ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 122/2025

În primul rând, s-au constatat îndeplinite condițiile de formă, potrivit art. 8 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, cererea de extrădare fiind formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, în sprijinul cererii prezentându-se copia mandatului sau ordinului de arestare ori de detenție emis de un judecător, instanță sau de altă autoritate competentă, dar și copia actului de acuzare (alin. (3) lit. a și b), documentele purtând certificarea sau sigiliul Departamentului de Justiție al Statelor Unite ale Americii (nefiind necesară o altă certificare, autentificare sau legalizare potrivit art. 10 din același act normativ, contrar apărării) și fiind însoțite de traducerile solicitate (art. 11 din legea precitată, parte din traduceri fiind realizate prin grija instanței). În acest sens, au fost înaintate mandatul de arestare emis la data de 26.11.2024 de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Virginia, dar și Declarațiile date sub jurământ în sprijinul cererii de extrădare a persoanei solicitate A de procurorul din cadrul Biroului de Procuratură al Statelor Unite pentru Districtul de Est din Virginia, precum și de către ofițerul din cadrul Biroului Federal de Investigații, în dosarul nr. 3:24-mj-x. În ce privește susținerea apărării persoanei extrădabile, în sensul că nu ar fi îndeplinite condițiile de formă ale cererii de extrădare în lipsa unui rechizitoriu, Curtea a constatat faptul că actul de acuzare ce trebuie să însoțească cererea de extrădare, menționat la art. 8 alin. (3) lit. b din Legea nr. 111/2018, nu se referă exclusiv la rechizitoriu, având această natură și declarația dată sub jurământ (affidavit) în sprijinul cererii de extrădare a persoanei solicitate de către procuror. În caz contrar, dacă s-ar accepta că actul de acuzare vizează doar un rechizitoriu (indictment – cu atât mai mult cu cât Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. se raportează la acest termen), extrădarea pasivă ar fi doar în scopul judecării de către o instanță și niciodată pentru derularea unei anchete penale, până la emiterea actului de sesizare a instanței. Or, această interpretare, în mod evident, nu poate fi primită.

Documentele care însoțesc cererea de extrădare și, cu precădere, declarațiile date sub jurământ de procuror și de ofițerul din cadrul Biroului Federal de Investigații în sprijinul cererii de extrădare a persoanei solicitate A conțin informații care descriu faptele care stau la baza infracțiunilor imputate, actele procedurale având o structură dată în principal de numărul acuzațiilor aduse inculpatului persoană extrădabilă A, fiind descrise faptele arătate data, modul de săvârșire, calificarea juridică și făcute referiri la dispozițiile legale aplicabile. Astfel, împotriva persoanei extrădabile A au fost formulate patru acuzații, ce vor fi redate întocmai în cele ce urmează: „Capul de acuzare Unu din plângerea penală îl acuză pe A de fraudă electronică prin cablu, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1343. Acesta îl acuză pe A că, în cunoștință de cauză a conceput un plan de fraudă și de obținere de bani și bunuri prin intermediul unor declarații, reprezentări și promisiuni false și frauduloase și, în scopul punerii în aplicare a unui astfel de plan, a transmis și a făcut să fie transmise comunicații prin cablu, încălcând astfel prevederile din Titlu 18, Codul Statelor Unite, Secțiunea 1343. Pedeapsa maximă pentru fraudă electronică comisă prin încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1343, astfel cum este incriminată în Capul de acuzare Unu din Plângerea penală, este de 20 de ani de închisoare. Cap de acuzare Doi îl acuză pe A de fraudă informatică, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1030(a)(4). Acesta îl acuză pe A că, în cunoștință de cauză și cu intenția de a frauda, a accesat fără autorizare un sistem informatic protejat și, prin intermediul acesteia acțiuni a promovat și a urmărit fraudarea și a obținut un bun de valoare. Un „sistem informatic protejat”, după cum termenul este definit în Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1030(e)(2)(B) este orice sistem informatic care „este folosit sau afectează comerțul sau comunicațiile interstatale sau internaționale, inclusiv un sistem informatic situat în afara Statelor Unite, care este folosit într-un mod care afectează comerțul interstatal sau internațional sau comunicațiile din Statele Unite. Pedeapsa maximă pentru fraudă informatică, prin încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1030(a)(4), astfel