ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1848/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 14.12.2021, formulată de reclamanta Biserica A, prin Episcopia B, cu sediul procesual ales în Cluj Napoca, strada (...), nr.(...), ap.(...), județul Cluj, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, s-a solicitat:

să se dispună anularea deciziei nr. 9772 din 29.09.2021 emisă de pârâtă;

să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobil nerestituibil în natură obiect al dos. pârâtei nr. x/C/2003,

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 27 din 18 martie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Biserica A prin Episcopia B, prin Episcopia B, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Calea de atac exercitată

Reclamanta Biserica A prin Episcopia B, prin Episcopia B a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond, invocând dispozițiile art. 488 pct.6 și 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, recurenta, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct.6 C. proc. civ., arată că hotărârea instanței de fond este o hotărâre nemotivată, întrucât instanța nu a analizat probele care au fost administrate, s-a rezumat doar la a susține că din înscrisurile depuse în etapa de judecată nu fac dovada legăturii juridice cu proprietarul tabular al imobilului.

O hotărâre judecătorească trebuie sa cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de alta parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsita de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b Cod procedura civilă.

Simpla susținere că înscrisurile depuse în etapa de judecată nu fac dovada legăturii juridice cu proprietarul tabular al imobilului, fără a se indica de ce nu fac această dovadă, conduce la concluzia că în procedura de judecată nu s-a efectuat o examinare într-un mod efectiv a probelor administrate.

Instanța are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de proba, în cauză ne referim în special la argumentul subscrisei că în Decretul nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a Bunurilor bisericilor congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional, de unde rezultă trecerea în proprietatea Statului Român al tuturor bunurilor mobile și imobile ce au aparținut bisericilor, patrimoniul Colegiul C fiind menționat sub poziția: Liceul D, str. (...) Nr. (...), Cluj, a bisericii A, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal și Liceul E, str. (...) Nr. (...), Cluj, a bisericii A, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal. Instanța de fond nu a analizat acest argument și nici nu a analizat proba depusă la dosar, respectiv lucrarea ștințifică "Istoria Colegiului C în prezent Liceului F întocmit de Conf. univ. dr. G de la Facultatea de Istorie și Filosofie al Universității H, nefăcând nicio referire privind această probă.

Consideră recurenta-reclamantă că din economia Decretului nr. 176/1948, în temeiul căruia a fost preluat imobilul revendicat, rezultă legătura juridică cu proprietarul tabular (Colegiului C), având în vedere cuprinsul art. I unde se precizează că pentru buna organizare și funcționare a învățământului public de stat toate bunurile mobile și imobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor și au servit funcționării școlilor trec în proprietatea statului, atribuindu-se Ministerului învățământului.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct.8 Cd procedură civilă, recurenta consideră că sentința atacată este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În opinia recurentei-reclamante, pornind de la înscrierile în cartea funciară, instanța de fond ar fi trebui să analizeze în primul rând statutul juridic al instituțiilor educaționale la data aplicării normei de preluare (Decretul nr. 176/1948). La data preluării la stat a fost în vigoare Legea asupra învățământului particular din 1925, în care s-a reglementat formele de învățământ, astfel: "învățământul și educația elevilor se pot face, în afară de școlile statului și în școlile particulare (ale confesiunilor, ale comunităților, ale particularilor) sau în familie." Potrivit art. 3 din legea amintită, "aceste școli se pot înființa numai de cetățeni români: fie individual, fie constituiți în societăți culturale sau comunități religioase, recunoscute ca persoane juridice". In continuare instanța de fond ar fi trebuit să examineze, raportat la normele juridice în vigoare la data legilor de naționalizare, dacă instituțiile școlare bisericești aveau sau nu o autonomie și organizare distinctă sau au făcut parte din organizarea internă a bisericii.

Apreciază că prin probele administrate a dovedit că, în cauză, Colegiul C a fost o entitate înglobată în structura bisericii, ca o organizație internă, lucru dovedit inclusiv prin lucrarea științifică "Istoria Colegiului C deoarece ca și școală confesională a fost susținută material și supravegheate din punct de vedere al activității școlare de către Biserică.

