A obligat pârâtul la plata dobânzii legale aferente diferențelor rezultate din actualizarea drepturilor de pensie în urma aplicării dispozițiilor art.II alin. (3) lit. b din Legea nr. 152/2017 de la data intrării în vigoare a acestei legi.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 612 din 7 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii, în principal pe cale de excepție, iar în subsidiar ca neîntemeiată. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critică faptul că prin sentința recurată, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția inadmisibilității, instanța analizând doar excepția lipsei de interes din perspectiva celor reținute prin decizia de casare, nu și din perspectiva motivelor invocate de Ministerul Afacerilor Interne, respectiv instanța nu a motivat de ce a înlăturat apărările recurentului cu privire la excepția lipsei de interes În esență, arată că instanța de fond nu a analizat excepția inadmisibilității, deși aceasta a fost invocată în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554, în condițiile în care reclamantul a solicitat modificarea unui act administrativ cu caracter normativ, iar actul normativ căruia litigiul i se subordonează nu prevede posibilitatea instanțelor de a dispune obligarea unei instituții la modificarea unui act administrativ cu caracter normativ. Astfel, în realizarea controlului de legalitate, instanțele nu pot să se subroge în atribuțiile executivului. Arată că prin acțiune, reclamantul a solicitat instanței să creeze norme pe cale judiciară, cerere validată de către instanța de fond, cu încălcarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 și a principiului separației puterilor în stat. Susține că instanțele nu au competențe să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască/completeze cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Mai arată că o atare soluție a fost dată cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor din cuprinsul Legii nr. 554/2004, care reglementează competența instanțelor de contencios administrativ și a principiului separației puterilor în stat. Astfel, în realizarea controlului de legalitate al actelor administrative, instanțele de judecată nu au dreptul să se subroge în atribuțiile executivului, respectiv să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască/completeze cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Precizează că hotărârea recurată încalcă, astfel, principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, motiv pentru care apreciază că acțiunea prin care se solicită obligarea unei autorități publice la modificarea unui act normativ se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă. Consideră că hotărârea recurată încalcă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ. și din perspectiva faptului că instanța nu a analizat excepția lipsei de interes raportat la motivelor invocate de către recurentul-pârât. Arată că în susținerea excepției lipsei de interes cu privire la anularea ordinului contestat a invocat faptul că reclamantului i s-au recalculat drepturile de pensie prin decizia nr. 137980/21.07.2017, conform art. 109 din Legea nr. 223/2015, iar reclamantul nu a contestat această decizie. Or, atât timp cât intimatul reclamant nu a contestat Decizia privind recalcularea pensiei militare de stat în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 97 din Legea nr. 223/2015, aceasta a rămas definitivă potrivit art. 97 alin. (3) din același act normativ, nemaiputând fi înlăturată din circuitul civil. Mai arată că prevederile art. II alin. (3) lit. b din Legea nr. 152/2017 se aplică pensionarilor care la data trecerii în rezervă dețineau statutul de militar, iar baza de calcul folosită la stabilirea și recalcularea pensiilor militare de stat în condițiile Legii 223/2015 a fost constituită din perioade în care aceștia au beneficiat de drepturi salariale specifice funcțiilor militare. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că sentința a fost dată cu încălcarea art. 2 din O.U.G. nr. 179/2002, a Ordinului MAI nr. 1/0593/15.12.2002 și a art. 12 din Ordinul comun nr. 31/2016. Arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 179/2002, aprobată prin Legea nr. 108/2003, personalul militar din unitățile aparatului central și structurilor subordonate acestuia a dobândit statutul de funcționar public civil cu statut special, instituit prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, inclusiv personalul militar din cadrul Direcției Financiare și Contabilitate (în prezent Direcția Generală Financiară), astfel că nu se poate pune în discuție problema echivalării între funcții aparținând unor categorii profesionale diferite, întrucât potrivit art. 12 alin. (1) din Ordinul nr. 31/2016, actualizarea soldei se face prin echivalarea funcțiilor pe baza elementelor specifice, cum e gradul militar, profesional al funcției în plată la 01.01.2016, or, la acea dată, funcția deținută de reclamant pentru perioada de recalculare, era cea de polițist. Prin urmare, consideră că nu sunt incidente dispozițiile alin. (6) și alin. (7) din Ordinul comun nr. 31/2016, cu atât mai mult cu cât la nivelul aparatului central nu existau funcții de militar pentru a se realiza echivalarea, tocmai ca efect al aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 179/2002, în condițiile în care prin O.M.A.I. nr. 1/0593/15.12.2002, funcția de șef de serviciu din Aparatul central