cum este incriminată în Capul de acuzare Doi din Plângerea penală, este de 5 ani închisoare. Capul de acuzare Trei îl acuză pe A de complicitate la spălare de bani, prin încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1956(h). A ar fi putut comite această infracțiune în oricare dintre cele patru moduri. Pentru ca A să fi comis conspirația de încălcare a prevederilor din § 1956(a)(1) în acest caz, A trebuie să fi convenit cu o altă persoană să efectueze sau să încerce să efectueze o tranzacție financiară implicând veniturile provenite din fraudă electronică prin cablu sau fraudă informatică, despre care știa că provin dintr-o formă de activitate ilegală, (1) cu intenția de a promova punerea în aplicare a schemelor de fraudă electronică prin cablu și fraudă informatică sau (2) în scopul de a ascunde sau de a disimula natura, locația, sursa, proprietatea sau controlul veniturilor provenite din fraudă electronică prin cablu și fraudă informatică. Pentru că A să fi comis conspirația de încălcare a prevederilor din Secțiunea 1956(a)(2) în acest caz, A ar trebui să fi convenit cu o altă persoană să transfere sau să încerce să transfere fonduri despre care știa că sunt produsul unei forme de activitate ilegală, dintr-un loc din interiorul Statelor Unite către sau prin intermediul unui loc din afara Statelor Unite, cu intenția de (1) a promova punerea în aplicare a schemelor de fraudă prin poștă și prin cablu sau (2) de a ascunde sau deghiza natura, sursa, proprietatea sau controlul produsului schemelor de fraudă prin poștă și prin cablu. În conformitate cu legislația Statelor Unite, este suficient să fie creat condițiile pentru efectuarea acestor transferuri. În conformitate cu legislația Statelor Unite, o conspirație este un acord de a comite una sau mai multe infracțiuni. Acordul pe care se bazează conspirația nu trebuie să fie exprimat în scris sau verbal, ci poate fi pur și simplu o înțelegere tacită între două sau mai multe persoane de a face ceva ilegal. Conspiratorii încheie un parteneriat într-un scop infracțional în care fiecare membru sau participant devine partener sau agent al fiecărui alt membru. O persoană poate deveni membru al unei conspirații fără să cunoască toate detaliile schemei ilegale sau identitatea tuturor celorlalți membri ai conspirației. În cazul în care o persoană înțelege natura ilegală a unui plan și, cu bună știință în mod deliberat, este de acord cu acesta, alăturându-se planului, ea este vinovată de conspirație, chiar dacă joacă doar un rol minor. Un conspirator poate fi tras la răspundere penală pentru toate acțiunile previzibile în mod rezonabil întreprinse de ceilalți conspiratori în vederea promovării parteneriatului infracțional. Infracțiunea de conspirație este o infracțiune independentă, separată și distinctă de comiterea oricărei „infracțiuni de fond” concrete. În consecință, un conspirator poate fi găsit vinovat de conspirație în vederea comiterii unei infracțiuni, chiar dacă infracțiunea de fond care a stat la baza conspirației nu a fost comisă. Pedeapsa maximă pentru o încălcare a prevederilor legale privind conspirația de spălare de bani în baza prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1956(h) este de 20 de ani de închisoare. Capul de acuzare Patru îl acuză pe A pentru conspirație de fraudă informatică, cu încălcarea prevederilor din Titlu 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1349. Aceasta îl acuză pe A că, în mod deliberat și cu bună știință s-a combinat, a conspirat, a confederat și a convenit cu alții să se angajeze în activități ilegale, în special: să conceapă un plan de fraudă și să obțină bani și bunuri prin intermediul unor declarații, reprezentări sau promisiuni false și frauduloase și, în scopul executării unei astfel de scheme, a transmis și a creat condițiile să fie transmise comunicații electronice prin cablu, încălcând astfel prevederile din Titlu 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1343. Pedeapsa maximă pentru comiterea infracțiunii de conspirație la fraudă informatică, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1349, este de 20 de ani de închisoare.”