Deosebit de importante sunt și prevederile art. 5 alin. (2) din Lg. 21/1924 pentru persoanele juridice, care stabilește că "un așezământ creat de o persoană juridică nu poate avea o personalitate distinctă de aceea a persoanei juridice care a creat-o, decât dacă i se recunoaște formal aceasta, în condițiunile statornicite prin legea de față". O astfel de recunoaștere a personalității juridice a colegiilor bisericii nu a avut loc, astfel nu avea o personalitate distinctă.

Decretul nr. 176/1948 prevede naționalizarea "Liceul D, str. (...) Nr.(...) , Cluj, a bisericii A, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal și Liceul E, str. (...) Nr. (...) , Cluj, a bisericii A". Actul de naționalizare s-a aplicat în contradictoriu cu Biserica A. Dacă pentru impunerea măsurii de naționalizare s-a recunoscut dreptul de proprietate al bisericii, este de neconceput ca pentru restituirea să nu fie recunoscut în mod simetric același titular.

Articolul 4 alin. (4) din OUG 94/2000 prevede că "în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive". Din norma de preluare (Decretul nr. 176/1948) rezultă că s-a preluat instituția de învățământ a bisericii, adică actul de naționalizare a fost adus la îndeplinire față de Biserica A, astfel prezumția legală este pe deplin aplicabilă.

Conform art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România, altele decât lăcașele de cult, se retrocedează. Conform art. 2 alin. 4 în cazul în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsurile reparatorii în echivalent.

Biserica A este un cult religios recunoscut în România cu personalitate juridică de utilitate publică, conform art. 8 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, funcționează în baza Statutul Bisericii A din 07.07.2010, recunoscut prin Hotărârea Guvernului nr. 641 din 7 iulie 2010 (cu modificările ulterioare).

Conform art. 9 din Statut, structura Bisericii are trei nivele. Unitatea de bază a structurii este parohia, cea intermediară este protopopiatul, respectiv eparhia, iar cea superioară este biserica centrală, iar conform art. 16. Biserica este structura organizatorică superioară a parohiilor și protopopiatelor unitariene din România și a parohiilor și eparhiei din Ungaria. Organul suprem executiv este Episcopia B, iar Consistoriul Reprezentanților Bisericești este organul operativ de control și executiv, care guvernează Biserica.

4.Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II.Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate:

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.6 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”):

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b C.proc.civ., în considerentele hotărârii “se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.”

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă că instanța de fond a indicat argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, constatarea instanței de fond potrivit căreia înscrisurile depuse în etapa de judecată nu fac dovada legăturii juridice cu proprietarul tabular al imobilului nu reprezintă o neexaminare a probelor administrate, întrucât, așa cum rezultă din considerentele sentinței, instanța de fond a analizat înscrisul depus de reclamantă în etapa de judecată, respectiv C.F. nr. (...) Cluj Napoca, în dovedirea faptului că întregul patrimoniu al Colegiului C a fost înscris în favoarea ei, și a constatat că acesta nu poate face dovada legăturii juridice cu proprietarul tabular al imobilului, respectiv a vocației reclamantei de a solicita restituirea imobilului teren, casă de locuit cu etaj compus din 11 apartamente, curte și grădină, situat în Târgu Mureș, județul Mureș, înscris în cartea funciară nr.(...) a localității Târgu Mureș, nr. top (...) și (...)/1.

Pentru aceste motive, având în vedere și faptul că susținerile care vizează reaprecierea probelor de către instanța de control judiciar vizează temeinicia și nu nelegalitatea sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ. („când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”):

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 9772/29.09.2021 emisă de Guvernul României, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea de retrocedare nr. 3423/26.02.2003, depusă de către Episcopia B, cu privire la restituirea imobilului teren, casă de locuit cu etaj compus din 11 apartamente, curte și grădină, situat în Târgu Mureș, județul Mureș, înscris în cartea funciară nr.(...) a localității Târgu Mureș, nr. top (...) și (...)/1, întrucât solicitanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

Instanța de fond a constatat, pe de o parte, faptul că reclamanta nu a contestat că nu a transmis pârâtei răspuns, în termenul prevăzut la art. 32 alin. (1) - 3 ind. 2 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, la adresa nr. 3423/C/21.07.2020 emisă de aceasta, prin care a solicitat înscrisuri din care să reiasă legătura juridică dintre proprietarul tabular al imobilului și solicitantă, iar pe de altă parte că înscrisurile aflate în dosar nu fac dovada legăturii juridice cu proprietarul tabular al imobilului, respectiv a vocației reclamantei de a solicita restituirea imobilului teren

Înalta Curte reține că, pentru a se putea dispune retrocedarea imobilelor către solicitanți, trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiții, respectiv, imobilele să fi aparținut cultelor religioase solicitante la momentul preluării, preluarea să fi fost făcută de către statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, preluarea să fie abuzivă și imobilele să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice, din cele prevăzute la art. 2 al O.U.G. nr. 94/2000, respectiv o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Dreptul la retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este prevăzut de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 în beneficiul foștilor proprietari, în condițiile acestui act normativ.

Prin urmare, problema litigioasă constă în aceea de a lămuri dacă, în raport cu datele speței, înscrierea așezământului de învățământ Colegiul C în cartea funciară, ca proprietar tabular, iar nu a Bisericii A, prin Episcopia B, conduce la concluzia că dreptul de proprietate nu a aparținut unui subiect de drept distinct, astfel că reclamanta-reclamantă ar fi îndreptățită la restituire în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, reclamanta susținând faptul că așezământul Colegiul C a fost înființat în anul 1568 de către Biserica A, desființat în anul 1948 în temeiul legii de reformă a învățământului, faptul că Episcopia H a reînființat în anul 1993 colegiul I ca și continuator al fostului Colegiu C, iar din anul 2003 instituția de învățământ a bisericii funcționează sub denumirea de Liceul F”, ca urmaș al colegiului C înființat la Cluj în anul 1568.

Potrivit art. 1 alin. (9) teza finală din ordonanța de urgență menționată, actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul stabilit de comisie, iar art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că:

„(….) (2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3)

(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

(4) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(5) În aplicarea prevederilor alin. (4) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. (...)”

Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.164/2002, cu modificările ulterioare, definesc, prin pct. 13 subsumat art. 1 alin. (9) teza finală din ordonanța de urgență, sintagma „acte doveditoare”, arătându-se că acestea constau în:

„a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.);

b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate);

d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale.”

În cauză, instanța de fond a concluzionat, în baza probatoriului administrat, că reclamanta nu are vocația restituirii imobilului ce face obiectul cererii de restituire, stabilind, în raport de aceste dispoziții, că înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada legăturii juridice cu proprietarul tabular al imobilului, potrivit regimului probator reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000.

Acest act normativ special, prin art. 4 alin. (4) și (5), instituie o prezumție legală de proprietate în favoarea persoanei individualizate în actul normativ ori de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, în absența unei probe contrare.

În cauză, potrivit Decretului nr. 176/1948, a fost naționalizat "Liceul D, str. (...) Nr. (...), Cluj, a bisericii A, cu întreaga avere”, iar reclamanta a depus CF (...) Târgu Mureș, din care rezultă dreptul de proprietate al Colegiului C asupra imobilului solicitat.

Or, potrivit Decretului-lege nr. 115/1938, înscrierile în cartea funciară au efect constitutiv de drepturi, dovedind existența și întinderea dreptului, precum și titularul respectivului drept. Art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, stipulând expres că „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei”. Astfel, potrivit acestui principiu, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar pe de altă parte, nici un drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

În acest sens, prin Decizia nr. 21 din 13 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 și art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, că sintagma „imobile care au aparținut cultelor religioase” are în vedere exclusiv patrimoniul unităților componente ale cultelor religioase, iar nu și patrimoniul unor așezăminte distincte, înscrise în cartea funciară ca proprietari tabulari, iar în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 4 alin. (2) – (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 și art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, că o structură a unui cult religios poate dovedi calitatea de fostă proprietară a imobilului a cărui retrocedare o solicită, în sensul că proprietarul tabular a fost un așezământ al său, căruia i-a conferit o masă patrimonială de afectațiune prin divizarea patrimoniului său unic, numai prin mijloace de probă directe cu privire la situația juridică pretinsă.

