ÎCCJ, Decizia nr. 31/2025

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea depusă la data de 19 aprilie 2024, petentul A a solicitat recuzarea domnului judecător B, membru titular al Completului de judecată nr.x Recurs de la Secția de Contencios Administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea dosarului nr. x/1/2024/a1.

Încheierea recurată

Prin Încheierea din 17 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării, invocată din oficiu și a anulat cererea de recuzare formulată de petentul A, în privința titularului Completului x Recurs al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios Administrativ și Fiscal, domnul judecător B, ca netimbrată.

Recursul

Împotriva acestei încheieri, la 10 octombrie 2024, prin email, petentul A a formulat recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta”.

Conform art. 129 din Constituția României: „Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.”

Principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ. și art. 129 din Constituția României, presupune, așadar, că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva încheierii prin care o secție non-penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins o cerere de recuzare, fiind incidente, în privința căilor de atac, dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora: „Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.”

Încheierea din 17 mai 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/1/2024/a1 este o hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor procedurale citate, atunci când hotărârea prin care a fost soluționată este definitivă, încheierea de respingere a cererii de recuzare poate fi atacată cu recurs la instanța ierarhic superioară, iar o încheiere de anulare poate fi atacată în condiții similare.

Însă, Completul de 5 judecători nu este instanță ierarhic superioară secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât ierarhia instanțelor judecătorești este expres reglementată prin art. 94 C. proc. civ., și anume: judecătoriile, tribunalele, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Completul de 5 judecători este o formațiune de judecată constituită în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu competență specială, reglementată de art. 26 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, , conform cărora Completurile de 5 judecători în alte materii decât cea penală soluționează cauzele în materie disciplinară potrivit legii și alte cauze date în competența lor prin lege, precum și recursurile împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de un alt complet de 5 judecători.

Completul de 5 judecători are o competență expres și limitativ reglementată de Codul de procedură civilă în ceea ce privește căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile non-penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, și anume: conflictul dintre două secții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (art. 136 alin. (3) renunțarea la dreptul pretins în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție (art. 410 perimarea constatată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție (art. 421 alin. (2) revizuirea pentru hotărâri potrivnice soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție (art. 513 alin. (6) contestația privind tergiversarea procesului formulată în cauzele care se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție (art. 525

În consecință, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., se apreciază că împotriva încheierii pronunțate într-o cauză soluționată prin hotărâre definitivă de o secție non-penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este deschisă calea de atac a recursului.

În acest sens este și jurisprudența anterioară a Completului de 5 judecători, reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 8/2019, nr. 23/2019, nr. 83/2019, nr. 94/2019, nr. 132/2019, nr. 150/2019, nr. 236/2020, nr. 72/2021, nr. 73/2021, nr. 74/2021, nr. 104/2021 și 200/2022, nr. 153/2024, nr. 204/2024.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A împotriva Încheierii din 17 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/1/2024/a1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2025.