ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3554/2012

asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 25 ianuarie 2010,

reclamantul C.R.R. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 400 000

euro despăgubiri morale și 100 000 euro despăgubiri materiale, precum și

repunerea tatălui său în drepturile civile și militare.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că tatăl său a fost Comisar șef de Roman și Cernăuți,

fiind și ofițer și că, imediat după venirea comuniștilor, datorită funcției, a

fost cercetat și condamnat încă din anul 1945 și până la decretul de grațiere

din 1964 a fost încarcerat în mai multe închisori.

De la data cercetării

și până la condamnare părinților săi li s-au luat, fără acte bunuri din averea

pe care o strânseseră.

Prin Sentința civilă

nr. 390 din 7 oct. 2010, Tribunalul Dolj, a admis în parte acțiunea și a

obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 5000 euro, echivalentul în

RON la data plății.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul, în baza probelor administrate, a reținut, în

esență, că autorul reclamantului a executat 15 ani și 11 luni închisoare,

familia acestuia trecând printr-o perioadă extrem de dificilă atât în plan

financiar cât și în plan social, producându-se astfel suferințe în plan moral,

social și profesional, atât pentru reclamant cât și pentru familia acestuia.

Tribunalul a respins

ca neîntemeiată cererea de acordare a daunelor materiale întrucât reclamantul

nu a adus dovezi privind averea confiscată și nici veniturile pe care le-ar fi

obținut autorul lui anterior condamnării, fiind nefondată și cererea privind

repunerea autorului în drepturile civile și militare.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantul și pârâtul.

Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia

nr. 110 din 21 februarie 2011, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat

sentința tribunalului în sensul că a respins acțiunea. Prin aceeași decizie, a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut lipsa de temei legal a cererii de acordare a

daunelor morale, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358,

aplicabilă în speță în raport de dispozițiile art. 147 alin. (1), art. 4 din

Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992.

Decizia Curții

Constituționale nr. 1358/2010 a fost publicată în M. Of. la data de 15

noiembrie 2010, astfel că, în prezent, aceste dispoziții și-au încetat efectele

juridice.

Instanța a constatat

că abrogarea textului de lege care a constituit temeiul de drept al acțiunii nu

reprezintă o încălcare a dreptului reclamantului de acces la instanță sau a

dreptului de proprietate, așa cum este garantat de art. 1 din Protocolul

adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În sensul acestui

din urmă text, instanța de apel a reținut că reclamantul nu este titularul unui

bun, pentru că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma în

vigoare la data promovării acțiunii, a născut pentru reclamant doar o vocație

la obținerea unor despăgubiri și nu un drept efectiv.

Instanța de apel a

mai constatat că sunt nefondate criticile reclamantului privind modul de

soluționare al celorlalte capete de cerere, în condițiile în care nu s-a făcut

dovada unor bunuri confiscate sau a veniturilor ce au fost primite de autor

înainte de condamnare.

În privința

solicitării de repunere a autorului în drepturile civile și militare, instanța

de apel a constatat că tribunalul a aplicat corect prevederile art. 5 lit. c)

din Legea nr. 221/2009, în raport de care, repunerea în drepturi se poate

dispune în cazul în care, prin hotărâre judecătorească de condamnare, s-a

dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară, reținând în cauză că

prin hotărârile de condamnare, depuse la dosar, nu s-a dispus vreuna din aceste

măsuri împotriva autorului reclamantului.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs de către reclamat.

În motivarea

recursului, acesta susține, în esență, că instanța de apel ar fi trebuit să

soluționeze cauza pe baza legii în vigoare la momentul introducerii cererii de

chemare în judecată, având în vedere că la acea dată, era constituțională,

modificarea intervenită prin deciziile Curții Constituționale neputând opera

retroactiv. Mai arată că în mod greșit instanța de apel și-a motivat soluția

numai pe Decizia Curții Constituționale 1358/2010, considerând că este

aplicabilă în cauză și nu a mai analizat motivele de apel privind cuantumul

despăgubirilor, invocate de pârât.

Recurentul reclamant

a formulat critici și pe fondul cauzei, în sensul că a făcut dovada în dosar că

este îndreptățit la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de apel și-a

întemeiat soluția adoptată pe Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, prin care s-a constatat neconstituționalitatea normei ce reprezintă

temeiul juridic al pretențiilor reclamantului, decizie ale cărei efecte asupra

cauzei de față au fost analizate din perspectiva unui motiv de ordine publică,

invocat din oficiu, și nu prin prisma motivelor de apel.

Întrucât motivul de

ordine publică pune în discuție însuși temeiul juridic al pretențiilor

formulate în cauză, în mod corect a fost analizat cu prioritate față de

motivele de apel și, constatându-se temeinicia acestuia, nu s-a mai procedat la

cercetarea criticilor din apel.

În acest context, se

impune cercetarea, în primul rând, a criticilor vizând aplicabilitatea deciziei

Curții Constituționale în faza apelului.

Aspectul procesual

relativ la efectele Deciziilor nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010

asupra procedurilor jurisdicționale aflate în curs de desfășurare a fost

clarificat prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, într-un recurs în interesul

legii.

Această decizie a

instanței supreme a fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, astfel că nu

poate fi ignorată în cauză, producându-și efectele la data soluționării

prezentului recurs, în virtutea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

potrivit cărora dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în

interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.

Prin Decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011, s-a statuat că "urmare Deciziilor Curții

Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai

pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate  definitiv la data

publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.".

În motivarea deciziei

date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ

intern, cât și de blocul de convenționalitate, reprezentat de textele

Convenției europene a drepturilor omului și de jurisprudența instanței europene

creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curții Constituționale

trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în

curs de desfășurare.

Astfel, prin prisma

regulilor de aplicare a legii în timp, situațiile juridice în curs de

constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt

drepturile de creanță, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia

trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, și al întinderii

dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza

numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță - sunt sub

incidența efectelor deciziilor Curții Constituționale, de imediată și generală

aplicare.

Ca atare, la momentul

la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate,

norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând

(nefiind vorba despre o situație juridică voluntară), în absența unei

dispoziții legale exprese.

De asemenea, prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu

se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și

constituțional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul

preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Dreptul de acces la

tribunal și protecția oferită de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a

drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun

fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanța supremă.

În condițiile în care

prin decizia dată în interesul legii s-a clarificat și aspectul conformității

interpretărilor date de Curtea Constituțională cu dispozițiile Convenției

Europene a Drepturilor Omului urmează ca motivele de recurs, pe acest aspect,

să fie înlăturate.

Cu privire la

celelalte solicitări ale reclamantului, respectiv acordarea de daune materiale

și repunerea autorului său în drepturile civile, ambele instanțe în mod corect

au reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 221/2009, în sensul că nu s-a

făcut dovada averii confiscate și a veniturilor pe care le-ar fi obținut

autorul reclamantului anterior condamnării, iar prin hotărârea de condamnare nu

s-a dispus decăderea din drepturi s-au degradarea militară pentru ca autorul să

fie repus în drepturile civile și militare.

Având în vedere

considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o

corectă aplicare a legii, drept pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul C.R.R.C. împotriva Deciziei nr. 110 din 21

februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 mai 2012.

Procesat de GGC - AA