S-a avut în vedere faptul că „67. Din textul normativ arătat rezultă condiția sine qua non ce trebuie îndeplinită pentru retrocedare, respectiv dovedirea dreptului de proprietate pe care cultul religios l-a avut anterior asupra imobilului revendicat. (...) 74. Ca o consecință a efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, art. 32 și 33 din același act normativ statuează caracterul înscrierii de probă exactă cu privire la dreptul real înscris și titularul acestuia. Cuprinsul cărții funciare poate să fie supus rectificării, în cazurile prevăzute de art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, respectiv: dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile; dacă prin înscriere dreptul a fost greșit calificat; dacă nu mai sunt întrunite condițiunile de existență ale dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. 75. În concluzie, înscrierile din cartea funciară dovedesc existența și întinderea dreptului, precum și cine este titularul respectivului drept. 77. Cu toate acestea, dacă se susține că proprietarul tabular (spre exemplu, o școală/un colegiu) nu este o persoană distinctă de structura cultului religios care cere retrocedarea, ci este un așezământ creat de aceasta, ca parte componentă, fără personalitate juridică, iar înscrierea așezământului ca proprietar tabular a fost menită să indice apartenența imobilului la o masă patrimonială de afectațiune constituită de respectiva structură, se constată că nu se urmărește probarea contra înscrierilor de carte funciară, ci coroborarea acestor înscrieri cu alte probe, în vederea recunoașterii relației juridice de tipul parte-întreg dintre proprietarul tabular și structura cultului religios, respectiv a apartenenței imobilului la o masă patrimonială de afectațiune ce face parte dintr-un patrimoniu unic, acela al structurii de cult religios. 78. În privința unei astfel de relații juridice sunt relevante în primul rând înscrierile din cartea funciară și actele în baza cărora au avut loc înscrierile, dar și alte probe ce pot fi coroborate cu înscrierile de carte funciară, în temeiul art. 4 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000. 79. Însă, astfel de dovezi nu pot fi unele indirecte, cu valoare probatorie incertă în privința relației juridice pretinse. Unor astfel de probe, care nu conduc nemijlocit la stabilirea raportului afirmat dintre proprietarul tabular și titularul cererii de retrocedare, le lipsește fiabilitatea, nefiind apte să ateste o situație juridică a imobilului diferită de cea reflectată de înscrierile din cartea funciară. Altminteri, ar fi încălcată ierarhia probelor, din perspectiva forței probante, care trebuie recunoscută atât prin interpretarea coroborată a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, cât și exclusiv în baza cuprinsului ultimului act normativ citat. (...) 93 (...) În fața unei probe cu o clară forță doveditoare asupra titularului dreptului de proprietate, precum este înscrierea în cartea funciară, numai o probă directă și relevantă cu privire la invocata constituire de către biserică a proprietarului tabular, ca așezământ sau dezmembrământ al său, precum și a masei patrimoniale de afectațiune ar putea să conducă la reținerea apartenenței imobilului la patrimoniul bisericii.”

Decizia de recurs în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1160 din 21 decembrie 2023, fiind obligatorie erga omnes de la data publicării, în raport de dispozițiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

În raport de cele menționate, în cauza de față s-a reținut corect, din CF (...) Târgu Mureș rezultând dreptul de proprietate al Colegiului C asupra imobilului solicitat, că nu au fost respectate exigențele prevăzute de actul normativ special de retrocedare, întrucât nu a rezultat dreptul de proprietate al reclamantei, prin actele depuse de către reclamantă atât în fața Comisiei Speciale de Retrocedare, cât și în fața instanței de fond nefiind făcută dovada legăturii juridice cu proprietarul tabular al imobilului, prin urmare nu este dovedită vocația reclamantei de a solicita restituirea imobilului teren, casă de locuit cu etaj compus din 11 apartamente, curte și grădină, situat în Târgu Mureș, județul Mureș, înscris în cartea funciară nr.(...) a localității Târgu Mureș, nr. top (...) și (...)/1, iar în lipsa unor dovezi din care să rezulte că persoana care a depus cererea de retrocedare a fost proprietara imobilului solicitat a fi restituit sau succesoarea în drepturi a persoanei înscrise în cartea funciară, este corectă soluția de respingere a cererii de retrocedare.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului, în baza probelor administrate, a pronunțat hotărârea recurată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

2.Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta Biserica A prin Episcopia B împotriva Sentinței nr. 27 din 18 martie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.