al M.A.I., prevăzută cu gradul militar de general de brigadă a fost asimilată cu funcția de șef serviciu din Aparatul central al M.A.I., prevăzută cu gradul profesional de chestor de poliție, personalul M.A.I. beneficiind în continuare de drepturile dobândite anterior în temeiul art. 3 din O.U.G. nr. 179/2002. La data de 01.01.2016 a intrat în vigoare Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Având în vedere prevederile art. 60 alin. (4), art. 109 alin. (7) și art. 110 alin. (8) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, a fost emis O.M.A.I. nr. 31/2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare și actualizare a pensiilor militare de stat, iar în temeiul art. 12 din OMAI nr. 31/2016 a fost emis OMAI S/I/2154/2016 privind echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01.1975-31.12.2009, act căruia i-a fost atribuită clasa de secretizare „secret de serviciu”. Conform O.M.A.I. nr. S/I/2154/2016, funcția de șef serviciu (sector) din Aparatul central al M.A.I,. prevăzută cu gradul de general de brigadă și cu coeficientul de ierarhizare 4,50 a fost echivalată la data de 01.01.2016 cu funcția de sef serviciu I cu gradul de chestor de poliție și coeficient de ierarhizare 7,76, având ca funcție corespunzătoare în plată la 31.12.2009, funcția de director prevăzută cu gradul profesional de chestor de poliție și coeficient de ierarhizare de 5,60. În raport și cu prevederile art. 12 alin. (1) din Anexa 1 la Ordinul M.A.I. nr. 31/25/999/8148/237/259/221/2016, prin emiterea Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/12.04.2016 nu s-a realizat o modificare a statutului de cadru militar avut la data pensionării, ci doar s-a procedat la actualizarea soldei/salariului de funcție de șef serviciu (sector) prevăzută cu gradul de general de brigadă și coeficient de ierarhizare de 4,50 pe care acesta a deținut-o în perioada februarie 2000 - iulie 2000, în cadrul Direcției Financiare și Contabilitate din Aparatul Central al M.A.I.

Apărările formulate în recurs Intimatul-reclamant A a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată. În esență, susține că Ordinul MAI nr. 2154/2016 este un act administrativ, ce poate fi contestat conform art. 1 din Legea nr. 554/2004; că în cauză instanța de fond a respectat dispozițiile art. 501 C. proc. civ. și limitele deciziei de casare; că recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne nu poate încălca dispozițiile Ordinului comun nr. 31/25/999/8148/237/259/221/2016, care interzice în mod expres stabilirea unei echivalențe între funcții din corpuri militare/profesionale diferite.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 2 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 5 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamantul A a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, obligarea pârâtului la modificarea Ordinului M.A.I nr.S/I 1/2154/2016, în sensul echivalării funcției militare de șef serviciu din aparatul central al M.A.I. cu o funcție militară existentă la nivelul aparatului central al M.A.I. la data de 01.01.2016 sau cu o funcție militară din altă structură militară în subordinea /în cadrul M.A.I.; obligarea pârâtului să transmită Casei de Pensii Sectoriale a M.A.I. documentele necesare pentru recalcularea pensiei militare în raport de echivalarea funcției militare de șef serviciu, pentru actualizarea drepturilor de pensie, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data când sumele rezultate din actualizarea drepturilor de pensie în temeiul dispozițiilor art. II alin. (3) lit. b din Legea nr. 152/2017 trebuiau plătite și până la date plății efective. Instanța de fond din primul ciclu procesual a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că modificarea actului administrativ nu intră în sfera de competență a contenciosului administrativ. Tot în primul ciclu procesual, în recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A împotriva sentinței civile nr.453 din 17 septembrie 2019 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând în esență, pe de o parte că instanța de fond a admis în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe de altă parte că recurentul-reclamant justifică interes în înlăturarea dispozițiilor din Ordinul M.A.I nr.S/I 1/2154/2016, acesta fiind vătămat în dreptul de a beneficia de actualizarea pensiei prin respectivele dispoziții. De asemenea, instanța de recurs din primul ciclu procesual a stabilit că demersul judiciar al reclamantul vizează refuzul nejustificat al autorității pârâte de a-i recunoaște dreptul pretins. După casare, instanța de fond în rejudecare a admis în parte cererea de chemare în judecată; a obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să echivaleze funcția militară de șef serviciu din aparatul central al M.A.I. pe care a deținut-o reclamantul în perioada 1.02.2000-31.07.2000 cu o funcție militară existentă la data de 01.01.2016 la nivelul aparatului central al M.A.I. sau, în subsidiar, cu o funcție militară dintr-o structură militară din subordinea M.A.I.; a obligat pârâtul să transmită Casei de Pensii Sectoriale a M.A.I. documentele necesare recalculării pensiei militare a reclamantului; a obligat pârâtul la plata dobânzii legale aferente diferențelor rezultate din actualizarea drepturilor de pensie în urma aplicării dispozițiilor art.II alin. (3) lit. b din Legea nr. 152/2017 de la data intrării în vigoare a acestei legi. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat în mod expres doar motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., argumentele din cererile de recurs conțin și critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recursul urmând a fi analizat sub toate aspectele. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în susținea acestuia recurentul-pârât a învederat că soluția a fost dată cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor din cuprinsul Legii nr. 554/2004, care reglementează competența instanțelor de contencios administrativ și a principiului separației puterilor în stat și că în realizarea controlului de legalitate al actelor administrative, instanțele de judecată nu au dreptul să se subroge în atribuțiile executivului, respectiv să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască/completeze cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Înalta Curte reține că motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de ,,exces de putere” ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separației puterilor în stat, ceea ce în speță nu se constată. Astfel, în cauză, prin obligația stabilită în sarcina pârâtului prin sentința recurată, nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive, câtă vreme instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii și cu respectarea competențelor conferite puterii judecătorești. În concret, instanța de fond a obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să echivaleze funcția militară de șef serviciu din aparatul central al M.A.I. pe care a deținut-o reclamantul în perioada 1.02.2000-31.07.2000 cu o funcție militară existentă la data de 01.01.2016 la nivelul aparatului central al M.A.I. sau, în subsidiar, cu o funcție militară dintr-o structură militară din subordinea M.A.I. și să transmită Casei de Pensii Sectoriale a M.A.I. documentele necesare recalculării în consecință a pensiei militare a reclamantului, aspecte ce nu intrau nici în sfera de competență a autorității executive și nici a celei legislative, ci în sfera de competență a recurentului-pârât. Prin urmare, acest prim motiv de casare este nefondat. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.6 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”), Înalta Curte reține că recurentulul-pârât a invocat în susținere faptul că instanța nu a analizat excepția lipsei de interes în ceea ce privește modificarea Ordinului MAI atacat prin raportare la motivelor invocate de către acesta. Cu referire la chestiunea interesului reclamantului în formularea cererilor ce fac obiectul litigiului, Înalta Curte constată că aceasta a fost tranșată cu caracter definitiv prin decizia de casare, în primul ciclu procesual, astfel că în mod corect instanța de fond în rejudecare s-a raportat în soluționarea excepției lipsei de interes la aspectele stabilite de instanța de recurs. Înalta Curte constată că în caz contrar, instanța de fond ar fi încălcat dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc că în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. Pe de altă parte, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, respectiv instanța de fond a arătat considerentele pentru care a admis acțiunea reclamantului, indicând argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că nici acest motiv de recurs nu este fondat. De asemenea, Înalta Curte constată că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. O primă critică se referă la excepția inadmisibilității, invocată de către recurentul-pârât inclusiv prin cererea de recurs. Înalta Curte constată că asupra acesteia s-a pronunțat cu caracter definitiv instanța de recurs în primul ciclu procesual, astfel că în raport de dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care rejudecă fondul, instanța de fond în rejudecare, nu mai putea pune în discuție acest aspect. Aceeași este situația și în cazul excepției lipsei de interes, în condițiile în care prin decizia de casare s-a reținut că reclamantul justifică interes în înlăturarea dispozițiilor din Ordinul M.A.I nr.S/I 1/2154/2016 referitoare la situația particulară a acestuia, respectiv la echivalarea funcției militare deținute la data pensionării cu o funcție militară existentă la nivelul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, dispoziții care i-au vătămat dreptul de a beneficia de actualizarea pensiei. Prin urmare, acest aspect nu mai putea fi pus în discuție în rejudecare, nici măcar din perspectiva noilor motive invocate de Ministerul Afacerilor Interne, astfel cum se susține prin cererea de recurs, câtă vreme prin decizia de casare aspectul privind interesul reclamantului a fost dezlegat în mod definitiv. Pe fond, Înalta Curte constată că problema litigioasă privește statutul intimatului-reclamant ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de urgență nr. 179/2002 privind demilitarizarea unităților aparatului central al Ministerului de Interne și a structurilor subordonate acestuia. Astfel, potrivit art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență nr. 179/2002 privind demilitarizarea unităților aparatului central al Ministerului de Interne și a structurilor subordonate acestuia, în vigoare de la 1 ianuarie 2003: „Art. 1. Unitățile aparatului central al Ministerului de Interne și structurile subordonate acestuia, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, se demilitarizează. Art. 2. (1) Personalul militar din unitățile și din