ÎCCJ, Decizia nr. 41/2025

Asupra recursului;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din camera de consiliu de la 18 iunie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/1/2024 de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de recuzare a doamnei judecător A, formulată de recurentul B.

Împotriva încheierii menționate a declarat recurs petentul B, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători sub nr. y/1/2024.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

La termenul de judecată de astăzi, 10 februarie 2025, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 53 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit necesitatea analizării cu prioritate a excepției inadmisibilității căii de atac formulate în cauză, excepție de procedură care face inutilă, în tot, cercetarea în fond a cauzei.

În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii, instanța fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva încheierii prin care o secție non-penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins o cerere de recuzare, fiind pretins incidente, în privința căilor de atac, dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.”.

Astfel, din lectura atentă a acestei norme de procedură civilă reiese că, în principiu, încheierea prin care s-a respins o cerere de recuzare este susceptibilă de a face obiectul unei căi de atac la dispoziția părții interesate, fie odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza (prima teză a textului legal), fie, dacă hotărârea respectivă este definitivă, prin formularea unui recurs (a doua teză a textului legal), care este dat în competența instanței ierarhic superioare.

Cu privire la această din urmă sintagmă, prin paragrafele nr. 140 și următoarele din decizia nr. 40/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a arătat că ,,140. Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare. 141. Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac. … 143. … prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C.proc.civ..”. [s.n.]

Referitor la structura organizatorică a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară prevede la art. 21 că ,,(2) Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții - Secția I civilă, Secția a II-a civilă, Secția penală, Secția de contencios administrativ și fiscal și Secțiile Unite, cu competență proprie. (3) În cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție funcționează Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și completurile de 5 judecători.”. [s.n.]

Așadar, completurile de 5 judecători în materie civilă se regăsesc în cadrul aceleiași instanțe judecătorești, anume Înalta Curte de Casație și Justiție, la fel ca și completurile ce funcționează în cadrul Secției I civilă, Secției a II-a civilă și Secției de contencios administrativ și fiscal ale instanței supreme.

În aceste condiții, dat fiind că sintagma ,,instanță ierarhic superioară” a fost intrinsec legată în jurisprudența cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție de ,,principiul organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal”, arătându-se astfel că învestirea instanțelor de control judiciar se face din treaptă în treaptă, reiese că acele completuri de 5 judecători în materie civilă nu pot fi calificate în regulă generală ca reprezentând o instanță ierarhic superioară completurilor de judecată ce funcționează în cadrul secțiilor civile lato sensu din structura instanței supreme, câtă vreme toate aceste completuri se găsesc organizate la același nivel ierarhic, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu trebuie însă omis faptul că legiuitorul Codului de procedură civilă a dat în competența de judecată a completurilor de 5 judecători în materie civilă soluționarea unor recursuri formulate cu privire la decizii pronunțate de completurile ce funcționează în cadrul Secției I civilă, Secției a II-a civilă și Secției de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, revine completurilor de 5 judecători în materie civilă competența să judece recursurile împotriva deciziilor pronunțate de o secție a instanței supreme în cazul renunțării la dreptul pretins – art. 410 C. proc. civ., perimării constatate de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție – art. 421 alin. (2) C. proc. civ., revizuirii cerute pentru hotărâri potrivnice și soluționate de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție – art. 513 alin. (6) C. proc. civ. sau încheierii de suspendare a judecății în cazul solicitării de către instanța supremă a unui aviz consultativ Curții Europene a Drepturilor Omului – art. 2 alin. (9) din Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 și semnat de România la Strasbourg la 14 octombrie 2014.

Or, toate aceste ipoteze în care completul de 5 judecători în materie civilă poate fi legal învestit, în condiții de admisibilitate, cu soluționarea recursului formulat împotriva unei hotărâri pronunțate de un complet din cadrul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezintă excepții de la regula generală a învestirii instanțelor de control judiciar din treaptă în treaptă. În mod corespunzător, fiind în prezența unor norme cu caracter special în cazul art. 410 art. 421 alin. (2) și art. 513 alin. (6) C. proc. civ. sau art. 2 alin. (9) din Legea nr. 173/2022, aplicarea acestora se va realiza de manieră limitativă, exclusiv la domeniul lor specific.

În concluzie, completurile de 5 judecători în materie civilă ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nu constituie o ,,instanță ierarhic superioară” completurilor organizate în cadrul Secției I, Secției a II-a și Secției de contencios administrativ și fiscal ale instanței supreme în sensul art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ..

În mod corespunzător, în cazul respingerii unei cereri de recuzare, atunci când hotărârea pronunțată în acel proces este definitivă, partea interesată nu poate exercita în mod legal un recurs admisibil în fața completurilor de 5 judecători în materie civilă, pentru a critica soluția unui complet din cadrul secției Înaltei Curți de respingere a cererii respective de recuzare, ci acea încheiere va avea la rândul său un caracter definitiv. În acest din urmă caz, norma de procedură civilă nu mai prevede posibilitatea de a mai fi exercitată vreo cale de atac nici potrivit primei teze și nici potrivit celei de-a doua teze ale art. 53 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme hotărârea pronunțată în proces este definitivă, iar o instanță ierarhic superioară Înaltei Curți de Casație și Justiție nu mai există în organizarea judiciară din România.

La pronunțarea prezentei decizii, este avută în vedere și jurisprudența constantă a Completului de 5 judecători cu privire la inadmisibilitatea recursului exercitat împotriva încheierii pronunțate de o secție civilă lato sensu a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care este respinsă cererea de recuzare, jurisprudență reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 8/2019, nr. 23/2019, nr. 150/2019, nr. 236/2020 și nr. 170/2024.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) raportat la art. 53 alin. (1) C. proc. civ. și art. 26 din Legea nr. 304/2022, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul B împotriva încheierii din 18 iunie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/1/2024.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ.