ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1763/2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2/2022, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâții B, C, D, formulând contestație împotriva rezoluției nr. 6289/2022 a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare în lucrarea nr. C22-6827 prin care i-a fost respinsă plângerea formulată în dosarul nr. x, împotriva rezoluția de clasare nr. 542/2022 dispusă de inspectorul judiciar judecător C în cazul sesizării făcute cu privire la judecător D; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 321 din 02 martie 2023, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B și C, invocată din oficiu.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâții B și C, pentru lipsa calității procesuale pasive.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâtele Inspecția Judiciară și D, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A, solicitând casarea sentinței recurate și luarea măsurilor care se impun în aplicarea art. 99 din Legea nr. 303/2004.

În motivarea recursului, s-a arătat – în esență – că, la fel ca și pârâta Inspecția Judiciară, prima instanță a încercat să o disculpe pe d-na judecător D, căreia reclamantul nu-i contestă competențele profesionale, dar contestă și sesizează faptul că aceasta nu a motivat o soluție într-un dosar civil, decât după un an de zile, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că termenul maxim, acceptat, pentru motivarea unei hotărâri este de 6 luni.

Recurentul reclamant a reiterat aspectele invocate prin plângerea depusă la Inspecția Judiciară și cuprinse în cererea de chemare în judecată înregistrată la curtea de apel.

Astfel, în dosarul civil nr. x/299/2019, având ca obiect „acțiune pentru răspundere delictuală", prin Hotărârea civilă nr. 1184/2021 s-a respins cererea de chemare în judecată la data de 22.02.2021, hotărâre ce a fost comunicată recurentului reclamant la data de 15.03.2022, prin trimitere poștală, acesta declarând apel. În acest caz, deși ÎCCJ a stabilit ca deciziile instanțelor să fie motivate în cel mult șase luni de la pronunțare, a trecut fix un an de la rămânerea în pronunțare.

Recurentul reclamant a mai susținut că în dosarul nr. x/299/2020, având ca obiect "pretenții pentru repararea prejudiciului in cazul răspunderii delictuale", doamna judecător avea posibilitatea să se abțină. La termenul din data de 04.10.2021, în ședință publică, recurentul reclamant a depus o cerere de recuzare a d-nei judecător D, cerere admisă la data de 14.10.2021, de către completul de judecata învestit să judece această cerere.

În opinia recurentului, împrejurarea că cererea de recuzare a fost admisă, constituie o dovadă a faptului că doamna judecător nu a respectat dispozițile legale care o obligau să se abțină.

Recurentul reclamant a mai arătat că, în dosarul nr. x/299/2019, judecătorul avea obligația să sesizese organele de urmărire penală competente în cercetarea și soluționarea faptelor despre care a luat la cunoștință la termenul din 08.02.2021, referitor la afirmațiile părții adverse, pentru a afla dacă este adevărat sau nu.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În cauză este incident motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce privește încălcarea regulilor de procedură, întrucât calitatea procesuală pasivă constituie una dintre condițiile esențiale de exercitare a acțiunii civile.

Verificând sentința atacată, instanța de recurs constată că se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D, fiind fondat motivul de casare de ordine publică invocat din oficiu, Înalta Curte urmând a admite recursul din această perspectivă și a respinge acțiunea față de pârâta D, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Potrivit art. 36 C. proc. civ. „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății”.

Prin urmare, în esență, calitatea procesuală presupune o identitate între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, respectiv o identitate între persoana pârâtului (persoana chemată în judecată) și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății sau persoana față de care se urmărește să se stabilească un drept.

Această identitate trebuie să se materializeze prin echivalența dintre persoana reclamantului și titularul dreptului, respectiv pârâtul și cel obligat la respectarea dreptului.

Conform art. 40 C. proc. civ., în cazul lipsei calității procesuale, instanța va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate.

Și în procedura contenciosului administrativ trebuie îndeplinite condițiile generale de exercitare a acțiunii civile prevăzute în C. proc. civ., respectiv aspectele referitoare la capacitatea procesuală, calitatea procesuală, interesul de a acționa și afirmarea unui drept, cu luarea în considerare a trăsăturilor specifice raportului de drept public dedus judecății.

În speță, Înalta Curte constată că intimata pârâtă Inspecția Judiciară a efectuat verificări prealabile în condițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, în urma cărora nu au rezultat indicii privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare. În acest context, ținând cont de soluțiile pe care instața de judecată le poate pronunța conform art. 451 alin. (4) din aceeași lege, magistratul vizat de sesizarea disciplinară nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât ceea ce se deduce judecății în prezentul litigiu este caracterul complet al verificărilor prealabile efectuate de Inspecția Judiciară, iar în situația admiterii acțiunii, instanța dispune exclusiv completarea verificărilor prealabile, nefiind dispusă nicio măsură cu privire la cercetarea disciplinară, astfel că nu sunt vătămate drepturile magistratului vizat de sesizare.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Referitor la depășirea de către judecătorul vizat a termenului de redactare a hotărârii, instanța de control judiciar constată că aceasta nu este în măsură să întemeieze abaterea disciplinară invocată, în condițiile în care din relațiile transmise de către Judecătoria Sectorului 1 București, la solicitarea inspectorului judiciar, a reieșit că în perioada 01.01.2021 – 31.12.2021 doamna judecător D a rulat un număr total de 1235 dosare, cu o complexitate cumulată de 7.890 puncte raportată la un standard optim de 5.060 puncte apreciat de Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, din aceeași adresă, a reieșit că aceasta a îndeplinit și sarcini suplimentare stabilite de conducerea instanței, constând în soluționarea cererilor ce au ca obiect restituire cauțiune, organizarea activității de formare continuă descentralizată în cadrul Secției a II-a Civilă a Judecătoriei Sectorului 1 București, transmiterea către INM a încheierilor privind cererile preliminare de sesizare a CJUE în materie civilă.

Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute de prima instanță, că depășirea termenului de redactare a hotărârii este justificată prin volumul foarte mare de activitate al judecătorului vizat de sesizarea disciplinară în perioada în discuție, neputându-se reține în sarcina sa abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește susținerea recurentului reclamant referitoare la incidența art. 99 lit. f din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reamintește că admiterea unei cereri de recuzare, în condițiile în care judecătorul recuzat nu s-a abținut, nu echivalează automat cu o abatere disciplinară, ci este necesar ca fapta imputată să fie evaluată în contextul specific al cauzei și să fie demonstrată existența unei culpe din partea judecătorului.

Or, judecătorul în discuție și-a argumentat decizia de a nu formula cerere de abținere prin lipsa identității de obiect și cauză între dosarul inițial (nr. x/299/2019) și dosarul ulterior (nr. x/299/2020), precum și prin faptul că circumstanțele formulării celei de-a doua cereri de chemare în judecată nu sunt echivalente cu cele din dosarul inițial soluționat de doamna judecător D. Prin urmare, acest raționament nu poate fi considerat o încălcare a normelor de procedură, care să poată fi sancționat disciplinar.

Admiterea cereri de recuzare la care face trimitere recurentul are scopul de a asigura imparțialitatea procesului, și nu de a sancționa judecătorul.

În sfârșit, referitor la criticile privind situația conflictuală dintre recurentul reclamant și o terță persoană, Înalta Curte observă că nu au fost indicate normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de prima instanță pentru a fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul reiterând identic susținerile din cererea de chemare în judecată și cu privire la care judecătorul fondului a reținut că aspectele invocate excedează competenței Inspecției Judiciare spre a fi lămurite prin actele sale administrative.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în baza motivului de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu, va casa în parte sentința recurată și va respinge acțiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta D, pentru lipsa calității procesuale pasive, menținând în rest sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva sentinței nr. 321 din 2 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în baza motivului de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu.

Casează în parte sentința recurată.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta D, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.