. În continuare, Curtea a constatat că declarația sub jurământ, în susținerea cererii de extrădare a domnului B, procuror în cadrul Biroului de Procuratură al Statelor Unite pentru Districtul de Est din Virginia, din data de 15 ianuarie 2025 care conține, de altfel, și un scurt istoric al cazului din punct de vedere procedural este doar o expresie a dreptului procesual penal american aplicabil (și nicidecum un motiv obligatoriu de refuz al extrădării), totodată, o informație, în accepțiunea art. 8 alin. (3) lit. c din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, de natură să ofere și ea motive rezonabile să se creadă că persoana căutată a săvârșit infracțiunile pentru care se cere extrădarea. Alte asemenea informații sunt cele care reies din celelalte documente, declarații și alte categorii de informații la care art. 8 alin. (2) lit. f din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007 se referă, și ele comunicate odată cu cererea de extrădare, respectiv, declarația în sprijinul cererii de extrădare formulată la data de 15 ianuarie 2025 de către domnul C, ofițer într-un grup operativ din cadrul Biroul Federal de Investigații. Or, din aceste puncte de vedere, notează că textul art. 8 alin. (3) lit. c din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007 se referă la motive rezonabile să se creadă că persoana căutată a săvârșit infracțiunile pentru care se cere extrădarea (standardul de probă fiind astfel net inferior celui necesar pentru dispunerea unei soluții de condamnare), pe de altă parte, la aceleași informații din care să reiasă îndeplinirea aceleiași condiții. În acest context, susținerile apărării persoanei extrădabile, în sensul că nu sunt indicate toate probele, numele victimelor, că nu se regăsește descrierea faptelor celorlalți participanți sau că nu rezultă cadrul procesual nu sunt argumente întemeiate în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 111/2018. Nu în ultimul rând, esențial de notat că potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.

Au fost atașate dispozițiile legale aplicabile C. pen. al Statelor Unite ale Americii.

Este îndeplinită și condiția dublei incriminări, dar și a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care se solicită extrădarea, condiții prevăzute de art. 2 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007. Potrivit acestor din urmă dispoziții legale, o infracțiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părți cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă. De asemenea, pot da loc la extrădare tentativa, asocierea sau participarea la săvârșirea oricăreia dintre aceste infracțiuni. Nu în ultimul rând, indiferent dacă legea statelor solicitant și solicitat încadrează sau nu acțiunile ori omisiunile care constituie infracțiune în aceeași categorie de infracțiuni sau descriu infracțiunea prin aceeași terminologie. Astfel, faptele pentru care este cercetată persoana extrădabilă A pe teritoriul statului american, astfel cum mai sus au fost prezentate, pedepsite cu pedeapsa maximă de 20 de ani de închisoare (Capul de acuzare Unu, Trei și Patru) și cu pedeapsa maximă de 5 ani de închisoare (Capul de acuzare Doi) au corespondent în legislația penală română, realizând elementele de tipicitate ale infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 327 alin. (1) C. pen., spălare a banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1) 2 și 3 C. pen., operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prev. de art. 365 C. pen., transfer neautorizat de date informatice, prev. de art. 364 C. pen., efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 C. pen., infracțiuni sancționate cu pedepse mai mari de 1 an închisoare.

Aceleași infracțiuni pentru care se solicită extrădarea nu sunt infracțiuni politice (fiind deplin respectate dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007).

În cauză nu se pune problema nici a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale potrivit legii statului solicitant (art. 6 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007), după cum din aceeași declarație sub jurământ, în susținerea cererii de extrădare a domnului B, procuror în cadrul Biroului de Procuratură al Statelor Unite pentru Districtul de Est din Virginia, din data de 15 ianuarie 2025, reiese, de vreme ce momentul epuizării activității infracționale imputate este chiar 3 februarie 2023, iar termenul de prescripție este de 5 ani (pentru Capetele de acuzare Unu, Doi și Patru) și de 7 ani (pentru Capul de acuzare Trei).

Persoana extrădabilă este o persoană urmărită penal, cetățeanul român A fiind inculpat prin Declarația dată sub jurământ de procuror în sprijinul cererii de extrădare, în cauza cu nr. 3:24-mj-x pentru săvârșirea celor capete de acuzare, care nu vor mai fi reluate, totodată, pe numele lui fiind emis mandatul de arestare din data de 26.11.2024 de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Virginia. Totodată, potrivit art. 3 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007 extrădarea nu va fi refuzată pe baza cetățeniei persoanei căutate.

