ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3554/2012

asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 25 ianuarie 2010, reclamantul C.R.R. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 400 000 euro despăgubiri morale și 100 000 euro despăgubiri materiale, precum și repunerea tatălui său în drepturile civile și militare. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că tatăl său a fost Comisar șef de Roman și Cernăuți, fiind și ofițer și că, imediat după venirea comuniștilor, datorită funcției, a fost cercetat și condamnat încă din anul 1945 și până la decretul de grațiere din 1964 a fost încarcerat în mai multe închisori.

De la data cercetării și până la condamnare părinților săi li s-au luat, fără acte bunuri din averea pe care o strânseseră. Prin Sentința civilă nr. 390 din 7 oct. 2010, Tribunalul Dolj, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 5000 euro, echivalentul în RON la data plății. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul, în baza probelor administrate, a reținut, în esență, că autorul reclamantului a executat 15 ani și 11 luni închisoare, familia acestuia trecând printr-o perioadă extrem de dificilă atât în plan financiar cât și în plan social, producându-se astfel suferințe în plan moral, social și profesional, atât pentru reclamant cât și pentru familia acestuia.

Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de acordare a daunelor materiale întrucât reclamantul nu a adus dovezi privind averea confiscată și nici veniturile pe care le-ar fi obținut autorul lui anterior condamnării, fiind nefondată și cererea privind repunerea autorului în drepturile civile și militare. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâtul. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 110 din 21 februarie 2011, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat sentința tribunalului în sensul că a respins acțiunea. Prin aceeași decizie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut lipsa de temei legal a cererii de acordare a daunelor morale, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358, aplicabilă în speță în raport de dispozițiile art. 147 alin. (1), art. 4 din Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992. Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, astfel că, în prezent, aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice. Instanța a constatat că abrogarea textului de lege care a constituit temeiul de drept al acțiunii nu reprezintă o încălcare a dreptului reclamantului de acces la instanță sau a dreptului de proprietate, așa cum este garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În sensul acestui din urmă text, instanța de apel a reținut că reclamantul nu este titularul unui bun, pentru că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, a născut pentru reclamant doar o vocație la obținerea unor despăgubiri și nu un drept efectiv. Instanța de apel a mai constatat că sunt nefondate criticile reclamantului privind modul de soluționare al celorlalte capete de cerere, în condițiile în care nu s-a făcut dovada unor bunuri confiscate sau a veniturilor ce au fost primite de autor înainte de condamnare.

În privința solicitării de repunere a autorului în drepturile civile și militare, instanța de apel a constatat că tribunalul a aplicat corect prevederile art. 5 lit. c) din Legea nr. 221/2009, în raport de care, repunerea în drepturi se poate dispune în cazul în care, prin hotărâre judecătorească de condamnare, s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară, reținând în cauză că prin hotărârile de condamnare, depuse la dosar, nu s-a dispus vreuna din aceste măsuri împotriva autorului reclamantului. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamat. În motivarea recursului, acesta susține, în esență, că instanța de apel ar fi trebuit să soluționeze cauza pe baza legii în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere că la acea dată, era constituțională, modificarea intervenită prin deciziile Curții Constituționale neputând opera retroactiv.

Mai arată că în mod greșit instanța de apel și-a motivat soluția numai pe Decizia Curții Constituționale 1358/2010, considerând că este aplicabilă în cauză și nu a mai analizat motivele de apel privind cuantumul despăgubirilor, invocate de pârât. Recurentul reclamant a formulat critici și pe fondul cauzei, în sensul că a făcut dovada în dosar că este îndreptățit la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de apel și-a întemeiat soluția adoptată pe Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care s-a constatat neconstituționalitatea normei ce reprezintă temeiul juridic al pretențiilor reclamantului, decizie ale cărei efecte asupra cauzei de față au fost analizate din perspectiva unui motiv de ordine publică, invocat din oficiu, și nu prin prisma motivelor de apel.

Întrucât motivul de ordine publică pune în discuție însuși temeiul juridic al pretențiilor formulate în cauză, în mod corect a fost analizat cu prioritate față de motivele de apel și, constatându-se temeinicia acestuia, nu s-a mai procedat la cercetarea criticilor din apel. În acest context, se impune cercetarea, în primul rând, a criticilor vizând aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale în faza apelului. Aspectul procesual relativ la efectele Deciziilor nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 asupra procedurilor jurisdicționale aflate în curs de desfășurare a fost clarificat prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, într-un recurs în interesul legii.

Această decizie a instanței supreme a fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, astfel că nu poate fi ignorată în cauză, producându-și efectele la data soluționării prezentului recurs, în virtutea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.

Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, s-a statuat că "urmare Deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.". În motivarea deciziei date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ intern, cât și de blocul de convenționalitate, reprezentat de textele Convenției europene a drepturilor omului și de jurisprudența instanței europene creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curții Constituționale trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

Astfel, prin prisma regulilor de aplicare a legii în timp, situațiile juridice în curs de constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt drepturile de creanță, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, și al întinderii dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță - sunt sub incidența efectelor deciziilor Curții Constituționale, de imediată și generală aplicare. Ca atare, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând (nefiind vorba despre o situație juridică voluntară), în absența unei dispoziții legale exprese.

De asemenea, prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și constituțional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanța supremă. În condițiile în care prin decizia dată în interesul legii s-a clarificat și aspectul conformității interpretărilor date de Curtea Constituțională cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului urmează ca motivele de recurs, pe acest aspect, să fie înlăturate.

Cu privire la celelalte solicitări ale reclamantului, respectiv acordarea de daune materiale și repunerea autorului său în drepturile civile, ambele instanțe în mod corect au reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 221/2009, în sensul că nu s-a făcut dovada averii confiscate și a veniturilor pe care le-ar fi obținut autorul reclamantului anterior condamnării, iar prin hotărârea de condamnare nu s-a dispus decăderea din drepturi s-au degradarea militară pentru ca autorul să fie repus în drepturile civile și militare. Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, drept pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.R.R.C. împotriva Deciziei nr. 110 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2012. Procesat de GGC - AA