GEMICIOGLU c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

12.04.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

GEMICIOGLU c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 19070/06 prezentate de Y Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 15 mai 2006, După ce a deliberat, face următoarea decizie în fața Curții a Curții de către M quéink Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. În 2001, recurenta a început o grevă a foametei în timp ce a efectuat o pedeapsă de reculegere. Într-un raport din 20 noiembrie 2002, institutul medico-legal diagnosti a dus la sindromul Wernicke-Korsakoff (inclusiv S-WK) În 2004, reclamanta a obținut o pensie de handicap. În septembrie 2005, sora sa i-a spus că, la intrarea în închisoarea Adana, a văzut un aviz împreună cu fotografia reclamantei, anunțându-și căutarea pentru atentatul cu bombă. 2005. Recurenta a cerut ca acest aviz să fie retras și ca responsabilii care au fost afișați să fie dați în judecată. În 2006, în timp ce se ducea la institut pentru examinarea sa periodică, ea a fost reținută la spitalul de psihiatrie din Adana. Prin urmare, ea a fugit. Dreptul intern și practica internațională relevantă În ceea ce privește dispozițiile constituționale și legislative privind grația prezidențială pentru condamnații care suferă de o boală ireversibilă (art. 104 din Constituție), condițiile de suspendare a pedepselor din motive de sănătate (articolele 399 și 402 din CPP), compunerea, precum și funcționarea institutului medico-legal și în ceea ce privește lucrările Consiliului Europei în domeniul serviciilor de sănătate în penitenciare, Curtea face trimitere la hotărârea sa. TEKNYLD 368/Z c. Turcia 22913/04, §§ 42-52, 10 noiembrie 2005). GRIEFS Reclamanta consideră că este încă afectată de S-WK și susține că reincarcerarea sa, în închisoare sau la spitalul psihiatric, va duce la încălcarea articolelor 2 și 3 din convenție. De asemenea, recurenta susține încălcarea articolelor 6 și 13 din Convenție pe motiv că, în afară de colectarea depoziiei sale, nu ar fi avut loc nicio anchetă în urma plângerii sale cu privire la anunțul de cercetare. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. În ceea ce privește jurisprudența în materie de sănătate în penitenciare, având în vedere această dispoziție, mișcările grevei foamei în închisorile turcești din 1996 și în anii 2000 și misiunea de investigare a Curții din septembrie 2004 în cadrul acestui grup de afaceri, Curtea face trimitere la Hotărârea Tekin Yld Mutlu c. Turcia 37652/04) și Paksoy c. Turcia 33901/04), din 17 octombrie 2006. În speță, Curtea constată că recurenta a profitat de dispozițiile legale și de practica în domeniu. Astfel, aceaceasta a fost eliberată ca urmare a raportului din 20 noiembrie 2002 al Institutului de rejudecare provizorie. Această măsură este reînnoită până în 2006, pe baza rapoartelor medico-legale ale Institutului. Or, în 2006, recurenta a fugit și nu a fost prezentată la examen medical periodic, nici nu a prezentat Curții un raport medical care să justifice afirmațiile sale cu privire la evoluția stării sale de sănătate de atunci. Asumând o apreciere globală a faptelor relevante și ținând seama atât de asigurarea oferită de guvern în ceea ce privește practica sa în domeniu, cât și de constatările delegației Curții care a vizitat instituțiile penitenciare în cadrul misiunii desfășurate pentru primul grup de afaceri (a se vedea Tekin Y 95, 22 decembrie 2005), Curtea concluzionează că absența unor motive serioase și dovedite de a crede că eventuala reîncarcerare a recurentei sau condițiile de detenție a acesteia în cazul în care va fi reținută constituie în sine un tratament inuman sau degradant în sensul articolului 3 din Convenție (Balyemez, menționat anterior, punctul 96). În consecință, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. (2) În ceea ce privește obiecțiile întemeiate pe art. 6 și 13 privind anunțul de cercetare și plângerea pe care reclamanta a prezentat-o în fața Parchetului pe această temă, Curtea se declară în detrimentul faptului că acestea nu sunt suficient de susținute. Cu toate acestea, Comisia reamintește că noțiunea de viață privată cuprinde elemente referitoare la identitatea unei persoane, cum ar fi numele ei (Burghartz c. Elveția, Hotărârea din 22 februarie 1994, seria A n 280-B, p. 28, § 24) sau dreptul său la glazură (Von Hannover c. Germania, n 59320/00, § 50 CEDH 2004 VI). Cu toate acestea, presupunând chiar că aceste obiecții pot fi examinate din perspectiva articolului 8 din Convenție, nu este de competența Curții să înlocuiască propria sa apreciere cu cea a autorităților naționale în ceea ce privește cea mai bună politică în materie de urmărire penală a infracțiunilor teroriste. Autoritățile naționale ar trebui să dispună de o anumită marjă de apreciere pentru a decide cu privire la măsurile care trebuie luate, atât în general, cât și în cazuri speciale (Murray c. Regatul Unit, Hotărârea din 28 octombrie 1994, seria A n 300 A, p. 35, § 90). În măsura în care reclamanta nu își explică în nici un fel cauza, inclusiv eventualele efecte ale acesteia, Curtea nu poate specula cu privire la măsurile întreprinse de autorități pentru a căuta reclamanta ca urmare a infracțiunii pentru care a fost condamnată sau pentru alta, nici cu privire la o posibilă procedură inițiată din cauza unei erori administrative care ar fi putut fi comisă în privința acesteia (a se vedea criteriile hotărârii judecătorești) (a se vedea criteriile Curții). Perez c. Franța [GC], nr 47287/99, § 57-72, CEDO 2004 I. În consecință, aceste obiecții trebuie declarate inadmisibile și pentru neajunsuri evidente de temei în aplicarea art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Dolle A.B. Baka Premier Președinte