Pentru aceleași infracțiuni pentru care se solicită extrădarea, persoana extrădabilă A nu a fost condamnat sau achitată în statul solicitat (art. 5 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007), după cum din analiza fișei de cazier judiciar reiese. În acest context, faptul că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/D/P/2022 din data de 22.11.2022 al DIICOT – B.T. Vâlcea, cauză fiind în prezent pe rolul Tribunalului Ilfov, înregistrată sub nr. X/90/2022, nu constituie un impediment pentru extrădare, dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. c din Tratat stipulând că extrădarea nu va fi împiedicată de faptul că autoritățile statului solicitat au decis să cerceteze persoana căutată pentru aceleași fapte pentru care se solicită extrădarea.

De asemenea, nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz ale extrădării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată și nici motivele opționale de refuz, prevăzute de art. 22 din aceeași lege. În ceea ce privește aspectele invocate de apărare în susținerea opoziției la extrădare, Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 rep., opoziția la extrădare nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana nu este cea urmărită și că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare. Din cuprinsul aspectelor invocate de apărare rezultă că opoziția formulată nu vizează identitatea persoanei solicitate, ci, în parte, condițiile de extrădare care sunt verificate de instanță la momentul analizării cererii de extrădare (aspecte deja analizate de către instanță), iar o parte dintre celelalte aspecte invocate țin, în realitate, de fondul cauzei și care vor fi analizate de organele judiciare din Statele Unite ale Americii. În ceea ce privește solicitarea legată de amânarea predării, se impune precizarea că spre deosebire de dreptul comun în materie de extrădare (art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep.), art. 14 alin. (2) din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii acordă instanțelor un drept de apreciere asupra oportunității amânării extrădării în cazul în care persoana extrădabilă este urmărită penal de autoritățile judiciare ale statului solicitat. În acest sens, Curtea a reținut că, potrivit textului legal anterior menționat, statul solicitat poate amâna procedurile de extrădare privind o persoană care este urmărită penal sau se află în executarea unei pedepse în acel stat, iar amânarea poate continua până când urmărirea persoanei căutate s-a finalizat sau până când pedeapsa aplicată a fost executată. În cauza de față, persoana solicitată A este judecat în dosarul penal nr. X/90/2022, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, Secția Penală în care a fost întocmit rechizitoriul de către DIICOT sub nr. x/D/P/2020 prin care a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat - prev. și ped. de art. 367 al 1, al. 2 C. pen., fraudă informatică care a produs consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. și ped. de art. 256 ind. 1 C. pen. raportat la art. 249 C. pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C. pen., acces fără drept în sistem informatic în formă continuată prev. și ped. de art. 360 al. 1, al. 3 C. pen., fals informatic în formă continuată prev. și ped. de art. 325 C. pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C. pen. și spălare de bani în formă continuată prev. și ped. de art. 49 al. 1 lit. a din Legea 129/2019 cu aplic. art. 35 al. 1 C. pen., totul cu aplic. art. 35 al. 1 C. pen.. Curtea a apreciat, în continuare, că, raportat la gravitatea acuzațiilor aduse persoanei extrădabile în dosarul nr. X/90/2022, se impune amânarea predării sale către autoritățile americane. În opinia Curții, persoana extrădabilă A trebuie să se afle la dispoziția autorităților judiciare din România pentru a-și clarifica situația juridică, pe de-o parte, iar pe de altă parte trebuie să fie prezent la procesul pornit împotriva sa, mai ales că dosarul în care este cercetat se află în procedura de cameră preliminară, urmând ca în cursul judecății să își precizeze poziția cu privire la acuzațiile aduse. Totodată, acesta are dreptul să fie prezent în fața instanței naționale pentru a-și pregăti o apărare efectivă, având în vedere că este acuzat de mai multe infracțiuni grave. În aceste condiții, Curtea a apreciat că predarea persoanei extrădabile până la soluționarea definitivă a dosarului nr. X/90/2022 nu ar fi oportună. Totodată, apreciază că nu există riscul ca persoana extrădabilă să se sustragă predării, apreciind că nu se mai impune restricționarea libertății de mișcare a