structurile cărora li se aplică prevederile art. 1 dobândește statutul de funcționar public civil cu statut special, instituit prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. (2) În situații temeinic justificate anumite funcții pot fi ocupate și de către cadre militare, potrivit reglementărilor stabilite prin ordin al ministrului de interne.” Analizând prevederile legale de mai sus, se constată că, potrivit normei de excepție de la alin. (2) din textul de lege de mai sus, nu întreg personalul militar din cadrul Ministerului de Interne a fost demilitarizat, ci în situații temeinic justificate anumite funcții au rămas în continuare ocupate și de către cadre militare. Aceasta a fost și situația intimatului-reclamant, care a ocupat în continuare funcția militară deținută anterior, iar statutul său de cadru militar s-a păstrat până la data pensionării, fiind pensionat ca atare și nu ca funcționar public cu statut special – polițist. În acest sens, Înalta Curte constată că inclusiv din Decretul nr. 918/2004, emis de Președintele României la data de 09.11.2004, publicat în Monitorul Oficial nr. 1058/15.11.2004 și intrat în vigoare la data publicării, reiese că intimatului-reclamant i s-a acordat gradul de general de brigadă, fiind trecut în rezervă din funcția de cadru militar, cu noul grad, începând cu data de 30.09.2004. În acest context, se reține că intimatul-reclamant a activat neîntrerupt în cadrul Ministerul Afacerilor Interne ca militar și a ieși la pensie cu gradul de general de brigadă în anul 2004, din funcția militară deținută, și nu din cea de funcționar public cu statut special (polițist). Ulterior, prin adresa nr.283832/12.10.2018, Direcția Generală Management Resurse Umane din M.A.I. i-a comunicat că funcția militară de șef serviciu a fost echivalată cu funcția de director specifică categoriei profesionale a polițiștilor prin O.M.A.I. nr. S/I/2154/2016 clasificat la nivel de secret de serviciu. Prin adresa nr. 283915/11.12.2018, Direcția Generală Management Resurse Umane din M.A.I. este informat intimatul -reclamant asupra faptului că, prin Ordinul MAI nr. I/0593/15.12.2002, funcția de șef serviciu din Aparatul central al M.A.I., ( prevăzută cu gradul de general de brigadă și cu coeficientul de ierarhizare 4,50) a fost asimilată cu funcția de șef serviciu I (cu gradul de chestor de poliție și coeficient de ierarhizare 7,76). Înalta Curte reține că în perioada aleasă de intimatul-reclamant pentru actualizarea pensiei (01.02.2000-31.07.2000) acesta a ocupat funcția de Șef serviciu la X din cadrul Direcției Generale Financiare din M.A.I. De asemenea, prin adresa nr. 710413 din 18.07.2018, Casa de Pensii Sectoriala a M.A.I. i-a comunicat reclamantului că nu beneficiază de actualizarea drepturilor de pensie în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, coroborate cu cele ale art. II alin. (3) lit. b din Legea nr. 152/2017, întrucât a beneficiat de recalcularea drepturilor de pensie prin echivalarea funcției militare deținute cu una specifică categoriei profesionale a polițiștilor. Înalta Curte reține ca relevant faptul că la data trecerii în rezervă - 30.09.2004, deși intrase în vigoare Ordonanța de urgență nr. 179/2002 privind demilitarizarea unităților aparatului central al Ministerului de Interne și a structurilor subordonate acestuia, intimatul-reclamant și-a păstrat statutul de cadru militar, la acel moment fiind detașat de la Direcția Generală Management Resurse Umane la CASA OPSNAJ, fiind salarizat potrivit Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar și i s-a recunoscut acest statut inclusiv la momentul pensionării. Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 137980 din 18.07.2017 privind recalcularea pensiei militare de stat, emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, intimatului-reclamant i-au fost recalculate drepturile de pensie în baza art. 64 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Însă, cu ocazia recalculării, conform dispozițiilor Legii nr.223/2015, a pensiei militare, reclamantului i s-a asimilat funcția de șef serviciu (militară) cu cea de director (polițist). În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că în situația reclamantului, echivalarea realizată de pârât nu a respectat prevederile art. 12 din Ordinul nr. 31/25/999/8148/237/259/221/2016, emis de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul de Protecție și Pază, deoarece s-a stabilit o echivalență între o funcție militară și o funcție aparținând corpului profesional al polițiștilor, situație interzisă expres de alin. 6 al art. 12 din Ordinul 31/25/999/8148/237/259/221/2016 emis de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul de Protecție și Pază. Astfel, fiind, se impuneau a fi aplicate prevederile alin. (7) al art. 12 din Ordinul comun nr. 31/25/999/8148/237/259/221/2016, respectiv echivalarea funcției îndeplinite trebuia realizată „la nivelul celei mai avantajoase funcții corespunzătoare categoriei profesionale și corpului profesional din care a făcut parte persoana, cu respectarea tipului de funcție și a nivelului studiilor deținute”, în contextul în care intimatului-reclamant și-a păstrat statutul de cadru militar până la momentul trecerii în rezervă, nefiind schimbat în baza O.U.G. nr. 179/2002. Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. 7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 612 din 7 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.