acesteia în prezenta procedură. Curte a reține și faptul că art. 14 alin. (2) din Legea nr. 111/2018, cu titlu marginal predarea temporară și predarea amânată nu vizează o amânare a întregii proceduri de extrădare, ci se referă tot la amânarea predării, diferența față de dispozițiile din Legea nr. 302/2004, fiind aceea că amânarea predării este opțională și nu obligatorie. În final, văzând disp. art. 52 alin. (6) raportat la art. 17 din Legea nr. 302/2004 și art. 16 din Tratatul de extrădare dintre România și S.U.A., ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, și solicitarea formulată de autoritățile Statelor Unite ale Americii, constatând că la momentul ridicării pentru punerea în executare a cererii de extrădare persoana solicitată avea asupra sa un telefon marca X, așa cum reiese din procesul-verbal din data de 3.12.2024 (fila 16 dos. parchet), va dispune remiterea, odată cu persoana extrădată, a telefonului mobil marca X, seria IMEI(...), aparținând pesoanei extrădabile A, a depus în camera de corpuri delicte a Curții de Apel, conform procesului-verbal din data de 09.12.2024 (fila 146 dosar instanță). Împotriva sentinței penale nr. 24/F din data de 31 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-A Penală a formulat contestație persoana extrădabilă A. În susținerea contestației, a invocat greșita calificare a dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. c și ale art. 14 alin. (2) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii. Analizând contestația formulată de contestatorul persoană extrădabilă A, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente: În cauză, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 10 septembrie 2007, intrat în vigoare la data de 08 mai 2009. Potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, dispozițiile cuprinse în legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române. De asemenea, conform art. 4 rezultă că, Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaționale la care România este parte în situațiile nereglementate. Art. 1 din Tratat instituie obligația părților de a-și extrăda reciproc „persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autoritățile statului solicitant pentru o infracțiune care dă loc la extrădare” Art. 2 alin. (1) din tratat prevede că: „O infracțiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părți cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă. (…)”. În contestația formulată în scris și susținută oral cu ocazia dezbaterilor, criticile invocate de apărare privesc următoarele aspecte: 1. S-a menționat că prima instanță a considerat că sintagma extrădarea nu va fi împiedicată echivalează cu o admitere obligatorie a cererii de extrădare, chiar dacă persoana extrădabilă este cercetată pentru aceleași fapte în statul național. Totodată, nu a motivat de ce nu sunt incidente nici dispozițiile art. 21 - 22 din Legea nr. 302/2004. A arătat că prima instanță interpretează dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. c din Tratat în sensul că împrejurarea potrivit căreia statul solicitat a decis să cerceteze persoana căutată pentru aceleași fapte pentru care se solicită extrădarea nu reprezintă nici măcar un motiv opțional de refuz al extrădării. Or, tocmai această interpretare a apreciat-o ca netemeinică fiind necesare a fi făcute câteva observații. În primul rând, este evident că din analiza gramaticală a art. 5 din Tratat, cu denumirea marginală Urmăriri anterioare (Non Bis in Idem), dispozițiile alin. (l) constituie de fapt un motiv obligatoriu de refuz al extrădării, raportându-se la ne bis in idem, mutatis mutandis fiind preluat din art. 8 din Legea nr. 302/2004. În al doilea rând, problema este de a interpreta care a fost voința statelor semnatare ale Tratatului ce reiese din redactarea alin. (2) lit. c a art. 5 Astfel, sintagma folosită în alin. (2) lit. c al aceluiași art. analizat din Tratat, trebuie interpretată în sensul unui motiv opțional de refuz al extrădării, care de altfel este o reluare a dispoziției din cuprinsul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. Dacă voința statelor semnatare ar fi fost în sensul că alin. (2) lit. c din art. 5 să nu se refere ca la un motiv opțional de refuz al extrădării, ar fi fost folosit, pe de-o parte, același verb ca și în alin. (1) însă în variantă afirmativă (extrădarea va fi acordată), nefiind necesară folosirea tot a unei negații (nu va fi împiedicată). Mai mult, denumirea marginală a art. 5 din Tratat este Urmăriri anterioare (Ne bis in idem), ceea ce înseamnă că acest principiu urmează a fi analizat din perspectiva ambelor aliniate și nu doar a celui dintâi. Așadar, aliniatul 1 are în vedere un refuz al extrădării pentru o situație trecută și a aplicabilității principiului în prezent, iar aliniatul 2 se referă la o posibilă respingere a extrădării pentru o situație prezentă (cercetare/judecare pendinte) și a aplicabilității principiului pentru viitor. O interpretare contrară în sensul că această împrejurare nu ar constitui un motiv opțional de refuz al extrădării, ar însemna că, derogând de la norma generală, respectiv art. 22 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 care o precizează ca motiv opțional, prin aplicarea Tratatului persoanei extrădabile i se creează o situație mai grea decât aceea în care i s-ar aplica dispozițiile Legii nr. 302/2004, motivul opțional de refuz din norma generală nefiind transpus în norma specială. Înalta Curte reține că potrivita art. 5 alin. (2) lit. c din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii: Extrădarea nu va fi împiedicată de faptul că autoritățile statului solicitat au decis să cerceteze persoana căutată pentru aceleași fapte pentru care se solicită extrădarea. Art. 22 alin. (1) din Legea 302/2004 prevede că: Extrădarea poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea face obiectul unui proces penal în curs sau atunci când această faptă poate face obiectul unui proces penal în România. Din ambele texte reiese că analiza asupra oportunității extrădării este lăsată la aprecierea instanței. Critica pe care apărarea a invocat-o, referitor la faptul că din motivarea instanței nu reiese cu certitudine dacă este un motiv obligatoriu sau opțional de refuz al predării este lipsită de relevanță din moment ce din cuprinsul hotărârii nu se desprinde ideea că instanța ar fi dat o asemenea interpretare textului. Or, din moment ce instanța a analizat din perspectiva amânării predării, nu reiese că sensul oferit de curtea de apel a fost acela că sintagma extrădarea nu va fi împiedicată echivalează cu o admitere obligatorie a cererii de extrădare. De altfel, deși criticată sintagma nu va fi împiedicată din textul legal, aceasta nu pare să îngreuneze înțelegerea textului. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, pe lângă alte înțelesuri, cuvântul a împiedica are și sensul de a opri, a ține în loc pe cineva sau ceva. Înlocuind în textul legal, reiese și mai clar că legiuitorul a avut în vedere că, extrădarea se poate realiza și în situația în care persoana căutată este cercetată în statul solicitat pentru aceleași fapte pentru care se solicită extrădarea. Contrar argumentelor aduse de apărare, deși persoana extrădabilă este supusă unui proces penal în România, chiar și în situația în care ar fi vorba de aceleași fapte care fac obiectul unei cercetări și în SUA și pentru care se solicită de fapt extrădarea, pentru a fi aplicabil principiului ne bis in idem trebuiesc îndeplinite anumite condiții. Astfel, nu este suficientă împrejurarea că persoana extrădabilă este judecată în România sub aspectul faptelor de a căror săvârșire este acuzată de autoritățile americane, ci pentru a putea fi invocat principiul ne bis in idem este necesar să existe o hotărâre definitivă pronunțată în vreuna din cauze. Art. 4 din Protocolul nr. 7 consacră un drept fundamental care garantează că nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă (Marguš împotriva Croației). Or, după cum se observă persoana extrădabilă este judecată în dosarul nr. X/90/2022 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, Secția Penală pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat - prev. și ped. de art. 367 al 1, al. 2 C. pen., fraudă informatică care a produs consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. și ped. de art. 256 ind. 1 C. pen. raportat la art. 249 C. pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C. pen., acces fără drept în sistem informatic în formă continuată prev. și ped. de art. 360 al. 1, al. 3 C. pen., fals informatic în formă continuată prev. și ped. de art. 325 C. pen. cu aplic. art. 35 al. 1 C. pen. și spălare de bani în formă continuată prev. și ped. de art. 49 al. 1 lit. a din Legea 129/2019 cu aplic. art. 35 al. 1 C. pen., totul cu aplic. art. 35 al. 1 C. pen.. În același timp, SUA solicită extrădarea acestuia pentru patru capete de acuzare, respectiv pentru: - fraudă electronică comisă prin încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1343; - fraudă informatică, prin încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1030(a)(4); - complicitate la spălare de bani, prin încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1956(h); - conspirație de fraudă informatică, cu încălcarea prevederilor din Titlu 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1349. Chiar dacă ambele aliniate fac parte din art. 5 din Tratat cu denumirea marginală Urmăriri anterioare (non bis in idem), distincția dintre cele două constă în aceea că textul de la alin. (1) presupune existența unei hotărâri definitive, de condamnare sau achitare, ceea ce nu este cazul pentru alin. (2) al art. 5 din Tratat. Or, în conformitate cu art. 4 din Protocolul nr. 7, principiul ne bis in idem se aplică exclusiv după achitarea sau condamnarea persoanei printr-o hotărâre definitivă, conform legii și procedurii penale ale statului respectiv, cerință care nu poate fi îndeplinită în cazul alin. (2) al art. 5 din Tratat. 2. O altă critică a vizat diferența dintre dispozițiile alin. (2) din art. 14 din Tratat ce reglementează o situație distinctă de aceea a unei predări amânate (care presupune în prealabil o admitere a unei cereri de extrădare) și anume aceea a unei amânări a procedurilor de extrădare ce poate fi dispusă până când urmărirea persoanei căutate s-a finalizat sau până când pedeapsa aplicată a fost executată. Sub acest aspect, a menționat, în primul rând, că este evident că o interpretare contrară a celor două situații diferite avute în vedere în cuprinsul art. 14 din Tratat ar însemna de fapt să se înțeleagă că alin. (2) reia reglementarea din alin. (1) teza 1. În al doilea rând, ar fi lipsit de logică juridică să fie reglementată în cuprinsul unei norme juridice mai întâi o excepție de la o regulă, astfel cum este de fapt calificată de legiuitorul român predarea temporară în Legea nr. 302/2004 - art. 58 alin. (4) "prin excepție de la alin. (1) (...) persoana extrădată poate fi predată temporar", pentru ca în aliniatul următor să fie reglementată regula, și anume predarea amânată. În al treilea rând, conform Dicționarului explicativ al limbii române, definiția cuvântului "procedură/proceduri" constă în totalitatea actelor și a formelor îndeplinite în cadrul activității desfășurate de un organ de jurisdicție, de executare sau de alt organ de stat. Tot conform Dicționarului explicativ al limbii române, definiția cuvântului "amânare" constă în a suspenda temporar o activitate, a face să înceteze temporar o acțiune (juridică), sau, a hotărî să se îndeplinească o acțiune mai târziu, ulterior decât la momentul stabilit, unul dintre sinonimele acestui cuvânt fiind a suspenda. Așadar sintagma folosită de cele două state semnatare este în sensul suspendării analizării cererii de extrădare până când urmărirea persoanei căutate s-a finalizat sau, până când pedeapsa aplicată a fost executată, tocmai pentru că atât statul solicitat cât și statul solicitant să nu cumva să creeze o situație care ar declanșa încălcarea principiului ne bis in idem. Astfel că, soluția corelativă concretă ar fi ca în temeiul art. 14 alin. (2) din Tratat să se dispună amânarea procedurilor de extrădare până la pronunțarea unei soluții definitive în cauza aflată pe rolul Tribunalului Ilfov. Înalta Curte reține că, în materia de cooperare internațională penală, regulile derivate din instrumentele juridice internaționale la care România este parte (tratate) au prioritate față de actele normative interne. Prin urmare, în această materie, legea națională se aplică în baza și pentru executarea normelor cuprinse în instrumentele internaționale, pe care le completează în situațiile nereglementate. Prin urmare, se va verifica inițial tratatul și, în cazul în care se constată că acesta cuprinde dispoziții diferite față de regula din legislația națională, atunci, tratatul se va aplica cu prioritate, înlăturând incidența legii interne, iar, în cazul în care în tratat nu sunt prevăzute anumite situații, acestea vor fi completate cu legea internă. Înalta Curte constată că, în baza art. 58 alin. (1) din Legea 302/2004, Curtea de Apel București a dispus amânarea predării persoanei extrădabile A până la soluționarea definitivă a cauzei X/90/2022, aflată pe rolul Tribunalului Ilfov, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen. Curtea de Apel București a reținut și faptul că art. 14 alin. (2) din Legea nr. 111/2018, cu titlu marginal predarea temporară și predarea amânată nu vizează o amânare a întregii proceduri de extrădare, ci se referă tot la amânarea predării, diferența față de dispozițiile din Legea nr. 302/2004, fiind aceea că amânarea predării este opțională și nu obligatorie. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală reglementează la art. 58 "predarea amânată", după cum urmează: "(1) În situația în care persoana extrădată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen. Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii din 10.09.2007 la art. 14 alin. (2) se menționează că: "Statul solicitat poate amâna procedurile de extrădare privind o persoană care este urmărită penal sau se află în executarea unei pedepse în acel stat. Amânarea poate continua până când urmărirea persoanei căutate s-a finalizat sau până când pedeapsa aplicată a fost executată." Înalta Curte constată că extrădarea este actul bilateral și juridic de asistență juridică internațională în materie penală, prin care statul pe al cărui teritoriu se află un infractor străin, predă pe acesta statului unde s-a săvârșit infracțiunea ori statului ale cărui interese au fost afectate prin comiterea faptei sau al cărui cetățean este, în vederea tragerii la răspundere penală ori a executării pedepsei la care a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă. Se constată, așadar, că finalitatea urmărită prin cererea de extrădarea este predarea persoanei căutate. Astfel, folosirea verbului poate din cuprinsul art. 14 alin. (2) Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii din 10.09.2007 oferă judecătorului posibilitatea opțiunii, respectiv între a amâna procedura de extrădare sau nu; spre deosebire de art. 58 alin. (1) din Legea 302/2004 care instituie cu caracter obligatoriu amânarea predării. În acest context, Înalta Curte constată că, așa cum a afirmat și apărarea, că amânarea prevăzută în cele două texte privește aspecte diferite, amânarea procedurii de extrădare fiind distinctă de amânarea predării. Având în vedere că Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii din 10.09.2007 nu reglementează explicit că se poate dispune amânarea predării, acesta făcând referire doar la amânarea procedurii de extrădare, amânare ce rămâne la latitudinea judecătorului, reiese că, în mod corect, prima instanță a făcut trimitere la dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea 302/2004. Cât privește celelalte condiții necesare pentru a se admite cererea de extrădare, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite. Astfel, în analiza condițiilor pentru extrădare prevăzute în Legea nr. 302/2004, republicată și art. 1 - 23 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, Înalta Curte constată că, în mod corect prima instanță a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile extrădării privind pe persoana extrădabilă A, respectiv: - persoana extrădabilă A are cetățenia română; - raportat la dispozițiile art. 3 din Tratatul bilateral este îndeplinită condiția reciprocității prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr.302/2004; - între România și Statele Unite ale Americii este aplicabil Tratatul de extrădare semnat la București la 10.09.2007, ratificat prin Legea nr.111/15.05.2008, - cererea de extrădare și documentația aferentă au fost transmise, prin intermediul Ministerului Justiției, de către autoritățile judiciare americane, în conformitate cu dispozițiile legale în materie, fiind atașate documentele prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr.302/2004, traduse în limba română; - din datele deținute rezultă că nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr.302/2004 republicată; - nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz privind extrădarea, prevăzute în art. 21 și 22 din Legea nr.302/2004 republicată; - faptele de care este acuzată persoana extrădabilă au corespondent în legea penală română, realizând elementele de tipicitate ale infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 327 alin. (1) C. pen., spălare a banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. a din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1) 2 și 3 C. pen., operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prev. de art. 365 C. pen., transfer neautorizat de date informatice, prev. de art. 364 C. pen., efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 C. pen., infracțiuni sancționate cu pedepse mai mari de 1 an închisoare; - faptele anterior menționate sunt sancționate de legea penală a ambelor state cu pedepse mai mari de 1 an închisoare, fiind, așadar, îndeplinită condiția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Tratat. În concluzie, instanța de control judiciar constată că, în mod legal și temeinic motivat, prima instanță a constatat ca fiind întrunite condițiile extrădării. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A împotriva sentinței penale nr. 24/F din data de 31 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția II-A Penală, în dosarul nr. X/2/2024 (X/2024). În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.